Premisele libertății: in memoriam Kenneth Minogue (1930-2013)

    2
    Prof. Kenneth Minogue
    Prof. Kenneth Minogue

    Filozoful politic Kenneth Minogue, profesor emerit la London School of Economics, a fost unul dintre cei mai influenți și respectați gânditori ai timpului nostru. Fost student al distinsului filozof Michael Oakeshott, Minogue a devenit adversarul de temut al tuturor celor seduși de proiecții utopice, al tuturor pasionaților de inginerie socială în diferitele ei forme. A scris, de o manieră clară și pertinentă, pe tema stringentelor chestiuni de ordin moral ale zilelor noastre. Nu și-a temperat discursul, înfierând ipocrizia și cinismul.

    Minogue avea convingerea faptului că liberalismul autentic este strâns legat de tradiția reprezentată de gânditori precum Adam Smith, Adam Ferguson, Benjamin Constant, Tocqueville și John Stuart Mill. Această genealogie reprezintă însuși fundamentul unei perspective liberal-conservatoare. Domnul Profesor Minogue a apărat decența, moderația și buna-cuviință împotriva zgomotoaselor discursuri mesianiste și a exaltării expansionismului statal nelimitat. A pledat pentru un spațiu public onest și transparent, în care individul să-și poată urma nestingherit propria viziune asupra fericirii.

    Cartea lui Kenneth Minogue The Liberal Mind (Gândirea liberală), scrisă în anii ʼ60, rămâne o interpretare validă, plină de provocări, a crizei gândirii liberale. Ultima sa carte, publicată în 2010, The Servile Mind: How Democracy Erodes the Moral Life (Judecata servilă: cum erodează democrația viața morală), se concentrează asupra a ceea ce el definea drept „decalajul dintre realitățile politice și chipul lor public”.

    În propria-mi gândire am beneficiat enorm de pe urma concepțiilor lui Kenneth Minogue asupra himerelor ideologice. Cartea sa Alien Powers: The Pure Theory of Ideology (Puterile străine: teoria pură a ideologiei) rămâne o mărturie în sprijinul rațiunii și al refuzului oricărei nebuloase pseudo-metafizice. E o carte în care Minogue deconstruiește, cu o mare limpezime, insidioasa pătrundere a mistificărilor ideologice în însăși structura modernității politice:

    «Oare chiar am luat parte la o bătălie?», se întreba eroul lui Stendhal la finalul lungilor ore petrecute bâjbâind pe câmpia de la Waterloo; astăzi, pe mulți oameni îi încearcă aceeași perplexitate. Ca și eroul lui Stendhal, aceștia beau, mănâncă și se îngrijesc de traiul zilnic, dar întreg sensul vieții lor stă în crezul de a contribui la eliberarea muncitorilor, a femeilor, a colonizaților sau a altor categorii de oprimați. Asemenea lui Fabricio del Dongo, găsesc un regiment și se țin după el – husarii împotriva patriarhatului, gărzile Dragoon ale proletariatului și așa mai departe. Locul precis unde se desfășoară de fapt adevărata bătălie e subiectul unei aprige dispute, dar semnificația ei este unanim acceptată drept sfârșitul definitiv al opresiunii.

    […]

    Argumentul meu, așadar, este o explorare a ipotezei conform căreia există într-adevăr o teorie pură a ideologiei și, cu toate că dintr-un punct de vedere ea reprezintă o critică, dintr-un alt punct de vedere ea poate fi considerată un kit ideologic de asamblare individuală. Începe cu câteva sugestii despre cum ideologia își are rădăcinile în teoria socială a secolului XVIII. Lunga secțiune de mijloc este o încercare de a caracteriza ideologiile drept forme de înțelegere. Ultima secțiune dezvoltă viziunea conform căreia, deși ideologia e nevoită să înfrunte capcanele politice pentru a putea transforma lumea, caracterul real al acesteia se află într-o completă antiteză cu practicarea politicii.

    Ideologia este pentru realitate – sugerez eu – ceea ce sunt (în opinia lui Tolstoi) poveștile de război față de experiența concretă a celor aflați pe câmpul de luptă. În dispoziție ideologică, avem impresia că vedem în viața socială și politică acele linii clare din cărțile de istorie, unde antagoniștii sunt mereu comasat înrolați în formație de război. Au nume succinte, clare, precum burghez și proletar, colonialist și național, orășean și producător – într-un cuvânt, opresor și oprimat. Însă realitatea propriu-zisă e tulbure. Lucrurile se schimbă continuu și devine imposibil să te concentrezi asupra unor identități clare și precise. Disputând argumentele ideologiei, suntem nevoiți să transformăm întrebarea stendhaliană: oare chiar e o bătălie aceasta la care luăm noi parte?

    FrontPage Magazine – Premises of Liberty: In Memoriam Kenneth Minogue (1930-2013), 2 iulie 2013

    (traducere de Monica Got)

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    2 COMENTARII

    1. Pledoaria Profesorului Kenneth Minogue despre Excessive Governance and the Suffocation of Britain a fost gazduita de The Bruges Group, un think tank centrat pe ideea unei Europe unite, dar cu o structura la limita inferioara a centralizarii:

    2. Descrierea liberalismului, din cartea The Liberal Mind:

      The story of liberalism, as liberals tell it, is rather like the legend of St. George and the dragon. After many centuries of hopelessness and superstition, St. George, in the guise of Rationality, appeared in the world somewhere about the sixteenth century. The first dragons upon whom he turned his lance were those of despotic kingship and religious intolerance. These battles won, he rested for a time, until such questions as slavery, or prison conditions, or the state of the poor, began to command his attention. During the nineteenth century, his lance was never still, prodding this way and that against the inert scaliness of privilege, vested interest, or patrician insolence. But, unlike St. George, he did not know when to retire. The more he succeeded, the more he became bewitched with the thought of a world free of dragons, and the less capable he became of ever returning to private life. He needed his dragons. He could only live by fighting for causes—the people, the poor, the exploited, the colonially oppressed, the underprivileged and the underdeveloped. As an ageing warrior, he grew breathless in his pursuit of smaller and smaller dragons—for the big dragons were now harder to come by.

      Despre democrație, din cartea The Servile Mind: How Democracy Erodes the Moral Life. Era Obama și UE, sintetizată în trei paragrafe:

      My concern with democracy is highly specific. It begins in observing the remarkable fact that, while democracy means a government accountable to the electorate, our rulers now make us accountable to them. Most Western governments hate me smoking, or eating the wrong kind of food, or hunting foxes, or drinking too much, and these are merely the surface disapprovals, the ones that provoke legislation or public campaigns. We also borrow too much money for our personal pleasures, and many of us are very bad parents. Ministers of state have been known to instruct us in elementary matters, such as the importance of reading stories to our children. Again, many of us have unsound views about people of other races, cultures, or religions, and the distribution of our friends does not always correspond, as governments think that it ought, to the cultural diversity of our society. We must face up to the grim fact that the rulers we elect are losing patience with us.

      No philosopher can contemplate this interesting situation without beginning to reflect on what it can mean. The gap between political realities and their public face is so great that the term “paradox” tends to crop up from sentence to sentence. Our rulers are theoretically “our” representatives, but they are busy turning us into the instruments of the projects they keep dreaming up. The business of governments, one might think, is to supply the framework of law within which we may pursue happiness on our own account. Instead, we are constantly being summoned to reform ourselves. Debt, intemperance, and incompetence in rearing our children are no doubt regrettable, but they are vices, and left alone, they will soon lead to the pain that corrects. Life is a better teacher of virtue than politicians, and most sensible governments in the past left moral faults to the churches. But democratic citizenship in the twenty-first century means receiving a stream of improving “messages” from politicians. Some may forgive these intrusions because they are so well intentioned. Who would defend prejudice, debt, or excessive drinking? The point, however, is that our rulers have no business telling us how to live. They are tiresome enough in their exercise of authority—they are intolerable when they mount the pulpit. Nor should we be in any doubt that nationalizing the moral life is the first step towards totalitarianism.

      We might perhaps be more tolerant of rulers turning preachers if they were moral giants. But what citizen looks at the government today thinking how wise and virtuous it is? Public respect for politicians has long been declining, even as the population at large has been seduced into demanding political solutions to social problems. To demand help from officials we rather despise argues for a notable lack of logic in the demos. The statesmen of eras past have been replaced by a set of barely competent social workers eager to take over the risks of our everyday life. The electorates of earlier times would have responded to politicians seeking to bribe us with such promises with derision. Today, the demos votes for them.

      Kenneth Minogue și William F. Buckley (emisiunea Firing Line):

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here