FUNDATIA IOAN BARBUS

Premiul Confucius pentru bătălii succesive

Liu Xiaobo va fi reprezentat vineri, 10 decembrie, la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace de la Oslo de un scaun gol. Eforturile Chinei de a împiedica participarea sa sau a vreunui membru al familiei sale au fost încununate de succes. Însă China nu poate reclama decît locul al doilea în acest domeniu, întîietatea revenindu-i lui Hitler care, în 1936 l-a împiedicat cu succes pe Carl von Ossietzky să participe la acelaşi eveniment.

De la ceremonie vor lipsi din motive obiective China, Rusia, Kazahstan, Columbia, Tunisia, Arabia Saudită, Pakistan, Serbia, Irak, Iran, Vietnam, Afganistan, Venezuela, Filipine, Egipt, Sudan, Ucraina, Cuba, Maroc şi Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navanethem (Navi) Pillay, care a declarat că are alte angajamente programate pentru acea zi.

Însă lupta pentru pace nu este ignorată la ONU sau în vreuna dintre ţările enumerate. Aş spune chiar dimpotrivă.

Chiar astăzi, 9 decembrie, China organizează ceremonia de decernare a Premiului Confucius pentru Pace, un premiu care, deşi la prima ediţie, va avea desigur un viitor internaţional strălucit şi care va reprezenta „punctul de vedere asupra păcii al poporului chinez”. Primul cîştigător al acestui prestigios premiu este un politician taiwanez unionist, Lien Chan, al cărui nume în limba chineză are semnificaţia „bătălii succesive”. Premiul Confucius pentru Pace, în valoare de 15000$, este într-adevăr o bătălie grea cîştigată pentru Lien Chan, avînd în vedere valoarea contracandidaţilor săi: Bill Gates, Nelson Mandela, Jimmy Carter, Mahmoud Abbas şi Panchen Lama (tînărul de 20 de ani desemnat de guvernul chinez drept succesor al lui Dalai Lama după dispariţia misterioasă a succesorului desemnat iniţial de Dalai Lama).

Acesta este al doilea premiu important pentru pace oferit de China în acest an. Pe 27 octombrie, la vreo două săptămîni după anunţarea cîştigătorului Premiului Nobel pentru Pace 2010, Liu Xiaobo, în China a avut loc decernarea Premiului pentru Pace „Armonia Lumii”,  aflat în acest an la prima ediţie, premiu care va avea desigur un viitor internaţional strălucit şi care va reprezenta „punctul de vedere asupra păcii al poporului chinez”. Prestigiosul premiu a fost prezentat de Subsecretarul ONU pentru Afaceri Economice şi Sociale, iar cîştigător a fost Generalul Chi Haotian, renumit pentru modul profesionist în care a coordonat în 1989 eliberarea Pieţei Tienanmen (care în limba chineză înseamna „Poarta Păcii Cereşti”).

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Liviu Crăciun

Liviu Crăciun

Un comentariu

  1. Francesco
    9 decembrie 2010

    Liu Xiaobo – O istorie de speranta si de lupta:

    H/T to HotAir.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian