„Previziuni” de-ale lui Marx

    0

    Nu sunt un mare fan al comparațiilor dintre socialism și fascism, de obicei făcute pe baza măsurătorilor de brutalitate. Nici nu mă interesează speculațiile despre „psihologia” fascismului sau despre „mentalitatea fascistă”, scrise aproape invariabil de către trișori, care nu au citit niciodată nici un singur rând de autori fasciști.

    Ceea ce mă interesează este constatarea că peste tot, „lupta de clasă“ sfârșește prin a fi absorbită de „lupta dintre națiuni“ (sau blocuri, sau culturi), supraviețuind doar ca un pretext retoric, ceea ce face ca pe termen mediu sau lung, orice socialism să se transforme în fascism. Stalin a fost primul care a perceput și a acceptat această realitate, care până astăzi le scapă teoreticienilor de stânga și de dreapta.

    Cu cât citesc mai mult din Karl Marx, cu atât mai mult întrebarea revine și mă urmărește: Cum a fost posibil ca un tip care se pretindea specialist în științe sociale să nu prevadă că lupta de clasă nu putea putea fi o forță istorică decisivă decât într-o situație de pace și că la prima răsturnare a ordinii internaționale, avea să fie absorbită de lupta dintre națiuni, supraviețuind doar ca un argument retoric în favoarea unui anumit naționalism sau imperialism?

    Karl Marx nu a fost niciodată un mare filozof sau un mare om specialist în științe sociale. A fost doar un scriitor vehement, artist desăvârșit al „elocvenței canine”. Dar, una peste alta, nu era nici măcar un om foarte inteligent.

    În ceea ce privește previziunea istorică, Marx, în comparație cu Nietzsche, Weber sau Tocqueville, era o cârtiță cu ​​cataractă.

    Marxismul trăiește pe seama a ceea ce am putea numi „profeția auto-realizabilă retroactivă”. De fiecare dată când previziunile sale dau greș, discipolii lui Marx încearcă să schimbe situația astfel încât ea să semene cu previziunea.

    Orice s-ar întâmpla, adepții lui Marx vor găsi întotdeauna o modalitate de a spune că acel lucru era deja prevăzut în „Capitalul”. Chiar dacă vor trebui să se jure că Stalin, Mao Dzedong, Hugo Chavez și Lula erau de extremă dreapta.

    Procedură standard a intelectualului de stânga: Când argumentul tău este respins de rațiune, contrazis de fapte, redus la praf și total discreditat, nu-l părăsi în acea clipă grea. Adună-l cu grijă, păstrează-l în adâncul memoriei, și cincisprezece ani mai târziu, atunci când toată lumea deja a uitat refutarea, prezintă-l din nou, ca și cum ar fi o noutate, abia scoasă din cuptor. Întotdeauna se vor găsi idioți fascinați care îl vor găsi genial și imbatabil.

    https://olavodecarvalhofb.wordpress.com/2018/05/08/

    Traducere de Anca Cernea

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here