Prin INSTEX, statele din vestul Europei devin complice la crimele Teheranului

    0
    A

    În Iran, în mai puţin de o lună de proteste, au fost omorâţi peste o mie de oameni, crime atribuie în principal Corpului Gărzilor Revoluției Islamice. Cca. 4.000 de persoane ar fi rănite, iar 12.000 arestate. Până şi ONU spune prin comisarul său Bachelet că deţine dovezi video că forţele de securitate iraniene trag de pe acoperişuri şi din elicopter în protestatari neînarmaţi, puşi pe fugă, pentru a-i ucide.

    În timp ce regimul islamic iranian îşi asasinează cetăţenii şi rămâne principalul stat-sponsor al terorismului mondial, şase ţări occidentale – Belgia, Olanda, Danemarca şi ţările scandinave – anunţă că vor lua parte la INSTEX. Este un mecanism creat de Marea Britanie, Franţa şi Germania gândit să permită tranzacţiile comerciale cu Teheranul, altfel decât în dolari, pentru a se evita sancţiunile impuse de Statele Unite. Europenii justifică existenţa acestui instrument prin faptul că Iranul se simte astfel obligat să-şi păstreze o parte din angajamentele luate prin acordul de la Viena, din 2015, de acceptare a controlului asupra programului său nuclear. În iunie, chiar Federica Mogherini, pe atunci cu cea mai mare funcţie în UE în chestiuni de politică externă şi de securitate, susţinea mecanismul.

    Problema pe care statele INSTEX o ignoră cinic este că mare parte din bani ajung la Corpul Gărzilor Revoluției Islamice, care se estimează că deţine între 10% şi 33% din economia iraniană. Sunt sume folosite deopotrivă pentru propria înarmare – care are drept consecinţă şi înmulţirea crimelor împotriva protestatarilor – şi pentru susţinerea mişcărilor islamiste, unele desemnate teroriste, din Irak, Liban, Gaza, Yemen, Bahrein sau a regimului Assad. Prin INSTEX, statele din vestul Europei ajută unui regim odios, devenind astfel complice la crimele Teheranului.

    În condiţiile acestea, să vorbeşti de moartea cerebrală a NATO, sugerând că asta se întâmplă pentru că alţii s-au abătut de la etica şi de la valorile fondatoare liberale ale alianţei…

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here