Propaganda Chinei și Rusiei promovează modelul ”autoritar” de a face față crizei coronavirusului

    1

    Un anumit filon al propagandei anti-occidentale activate de țări precum China și Rusia au încercat să demonstreze că ar exista un model ”autoritar” de a face față crizei coronavirusului, mult mai eficient decât răspunsul țărilor democratice.

    De obicei, ni se oferă exemplul Chinei, care a reușit să localizeze epidemia în provincia de origine, însă nu a reușit să reducă la zero numărul noilor infectări și numărul deceselor. Ceea ce nu ni se spune este că guvernul chinez a încercat aproape o lună, în cele mai veritabile tradiții ale minciunii oficiale comuniste, să nege existența virusului, apoi să minimizeze capacitatea acestuia de a pune în pericol viețile oamenilor. A fost o lună în care toată omenirea, dacă ar fi avut parte de la bun început de toate informațiile, ar fi putut evita cei peste 150.000 de morți și peste 2 milioane de infectări, precum și imensa criză ce va urma pe plan economic.

    Realitatea obiectivă arată că țările democratice au făcut și fac față mai bine crizei coronavirusului decât cele dictatoriale/autoritare. Este vorba despre Taiwan, Coreea de Sud, Singapore, Japonia, Georgia, Grecia. Prin comparație, în doar 2-3 săptămâni, Rusia a ajuns pe locul 12 mondial la numărul de persoane infectate cu coronavirus (peste 32.000 pe 17 aprilie), înregistrând zeci de decese pe zi.

    În Europa, foarte aproape de România, se mai află un regim dictatorial care, inițial, a preferat să ignore coronavirusul. Este vorba despre Republica Belarus, o țară condusă neîntrerupt în stil ceaușist, din 1994, de un fost președinte de cooperativă agricolă, Aleksandr Lukashenko.

    Într-un acces de ”perle” neobișnuit chiar și pentru el, Lukashenko a pretins că în țara lui nu există niciun fel de virus, că tratamentul cel mai bun pentru orice virus este munca în câmp și pe tractor, coronavirusul nu ar fi nimic altceva decât o ”psihoză”, și multe altele. Cu toate acestea, având în vedere că pe 17 aprilie țara înregistrează deja 4779 de cazuri de infectare și 42 de decese (la o populație de puțin peste 9 milioane de locuitori), de la începutul lunii, Lukashenko a fost nevoit să își schimbe tonul și să devină mai rezonabil. Cu toate acestea, în inima Europei destinele a milioane de oameni depind în mod direct de emoțiile și toanele posesorului puterii absolute.

    Mai multe citiți în articolul care urmează.

    LID Moldova: Coronavirus și marasm dictatorial: Aleksandr Lukashenko și lupta sa cu realitatea. O lecție (și) pentru noi

    Print Friendly, PDF & Email

    1 COMENTARIU

    1. Astazi – 26.04. – se implinesc 34 de ani de la accidentul de la Cernobil, o situatie de criza gestionata autoritar de un stat comunist. Rezultatele le cunoastem. Toate regimurile totalitare pretind ca detin cheia succesului in actiunile lor. Problema este ca ele detin cheia succesului pentru dezastre.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here