Protestele din Armenia, lecţie pentru cei care se bucură de darurile lui Putin

    0

    În Armenia tocmai se desfăşoară o revoluţie fără culoare.

    Un protest care, cel puţin din interviul următor, arată mai degrabă meschin, al unui popor îngenuncheat de ruşi.

    Armenii îşi permit să ceară doar energie mai ieftină, pentru că militar, energetic şi nu numai sunt sută la sută dependenţi de Moscova.

    Și asta deoarece au acceptat ajutorul Kremlinului în războiul din Nagorno-Karabah, de acum un sfert de secol, iar de atunci nu mai au nicio şansă să scape de ruşi, fără a-şi pierde teritoriile cucerite şi fără a fi umiliţi de Azerbaidjan
    nu în ultimul rând e de remarcat reacţia propagandei de la Moscova, exersată şi cu eficienţă dovedită cu ocazia protestelor de anul trecut din Ucraina: E mâna CIA-ului.

    Ce li se întâmplă armenilor poate fi o bună lecţie pentru cei care se bucură de darurile lui Putin.

    De mai bine de o săptămână sunt proteste fără precedent, în centrul capitalei. Oamenii au ocupat o piaţă şi au ridicat baricade din tomberoane. Presa rusă numeşte acţiunea o încercare de puci orchestrată de SUA (etichetă atribuită şi Maidanului din Ucraina).

    Un protestatar explică pentru cotidianul german Die Zeit, într-un interviu cu titlul „Nu mai vrem să fim colonia Moscovei”, ce se întâmplă la Erevan:

    – Mobilizarea a început pe Facebook, după ce furnizorul de energie a anunţat o creştere cu 15% a preţului curentului, a treia în interval de cinci ani. Compania este rusească.

    – Câteva sute de oameni au ocupat o piaţă, iar când au decis să meargă în marş spre palatul prezidenţial, pe străzi au fost desfăşurate trupe impresionante de poliţie.

    – Numărul demonstranţilor a crescut la câteva mii, poliţia a încercat într-o dimineaţă la 5.30 să elibereze cu tunuri de apă piaţa ocupată. În urma ciocnirilor, presa internaţională a început să scrie despre ce se întâmplă la Erevan, iar tot mai mulţi armeni au ieşit în stradă.

    – Câteva zile a fost o atmosferă de festival, cu cântări live. În ultimul timp demonstraţiile au devenit mai sobre.

    – La apogeu, protestele ar fi numărat 50-60.000 de oameni, număr mare, raportat la populaţia ţării: 1,5-2%.

    – Protestatarul armean spune că demonstraţiile nu trebuie comparate cu Maidanul ucrainean şi nu pot fi numite revoluţie: „Această comparaţie o face doar presa rusă. O rupere de Moscova nu este soluţia. Ruşii asigură energie şi protecţie pentru armenii din Nagorno-Karabah.”

    – Guvernul de la Erevan a dat înapoi şi a renunţat la creşterea preţului la energie, anunţând că va subvenţiona diferenţa. Oamenii rămân însă în stradă pentru că şi această diferenţă e plătită practic tot de ei, prin bugetul statului. În acelaşi timp s-au pornit acţiuni penale împotriva manifestanţilor.

    – Dependenţa faţă de Moscova se manifestă şi prin incorporarea Armeniei prin şantaj în Uniunea Vamală Euroasiatică, mai afirmă cel intervievat, sau prin faptul că 100% din alimentarea cu gaz se face din Rusia.

    – La apogeul protestelor, preşedintele armean a plecat în vizită la Kremlin, de unde s-a întors cu o promisiune de credit.

    – Demonstranţii, încheie protestatarul, nu au încredere în opoziţia politică şi nu cred că o schimbare de regim va schimba situaţia. Ei vor doar scăderea preţului la energie şi pedepsirea poliţiştilor care au agresat manifestanţi.

    11377207_382575318604785_6804359726613728681_n[1]

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here