stalin-putin

Nu mai e nimic de dezbătut. Rusia a aruncat lumea într-un nou război rece. Vladimir Putin se dovedeşte un continuator al imperialismului sovietic şi al celuilalt şef de stat rămas în istorie pentru un anschluss cel puţin la fel de celebru, liderul nazist Adolf Hitler.
Politicile imperialiste ale Rusiei nu se opresc însă la anexarea peninsulei Crimea. Ar fi nu doar infantil, dar şi periculos, să credem aşa. Planurile lui Vladimir Putin sunt acelea de a reface într-o formă sau alta Uniunea Sovietică, iar acest lucru nu a fost ascuns niciodată. De altfel, chiar ideologul lui Putin, Alexandru Dughin, explică de câţiva ani fără ca nimeni din Occident să asculte, că scopul este să construiască o uniune „euro-asiatică”, din care ar urma să facă parte nu doar Ucraina, ţările baltice, Belarus ci şi Republica Moldova şi România. În celebrul discurs de marţi, Vladimir Putin a făcut o declaraţie ce dă fiori oricărui cetăţean al lumii libere: Rusia este continuatoarea URSS. Nicio jenă, nicio scuză pentru zecile de milioane de morţi, nimic.

Anexarea peninsulei Crimea, în dispreţul dreptului internaţional, ne aduc într-o nouă epocă, pe care, iată, ruşii sunt din nou sinceri şi ne-o prezintă. „Lupta este între noi şi ei. Între SUA, hegemonia nord-atlantică, oligarhii mondiali şi civilizaţia rusă. Atât timp cât această luptă va dura, ar fi o infracţiune să reglăm conturile vechi. Toate întrebările le vom discuta mai târziu – atunci când duşmanul liberal şi neofascist, din afară şi din interiorul Rusiei, va fi distrus. Nu mai devreme. Noi şi ei suntem ţări pe baricade diferite. Este cel mai real război. Este politică. Este primăvara politică. Primăvara rusească”, scria Dughin în urmă cu câteva zile. Într-o declaraţie mai veche, acelaşi Dughin îşi arăta speranţa că „noua dreaptă” (a se citi partidele extremiste) europeană va alege „elementul barbar” (adică Rusia).

În acelaşi timp, tot ce au de făcut neo-naziştii occidentali este să îşi pună o cagulă, în fiecare seară, şi să ucidă un yancheu. Trăim, iată, un paradox. Preşedintele rus anexează teritorii străine, ideologul său vorbeşte despre obligaţia morală de a ucide americani, însă cu toate acestea liderii europeni şi cei americani par să trăiască într-o altă dimensiune, cel puţin dacă ne uităm către Berlin, Washingon sau Paris.

În tot acest context nesigur, dacă ne vom uita pe hartă, vedem că Rusia este din ce în ce mai aproape de graniţele României. Dincolo de neliniştile pe care le încercăm, fie că privim cu un ochi rece către est, fie că privim sentimental către fraţii noştri din Basarabia, avem şi o veste bună: apartenenţa la NATO ne oferă garanţii de securitate nemaiîntâlnite în istoria României.

Am auzit de curând voci care explicau doct că dacă Rusia ar ataca România, reacţia Occidentului ar fi aceeaşi ca şi în cazul Ucrainei. Greşit. România este legată de partenerii din Alianţa Nord-Atlantică de unul dintre cele mai puternice prevederi din istoria alianţelor militare, celebrul articol 5, ce susţine aşa numitul principiu al muşchetarilor. Pentru a nu mai fi în situaţia de a spune prostii, să vedem cum sună celebrul articol 5.

„Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord trebuie considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, în cazul producerii unui astfel de atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare în mod individual sau colectiv recunoscut de Articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile astfel atacate prin întreprinderea imediată, individual sau împreună cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii în spaţiul nord-atlantic. Orice astfel de atac armat şi toate măsurile adoptate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate”.

În istoria alianţei, articolul 5 a fost invocat o singură dată, după atacurile teroriste asupra Statelor Unite. E adevărat, articolul 5 nu este la fel de tare ca şi articolul 4 al fostei Uniuni a Europei Occidentale, al cărei articol 4 stipla că în cazul unui atac, aliaţii vor sări în ajutor cu toate forţele militare de care dispun. Am totuşi speranţa că oricât de mult ar încerca Vladimir Putin să testeze reacţiile Occidentului, nu va avea curaj niciodată să testeze reacţia NATO.

Ca să înţelegem mai bine de ce apartenţa la NATO este esenţială pentru securitatea României, trebuie să înţelegem că alianţa este unică în istoria planetei. Spre deosebire de alianţele din trecut care erau de obicei îndreptate împotriva unei ţări sau a unei alianţe anume, NATO este o alianţă de apărare colectivă ce nu numeşte un duşman statal. Odată cu adoptarea unui nou concept strategic în 1999, la Washington, Rusia este numit chiar partener al Alianţei şi se afirmă chiar că această ţară ar juca un „rol unic în securitatea euro-atlantică”. În acelaşi timp, în timpul epocii Putin, NATO apare în strategiile de securitate ruseşti ca un duşman.

Revenind la NATO, unicitatea acestei alianţe stă tocmai în faptul că misiunea sa este aceea de a asigura securitatea membrilor săi (alianţă de apărare colectivă), spre deosebire de alte organizaţii de securitate colectivă, aşa cum sunt OSCE sau ONU, ce nu au nici capacitatea şi nici dorinţa de a interveni în cazul unui atac armat asupra unui stat membru. Tocmai de aceea, calitatea de membru NATO este, cum spuneam mai sus, cea mai bună garanţie de securitate din istoria ţării. Orice idiot util care protestează pe dealurile Pungeştiului faţă de gazele de şist şi care urlă că vrea gaze ruseşti, trebuie să ştie că singurul obstacol ce stă între tancurile ruseşti şi Prut este calitatea noastră de membru NATO şi parteneriatul strategic cu SUA. Orice altă pespectivă este fie o dovadă de prostie, fie de ticăloşie.

Anexarea unor teritorii străine de către Rusia poate fi văzută şi ca un element pozitiv pentru România şi celelalte state est-europene. În ultimii ani, ţările baltice, Polonia sau România au explicat la Washington sau la Bruxelles că politica externă a Moscovei nu este schimbată radical de cea a Uniunii Sovietice. De fiecare dată ni s-a spus că avem în continuare antipatii istorice ce nu au nicio legătură cu realitatea. Din păcate, blocul estic a avut dreptate, şi s-a dovedit că perspectiva birocraţilor europeni sau a liderilor democraţi de la Washington este greşită. În acest sens trebuie să citim şi declaraţia preşedintelui, ce transmitea că „expertiza se află aici, nu pe malul celălalt al Atlanticului”. Şi, dacă tot am ajuns la Traian Băsescu, să ne amintim şi atacurile furibunde ale ticăloşilor naţionali, când a făcut celebra declaraţie cu „Marea Neagră, lac rusesc”. Vedem, şi în acest caz, cum anumite trusturi media au pus intersele României pe locul doi, şi libertatea patronilor penali pe primul loc. Dar asta e altă discuţie.

Revenind, Occidentul este obligat să îşi regândească politicile faţă de Rusia lui Putin. Vremea marilor iluzii a trecut. Din păcate însă, la vest avem cea mai slabă clasă politică din ultimii 2000 de ani. Nu mai vedem nicăieri lideri precum Reagan sau Thatcher, şi nici măcar precum Bush Jr. – preşedintele căruia îi datorăm faptul că astăzi suntem membri NATO şi UE.

Din declaraţia de marţi a preşedintelui Putin, presa română a trecut prea uşor peste nemulţimirea acestuia faţă de extinderea NATO către est şi faţă de scuturile antirachetă din regiune. Mi-e teamă să mă gândesc în ce derivă ar fi fost astăzi România, în lipsa garanţiilor americane şi ale NATO. Mi-e teamă ca nu cumva nemulţumirea lui Putin să nu ascundă de fapt un plan mai complex, ce ar include tancuri ruseşti ce mărşăluiesc către vest. Prin România.

În final, cred că trebuie să arătăm că deşi de existenţa Alianţei Nord-Atlantice depinde securitatea naţională, nu toţi politicienii români au susţinut de-a lungul timpul teza euro-atlantică. Există şi politicieni care au susţinut teza rusească, adică ar fi vrut ca NATO să se transforme dintr-o alianţă de apărare colectivă (adică eficientă) într-o alianţă de securitate colectivă (adică un fel de OSCE). Printre politicienii români care au susţinut de-a lungul timpului teaza rusească se numără Ion Iliescu şi Adrian Severin.

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here