Reperele dreptei, o dezbatere ratată

    153

    Lansarea cărţii lui Cristian Pătrăşconiu trebuia să fie un prilej cu care să se discute, cât se poate de serios, despre starea dreptei din România. Din nefericire, ocazia a fost ratată, pierzându-se printre reproşuri inutile ce miros a corectitudine politică şi non-probleme de sorginte stângistă. S-a vorbit mult despre orice altceva decât despre dreapta. Nici urmă de propuneri concrete, nici urmă de încredere, doar fatalism, defetism, legionarism şi corectitudine politică, de asta am avut parte în sala D de la etajul 1 al hotelului Mariott. Parcă e cam puţin pentru o discuţie la care au fost invitate atâtea capete luminate.

    De la bun început, ţin să remarc că dezbaterea românească despre dreapta este sufocată de o corectitudine politică sinistră ce caută să atace şi să pună la punct orice opinie care ar putea fi suspectată că trimite favorabil spre trecutul interbelic. Este uimitor cât de prezentă este, în mintea intelectualilor noştri, obsesia legionară şi teama de a nu fi asimilaţi ca urmaşi ai anilor ’30 ai secolului trecut. Disputa lui Liiceanu si Plesu cu Alexandru George a pornit întocmai de aici.


    S-ar părea că nici un om care aderă măcar la o parte din ideile dreptei nu se poate abţine să nu se delimiteze, ferm şi repetat, de păcatele Legiunii Arhanghelului Mihai. Poate nu înţeleg în profunzime natura deconcertării domnilor adunaţi la aceea masă, dar oricât de mult rău a făcut Garda de Fier României, mi se pare halucinant ca, în lipsa unei stângi bine articulate (gaşca rogozană de la Critic Atac nu se pune) şi a acuzaţiilor ei de fascism, constructorii dreptei să nu aibă ceva mai bun de făcut decât să îşi pună cenuşă în cap pentru că acum 80 de ani a existat o mişcare politică ce a reuşit să sucească minţile unei părţi semnificative din naţiunea română. În timp ce tovarăşii dorm neîntorşi, deşi au pe conştiinţă peste o sută de milioane de victime, munţi de cadavre şi un şir nesfârşit de minciuni rostite cu seninătate, incoerenta dreaptă românească nu pierde nici un prilej de a spune că nu are nici o legătură cu dreapta interbelică şi principiile ei ne-„europene”. Las la o parte faptul că Legiunea se înscria perfect în peisajul european al vremii, ignor până şi problema discutabilă a orientării de dreapta a mişcării şi spun că putem funcţiona şi aşa, dar dacă adoptăm acest stil, nu prea mai avem motive de a acuza Stânga că păstoreşte corectitudinea politică.

    Câteva invitate au fost nedumerite de sexul celor intervievaţi de Cristian Pătrăşconiu: găseau impardonabilă lipsa femeilor dintre reperele dreptei autohtone! Cum se poate să scoţi o carte despre repere şi să nu incluzi măcar o femeie?! Naivul de mine n-ar fi crezut că asta este marea problemă a dreptei din România, dar acum că doamna Sandra Pralong mi-a explicat că în nici o ţară civilizată nu se mai procedează astfel (e musai să fie măcar o femeie!), zic mersi că trăiesc în barbarie, departe de „luminile” luptei sexelor care au orbit atâtea reprezentante ale sexului frumos (vai mie! patriarhatul şi-a ivit colţii şi astă dată…). Mi-e greu şi aşa, cu oameni de dreapta care gândesc asemenea celor de stânga, nu simt nevoia de a-mi fi băgate pe gât şi politicile de gen atât de drage comisarelor.

    În sfârşit, dacă Bogdan Baltazar s-a răfuit, de la înălţimea egoului său, cu fantoma lui Alexandru Paleologu şi elitismul intelectualilor prezenţi, i-a revenit lui Horia-Roman Patapievici să mai salveze ceva din întâlnire. Pornind de la ceea ce a numit modernitatea clasică (raţionalitate: raţiune, raţionalism, spirit ştiinţific; capitalism: ordinea societăţii private, proprietatea privată dată de un aranjament legal care garantează libertatea indivizilor şi a proprietăţii ; statul de drept; separaţia stat – biserică), Patapievici a încercat să prezinte dualitatea stânga – dreapta în relaţie cu prezenţa sau absenţa spiritului revoluţionar. Revoluţia Franceză a adus principiului revoluţiei permanente; în secolul al XX-lea, aplicat de stânga a dus la comunism, aplicat de dreapta, a dus la totalitarismul de dreapta şi la nazism.

    Teoretizarea poate fi citită în legătură cu scrierile filosofului brazilian Olavo de Carvalho prezente pe site-ul nostru, dar mă văd nevoit să fac câteva observaţii pe marginea unor afirmaţii mai mult decât discutabile făcute de Patapievici. O fi de vină profilul meu contrarevoluţionar, dar nu-mi prea vine a crede că foloseşte cuiva amestecarea merelor cu perele.

    „Exemplul terorii a fost permanent orizontul regulativ în care stânga radicală, ca şi dreapta radicală, şi-au văzut menirea. În secolul 20 avem o moştenire sinistră în care se conjugă o interpretare de la dreapta, dinspre rasism şi naţionalism, a principiilor revoluţionării permanente şi nelimitate – iar în felul acesta au fost obţinute sistemele totalitare de dreapta şi nazismul -, iar la stânga avem o altă interpretare – dar în esenţă, potrivit mijloacelor, identică -, o revoluţionare justificată la stânga şi acesta este comunismul.”

    […]

    „Dacă opţiunea dvs. este nu, nu sunt pentru revoluţionarea nelimitată a societăţii potrivit unui model […], atunci deja suntem într-o altă poziţionare faţă de ceea ce am numit valorile centrale ale modernităţii clasice. Aici puteţi să fiţi, la stânga sau de dreapta, în funcţie de nuanţe, şi de fapt a fi de stânga sau de dreapta îndată ce aţi eliminat acceptarea principilui revoluţionării societăţii, aş spune că suntem cu toţii în aceaşi familie. Pentru mine, a fi de dreapta sau de stânga este secundar pentru că mă definesc în primul rând prin centralitatea acestor valori are modernităţii clasice.”

    Patapievici cade, inexplicabil, într-o greaşeală comună.
    1. Nu există sisteme totalitare de dreapta. Totalitarismul a fost o creaţie politică a stângii, iar fascismul şi nazismul sunt nimic mai mult decât erezii socialiste. Aruncarea lor în ograda dreptei dovedeşte o formidabilă lipsa de corectitudine a stângii, atât faţă de dreapta, cât mai ales faţă de proprii ei copii. Fascismul şi naţional-socialismul meritau mai mult respect din partea mamei lor.
    2. Nu există o relaţie cauză – efect între rasism şi naţionalism şi dreapta, cu atât mai mult cu cât rasismul şi naţionalismul au făcut parte mai cu seamă din arsenalul partidelor de stânga.
    3. N-am înţeles ce e stânga, n-am înţeles ce e dreapta, nu am priceput nici măcar de ce modernitatea clasică trebuie acceptată în bloc sau cum se raportează la ea cele două mari tabere politice.
    4. Centrul ca o mare familie, stânga şi dreapta ca revolute şi secundare. Ei bine, am mai auzit ideile astea, din multe alte surse şi nu sunt deloc originale ori demne de a fi promovate. Stânga şi dreapta nu sunt secundare, iar principiul revoluţiei permanente se află la rădăcina stângii, nu a dreptei, fie şi „radicală” (alt cuvânt de care s-a abuzat atât de mult, încât nici nu mai ştim ce înseamnă).

    Citind cu regret aceste comentarii ale lui Patapievici despre păcatele „dreptei radicale”, îmi aduc aminte de cuvintele lui Jean Sévillia din Terorismul intelectual. În lumea noastră, dominată intelectual de stânga şi miturile ei,

    A fi sau a fi fost de stânga e ceva normal. A fi sau a fi fost la stânga stângii e de înţeles. A fi sau a fi fost la dreapta impune justificări. A fi sau a fi fost la dreapta dreptei descalifică pe vecie.

    P.S. Întrebare: ce a fost atât de controversat în afirmaţia că întâiul cizmar al Ţării a fost asasinat? În cele din urmă, Ceauşescu, căzut în dizgraţia Marelui Frate de la Răsărit, a fost executat leninist de kaghebistul Ion Iliescu, acelaşi agent de influenţă moscovit care a ordonat diversiunile odioase ce au dus la morţii din decembrie şi instituirea „democraţiei originale”.

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    153 COMENTARII

    1. total de acord, a fost un ghiveci de defetism, scuze istorice si oboseala metafizica; reiau citeva puncte din alt comentariu

      repere intelectuale – daca tot aveau o jena sa fie numiti astfel, aveau ocazia sa prezinte reperele intelectuale ale dreptei – oameni si idei care au influentat sau despre care considera ca ar fi bine sa influenteze si sa modeleze dreapta; de la noi si, mai ales de aiurea – daca era sa aiba un rol intilnirea, acesta trebuia sa fie educativ, nu?

      m-a suparat in mod special Liiceanu (daca Al George poate avea justificarea virstei inaintate, Liiceanu nu poate beneficia de astfel de circumstante atenuante) cu tinguirile lui despre soarta trista a intelectualului care, oricum o da, tot prost iese in aceasta lume rea – ce legatura are asta cu dreapta? iar discutam in termeni de clasa, avem o clasa geniala, insarcinata cu luminarea poporului prost, clasa al carei rol conducator si mesianic nu este recunoscut, care e oropsita si neluata suficient in seama? reperele dreptei sint oamenii de litere, nu principiile? ce facem aici, psihanaliza geniului nemuritor si rece? mi s-a parut perfect inadecvat

      nu era nevoie sa vorbeasca despre subtilitatile financiare ale unei monede unice; insa puteau fi actuali, dreapta nu este tehnica financiara sau administrativa; s-au ferit ca dracul de tamiie si de temele actuale romanesti (sa nu para cumva ca il sustin inca pe basescu) si de cele globale; erau cam obositi de lupte inutile, cam amariti si scirbiti, nimic nu parea sa mai aiba prea mult rost in lumea asta (ar trebui mai intii schimbata din temelii pentru ca ei sa isi gaseasca locul si rolul, un impuls destul de stingist, nu-i asa?)

      Devis Grebu – notabil, parea singurul om cu cap de dreapta de acolo – „adevarul nu poate fi niciodata la mijloc”

      Patapievici; am ascultat de 2 ori interventia lui si mi se pare ca nu are nici o noima:
      – incepe prin a defini “modernitatea clasica” pe care o va folosi ca “fundal” sau “reper”;
      – apoi, pornind de la revolutia franceza, defineste stinga drept ambitia omului de a revolutiona nelimitat societatea (si pentru asta considera ca poate utiliza mijloace nelimitate si ajunge inevitabil la teroare);
      – de aici sare la secolul 20 in care observa ca dreapta (pe care o defineste de data asta, implicit, prin rasism si nationalism – cum asa?) a adoptat principiul revolutiei nelimitate si a devenit nazism (pai asta nu era marca stingii?), iar stinga, adoptind acelasi princuipiu a devenit comunism (dar nu asta era diferenta specifica de la inceput?);
      – apoi, in mod cu totul ciudat, ne arata cum putem stabili daca sintem de stinga sau de dreapta – sa ne intrebam daca acceptam sau respingem principiul revolutiei permanente (adica dreapta se defineste de aceasta data negativ, doar prin opozitie cu stinga);
      – dupa care marturiseste ca pentru el esentiala este centralitatea valorilor modernitatii clasice, iar stinga si dreapta sint simple “pozitionari” fata de acestea; din momentul in care acceptam cu totii aceste valori, aceste “pozitionari” sint secundare si sintem cu totii o mare familie (pai nu asta era problema, ca stinga nu le accepta? sau faptul ca Rogozanu sau Karnoouh le resping intra la “pozitionare”?)
      – si, in incheiere, daca tot a respins revolutia nelimitata, considera ca “secolul 20 ne obliga sa refundam radical pozitionarea de stinga si de dreapta”
      singurul mod in care pot extrage vreun sens din aiureala asta: nu conteaza stinga sau dreapta, important este doar sa nu fim extremisti; dar asta e tocmai sfera centrista a lui Stoica – singura misiune a dreptei pare a fi pazirea oamenilor de dreapta de impulsuri centrifuge

    2. Vlad , sincer iti spun ca , citind articolul tau am simtit o satisfactie uriasa . Ai pus fierul inrosit in foc , pe rana ; cu mult curaj si luciditate . Atitudine si comportament , notabile , de remarcat , intr-o lume in care ” datul pe dupa corcodus ” , a devenit reflex comportamental . Lovituri in centrul tintei : ocazie ratata , reprosuri inutile , corectitudine politica , non-probleme de origine stangista , fatalism , defetism , legionarism . TIRUL in aer cu gloante de manevra , a devenit sport national , asa ca este normal sa te bucuri , cand cineva , in mod constient , trage si sterge cliseele , stereotipurile , imprimate propagandistic in loc de circumvolutiuni pe creerul multora . Da , a fost imprimata obsesia legionara , dorinta de delimitare , teama de nu fi asimilat ca urmas al legionarilor .si asta , rasu’-plansu’ , ” In timp ce tovarasii dorm neintorsi , desi au pe constiinta peste o suta de milioane de victime , munti de cadavre ..”
      Un comunist iti va explica cu o liniste senina , de ce a fost necesar ca Stalin sa impuste 800000 de activisti de partid in 18 luni sau de ce au trebuit sa fie omorati prin infometare milioane de oameni in Ucraina , dar te va contrazice , numindu-te legionar , daca vei afirma ca : ” Legiunea se inscria perfect in peisajul european al vremii „.

    3. Cred ca s-ar putea face o legatura intre aceste atitudini si orientarea PD-L spre crestin-democratie- altfel nu s-ar explica atatea referiri la „centru” si denuntari ale riscurilor unei drepte pur si simplu.
      Trebuie sa reiau discursul lui Patapievici caci la o prima auditie nu am sesizat toate gafele astea…

    4. calehari – satisfacție uriașă e… cum să zic? – nu descrie chiar ce simțim după eveniment. Da, desigur, e mai mult decît binevenită punerea la punct executată magistral de Vlad, dar sentimentul dominant în acest moment (cel puțin în ce mă privește) este acela de tristețe/dezamăgire. Iar dacă-i să-mi răsucesc oleacă cuțitul în rană, uite: ajung să citesc ce scrie Rogozanu și mă gîndesc că s-ar putea să aibă dreptate 🙁

      Oamenii ăia au obosit. Nu mai pot transmite nimic, iar fuga de idei noi, de teorii riscante, frica de propriul lor public pînă la urmă a atins cote patologice.

    5. min 2:08:00

      Bogdan Baltazar: As vrea cu povestea asta pe care mi-a evocat-o schimbul asta interesant de replici, as vrea sa va spun o experienta proprie care pentru mine a fost absolut iluminanta…

      In primele zile dupa 21 decembrie eu eram inginer la o fabrica de anvelope de langa Bucuresti… Eram trimsi acolo din anumite motive strict politice. Am fost director in anii 70-80 in Ministerul Afacerilor Externe si am fost socotit spion american. Nu eram deloc agreabil tovarasilor care conduceau sectii externe… Fiind o nuca destul de tare si, cu lipsa de modestie, si performante care ii faceau pe unii de atunci, inclusiv minstrul, sa zica „Domnule da e foarte bun. Cand avem nevoie sa recuperam 200 milioane de dolari il trimitem pe el”. Ei a murit asta. Si am facut 9 ani la munca de jos la Danubiana.

      Singurul lucru bun din acea perioada e ca mi-am demonstrat mie ca sunt greu de distrus si de acolo, fiind fortat, mi-am luat nevasta, o nevasta extraordinara.

      Si e cunoscuta lui Dan C. Mihailescu, au fost colegi. Si in zilele alea 23-24, voi trebuie sa stiti mai bine, a fost o sedinta de constituire a grupului de dialog social, cred ca la Intercontinental. Eu disperat cand am auzit ca era pe acolo razboi, m-am dus acolo, nu incepuse inca sedinta… Si conu Alecu Paleologu facea recrutari, asa intreba… „Va intereseaza?”… Si am facut greseala, dupa cum s-a dovedit, sa ma duc la conu Alecu sa-i spun „As vrea sa particip si eu”. Zice: „Draga, ce studii ai?”. Pai i-am zis ca sunt inginer-politehnician si am un doctorat in economie in Statele Unite. Era foarte derutat si sa va explic si de ce… Fiindca intelectualitatea tehnica, doctoratele in economie… astea sunt niste mari pacate sau erau in mintea lui cel putin… Si va spun, jur…

      Teodor Paleologu: Mai usor cu prostiile, va rog, da?

      Bogdan Baltazar: Cum?

      Teodor Paleologu: Mai usor cu prostiile, va rog! Nu sugerati asemenea bazaconii despre tatal meu…

      Bogdan Baltazar.: Exact asa mi-a spus.
      Teodor Paleologu: Nu. Asta e in mintea dumneavoastra…
      Bogdan Baltazar: Nu, nu…
      Teodor Paleologu: Nu mai raspanditi asemenea…
      Bogdan Baltazar: Vad ca sunteti un demn succesor al lui tata pe partea proasta.
      Teodor Paleologu: Va multumesc pentru asemenea insulte…
      Bogdan Baltazar: … pe partea proasta, da. Eu il divinizam. De aia m-am dus la el. Asa ca nu mai fiti asa de tafnos… Vreti sa faceti politica. Vai de capu nostru..

      Bogdan Baltazar: Si stiti ce mi-a spus conu Alecu? „Da draga, foarte bine. Pe chestiuni din astea de organizari, cu sali, cu mobilier, cu nu stiu ce.. Poti sa ne ajuti foarte mult”. E clar?

      Deci pentru asta suntem noi buni. Sa facem cu mobilierul, sa bagam mobila in sala, sa aranjam sala. Sa facem probabil ce face el aicea (n.r. aratand spre un fotoreporter) cu aparatul asta.

      Astia care stati la masa… E vreun inginer la masa? E vreun economist la masa? (se aude de la masa o voce care spune: „E un fizician”)
      Bogdan Baltazar: Ma rog, mai parat asa…

      Bogdan Baltazar: Nu. Vreau sa va spun asa. Acest elitism exista deci. Eu consider ca exista, sunteti elite fara indoiala, dar exista un anumit elitism la noi cand vorbesti de intelectuali, sunt aproape exclusiv umanisti! Nu exista...
      Gabriel Liiceanu: …Dar sa stiti ca a venit de la economisti, nu de la umanisti
      Bogdan Baltazar: Da?
      Gabriel Liiceanu: Dar credeti ca suntem idioti? Ca nu ne dam seama ce inseamna in Romania un finantist de top, sa ai un minsitru de finante de nivel mondial. Chiar credeti…
      Bogdan Baltazar: Ba sa stiti ca se poate..
      Gabriel Liiceanu: Sunt convins, dar nu stiu de ce nu il scoateti deasupra.
      Bogdan Baltazar: In fine, vad ca sunteti intr-o dispozitie extrem de concilianta asa si foarte „self-suficient” asa… E bine… Continuati asa si asa o sa va mearga. Eu va spun inca o data…
      Andrei Plesu: …a venit acum zece minute si ne cearta. (nr: un reactionar domnule! 😀)
      Bogdan Baltazar: Nu, in mintea mea va cert din momentul Alecu Paleologu. 24 sau 25 decembrie ’89. Ma uit la voi si nu inteleg si mai sunteti si suparati ca nu sunteti la putere, ca nu sunteti bagati in seama. Mai sunteti si suparati.

      Andrei Plesu: Pai da, da’ de ce nu esti tu la putere… („ba pe-a ma-tii” – Come again, Comrade? – reflex comunist, scuze pentru expresie insa exact asta e atitudinea lui)
      Bogdan Baltazar: Sa stii ca e o intrebare foarte legitima, nu stiu daca stiti ca atunci cand a fost emotia aia cu Johannis, cu nu stiu ce, am fost unul din cei trei-patru avut in vedere, eram in carti pentru prim-ministru. Asta va trebuia! Si n-a avut tara asta norocul asta! Imi pare foarte rau sa va spun. Numai ca mi-am dat seama ca ar fi fost un act absolut gratuit daca ne dam seama de tara in care traim cu cinism, macar… Va multumesc ca m-ati lasat macar sa baigui ceva aici.
      Andrei Plesu: Si noi iti multumim, dar nu inteleg de ce dai vina pe noi. In afara de faptul ca suntem elitisti, nu am facut nimic rau.

      Genial!

      🙂

    6. Chestia cu egalitatea de sanse e dementiala!!!!!
      Te descalifici complet ca intelectual de stanga, dreapta, centru, jos, sus, barbat , femeie, whatever, aducand in discutie PC la o dezbaterte ideologica !!!!
      Dl. autor al cartii este, (alaturi si de editorul ei) autorul moral al balciului de dreapta de la Mariott. Pentru ca a manipulat si indus in eroare prin titlul cartii sale atat publicul, cat si, culmea!, pe interlocutorii sai. Cativa dintre acestia au aflat la inceputul intalnirii de la Mariott – si au marturisit cu timiditate – ca sunt „repere ale dreptei romanesti”!??!
      Cu asa autori de lucrari despre „dreapta autentica romaneasca”, cu asa dezbatere de „intelectuali repere” (egalitatea de sanse aplicata la nivel ideologic, nazism si fascism – miscari de dreapta !!!!?????), rogozan&co pot dormi linistiti!
      (psudo)dreapta lucreaza pentru ei! autodescalificandu-se!

    7. Cu asa autori de lucrari despre “dreapta autentica romaneasca”, cu asa dezbatere de “intelectuali repere” (egalitatea de sanse aplicata la nivel ideologic, nazism si fascism – miscari de dreapta !!!!?????), rogozan&co pot dormi linistiti!
      (psudo)dreapta lucreaza pentru ei! autodescalificandu-se!

      Exact!

      „Vreti sa faceti politica. Vai de capu nostru”..

    8. John Galt: Rememorarea faimosului stereotip „Voi vorbiți? Voi, care-i linșați pe negri” e într-adevăr adecvată contextului (că m-am săturat să mă tot fandosec cu on topic 🙂 )

    9. Imi mut si eu comentariul aici, cum a facut Liviu.

      Vlad, Costin, schimburile de replici anterioare evenimentului, aici sau pe alte bloguri, cred ca au creat asteptari nerealiste in legatura cu evenimentul.

      Chiar si asa, perturbate de subiectul parazit Codreanu-legionarii, discutiile aratau clar ca acei oameni nu au ambitia, nici dorinta de a se prezenta ca repere de dreapta, depozitari ai vreunei doctrine. Valeriu Stoica in prezentarea sa din sala dar si in prefata cartii a facut aceasta precizare. Poate si titlul cartii era putin misleading, mai potrivit (dar mai putin literar) ar fi fost, probabil, repere intelectuale pentru dreapta romaneasca.

      Liiceanu, Plesu, Djuvara etc. sunt astfel de repere, fara a se fi autoproclamat oameni de dreapta. Sunt repere pentru ca, slava Domnului, nici eu, nici publicisti de dreapta pe care i-am revazut in sala, nu ne-am format in anii 90 citindu-i pe Catrinoiu & Zugravu, ci ascultand sau citind Tismaneanu, Liiceanu, Plesu, Djuvara etc. Nici nu suntem o sinteza Romosanu/Hurmuzeu.

      Oameni precum Liiceanu si Patapievici, Andrei Cornea sau Tismaneanu au dus lupte dure cu hegemonia culturala comunista dupa 1989, cu imundele fituici national-comuniste gen Romania Mare. Nu au pretins niciodata a fi depozitari ai gandirii de dreapta in Romania. Doar Horia Patapievici si-a asumat o identitate de dreapta. Dar multi dintre noi, cei care ne identificam cu dreapta occidentala si ne asumam aceasta pozitie, i-am citit si admirat.

      Ne-au fost repere si i-am admirat nu pentru ca erau sau se declarau de dreapta, ci pentru ca au creat cadrul evolutiei noastre intelectuale, au reusit sa obtina pentru noi un mare spatiu de libertate intr-o atmosfera culturala sufocata de buzuri, simioni, everaci, paunesti, vadimi etc. Pentru ca ei au insistat in ciuda tuturor actiunilor de linsaj mediatic la care au fost supusi (zau, sa nu ne miram ca sunt obositi) pe necesitatea despartirii radicale de trecutul comunist si condamnarii acelui regim, pentru ca au tradus si promovat carti esentiale formarii unui intelectual de dreapta. M-au invatat sa caut cu onestitate adevarul, sa ma feresc de fantasme revolutionare. Asa am ajuns eu, dar si alti prieteni pe care ii cunosc si care erau in acea sala, la conservatorism. Ar fi absurd sa astept acum de la Plesu sau Liiceanu raspunsuri despre Sarah Palin sau privind oportunitatea monedei unice.

    10. GMT:
      „Dar multi dintre noi, cei care ne identificam cu dreapta occidentala si ne asumam aceasta pozitie, i-am citit si admirat”. – care dreapta occidentala, poti fii mai explicit, te rog?

      Oameni precum Liiceanu si Patapievici, Andrei Cornea sau Tismaneanu au dus lupte dure cu hegemonia culturala comunista dupa 1989, cu imundele fituici national-comuniste gen Romania Mare. – 22, Dilema, Romania Libera, Editura Humanitas! sa fim seriosi! Incompetenta, inabilitatea de a-ti transmite ideile/ mesajul nu pot fi puse pe seama adversarului. O scuza ieftina si penibila!

      linsaj mediatic la care au fost supusi : ma repet – Dilema, Humanitas, 22 si maia adaug cele cateva incercari de emisiuni de TV ale cuplului Plesu Liiceanu la RTV, Pro TV (daca nu ma insel). Da, si Patapievici a fost practic „linsat mediatic” saptamanal la TVR Cultural. Putina decenta in afirmatii se poate?

    11. Buna interventia GMT! Cred ca s-a creat o asteptare prea mare si o iluzie a unei dezbateri perfecte. Oamenii acestia fac si ei ce pot si nu cred ca s-au erijat prea mult ca fiind depozitarii solutiilor. Au niste, pareri, opinii si au facut lucruri bune in viata lor. Nu cred ca pot fi acuzati de ratarea unei dezbateri asteptate de noi . In plus cred ca unii din sala poate asteptau o „revolutie de dreapta”, plasmuirea unui viitor luminos in frunte cu niste corifei…
      Poate ar fi trebuit ca cei care aveau ceva de spus sa fi pus intrebari clarificatoare nu sa lase loc lui Rogozanu si altii
      Poate ar fi loc pe aici si pentru niste extrase interesante din cele spuse pe acolo…

    12. @Bugsy
      Sunt de acord cu GMT in tot ce spune. Ca persoana neimplicata in jurnalism, media etc pot sa spun ca inainte de „revolutia” internet, cine era anti-comunist si dorea sa vada ce spun intelectualii din Grupul pentru Dialog Social (dar si altii) citea 22. Dar cine voia sa citeasca si altceva citea si Dilema si alte reviste. Iar Editura Humanitas a publicat foarte multe lucrari de calitate, cu evidente inclinatii catre dreapta.

      Numai daca te uiti la standurile de carti dintr-un supermarket vezi ca tomurile cu Obama, vampiri, Che Guevara nu apar in Humanitas.

      Vorbind despre Revista 22 de acum, iti dau dreptate Bugsy. Am gasit si gasesc si unele articole jenante.

    13. @bugsy 8
      Sorry, dar temele cu egalitatea de sanse au fost ridicate de doua doamne liberale din sala, Plesu (cred ca si Stoica) le-a ironizat cat de mult putea permite politetea si cadrul unui astfel de eveniment.

      Nimeni nu a clamat ca reprezinta “dreapta autentica romaneasca”, nu stiu de unde ai scos-o.

      @john galt 7
      Este relatarea lui Baltazar, Alexandru Paleologu nu mai are cum sa spuna ce s-a petrecut atunci. Altfel, Baltazar venise la vreo doua ore dupa ce incepusera discutiile si dupa cinci minute a spus ce a avut de spus. O minima decenta cred ca ar fi obligat pe cineva care habar n-avea ce se discutase acolo pana atunci sa taca. Dar poate bunul simt si masura dreapta nu e „reper intelectual” pentru dreapta.

      Sorry, dar interventia lui Plesu, „Pai da, da’ de ce nu esti tu la putere…”, era ironic-prietenoasa, in niciun caz “reflex comunist”, din contra, un soi de „Bogdan, si tu esti in afara jocului, nici tu nu esti in carti”.

    14. Bugsy daca citesti mai bine acest site o sa afli raspunsurile cu privire la dreapta occidentala. Faptul ca oamenii au fost atacati de fituicile pomenite este o realitate. Nu cred ca e o scuza e un fapt, o realitate. Realiate sunt si scrierile lor si interventiile.
      Cat despre decenta nu vreau sa comentez mai ales ca GMT nu a sustinut ce inversezi tu. Putina logica si realism nu ar strica. Nu cred ca ar trebui idolatrizate neaparat „reperele”, nici sa exageram cu asteptarile…

    15. Nu vreau să iau apărarea grupului de intelectuali înşiraţi de-a latul catafalcului unui discurs răposat, dar de la început ar fi trebuit remarcat că întîlnirea, organizarea evenimentului, dispunerea mobilierului, dispoziţia invitaţilor, nu cadrau cu ideea de dezbatere. Nimeni nu era pregătit pentru polemică. Nimeni nu avea chef de polemici şi nu a existat niciun moment o tematică schiţată şi introdusă în ordinea de zi a intervenţiilor. Nu a fost o dezbatere, ci o sindrofie cu lansare de repere -urmează să vedem ce anume reprezintă aceste repere, concepte, idei sau, aşa cum părea a se fi insinuat şi acceptat de către public, cele cîteva personalităţi publice ale literelor.

      În loc de masă rotundă şi interlocutori aleatorii selectaţi dintr-un public interesat de definirea şi re-aşezarea dreptei pe eşichierul politic, am avut un şir de monologuri prăfuite şi o suită de bîlbe ce se iţeau de prin sală şi erau lăsate să se desfăşoare. Frustrarea lui Balthazar -de înţeles pe undeva- s-a transformat intr-o dezbrăcare publică, obscenă de caracter. Asta pentru că i s-a permis de către moderator, iară fruncea în loc să evite gîlceava a sărit la harţă in cel mai pur stil balcanic. Nimeni nu a avut controlul microfonului şi al subiectelor disputate, ca atare fiecare şi-a putut rosti jelania. Haosul, anarhia, lipsa de respect faţă de autoritate, oricum ar fi ea…intelectuală sau administrativă…vorbesc despre o dreaptă infantilă, şi nu mă refer la aşa-zişii oameni de dreapta situaţi la tribună fără voia lor, ci la toţi cei prezenţi in sală.

    16. Din nefericire, dezbaterea uneori jenanta de la lansarea volumului „Repere intelectuale ale dreptei romanesti” ii permite unui stangist cu vocatie de vanator de greseli, l-am numit pe Costi Rogozanu, sa scrie urmatoarele pe Critic Atac & VoxPublica-Realitatea:

      „Şi, evident, marxismul nu este o filozofie, este o aberaţie. Sala a aprobat fără entuziasmul din alte vremi.”

      „În rest, Liiceanu e foarte bun în moralizări care nu-i privesc grupul: da, intelectualul neimplicat în politică trebuie să sancţioneze derapajele puterii. Şi vechile chestii: dacă 60% cred că a fost bun comunismul, trebuie să-i învăţăn că greşesc”.

      „Senzaţie puternică de sectă păşunistă.” (la cuvantul lui Alexandru George)

      Tismăneanu a lipsit de la întîlnire. Nu cred că întîmplător. Două ore şi jumătate s-a vorbit ca şi cum n-ar fi existat ultimii doi ani. Ca şi cum mare parte din acel prezidiu n-ar fi făcut simplu activism politic, fără nuanţe, fără ştaif de elită. N-am auzit pronunţîndu-se măcar o dată cuvîntul “Băsescu”.

      Costi Rogozanu scrie la sfarsit ca s-a simtit bine la adunarea asta:

      „Pentru că am simţit că e clar loc de discurs alternativ puternic. Oamenii ăia au obosit. Nu mai pot transmite nimic, iar fuga de idei noi, de teorii riscante, frica de propriul lor public pînă la urmă a atins cote patologice.”

    17. Francesco, in 22 apareau si atunci multe „jenante”, le-am uitat noi sau poate nici nu le depistam la vremea respectiva caci si noi am evoluat, nu mai suntem cei din 90.

      Impi il citeaza pe buna dreptate pe Sevilla, dar „Terorismul intelectual” a aparut la Humanitas. Asa cum, daca ne ridicam acum si ne uitam in bibliioteca, au aparut acolo foarte multe carti (poate majoritatea) care ne-au format ca intelectuali de dreapta.

      Apoi, primele incercari de sistematizare a unei perspective de dreapta au fost „Politice” si „Omul recent”, scrise de Horia Patapievici. Acolo am auzit prima data despre Eric Voegelin.

      In fine, vroiam, sa mai adaug la postarea mea @14 ca nu cred (cel putin nu-mi amintesc) ca Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca sa-si fi asumat vreodata ca sunt de dreapta. Dar daca nici ei nu ar fi „repere intelectuale ale dreptei romanesti”, cine ar fi?

    18. Poate ar fi interesant de lansat o posibila desfasurare pentru data viitoare. Ma gandesc la un panel din sa zicem 7 persoane si public. Prima etapa discursuri pe o tema dinainte definita sa zicem 49 de minute. Cei sapte discuta inca 21 de minute. In acest timp vin raspunsuri din sala pe biletele. Cei 7 raspund si se discuta. Publicul plateste costurile (mancare, etc). Totul se transmite live pe acest site de exemplu. Despre desfasurare, tema si obiectivul dezbaterii se stie clar dinainte. Se face un program pentru anul urmator, se stabileste locatia, se face formular de inscriere, se stabileste taxa. Panelistii care vor sa participe trimit un scurt CV, cateva materiale pe tema data, etc. Cred ca dreapta inseamna si un pic de ordine si claritate. Nu e nevoie de kiftele de la Hans Seidel sau Konrad Adenauer sa faci niste dezbateri. Poate si niste ingineri, doctori destepti in panel nu strica. Pot fi si femei!!!
      Poate aici pe site sunt si niste oameni care nu sunt prea obositi sa puna niste dezbateri in practica!

    19. nici sa exageram cu asteptarile…

      Foarte exact spus!

      Adaug că reacțiile de frustrare stîrnite de subiectul „reperelor” ar putea fi alimentate și de evidentul disconfort al gîndului că, la urma urmei, mai toți cei vizați au deja o vîrstă, începînd cu patriarhul Neagu Djuvara care a împlinit 94 de ani; dacă nu greșesc, Horia-Roman Patapievici e cel mai tînăr, dar e trecut și el binișor de 50 de ani! Ne întrebăm/lamentăm deci la modul cel mai firesc: Dar tinerii, unde ne sînt tinerii?

    20. Acum, aş avea ceva de obiectat atît faţă de opinia exprimată de vlad cît şi faţă de concepţia centristă a domnului Patapievici.

      Patapievici cade, inexplicabil, într-o greaşeală comună.
      1. Nu există sisteme totalitare de dreapta. Totalitarismul a fost o creaţie politică a stângii, iar fascismul şi nazismul sunt nimic mai mult decât erezii socialiste. Aruncarea lor în ograda dreptei dovedeşte o formidabilă lipsa de corectitudine a stângii, atât faţă de dreapta, cât mai ales faţă de proprii ei copii. Fascismul şi naţional-socialismul meritau mai mult respect din partea mamei lor.

      schematic, cît mai pe scurt:

      Eu cred că totalitarismul de dreapta există şi a existat dintotdeauna. Şi totalitarismul nu este o invenţie a stîngii, asta-i absurd. Cele mai multe aplicaţii moderne ale ideologiilor totalitare se regăsesc la stînga, e adevărat, dar există şi un totalitarism de dreapta istoric. Fascismul este tributar socialismului marxist/nemarxist, dar întrupările sale societale se situează uneori la dreapta şi deseori regimurile fasciste au fost întemeiate şi menţinute de oameni ai dreptei, uneori seduşi de egalitarism şi de eradicarea diferenţelor de clasă. Regimul lui Franco este un exemplu binecunoscut al fascismului de dreapta [in timp ce nazismul, in pofida pretenţiilor de naţionalism, a fost de stînga, prin baza electorală, prin discursul public, prin măsurile legislative ce au introdus noi instrumente de protecţie socială]

      Exemplu de stat totalitarist de dreapta – Vaticanul, o teocraţie ce aplică in continuare normele ce decurg din absolutismul de drept divin. Absolutismul monarhic şi cel teologic sînt aplicaţii ale unei gîndiri totalitare de dreapta [chiar dacă uneori conţine şi elemente de stînga].
      Alt exemplu – Arabia Saudită. in esenţă acelaşi tip de regim, autocraţie de drept divin.

      O altă aplicaţie – autarhiile tribale africane. sînt tot de dreapta, şi nu mă refer la organizaţiile tribale din trecut, ci chiar la statele moderne. Au economii naţionale închise, se glorifică întemeietorii, sînt extrem de conservatori, şi-au transformat etnocentrismul in rasism prin contactul cu doctrinele interbelice europene.

    21. @ Pata 21
      Buna observatie, si eu am resimtit asta.

      Prefata lui Stoica la asta se refera, nicidecum ca oamenii aceia formulau doctrina dreptei, ci ca ei sunt asumati ca repere intelectuale de tineri care se revendica de dreapta.

      „Ea [aceasta carte] insumeaza interviurile realizate de Cristian Patrasconiu cu zece personalitati care sunt revendicate ca repere intelectuale de ganditori mai tineri sau foarte tineri a caror voce si-a facut simtita prezenta (…) S-a articulat astfel ceea ce eu indraznesc sa numesc, cu o formula care unora li s/ar putea parea pretentioasa, noua scoala de gandire a dreptei din Romania. (..) ISP a inclus in programul sau un proiect de omagiere a ganditorilor care, chiar in conditiile regimului comunist, iar apoi in mediul tulbure al tranzitiei, au creat o traditie intelectuala care a facut posibila aparitia unei noi scoli de gandire a dreptei.”

    22. Depinde cum definesti totalitarismul.
      Raymond Aron a definit totalitarismul astfel:
      1. Fenomenul totalitar intervine la un regim care îi acordă unui partid monopolul activității politice.
      2. Partidul care are monopolul este animat de, sau înarmat cu, o ideologie căreia îi conferă o autoritate absolută și care, pe cale de consecință, devine adevărul oficial al Statului.
      3. Pentru a răspândi acest adevăr oficial, Statul își rezervă, la rândul său, un dublu monopol: monopolul mijloacelor de forță, și monopolul mijloacelor de convingere. Toate mijloacele de comunicare – radioul, televiziunea, presa – sunt dirijate și comandate de Stat și de reprezentanții acestuia.
      4. Cea mai mare parte a activităților economice și profesionale sunt supuse Statului și devin, într-un fel, o parte a Statului însuși. Și, cum Statul este inseparabil de ideologia sa, majoritatea activităților economice și profesionale „poartă culoarea” adevărului oficial.
      5. Toate fiind activități de Stat, și orice activitate fiind supusă ideologiei, o greșeală comisă într-o activitate economică sau profesională devine, în același timp, o greșeală ideologică. De unde, pe linia de sosire, se constată o politizare și o transfigurare ideologică a tuturor greșelilor pe care este posibil să le facă indivizii și, în concluzie, o teroare în același timp polițistă și ideologică. (…) Fenomenul este perfect atunci când toate aceste elemente sunt reunite și îndeplinite în întregime.

      Despre mentalitate revolutionara un text foarte bun
      http://inliniedreapta.net/perversiuni-definitorii-ale-mentalita%C8%9Bii-revolu%C8%9Bionare-olavo-de-carvalho/

    23. GMT: interventia lui Plesu, “Pai da, da’ de ce nu esti tu la putere…”, era ironic-prietenoasa

      Cand tara e in COLAPS nu cred ca mai e cazul sa fii „ironic-prietenos”. Din contra..

      Interventia lui Baltazar imi pare cea mai buna radiografie a dreptei romanesti in aceste vremuri. Vreti sa faceti politica? Vai de capul vostru!” (cu „v”, pentru ca asa a spus).

      Nu era nici cazul sa fie „prietenos”. Baltazar vorbea de o idee, de strategia lui Ilici de a pune dreapta „sa mute mobila”, sa se ocupe „cu scaunele”, desi unii chiar au doctorate in economie. Daca Plesu ar fi vrut intradevar sa mentina nivelul ridicat poate ar fi trebuit sa-l calmeze pe dl Paleologu junior de la inceput. Insa asa nu a facut decat sa confirme ipoteza conform careia absolut toate varfurile dreptei ce au iesit in mass media nu au fost decat trimise la inaintare, oferite ca „honey trap” („false flag” – vezi Campeanu) sa atraga si sa sterilizeze orice pericol potential.

      Vai de capul nostru, mai exact.

      Criza economica de acum scoate la suprafata ABSOLUT toate erorile pe care s-a bazat „dreapta” romaneasca in ultimii 20 de ani. Intrebarea lui BB „este vrun economist, vrun inginer pe aici” a fost perfect legitima – absolut toti erau „umanisti”..

      ..

      Istoria trecută prin carnea generaţiilor pretinde că în vremurile grele un popor se află în faţa unei abisale răspîntii: naţionalism sau patriotism? Pare o nuanţă, dar e o prăpastie. E diferenţa dintre drapelele cu cruce deasupra liniştii exemplare a căminelor daneze şi steagurile fluturînd peste gropile comune. România e astăzi o rană deschisă. Dintre cele trei culori nu mai distingem decît roşul lichid, scurgîndu-se, ca în opera lui Waters, Parker & Scarfe, la canal. România bălteşte de suferinţă, foarte aproape de momentul în care îşi va privi în ochi, cu ochi nebuni, falimentul moral. E în comă şi prin acest coşmar cineva o strigă. Voci disparate în noaptea raţiunii ei. Sînt cei o ridică de subsiori ca pe un camarad căzut în no man’s land, sînt dintre cei care se încăpăţinează să îi urle în ureche – îndepărtat zgomot, ca o părere – că trăieşte.

      Radu Naum..

    24. @GMT
      In dialogul purtat aseara cu Stelian Tanase pe iRealitatea TV, Mircea Dinescu afirma ca nici 0.00 % din populatia Romaniei nu tine cont de ce spune Valeriu Stoica. Desigur, toata discutia era in sensul deraderii semnificatiei lansarii cartii „Repere…
      Daca nu se puteau rafui cu Plesu, e bun (si) un Stoica!

      PS Off topic(?): Ce sa-i faci? Ordin de la invinuitul pe care-l ridicau in slavi mai acum cateva saptamani, spunand despre Vantu ca este un ‘telectual exceptional etc

    25. @25, John Galt: „Insa asa nu a facut decat sa confirme ipoteza conform careia absolut toate varfurile dreptei ce au iesit in mass media nu au fost decat trimise la inaintare, oferite ca “honey trap” (“false flag” – vezi Campeanu) sa atraga si sa sterilizeze orice pericol potential.”

      Corect! Chapeau!

    26. @16, Stroilescu Gheorghe:

      GMT a sustinut ca intelectualii in cauza au fost supusi unui linsaj mediatic ceea ce este fals. Si am dat doar cateva exemple prin care aratam ca ei s-au putut exprima. Linsaj mediatic este/ a fost in cazul presedintelui Basescu! Deci, sa folosesti in aceeasi propozitie „linsaj mediatic” si „Plesu, Liiceanu, etc” cand cei doi au avut emisiuni la posturile TV, cere o minima decenta.
      Unde e lipsa de logica si de realitate?

    27. euNuke, m-ar interesa argumente in sprijinul celor afirmate de tine.

      …dar întrupările sale societale se situează uneori la dreapta şi deseori regimurile fasciste au fost întemeiate şi menţinute de oameni ai dreptei, uneori seduşi de egalitarism şi de eradicarea diferenţelor de clasă.

      Exemple de intrupari societale care situeaza uneori fascismul la dreapta. Exemple de oameni de dreapta (numerosi, sustii tu) care au intemeiat si sustinut fascismul.

      Regimul lui Franco este un exemplu binecunoscut al fascismului de dreapta….

      Daca e binecunoscut, atunci inseamna ca este un caz reprezentativ al fascismului de dreapta. Spune-mi te rog care sint atunci caracteristicile tipice ale fascismului de dreapta, intrupate in regimul lui Franco. Fiind un model al punerii in practica a confluentei dintre dreapta si fascism, sint curios atunci care sint principiile dreptei care sint confluente cu principii fasciste. Ce principii de dreapta pot da nastere totalitarismului de dreapta?

      Exemplu de stat totalitarist de dreapta – Vaticanul, o teocraţie ce aplică in continuare normele ce decurg din absolutismul de drept divin. Absolutismul monarhic şi cel teologic sînt aplicaţii ale unei gîndiri totalitare de dreapta [chiar dacă uneori conţine şi elemente de stînga].
      Alt exemplu – Arabia Saudită. in esenţă acelaşi tip de regim, autocraţie de drept divin.

      Ce te face sa crezi ca Vaticanul si Arabia Saudita sint de dreapta, sau ca asocierile dreapta-Vatican sau dreapta-Arabia Saudita au justificare? Concret, de ce este Vaticanul totalitar? Concret, cu exemple, cum sint echivalabile Vaticanul cu Arabia Saudita?

      O altă aplicaţie – autarhiile tribale africane. sînt tot de dreapta, şi nu mă refer la organizaţiile tribale din trecut, ci chiar la statele moderne. Au economii naţionale închise, se glorifică întemeietorii, sînt extrem de conservatori, şi-au transformat etnocentrismul in rasism prin contactul cu doctrinele interbelice europene.

      Justifici dreapta(?) totalitara africana prin: economii nationale inchise, cultul personalitatii, conservatorism (ce fel de conservatorism?), etnocentrism extrem. Te rog sa dai exemple din gindirea de dreapta, care sustin teoretic si recomanda practic economii nationale inchise, cultul personalitatii, etnocentrism extrem.

    28. Sigur, daca vrem, putem sa intram in detalii de semantica. Basescu e linsat si Liiceanu numai porcait sau semi-porcait, sau aproape-linsat… Putem continua cu nuantele sau, daca vrem, putem si sa intelegem mesajul lui GMT. Crede cineva ca un mogul tv se jeneaza sa faca ce isi propune cu Plesu si Liiceanu daca vede numele lor in programul tv? Un mogul tv profita de posibilitatea de a manipula. El e servit de manipulare. Manipularea nu e un razboi total, e abureala. Mogulul poate spune uite, tv e libera, Plesu are emisiune la tv, poate sa vorbeasca. Dar la criticle urbane ale lui Plesu, mogulul raspunde cu haznale de porcarii. Asta e asimetria: Plesu spune doua vorbe civilizate si critice, si mogulul raspunde cu un grajd de mizerii. Amandoi se exprima, dar lupta ramane disproportionala.

    29. Eu cred ca a fost bine ca s-a pus problema dreptei de la noi. O dezbatere ratata nu inseamna neaparat o fundatura, ci un prilej irosit. Deja sunt cateva teme care pot fi repuse in discutie: totalitarism, evaluarea dreptei interbelice, respingerea comunismului si pastrarea tirului asupra crimelor sale din perspectiva dreptei, militarea pentru condamnarea comunismului la nivel european/mondial, prevenirea resuscitarii comunismului, reperele ideologice ale dreptei, falimentul moral al slujitorilor intelectuali ai totalitarismului comunist, dar si altele.

    30. euNuke @22 (și emil @29)

      Ar fi mai mult decît folositor dacă am încerca să corelăm controversele iscate aici cu ideile expuse în (deocamdată) primele două părți ale textului de referință al Hannah-ei Arendt Purificarea lumii (1) și (2), în care totalitarismele de toate speciile sînt amănunțit disecate și văzute, în fond, ca expresii ale aceluiași destructiv progresism (vs. conservatorism, firește). Asta ne-ar ajuta imens în clarificarea unor termeni ca stînga, centrul, dreapta. Căci se vorbea mai sus de linșaje mediatice executate asupra unor indivizi, dar prea puțin de demonizarea sistematică a dreptei care nu a început azi-ieri!

    31. Si eu cred ca e bine ca s-a deschis discutia. Sunt de acord cu GMT ca Plesu, Patapievici, Liiceanu, etc au contribuit foarte mult la intelegerea libertatii si la raspandirea ideilor de dreapta. Sunt de acord si cu Vlad M si altii. Plesu, Patapievici s.a. nu stiu cateva lucruri foarte importante despre dreapta. Asta e. Nu e nici o suparare. Poate e rolul nostru (sau al altora) sa facem mai mult. Si pentru ca tot trebuie distrusa Cartagina, imi mentin o simpatie deosebita pentru tinichigii si cei veniti de la coada vacii!

    32. Şi acum, pe larg.

      Ce înseamnă dreapta in peisajul politic contemporan şi ce comportă aderenţa la valorile dreptei.
      Am să pornesc de la sintagma revoluţie nelimitată utilizată de domnul Patapievici. De pildă, in acest context:

      “Dacă opţiunea dvs. este nu, nu sunt pentru revoluţionarea nelimitată a societăţii potrivit unui model […], atunci deja suntem într-o altă poziţionare faţă de ceea ce am numit valorile centrale ale modernităţii clasice. Aici puteţi să fiţi, la stânga sau de dreapta, în funcţie de nuanţe, şi de fapt a fi de stânga sau de dreapta îndată ce aţi eliminat acceptarea principilui revoluţionării societăţii, aş spune că suntem cu toţii în aceaşi familie. Pentru mine, a fi de dreapta sau de stânga este secundar pentru că mă definesc în primul rând prin centralitatea acestor valori are modernităţii clasice.”

      Dacă este să judecăm cadrul legal al revoluţiilor ideea de limită a activităţilor pe care le presupune este futilă, revoluţionarii nu se simt limitaţi in acţiunile lor de oprelişti exterioare, chit că este vorba de norma legală sau de cea morală, şi orice răsturnare a unui regim va aduce cu sine un nivel de violenţă egal cu forţa de opoziţie a sistemului. De pildă, revoluţiile anticomuniste din Cehia şi Polonia au întîmpinat o slabă reacţie in sînul nomenclaturilor locale -tot mai puţin convinse de justeţea regimului pe care-l susţineau- şi ca atare reformarea instituţiilor s-a putut petrece lent, fără vărsare de sînge, înlăturînd astfel chiar aspectul revoluţionar al mişcărilor. Nimeni nu vorbeşte in mod expres de revoluţia poloneză, dar ea s-a petrecut.

      Dacă, in schimb, considerăm preeminent rolul doctrinei in declanşarea revoluţiilor atunci va trebui să analizăm raportul dintre doctrina călăuzitoare şi platforma-program a grupului conducător de revulţionari. Probabil că domnul Patavievici se referă la o limitare ideologică, in cadrul unui model prestabilit, a acţiunilor ce vizează răsturnarea ordinii vechi şi definirea şi implementarea unui regim propus de ideologi. Dar, bizar, dînsul vorbeşte şi de posibilitatea revoluţionării nelimitate conform unui model, deşi dacă modelul este aprioric el conţine in sine şi limitele sale. Pe de altă parte nimic nu garantează că din momentul declanşării revoluţiei acel model va fi respectat sau că noua autoritate autoimpusă va reuşi să formuleze in timp real limitele puterii sale. Aşadar limitele revoluţiei la care se referea domnul P ar putea să nu fie doctrinare, sau politice, create de gînditori sau de noua putere instalată prin utilizarea forţei.

      Poate că acele limite se referă la caracterul violent, brusc, arbitrar al revoluţiilor. Un caracter doar prezumat, pentru că, aşa cum am ilustrat mai devreme, au existat şi revoluţii paşnice, precum şi grupuri revoluţionare ce nu şi-au propus lichidarea fizică a duşmanului, a monarhului, a tiranului, a vechiului guvernămînt. Dacă este aşa, aş vrea să învederez că aspectul violenţei dezlănţuite nu este intrinsec mişcărilor revoluţionare, ci conjunctural, legat de anumite tensiuni şi clivaje societale preexistente revoltei, şi că nu există niciun instrument raţional care să ne ajute să decelăm caracterul sîngeros al unei revoluţii dinainte de a se întîmpla, ca atare nimeni nu poate cunoaşte cît de limitată ar putea fi o revoluţie din momentul in care mesajele ei incep să fie colportate într-o societate. Desigur, orice revoluţionar trebuie să se folosească de o retorică bombastică ce face apel la resentimente şi instincte încercînd să coaguleze masele ignare in jurul unor obsesii simpliste, populare, dar tot acest instrumentar politic ce construieşte adeziunea publicului nu spune nimic despre viitoarele limite ale revoluţiei preconizate. Nici astăzi, in contextul alfabetizării generalizate, nimeni nu poate recunoaşte caracterul nelimitat al revoluţiei vînturate prin diverse fiţuici insignifiante. Dar, ar putea pe de altă parte să identifice cu uşurinţă idealurile revoluţionare ale islamiştilor care se exprimă in medii nu tocmai insignifiante. Închei lunga disertaţie asupra naturii mişcărilor revoluţionare şi revin la definirea problematică a dreptei.

      Şi aici o să fiu iarăşi in răspăr cu domnul P. Preiau sintagma sa –modernitatea clasică– de data asta fără obiecţii, şi o aşez in contextul dreptei moderne. dînsul crede că valorile centrale ale modernităţii clasice pot fi comune atît dreptei cît şi stîngii [democratice, de la sine înţeles], iar eu spun că modernitatea clasică nu defineşte neapărat dreapta, ci descrie un statusquo ce este musai să fie apărat de către oamenii ce se consideră a fi de dreapta, nu numai de către politicieni, ci de fiecare om ce şi-a insuşit valorile respective şi crede sincer. Mai mult, eu nu cred că stînga europeană a acceptat vreodată ansamblul acestor valori şi nici constanta definitorie a spaţiului european -modernitatea clasică- ca element esenţial al doctrinelor de partid. Achiesarea la principiile democraţiei de către stînga modernă nu comportă şi o aderenţă conceptuală la ceea ce dînsul numeşte modernitatea clasică.

      In consecinţă, nu mi se pare util criteriul revoluţiei nelimitate in definirea spectrului politic contemporan. Mai degrabă aş fi propus sintagma de revoluţie perpetuă. Este de esenţa menşevismului, curent politic foarte actual, şi cred că tinerii atraşi de dreapta trebuie să cunoască realitatea istorică a fracturii produse in mişcarea marxistă ca urmare a introducerii noţiunii şi distincţiei revoluţiei lente, programate. De pildă, tot grupul socialist din parlamentul european poate fi suspectat de menşevism, captiv tentaţiei revoluţionare, adept al variantei lente, planificate, insidioase, in principal din laşitate, nu din umanitate sau din respect pentru statul de drept sau pentru că ar respecta statusquoul de care vorbeam. Adepţii revoluţiei se regăsesc şi la începutul mileniului 3 tot in sînul stîngii organizate, nu există, din cîte ştiu, nicio declaraţie de principiu a conducerii socialiste in sensul renunţării la doctrina marxistă sau la idealurile revoluţionare.

      Dar cum arată dreapta in peisajul politic modern? Ca o mămăiţă leşinată. A renunţat pe rînd la apărarea tradiţiilor şi credinţelor naţionale, la naţionalismul activ şi chiar nominal, la economia de piaţă şi liberalismul clasic, la libertatea contractuală, şi iată că este pusă in poziţia de a pierde chiar şi suveranitatea naţională.

      Cum ar trebui să arate? Ca un leu rănit de moarte. In fapt gînditorul de dreapta modern se pierde in propriile speculaţii menite, in fond, să justifice şi acopere frecventele cedări in faţa inamicului politic. Pe parcursul aşa-zisei dezbateri nu s-a pronunţat nici măcar o dată cuvîntul socialism; tăcerea nu mi se pare întîmplătoare, este simptomatică pentru incapacitatea morbidă a dreptei romaneşti nonpartinice de a-şi identifica duşmanul actual, de a-l numi şi circumscrie unor acţiuni politice antisistemice, in mod vădit purtătoare a unui germen distructiv faţă de statusquoul a cărui apărare ar fi trebuit să-i constituie menirea.

      Şi nu se pune doar problema situării intelectualilor pe un spectru politic conturat mai mult sau mai puţin eronat. Nu, orgoliile şi temerile intelectualilor in legătură cu etichetarea publică sînt ridicole, mofturi de fete bătrîne in contextul actual in care deja putem vorbi de o erodare gravă a statului de drept in toată Europa şi de o periclitare a identiţăţilor naţionale. Socialismul nu este doar doctrina politică a inamicilor dreptei, ci un set de mecanisme ce afectează grav statul de drept şi libertăţile noastre. Societatea este deja socialistă, iar noi trăim într-un regim totalitar soft din care nu putem ieşi decît identificînd, recunoscînd gravitatea fenomenului. Prefacerile , mecanismele impuse de socialismul european au ajuns la limita impusă de democraţie şi din acest moment ei sînt obligaţi să provoace revoluţii reale, pentru că toţi paşii pe care şi i-au propus să-i execute au fost deja făcuţi şi refăcuţi.

      Alterarea lentă a proprietăţii private in statele socialiste a condus la dispariţia noţiunii de libertate contractuală din spaţiul public. Ca atare, nu trebuie să ne mire că domnul Stoica -profesor eminent de drept privat- a evitat şi dînsul să pună in discuţie totalitarismul sistemului de asistenţă socială impus de socialişti, ce a abolit practic consimţămîntul liber in materie de contracte de asigurări. Riscurile cetăţenilor au fost preluate de stat fără drept de a apel, iar acum sîntem toţi obligaţi in Europa să semnăm contracte cu entităţii statale sau cu corporaţii cu monopol delegat, contracte al căror conţinut nu l-am negociat, nu l-am citit, şi nu este cunoscut in detaliu de nimeni. Aceste contracte sînt oneroase, deci au efect asupra patrimoniului individual, ca atare proprietatea privată este supusă unui rapt permanentizat. Ce înseamnă să fi de dreapta in raport cu aceste chestiuni învederate de mine? măcar să le enunţi, să le discuţi, să le supui atenţiei unui public mai mare. să arăţi cum de s-a putut întîmpla aşa ceva. să indici filiaţiile fasciste ale monopolizării etatiste a riscurilor de sănătate, sociale, şi, recent financiare.

    33. euNuke. E cazul sa lamuresc in linii mari perspectiva mea (va ajuta la dialog). Nu sustin ca extremismul de dreapta este un oximoron, o alaturare a doi termeni incompatibili. Este perfect posibil si exista in realitate, cel putin la nivel conceptual. In ce masura exemplele citate de tine sint manifestari politice ale extremei drepte, in special manifestari care ar demonstra afinitatea dintre dreapta si fascism, aici am rezerve serioase. In primul rind, care sint sursele potentiale ale extremismului de dreapta? Vad doua: anti-etatismul extrem al anarho-capitalismului libertarian si traditionalismul extrem revendicat de la Joseph de Maistre… nostalgia excesiva dupa regimurile monarhice si vechea ordine aristocratica sint semne ale unei drepte autocratice. Se poate argumenta ca Franco a fost un despot de extrema dreapta, dar marea ironie este ca natura intim fascista a regimului Franco nu este deloc o axioma. Regimul lui a fost mult mai aproape de autoritarianismul de extrema dreapta decit de totalitarismul fascist. De altfel, istoriografia recenta dedicata fascismului a cam ajuns la consensul ca Spania lui Franco nu poate fi incadrata in aceeasi categorie cu Germania lui Hitler sau Italia lui Mussolini. Dreapta are specimenele ei de extremism, dar nu este deloc, tehnic vorbind, inrudita cu fascismul sau vinovata de puseuri fasciste.

    34. Vlad M si toti ceilalti:

      Chapeau!

      Vlad M:
      Subscriu la toata analiza ta.

      Am revenit si eu la interventia lui Patapievici azi noapte tirziu, si mi-am dat seama ca parerea mea initiala a fost grabita. M-a amagit expunerea mai ordonata, lipsita de resentiment si de „incheiat scoruri” ca cele din cuvintarea lui Liiceanu.
      Abjecta punere de cenusa in cap a lui Djuvara, care la senectute inaintata nu poate face o analiza lucida, detasata, a legionarismului/nazismului si a factorilor istorici care le-au creat, e si o abdicare totala a „intelectualului” de a analiza faptele pentru a ajunge la adevar, oricit de „ambarasant” pentru tine si, mai ales, oricit de incorect politic.
      Un singur punct bun pentru Djuvara: „omagiul” incarcat de sarcasm pe care-l aduce lui Liiceanu si Plesu in protocol: Cum sa nu raspunzi invitatiei unor asemenea stilpi ai intelectualitatii din Romania?!?

      Cum spune altcineva pe fir, mai toti pareau blazati, obositi, depasiti de evenimente dar incercind disperat sa mai fie relevanti, cind prin erijarea gretoasa in victime ale mass-mediei, cind prin declarindu-se, din nou si din nou, ca depozitari ai adevarului ‘telectual si cultural din Romania–fara a formula exact ce inseamna acest „adevar”.

      As vrea sa stiu care a fost raspunsul participantilor la intrebarile stupide din public privind reprezentarea proportionala a femeilor la masa rotunda.

      Revin cu alte impresii.

    35. John (@25… nu era nicio tara in colaps acolo, era vorba de doi oameni, Plesu si Baltazar, care sunt apropiati, chiar prieteni (Baltazar a fost purtator de cuvint in guvernul Roman, Plesu – ministrul CUlturii) si se impungeau pe o tema adusa in discutie de amintirile lui Baltazar care-l incriminau oarecum pe un om ce nu se mai putea apara.

      Baltazar ii spunea: nu va mai vaicariti ca nu sunteti la putere, va vaicariti degreaba ca nu sunteti bagati in seama, e din vina voastra. Iar Plesu i-a raspuns, da’ tu de ce nu esti tu la putere?

      Baltazar, om fin, economist, bancher, fost ministru, a fost tras pe linie moarta si politic si de la BRD.

      Tema ridicata de Baltazar e legitima, desi felul in care a facut-o (invocand o discutie pe care ar fi avut-o cu un om care nu se mai poate apara, Alexandru Paleologu) e nedemn. Spun ca-i legitima pentru ca si eu cred (si vad) cum grupuri bazate exclusiv pe oameni studii umaniste provoaca deraieri, pierderi ale contactului cu realitatea, lipsa masurii si un oarecare dispret pentru acuratete, gandire dezordonata, etc.

      Dar in niciun caz nu poti vorbi de „reflex comunist” in atitudinea lui Plesu. Pur si simplu ii raspunea usor ironic amicului Baltazar, tras pe linie moarta, venit cu cateva minute inainte de a avea interventia respectiva: „dar nu inteleg de ce dai vina pe noi. In afara de faptul ca suntem elitisti, nu am facut nimic rau.”

    36. @12 bugsy

      Faptul ca dialogam inca inseamna ca ne prezumam buna-credinta.

      Liiceanu si Plesu au fost linsati mediatic intr-o mai mica sau mai mare masura, in acelasi timp sau in perioade diferite, in anii 90 in Romania Mare, Azi, Dimineata, Adevarul, Europa, etc.
      Apoi, Patapievici, Tismaneanu si Liiceanu au fost linsati mediatic din pricina sustinerii pe care i-au acordat-o presedintelui Basescu la momente de cumpana, din cauza condamnarii comunismului etc. Imi amintesc de acea perioada sinistra probabil pentru Horia Patapievici, in care seara de seara era infatisat ca Adolf Hitler, in care ii era batjocorit tatal si ii erau prezentate manipulator si distorsionat scrierile.

    37. Adevarul de neocolit e ca intelectualitatea de un anumit tip (filozofie, literatura, arte, critica literara, teatrala, muzicala) care se raliase regimului, ca tovarasi de drum, ca si cea care nu lua regimul la intrebari drastice, ci „rezista prin cultura”, a fost o clasa privilegiata. O spune Al George insusi, in „sinceritatea” sa senila.
      Intelectualitatea din alte sfere, in special cea stiintifica–matematica, fizica, biologie–nu exista ca producatoare de valori, ca nu era usor de ideologizat.

    38. Pataphyl @5 . Sunt putini cei care , atunci cand se intalnesc cu Adevarul , nu trec pe celalalt trotuar , dimpotriva , il saluta , il iau cu prietenie de brat si merg alaturi de el ,infruntand deseori oprobiul celor multi . Imi exprimam ” satisfactia uriasa ” , pentru ca , scriind articolul Vlad a aratat ca este prieten bun cu Adevarul . In rest , pe aceeasi lungime de unda cu tine : amaraciune , tristete , dezamagire . Asta-i blestem , sa asculti acelasi ” post de radio ” 20 de ani .
      euNuke @17 . Fantastic tablou : ” GRUP DE INTELECTUALI INSIRATI DE-A LATUL CATAFALCULUI UNUI DISCURS RAPOSAT ”
      Florina @ 34 . Daca vrei sa fi martora la ceva la fel de groaznic ca distrugerea Cartaginei , te sfatuiesc sa calatoresti odata cu trenul rapid de noapte Buc- Iasi ( Tecuci , Barlad , Vaslui ) , preferabil inaintea sarbatorilor de Paste sau Craciun . Atunci tinichigii , zidarii , zugravii , fierar betonistii , plecati de la ” coada vacii ” la Roma , Milano , Tel Aviv , Madrid etc . etc. se reintorc acasa la ” coada vacii ” . Am calatorit de multe ori cu ei . Singura imagine care mi-a venit in minte de fiecare data : Animale turbate carora li s-a dat drumul din tarc . Daca ma asculti si chiar vrei sa-i cunosti , te sfatuiesc sa-ti iei ca insotitori cel putin doi tipi nu numai zdraveni ci mai ales duri . Va urez bafta 🙂

    39. GMT @ 39:

      „Linsarea mediatica” e un termen asa de incarcat si manipulativ ca nu are nici o valoare de adevar. Linsajul real nu se compara cu o critica, oricit de josnica si sustinuta, a tipilor care nu te plac. Liiceanu si Plesu sunt bine mersi, traiesc bine inca (din cite stiu, nimeni nu le-a pus casa pe foc si nu le-a violat nevestele), si fac ce trebuie in conditiile astea: raspund cu noi sarje, dupa putintele lor. Fondatorii Constitutiei SUA au fost atacati in presa tot timpul, si s-au vazut de treaba.

      Am oroare de deturnarea intelesului original al cuvintelor si manipularea lor pentru interese politice/ideologice de moment (atit la „stinga” cit si la „dreapta”) care nu au nimic de-a face cu intelesul original. Au proliferat in ultima vreme, cum o dovedesti chiar tu, sinecdoci care folosesc abuziv o categorie istoric limitata pentru a demoniza o clasa noua de fenomene:
      Obama/Bush sunt noi „Hitleri”, Tea Party e „fascista”, „rasista”, etc.

    40. bugsy @8 @ 12 . Te-am citit si spun : Miyamoto Musashi manuind katana .
      Ma bucur ca ,din cei putini prieteni ai Adevarului ( @ 41 ) , pe multi ii gasesti aici .

    41. Cristina @ 43
      exact asta au patit Patapievici si Liiceanu pentru ca nu s-au dezis de Basescu, „linsaj mediatic” nu inseamna ca le-au fost violate nevestele, ii poti spune diabolizare sau altfel.

    42. Emil, răspund parţial la îndoielile tale legate de fascismul de dreapta:

      In ce masura exemplele citate de tine sint manifestari politice ale extremei drepte, in special manifestari care ar demonstra afinitatea dintre dreapta si fascism, aici am rezerve serioase. […]Dreapta are specimenele ei de extremism, dar nu este deloc, tehnic vorbind, inrudita cu fascismul sau vinovata de puseuri fasciste.

      Exemplelele citate de mine nu reprezintă creaţia unei presupune extreme drepte, şi nici nu ar fi posibil. Eu am ilustrat totalitarismul de dreapta întruchipat in state moderne, nu am vorbit de doctrina străveche care a întemeiat acele regimuri. O fac acum. In primul rînd trebuie lămurit aspectul extremismului de dreapta relevînd o trăsătură chintesenţială – apariţia sa in contextul ascensiunii radicalismului politic in Europa modernă, asta pentru că înainte de sec 19 nu se putea vorbi de vreo extremă dreapta. Întreaga Europă se afla sub regimuri totalitare de dreapta, cu variaţii de intensitate a despotismului şi arbitrariului, dar binomul dreapta-stînga nici nu fusese încă formulat. ca atare, calificarea aceasta este una ce ţine de modernitate, in raport cu criteriile actuale. Ca atare Vaticanul şi Arabia Saudită sînt reminiscenţe ale absolutismului medieval, au supravieţuit pentru că au reuşit să menţină legătura dintre religie şi politic in minţile oamenilor şi ca urmare pentru supuşii acestor forme de autocraţie necesitatea acceptării politicului decurge din credinţă, iar unicitatea şi imuabilitatea structurilor rezidă din caracterul monoteist al religiilor fondatoare.

      De ce sînt totalitare ce 2 state exemplificate? credeam că-i evident. In ambele există o partidă unică ce conduce destinele ţării şi stabileşte discreţionar politica statului, o castă tribal-dinastică in AS, respectiv o clasă birocratică ce administrează deopotrivă religia şi politica statului şi este formată dintr-un grup restrînd de indivizi nealeşi, lipsiţi de responsabilitate politică, nesupuşi vreunui control instituţional ori vreunei justiţii alta decît cea imaginară, recte divină. Regulile de ascensiune in sfera puterii nu pot fi schimbate, conducătorii nu pot fi criticaţi sau contrazişi in public, sancţiunile fiind ce-i drept diferite, la Vatican mult mai blînde decît la mecca. In ambele state singura gîndire politică permisă este cea care rezidă din ideologia întemeietoare a regimului, islamul wahabist, respectiv creştinismul universalist, orice deviaţie fiind sancţionată ca erezie, cu asprimea contextului istoric. samd

      Revin la fascism. Sînt de acord cu alegaţia ta cf căreia fascismul nu este înrudit cu dreapta, dar nu cred că asta ar demonstra incompatibilitatea regimurilor fasciste cu oamenii de dreapta intraţi in sfera pragmatismului radicalizat care transformă statul intr-un biet, dar util instrument pentru orice platformă politică. Puseurile fasciste sînt, in opinia mea reale şi nenumărate in rîndul dreptei interbelice. Aşa se explică cum de-a prins atît de iute şi cu o asemenea anvergură legionarismul la noi şi parţial nazismul germanic.

      O să încerc să explicitez. Nazismul, şi parţial fascismul autohton, au plecat la drum cu o platformă de idei de stînga nonmarxiste, dar in mod primordial antiinternaţionaliste [in termeni contemporani ar putea reapărea ca antiglobalism], antibolşevice şi, in pofida filiaţiei colectiviste, pronunţat anticomuniste. aceste idei erau foarte apropiate de ideatica structurală a unei drepte oricum epuizate de război, obligate să renunţe sau să suspende retorica naţionalistă odată cu încetarea ostilităţilor şi cu încheierea tratatelor de pace. la noi consetvatorii dispar pur şi simplu in interbelic, iar liberalii nu mai puteau aborda frontal tematica naţionalistă pentru că, fiind vorba partid esenţialmente guvernamental, trebuiau să respecte un anumit cod diplomatic in cursul tratativelor de pace şi reconfigurării alianţelor internaţionale prelungite mult după încheierea războiului. Magnetismul unor figuri fasciste se explică nu neapărat prin charisma lor cît prin nevoia recurentă a unor călăuzitori al neamului [am fost un pic surprins să aud o asemenea pretenţie in publicul prezent la marriot], patrioţi sadea, certificaţi de norod, nevoie resimţită mai ales de către tineri, de către soldaţi demobilizaţi, studenţi, juni politicieni puşi să aşeze mobilierul şi chiar preoţi abia hirotonisiţi. Nu se poate spune că in rîndul acestor segmente masive de populaţie convingerile de dreapta erau cristalizate, sau că exista o omogenizare politică, tocmai…domnea anarhia, debandada, se resimţea lipsa polilor…ori a reperelor. Puseul fascist al tineretului a fost, in opinia mea, unul de masă, au migrat masiv dinspre o dreaptă incoerentă către o stîngă mutantă, monolitică, arţăgoasă, ce reuşea să mimeze binişor demnitatea naţională. Este atît cazul naţional-socialismului cît şi al legionarismului. Cum califici imboldurile politice acestor oameni? nevoia lor de solidarizare, de reînregimentare, de apartenenţă, de recăpătare a camaraderiei ostăşeşti? pentru că ceea ce-şi doreau ei era mai degrabă legat de o stare a naţiunii şi de un ataşament faţă de patrie -pe care o priveau ca fiind trădată de către celelalte partide ce au abandonat discursurile cu iz patriotic- eu susţin că este vorba de o mişcare de dreapta, cu elemente radicale, extremiste, dar şi cu o masă imensă de simpatizanţi şi membri ce nu achiesaseră vreodată la vreun ideal revoluţionar.

      Revin la fascismul spaniol ca să pot enunţa ceea ce cred eu că ar putea fi criteriul esenţial al distincţiei între fascismul de dreapta şi cel de stînga. Pentru că sînt într-o pauză de lectură a textului de referinţă al Jonah Goldberg, profit de ocazie ca să îl prezint şi ca pe o obiecţie la adresa tezei acestuia. Goldberg susţine că fascismul este eminamente de stînga, şi că deviaţiile sale aparaent de dreapta in diferite regimuri sînt accidentale, o rezultantă a fuziunii dintre elanul transformator al fascismului şi anumite particulariţi locale. Şi eu consider că fascismul este doar o matcă sau o marcă revoluţionară şi că chipul regimurilor cunoscute îndeobşte ca fasciste a fost modelat de trăsăturile neamurilor care l-au îmbrăţişat, dar nu-l pot privi ca pe o simplă derivaţie a socialismului. De altfel, chiar Golberg observă inconsistenţa ideologică a fascismului primordial italian şi-l defineşte ca pe o religie a statului, care, logic ar fi să se opună celorlalte religii, să încerce să le anihileze sau măcar să le rezerve un rol redus in societate şi să refuze orice influenţă a bisericilor in politica şi structurile sale. In Spania nu s-a întîmplat astfel, din contră, statul a avansat in caracterul său teocratic fără a se transforma in teocraţie, dar permiţînd clerului să se implice activ in viaţa cetăţii. Şi iată cum ajungem la acel criteriu de care vorbeam: stînga totalitară modernă, fie comunistă, fie fascistă, a fost purtătoarea unui ideal revoluţionar cu finalitate utopică, viitoristă, in timp ce dreapta fascistă a orientat maşinăria prefacerilor revoluţionare către trecut, către o societate originară, către o perioadă de glorie imaginară, glorificată, ca atare, un regim definit prin convenţii repetate ca fiind stînga poate îmbrăţişa pe nesimţite un ideal tipic extremei drepte -protocronismul de pildă, şi ulterior devia înfiorător într-un regim de fuziune comunisto-nazist. este vorba, binenţeles, de regimul ceauşist. o mişcare aparent stîngistă şi fascistă precum falanga franchistă se poate transforma într-un regim totalitar de dreapta ce preamăreşte credinţa şi istoria strămoşilor ştergînd din memoria colectivă petele negre şi crimele trecutului, condus de un partid unic ce transformă religia in instrument politic, şi se închide in sine, economic şi cultural, izolîndu-se pentru a putea proteja statul-ţarc concentraţionar- de tentaţia libertăţii ce circulă oadată cu bunurile şi informaţiile.

    43. @43 Cristina R.:

      „Linsarea mediatica” este un termen incarcat si manipulativ. Dar are valoare de adevar.

      Este foarte dificil sa te trezesti in fiecare dimineata cu spaima: „Doamne, ce vor mai fi inventat astazi astia prin ziare despre mine?” … Ce-i vor mai spune la servici sotiei mele niste colege „amabile”? Si asta in fiecare zi timp de luni bune…sau ani. Nu e simplu. E greu sa vezi privirile furise pe care si le arunca colegii cand treci pe langa ei. E greu chiar si sa te sune prietenii si sa-ti spuna ca ei nu cred povestile din ziare. E greu si sa nu te sune… „Oare isi inchipuie ca e adevarat?” E greu sa te sune mama, care poate la 85 ani nu mai intelege toate marsaviile politicii si sa-ti spuna: „Eu nu te-am crescut asa, nu cred ca-i adevarat!”

      Indiferent cat de puternic esti pe dinauntru, cat de blazat si hirsit in politica, tot nu e usor… daca vine copilul sa-ti spuna ca te-a vazut la televizor si ca mai multi oameni te improscau cu noroi. Te intreaba: „De ce, tata?” si ai sa vezi ca e greu si lung raspunsul. Credinta e singura care te sustine… Dar trec zile si zile si iar alte zile si picatura chinezeasca cu venin revine si ranile se redeschid….

      Sunt de acord ca utilizarea unor termeni manipulatori pentru a demoniza diverse fenomene este oribila. Dar nu este cazul aici.

      Mi-a placut articolul lui Vlad. Sunt de acord cu ce a scris. Am fost acolo si am avut senzatia ca pierd vremea degeaba. Dar, cred si ca GMT are dreptate. La ce ne asteptam? La o lansare a unui partid salvator de dreapta? La un miracol? La o dezbatere structurata care sa clarifice odata pentru totdeauna ce trebuie facut in Romania? Hai sa fim seriosi… Sa nu omoram musca cu tunul. A fost o lansare de carte…

    44. GMT @ 46:

      Scuze, dar Plesu si Liiceanu n-au „patit” absolut nimic. „Demonizarea” in spatiul agorei e veche de cind lumea, de la grecii vechi la primii crestini, cu consecinte mult mai grave.
      Absolut nici o comparatie.

    45. @GMT: din nou despre (pseudo)linsajul mediatic al tripletei PLP (Plesu, Liiceanu, Patapievici). Toti acestia au avut tot timpul unde si cum sa se exprime, indiferent ca au fost atacati, terfeliti, jigniti in diverse publicatii, la un moment dat. Toti trei au avut si au posibiliatea sa ripsoetze, sa contraatace, ca sa nu mai amintesc aici de demnitatile politice sau de functiile publice pe care le-au avut sau le au. Nu le-a interzis nimeni dreptul la exprimare, nu le-a obstructionat nimeni accesul in agora. Doar ca de 20 de ani spun aceleasi si aceleasi lucruri….in principal structurate in doua mari categorii: „suntem de dreapta, dar nu avem treaba cu anii ’30” si „jos comunismul!” No offense, dar acesta nu e discurs de dreapta. Mai mult, a veni acum sa justifici ineficienta demersului lor intelectual prin faptul ca au suferit un linsaj mediatic mi se pare…. chiar jignitor! Nu GMT, toti acesti 3 au coabitat perfect cu toate regimurile politice care s-au succedat la conducerea tarii, si-au urmat propria agenda, care de multe ori nu a coincis cu cea a societatii, si s-au multumit, din cand in cand sa protesteze „la mishto!”. Au mimat un discurs de dreapta asa ocazional, la o lansare de carte, la un targ de carte, la o condamnare a comunismului. Eu nu mai astept nimic de la acesti intelectuali.

    46. emil & euNuke

      personal tind sa-i dau dreptate lui Badilita. Dreapta e realista, pragmatica, alergica la utopii. Cand vorbim de extremism, iesim din realism si din luciditate

      de la minutul 7:40 si continua discutia in partea 5

    47. Vali M @ 50:

      Este foarte dificil sa te trezesti in fiecare dimineata cu spaima: “Doamne, ce vor mai fi inventat astazi astia prin ziare despre mine?” … Ce-i vor mai spune la servici sotiei mele niste colege “amabile”?

      Imi place eufemismul „dificil”.
      In jocurile politice pe scara mare din SUA, daca nu poti indura asalturile oponentilor dispusi sa-ti expuna secretele de budoar si de banca, nu ai vina de politician.

    48. Calehari @41 A propos de realism, asta e tara si asta e momentul. Tinichigii, etc. au fost grosul votantilor din diaspora la ultimele alegeri. Cred ca pot sa inteleaga bine unele lucruri. La intelectuali merge mai usor cu „opt si cu a branzii noua”. Tinichigii pot sa faca bucatele un tren. Un intelectual insa poate sa distruga mult mai mult. Minerii sunt mineri. Iliescu e intelectual. Nu e atat de grav ca un conational de-al nostru face o boacana in alta tara, pe cat e de grav ca atunci cand e prins si trimis acasa cu 300 de Euro, comisarul UE pt justitie vede in el un „deportat” ca in timpul Holocaustului!!! Consecintele gesturilor respective sunt diferite. Daca intelectualii o mai iau mult razna nici nu o sa mai fie mijloace de transport ca sa nu parlim planeta. Asa ca ma vad fortata sa raman la tinichigii.

    49. Bugsy,
      Am si studii ingineresti si am facut liceu de matematica fizica, mi-a placut mult matematica si sunt atent cum gestionez informatia, sa-i pastrez acuratetea. Aici ii dau dreptate lui Baltazar si lui John Galt, ca lipsesc inginerii si economistii, cei cu studii la real.
      Inchid paranteza.

      @52 Imi raspunzi si imi spui “a veni acum sa justifici ineficienta demersului lor intelectual prin faptul ca au suferit un linsaj mediatic mi se pare…. chiar jignitor! Nu GMT, toti acesti 3 au coabitat perfect cu toate regimurile politice care s-au succedat la conducerea tarii,…”

      Unde ai vazut as fi “justificat” vreodata prin “linsajul mediatic” “ineficienta demersului lor intelectual” despre care vorbesti? Si sa te mai simti si jignit de asta?

      Despre “linsaj mediatic” am vorbit @11 in relatie cu oboseala despre care vorbea Liiceanu (marturisise aceasta “oboseala” pentru prima data la o intalnire la GDS cu Basescu, in plina campanie electorala, pe cand atacurile josnice la adresa lui Basescu si a celor care-l sustineau se apropiau de apogeu).

      Eu am spus asta:

      Au reusit sa obtina pentru noi un mare spatiu de libertate intr-o atmosfera culturala sufocata de buzuri, simioni, everaci, paunesti, vadimi etc. Pentru ca ei au insistat in ciuda tuturor actiunilor de linsaj mediatic la care au fost supusi (zau, sa nu ne miram ca sunt obositi) pe necesitatea despartirii radicale de trecutul comunist si condamnarii acelui regim, pentru ca au tradus si promovat carti esentiale formarii unui intelectual de dreapta.

      Chiar ti se pare vreo justificare prin linsaj mediatic a ineficientei demersului lor intelectual?

      In contextul “linsajului mediatic”, numai oboselii marturisite ii gaseam o justificare (unii dintre ei au obosit pur si simplu sa fie atacati murdar). Nicaieri nu am pus pe seama linsajului mediatic vreo “ineficienta a demersului lor intelectual”. Din contra, in reactiile mele vorbesc eficienta demersului acestora, m-am referit la cartile fundamentale scoase de Humanitas, la “Omul recent” si “Politice” scrise de Patapievici, la condamnarea comunismului, as adauga eficacitatea ICR, etc.

      Inginerii lui Baltazar jongleaza mai putin cu cuvintele altora, macar din cauza formatiei reale si a respectului pentru acuratete.

    50. Calehari @41, Florina @55

      Tinichigiii (ex-căpșunari) au fost și încă sînt oarecum nedrept tratați, la grămadă cu cerșetorii și alți vandali țigani rromi, ca să fiu PC 🙂 În categoria asta intră și asistenți medicali, și meseriași calificați, intră și mulți oameni cu pregătire superioară, cu toții siliți de haosul general din țară să-și caute norocul aiurea. Mulți se duc doar să strîngă niște bănuți, să se întoarcă acasă și să-și pornească/îmbunătățească o căsuță ori o mică afacere. O bună parte din familia mea din țară e în zona Roman, oraș apropiat de zone compacte de ceangăi. Aceștia au plecat în număr uriaș, cu precădere în Italia (fiind catolici), dar după cîțiva ani fața satelor de unde au plecat s-a ameliorat neînchipuit de mult. Aud de situații similare prin Sudul țării… Vrînd-nevrînd, acei oameni au adus la revenire, pe lîngă cîteva mii de euro, și idei și deprinderi noi. Evident că transformarea e lentă, dar una-două generații ar trebui în mod normal să însănătoșească cumva măcar ideea de responsabilitate civică (și nu fac referire aici la cinica profeție a lui Brucan). Caz în care autiștii care se joacă azi de-a politica în România ar putea fi măturați fără milă, mai degrabă decît ne putem imagina.

      Și, îndrăznesc să sper, chiar dacă Europa care-i inspiră devine cu adevărat un UERSS!

      PS @41: Trenurile de care vorbești au fost la fel de imunde și înainte de tinichigii ori căpșunari. Crede-mă, le-am practicat cam 40 de ani! :mrgreen:

    51. ar fi bine cred sa nu uitam ca este vorba despre „o dezbatere ratata” (pentru care merita sa fie besteliti), nu despre demolarea cuiva; nici nu am avea cum, pentru ca oamenii astia au facut multe alte lucruri, pe linga dezbaterea asta, si acelea vorbesc pentru ei
      in spirit american, dintr-un eveniment nereusit se pot trage mai multe invataminte decit dintr-unul reusit
      oamenii astia au fost si sint repere pentru dreapta din Romania, atita cita este; atita ca nu s-au prea comportat ca atare alaltaieri

    52. Exact Liviu, nu-mi venea în cap cum să exprim asta: da, învățăm din erori, iar acesta e un fapt dovedit științific (cînd zic științific contrapun intenționat falsa alternativă umanist vs tehnocrat 🙂 ). O să mai vorbim de asta, desigur.

      Și doi: demolare? Doamne Ferește! Mi-e destul să mă gîndesc la acele momente magice din ultimele zile ale lui ’89 cînd niște oameni ne uimeau prin simpla lor apariție la TVR(L): Pleșu, Paleologu, Liiceanu – îmi amintesc ce impact fantastic au avut la vremea aceea promotorii GDS, cu precădere asupra multor tineri, dar nu numai…

    53. Eu sunt de acord cu ce scrie Vlad, si cu ce a scris si Liviu inainte, si le inteleg deceptia, dar mai ales, sunt de acord cu GMT. In sensul ca, intr-adevar, cele spuse la acea intalnire nu au fost „de dreapta” pe deplin, si Vlad explica foarte bine de ce.
      Dar discutia imi aminteste de controversele de ani de zile pe care le am cu o multime de prieteni si colegi, de forma: „nenorocitii de americani, nu sunt cu nimic mai buni ca ailalti, uite ce s-a intamplat la Abu Ghraib!”. Eu zic: „da, e rau, dar e totusi o exceptie, tocmai de aceea e scandal; dar nu uitati ca ailalti fac lucruri mult mai grave si mai oribile, doar ca pe acelea nu le vedeti la TV” mi se raspunde: „DA, DAR DE LA AMERICANI AM PRETENTII”.
      Nu pot spune ca e inexacta critica, dar e nedreapta, pentru ca manifesta o dubla masura. O masura, in general, pentru ailalti, si alta, mult mai exigenta, pentru ai nostri. E o critica disproportionata fata de dimensiunile reale ale lucrurilor. Daca ii condamni atat de aspru pe americani, atunci, toutes proportions gardees, ar trebui sa fi bombardat mai intai China, Rusia, si cam toate tarile islamice. Si Cuba. I mean, pana la victoria finala.
      Plesu, Liiceanu, Patapievici, chiar daca nu au exprimat la acea intalnire pozitii care sa ne reprezinte intru totul, fac parte din familia noastra, a dreptei, si sunt demni de respectul nostru. Nu cred ca e bine sa ne adaugam si noi corului de atacuri publice la adresa lor. Riscam sa dam apa la moara unora mult mai rai. Cand ai dezacorduri de principiu cu cineva din familie, un inaintas de valoare, caruia ii datorezi respect si recunostinta, nu recurgi din prima la o scrisoare deschisa, de exemplu. Mai ales daca ruda in chestiune este de 20 de ani improscata cu porcarii in spatiul public, pentru ca spune adevarul.
      PS. Marturisesc, mie mi-ar place sa il luam la puricat, cu aceeasi grila, pe Baconschi. Dar, trebuie sa recunosc, nici el nu e cel mai rau. Atunci, poate nu be blog… Poate sa-i scriem o scrisoare…

    54. Cred ca ar trebui sa-i multumim lui Dumnezeu ca in Romania Liiceanu, Plesu si Patapievici sunt leading intellectuals si ca editura Humanitas este ceea ce este. E o situatie deosebita, de invidiat. In alte tari nu e asa.
      Nu vorbesc doar de Occident, unde domneste hegemonic marxismul de o jumatate de veac, iar intelectualii adevarati sunt cunoscuti numai unor cercuri stramte de initiati.
      Vorbesc chiar de Polonia. Polonezii nu duc lipsa de mari intelectuali, de super-calibru, dar acestia nu se bucura nici pe departe de vizibilitate si autoritate publica, inclusiv internationala, precum Adam Michnik, fost erou al Solidaritatii, in prezent campionul corectitudinii politice, inamicul lustratiei si portavocea impacarii cu Rusia. Hegemonia intelectuala a unui Michnik, a trustului Agora si a intelectualitatii stangiste de salon din Polonia ultimilor 20 de ani marcheaza profund noile generatii de intelectuali polonezi, se manifesta si la vot, si va avea consecinte pe termen lung.

    55. @62: Cred ca ar trebui sa-i multumim lui Dumnezeu ca in Romania Liiceanu, Plesu si Patapievici sunt leading intellectuals si ca editura Humanitas este ceea ce este.

      Cu tot respectul stimata doamna, dar nu este o stacheta pusa prea sus pentru PLP? Sunt cumva niste martiri care s-au jertfit pentru o cauza anume astfel incat noi, muritorii, trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne-a dat voie sa fim contemporani cu ei?
      Editura Humanitas? Editura Humanitas este inainte de toate o afacere, nu stiu cat de rentabila, dar o afacere.

    56. De ce sa nu ii multumim lui Dumnezeu pentru ca ne bucuram de roadele eforturilor lui Liiceanu, Plesu si Patapievici? Si ce daca „Editura Humanitas este inainte de toate o afacere, nu stiu cat de rentabila, dar o afacere” ? Care „toate”? Cum propuneti sa functioneze Humanitas de acum incolo ca sa nu o mai aiba aceasta slabiciune?

    57. @64: Puteti sa-i multumiti lui Dumnezeu pentru ce doriti dumneavoastra. Cred ca m-ati inteles gresit cu Ed Humanitas, nu era un repros adus ei sau managerului, vroiam doar sa subliniez ca inainte de toate (sa zicem rolul de educare a publicului, de ex) este o afacere. Si nu e nimic rau in asta, dimpotriva este o dovada vie cum un intelectual de dreapta transpune in realitate ideile si doctrina in care crede: porneste o afacere personala intr-o piata concurentiala. Dl. Liiceanu este intr-adevar un om de dreapta!

    58. Uite Bugsy, mai este cineva care spune ca nu este fericit sa fie contemporan cu Plesu. Iata ce spunea Crin Antonescu doar cu cateva zile in urma:

      …”va fi surprins domnul Pleşu să afle că nu sunt atât de fericit şi mândru că sunt contemporan cu domnia sa. De ce? Pentru că dacă el ar fi un chibiţ de lux, niciun fel de problemă, poate să aibă cu cine vrea, cu mine, cu Ponta, cu oricine. Dar el vrea să fie altcineva şi trebuia, la puterea sa intelectuală, la prestigiul, la mitul său, în care şi eu am crezut, trebuia să fie o instanţă. Ca instanţă, Pleşu nu poate funcţiona aici pentru că se ascunde după acel „e cum e”.

      Nu poate să fie instanţă pentru mine cineva care poate să dea lecţii de morală pentru bietul de mine sau bietul de Ponta, dar nu are curaj să spună nici măcar acum cum e Băsescu. Oameni ca Pleşu nu sunt mulţi, dar sunt importanţi, trebuiau să fie instanţe în ţara asta, şi nu sunt. Sunt paralizaţi în superficialitate, nu mai disting dânşii. Ţara asta e unde e deocamdată nu din cauza mea sau a lui Ponta, care s-ar putea să fim Rică Venturiano sau Caţavencu. Ne va mătura istoria, cum merităm.

      Ţara asta e aici pentru că un om ca Pleşu s-a mai dus când l-a chemat Traian Băsescu după ce a fost înjurat de Traian Băsescu, că e un om care s-a bucurat să fie nu ştiu dacă contemporan cu sine însuşi, dar coleg de serviciu cu Udrea, în subordinea cuiva ca Băsescu, un om care nu s-a ostenit, de la înălţimea autorităţii sale, niciodată să distingă, dar întotdeauna a nimerit. Şi a nimerit ce? Că în Piaţa Universităţii nu era bine, era bine în vremea aia la Palatul Victoria cu Ion Iliescu, a nimerit că Emil Constantinescu era bun când era preşedinte şi dânsul ministru de Externe şi după aia nu a mai fost bun, şi a nimerit că Traian Băsescu e aşa cum e, dar nu ne spune cum. A fost de două ori ministru, o dată la Cultură, o dată la Externe, a fost consilier prezidenţial şi dacă consideră că a făcut în politica românească, pe la casele pe unde a servit, Cotroceni şi pe unde a mai fost, a făcut ceva ca să fie instanţă, atunci eu sunt Rică Venturiano şi Ponta Caţavencu. Dacă nu, nu. Problema mea cu domnul Pleşu este că nu e oricine altcineva”, a tunat liderul PNL, la Realitatea TV.”

      Apropo de Humanitas, era de preferat sa fie o editura falimentara, sa stea la coada la subventii? Prin discutia despre Humanitas ca „afacere” implici si resentimentul fata de „raul capitalismului”. Tot afaceri sunt si bancile sau supermarketurile, prin faptul ca se conduc dupa legile cererii si ofertei. Insa, exista o diferenta de calitate in a vinde carnati si a promova Originile Totalitarismului sau Discursul Urii! 🙂

      Mi se pare cel putin nelalocul lui a discuta in termeni de „tripleta”, „PLP” sau altfel despre Plesu, Liiceanu si Patapievici. Da, ei nu ne inspira sau nu ne ghideaza intotdeauna, dar sunt ei raul? Sunt ei de blamat pentru confuzia si caderile noastre ca natiune, politica sau neimpliniri personale? Ce le cerem sa fie?

    59. @Francesco: nu cred ca este fair sa aduceti in discutie declaratia penibila a individului care se afla la conducerea unui important partid din opozitie (sorry, dar nu stiu/pot/vreau sa scriu numele persoanei) ca un fel de completare la ce afirmasem eu mai sus („de ce trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu ca sunt contemporan cu cei trei?”). Eu nu i-am jignit – cum face so called politicianul pe care il cititi, nu ma deranjeaza ca sunt contemporan cu cei trei, dimpotriva, ma simt onorat (cu doi dintre ei am avut placerea si cinstea sa vb de cate ori si nu cu ocazia unor manifesatri publice la care erau prezenti), doar ca de aici pana la a multumii Divinitatii…..este o cale cam lunga.

      Nu, ei nu sunt raul, nici nu sunt de blamat pentru confuzia si caderile noastre. Ce le cerem sa fie? Nu stiu, unii le cer (se asteapta) sa fie repere. Eu nu astept schimbarea la fata a Romaniei de la ei>

    60. Mi se pare foarte logic ce a scris Francesco. La 62 Dna Cernea a spus « sa-i multumim lui Dumnezeu ca in Romania Liiceanu, Plesu si Patapievici sunt leading intellectuals si ca editura Humanitas este ceea ce este » La 63 ati raspus la o exagerare a afirmatilor Dnei Cernea « trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne-a dat voie sa fim contemporani cu ei? » Nu asta se spusese la 62. Pe urma, la 66, ati revenit « Puteti sa-i multumiti lui Dumnezeu pentru ce doriti dumneavoastra ». Ca sa ramana discutia fair, nu s-a pus problema de a fi recunoscatori ca sutem contemporani cu Plesu, Liiceanu si Patapievici si nu a spus nimeni ca asteapta de la ei schimbarea la fata a Romaniei. Nu despre asta e vorba.

    61. @53 Vlad P., ne-am luat cu multe dispute, am vazut al doilea filmulet cu Badilita, secventa5, pe care l-ai postat si are perfecta dreptate.

      De altfel, cred ca trebuie sa urmarim riguros, cu rabdare, ceea ce scriu sau spun altii, mai ales cand ne sunt apropiati. De exemplu, la o prima ascultare superficiala a ceea ce a zis Badilita poti trage concluzia, enervat, iata, inca unul care ne predica „moderatia”.

      Pe buna departe, pusi in defensiva de revolutionarii stangii, ne enerveaza defetismul , mai ales predicile din interior privind „moderatia”, „centrul”.

      Eu, de exemplu, poate ca n-as fi folosit cuvantul „centru” (o data pentru ca poate fi interpretat ca defetism si o concesie majora facuta stangii, apoi pentru ca nici nu exprima ceea ce e cu adevarat dreapta, ceea ce apara) si as fi ales „miezul”, inima” modernitatii. In sensul asta stanga ar putea fi la extrema in aceasta sfera prin actiunea ei revolutionara de a distruge miezul civilizatiei iudeo-crestine.

      Repet, e foarte bun Badilita, o sa urmaresc si primul filmulet pe care l-ai postat.

    62. Sunt multe de zis si nu stiu daca apuc sa o fac in timp util, intrucat abia maine voi avea mai multa vreme la dispozitie. Pentru inceput, va multumesc tuturor pentru aprecieri, critici si comentarii.

      Nu neg valoarea acestor oameni sau existenta unor campanii de ura care au fost indreptate impotriva lor din motive politice, dar m-as fi asteptat la mai mult decat o simpla intalnire in public unde sa ni se repete – pentru a cata oara? am obosit sa aud asta – ca dreapta interbelica a fost asa si pe dincolo si ca apropiatii dreptei de astazi nu sunt legionari. Am inteles, nu suntem atat de grei de cap, ce ar fi sa mergem mai departe cu discutia?

      Chiar era atat de dificil sa vorbeasca despre ceea ce separa dreapta de stanga? Iar daca acesti domni sunt repere ale dreptei, n-ar fi fost oare necesar sa spuna, macar cei prezenti, daca sunt de dreapta, de stanga sau de centru si de ce? „Cititi cartea!”. O vom face, dar asa-mi pare cinstit, sa spui, de la bun inceput, cine esti si de unde vii. Albert Camus poate fi un reper al dreptei, chiar daca e de stanga, de ce nu ar putea fi si ai nostri? Nu stiu, ai nostri se feresc de etichetari, sunt dincolo de distinctii „secundare” de tipul stanga si dreapta si stau frumos in turn, „de unde se vede mai bine”.

    63. euNuke > Fascismul este fundamental o ideologie a stangii care s-a nascut din socialism. Regimul franchist, pe care il dai ca exemplu de materializare la dreapta a totalitarismului, nu este unul fascist, cu atat mai putin unul de tip totalitar. Nici fascismul lui Mussolini (culmea! inventatorul termenului de totalitarism) nu a fost cu adevarat totalitar. Daca il analizezi, iti dai seama ca in Italia lui Il Duce inca mai existau oaze de libertate; OVRA nu a fost nici GESTAPO, nici NKVD. Germania nazista si sovietele nu isi exilau adversarii politici, ci ii casapeau in lagare de exterminare.

      Cat despre Franco, a fost un militar traditionalist care a instituit un regim al dreptei (ultra)conservatoare in maniera dictatoriala. Nu si-a propus nici un moment distrugerea societatii spaniole si redefinirea ei dupa niste criterii ideologice. Nu exista un om nou al franchismul. Din contra, Franco s-a ridicat pentru a apara Spania si Biserica de nebunia rosiilor aflati sub conducerea si finantarea Moscovei, iar pentru asta merita a fi apreciat.

    64. Florina @55. Flendurita rubasca kaghebista ce sta ponosita la Stanga lui Ponta , nu a fost niciodata un intelectual , daca intelectual este omul care cauta Adevarul dincolo de interesele sale . A fost o parte din viata unul din gardienii uriasului lagar in care a stat inchis poporul roman si este de 20 de ani un criminal notoriu , adulat , venerat , respectat , citat , de multi . Rusia , Belarus , Ucraina , Romania , Moldova sunt tarile ” europene ” , in care tipul acesta de criminali sunt ” pedepsiti ” astfel . Daca stiu sa scrie , sa citeasca si se exprima fluent sunt considerati chiar intelectuali .
      ” Tinichigiii etc. au fost grosul votantilor din diaspora la ultimile alegeri ” . Aici iti dau dreptate .

    65. Vlad @ 73 . Multi fruntasi ai Partidului Comunist German din Republica Democrata Germana , au fost judecati si condamnati , de justitia germana in anii 33-34 . Au intrat in lagare de unde au iesit in viata la sfarsitul razboiului . Toti comunistii germani aflati la Moscova in timpul epurarilor din anii 37-38 , au fost impuscati la ordinul lui Stalin . Ei au fost doar o parte din cei 30000 de comunisti europeni ucisi in URSS in acea perioada . Soljenitin parca , povesteste in Arhipelagul Gulag , de iuncherul ( inchis din 1918 ) care fiind martor la masacrarea comunistilor inchisi in lagare ( 37-38 ) , credea ca Stalin este de-al lui . Procedand asa , si-au permis apoi zeci si zeci de ani sa ” doarma linistiti ” , nu numai cei morti dar mai ales cei vii .

    66. Regimul franchist, pe care il dai ca exemplu de materializare la dreapta a totalitarismului, nu este unul fascist, cu atat mai putin unul de tip totalitar.

      eu nu am timp să detaliez fiecare aspect al regimurilor totalitare născute in interbelic. ceea ce ai afirmat aici sună ca o disculpare în necunoştinţă de cauză a regimului totalitar de dreapta spaniol născut într-o matcă fascistă cu ajutorul unei grupări politice fasciste, Falanga. Îşi recomand să citeşti istoria acestui partid al sindicaliştilor militarizaţi şi apoi mai vorbim. Iată titulatura oficială originară:
      Falange Española de las Juntas de Ofensiva Nacional Sindicalista

    67. Vlad, euNuke

      Trebuie clarificată cîndva și treaba asta cu sindicatele, în Statele Unite sfîrșitului de veac XIX erau deschis rasiste și în strînsă legătură cu KKK, mai apoi au susținut puternic frenezia xenofobă a lui Woodrow Wilson, relatări consistente se găsesc în Fascismul Liberal al lui Goldberg.

      Cît despre regimul generalului Francisco Paulino Hermenegildo Teódulo Franco y Bahamonde Salgado Pardo de Andrade, aș fi și eu interesat să aflu mai multe!

    68. Folosesti cu multa usurinta „totalitarism”, dovada ca amesteci merele cu perele, Vaticanul cu Arabia Saudita (!!!), fascismul cu comunismul si nazismul, autoritarismul militarist cu fascismul. Ma voi margini la atat: daca spun ca regimul lui Mussolini nu sufera comparatie cu cel al lui Stalin nu l-am sanctificat pe italian. Existe grade ale raului si mi se pare normal sa recunoastem ca era mai bine in Spania lui Franco decat in Italia lui Mussolini si mai bine in Italia decat in URSS sau in statele satelit din Europa post-45. Cred ca o putem face si fara a cadea prada fricilor inutile.

    69. Nu am contestat niciun moment că există diferenţe, distincţii, grade de difuzie ale totalitarismului intr-o societate. Tu erai cel care contesta natura totalitară a regimului franchist. De asemenea, niciodată nu am susţinut că regimurile fasciste italian şi spaniol ar fi fost la fel de atroce precum regimul sovietic, e fără îndoială că aceste guvernări, constituite şi cu aportul unor creştin intraţi politică, au fost mult mai blînde in aplicaţiile opresive ale totalitarismului. Dar caracterul totalitar nu rezidă din violenţă sau din gradul de violenţă, ci, aşa cum reiese si din definiţia oferită simplist de Mussolini, dintr-o concepţie unitară, monolitică asupra statului ce nu suportă nicio opoziţie, o concepţie ce devine odată cu cucerirea puterii politice de către partida fascistă ideologie de stat.

    70. Şi da, repet, Vaticanul şi Arabia Saudită sînt regimuri totalitare. Nu mă voi sfii nicicînd să declar şi susţin această realitate politică.

    71. euNuke, cred ca e util sa recapitulam istoria perioadei lui Franco.

      Franco a fost un ofiter de cariera ultraconservator si un sustinator al monarhiei care nu a fondat niciun partid politic si nici nu a sprijint in public vreuna din factiunile coalitiei care l-a propulsat si mentinut la putere. Aceasta coalitie a cuprins o serie de actori politici, dintre care doar unul a fost o miscare fascista: Falange Espanola, infiintata de charismaticul Jose Antonio Primo de Rivera (fiul dictatorului care a condus Spania dupa primul razboi mondial) condamnat la moarte si executat in 1936 de fortele republicane. Coalitia care l-a sprijinit pe Franco a mai cuprins establishmentul catolic, lideri militari, aripi rivale ale dinastiei Bourbon, partide si miscari moderat conservatoare, centriste si monarhiste. Intre Falanga si restul coalitiei au existat tensiuni constante. Numerosi suporteri ai monarhiei si ierarhiilor catolice si militare erau ingrijorati nu numai de marxisti, sindicalisti si proliferarea partidelor socialiste si anarhiste, dar si de Jose Antonio si Falanga sa. Orator de calibru, Jose Antonio si-a creat o aura de erou al saracilor si dezavantajatilor. Spre deosebire de restul coalitiei, Jose Antonio dispretuia monarhia si avea in vedere stabilirea unei republici modelate dupa Italia lui Mussolini. Mesajul sau de compasiune fata de clasa muncitoare si de revolta impotriva rolului opresiv al monarhiei si aristocratiei latifundiare a fost bine receptat in cadrul aceluiasi segment de populatie vizat de fortele stingii, dar a alienat partenerii de coalitie.

      In 1936, o serie de partide conservatoare si monarhiste au refuzat sa formeze o coalitie electorala cu Falanga pentru alegerile din acel an. Jose Antonio isi intetise denunturile de coruptie in rindul tuturor partidelor, cerind dreptate pentru muncitori si lucratorii rurali saraci. Lideri catolici si presa monarhista l-au etichetat la rindul lor drept bolsevic, iar Jose Antonio a intors acuzatia declarind ca acestia erau de fapt „bolsevicii clasei privilegiate”. Cu alta ocazie a declarat ca „in profunzimea sufletelor noastre vibreaza simpatie pentru numerosi oameni ai stingii, care au ajuns la ura pe aceeasi cale care pe noi ne-a dus la dragoste – critica unei Spanii triste, mediocre, mizerabile si melancolice.”

      In 1934, Jose Antonio a co-optat in Falanga miscarea sindicalist-proletara numita Juntas de Ofensiva Nacional Sindicalista. Atractia Falangii in rindurile clasei muncitoare s-a cimentat prin atacurile la adresa „falimentului social al capitalismului”. Tinta mesajului Falangii a fost acelasi electorat vizat de comunisti si socialisti, iar intr-o perioada relativ scurta zeci de mii de muncitori din fabrici, mine de carbune si santiere navale din zonele industriale ale Spaniei s-au inscris in miscarea fascista a lui Jose Antonio. Mesajul Falangii s-a concentrat pe viziunea unui sistem fara exploatare si lupta de clasa, a unei Spanii racordate la vechiul spirit imperial – eroic, auster dar generos, nobil si de sorginte castiliana. Inspirata de fascismul lui Mussolini, Falanga a adoptat embleme si structura paramilitare: uniforma caracterizata de camasile albastre, organizare stricta, adeziune neconditionata a membrilor si preferinta tactica pentru marsuri si demonstratii ca mijloc de presiune si intimidare.

      Dupa moartea lui Jose Antonio, o parte a conducerii Falangii a incercat izolarea lui Franco in cadrul coalitiei, urmarind intrarea Spaniei in al doilea razboi mondial, alaturi de Germania nazista. Insa Franco a mentinut Spania neutra, iar catre sfirsitul razboiului Falanga avea o influenta redusa in structurile statului, iar Franco, devenit constient de faptul ca asocierea cu Falanga devenise un balast pentru politica externa, si-a consolidat dictatura prin mentinerea unui echilibru de putere intre factiunile coalitiei si prin marginalizarea drastica a participarii Falangii la guvernare.

      In prezent, Falanga este farimitata in trei miscari succesoare, care in alegerile parlamentare din 2004 si 2008 au obtinut impreuna doar 1% din voturi. Sint interesante pozitiile acestor succesori: sint opuse razboiului din Irak si l-au criticat constant pe fostul premier Jose Maria Aznar pentru politica sa pro-americana, se declara adevaratele reprezentante ale clasei muncitoare si sarbatoresc 1 Mai.

      Fortele care au sustinut si format regimul de dictatura franchist nu pot fi descrise uniform prin calificativul „fascist”. Colaborarea dintre elementul fascist si dreapta monarhista, aristocratica si catolica de sorgine Joseph de Maistre a fost marcata de tensiuni si, uneori, confruntare. Istoria nu confirma teza conform careia dreapta, chiar si in forme extreme, converge cu fascismul, decit la nivel de alianta tactica – nu de convergenta organica, la nivel conceptual.

    72. euNuke, am o alta abordare pentru ca aceasta conceptie unitara nu se aplica unitar, diferentele fiind indeajuns de mari de la un caz la altul incat sa nu poata fi aruncate in derizoriu. In egala masura, asemanarile dintre comunism si national-socialism sunt prea evidente pentru a fi ignorate. Asa cum vad eu lucrurile, totalitarismul s-a intrupat in doua forme de guvernare, comunista si national-socialista, iar fascismul, oricat ar fi de ingrozitor, nu poate fi comparat cu cele doua. Gulagul si „Arbeit macht frei” fac ca Italia fascista sa para o gluma.

    73. euNuke
      e mai complicat de atit: sub steagul lui Franco s-au adunat tot felul de oameni care voiau sa scape tara de Moscova, „inclusiv” falangistii; dar Franco nu era nicidecum seful lor, nici nu era format in vreo matca de-a lor; regimul era militar pentru ca erau in razboi de eliberare cu comunistii, nu pentru ca Franco voia sa reintemeieze imperiul roman, sa reformeze sindical economia sau sa curete tara de rase inferioare
      Franco e, pina una alta, singurul despre care Hitler a spus ca mai bine isi scoate masele decit sa mai aiba de-a face cu el

    74. euNuke
      „Vaticanul – regim totalitar” e o aiureala; inteleg ca ai ceva impotriva bisericii, dar ai argumente mai serioase la dispozitie, nu e ok sa tot repeti asta

      Vaticanul e o pseudo-tara a carei singura functie e asigurarea independentei bisericii catolice;
      NU ARE cetateni permanenti, are doar angajati temporari pe o bucata de pamint daruita bisericii catolice de statul italian; ca orice alt SRL din lumea asta e, politic vorbind, monarhie absoluta

      (despre Franco, de-abia dupa ce am scris am vazut raspunsul documentat al lui Emil)

    75. Discutia asta imi aduce aminte de cele despre Pinochet. Iata ce scria Roger Scruton, intr-un paragraf despre masurile diferite cu care sunt cantarite crimele socialiste si cele comise in numele continuitatii:

      The great intellectual advantage of socialism is obvious. Throught its ability to align itself with ideals that everyone can recognize, socialism has been able to perpetuate the belief in its moral purity, despite crime upon crime committed in its name. That a socialist revolution may cost millions of lives, that it may involve the wilful murder of an entire class, the destrcution of a culture, the elimination of learning and the desecration of art, will leave not the slightest stigma on the doctrines with which it glorifies its actions or on the people who have taken part in them. And yet, those lonely restorationists who, like General Pinochet, have committed crimes in the cause of continuity, have – because they fought not for an ideal but for what they took to be a reality – often simply blemished the idea of authority which they hoped to serve.

      The Meaning of Conservatism, p.16.

    76. La SRL ma gandeam si eu, Liviu.

      Intr-adevar, Franco nu a implicat Spania in al doilea razboi mondial, desi a fost supus la mari presiuni de catre Hitler. Atitudinea nu s-a schimbat nici macar dupa ce Anglia si Statele Unite au impus Spaniei un embargo economic pentru acuzatia ca ar fi sprijinit industria germana (Portugalia, Elvetia si Suedia aprovizionau industria germana de razboi cu materii prime, dar embargo-ul Aliatilor era valabil numai pentru „fascistii” lui Franco). Contributia statului spaniol la cel de-al doilea razboi mondial s-a redus la schimburi economice cu Germania si trimiterea pe frontul de Est a celebrei División Azul (Divizia Albastra) in care au luptat aproape 47.000 de voluntari anticomunisti.

    77. emil, mulţumesc pentru prezentare, dar îmi erau cunoscute toate elementele faptice atinse de tine. nimic nou. nu rezultă că regimul lui franco nu ar fi fost totalitar şi nici că ar fi fost lipsit de aportul ideologiei şi grupărilor fasciste.

      eu am doar o altă interpretare a ascensiunii falangei in spania, precum şi in ceea ce priveşte liderii săi de la început, in special in ceea ce priveşte fondatorul. pe scurt. Primo de Rivera fiul provenea din rîndurile înaltei aristocraţii spaniole, cu simpatii regaliste şi aderenţi la curentul catolicismului activ politic. tatăl său fusese dictator in ultima perioadă monarhică, el era avocat de succes şi politician tot de dreapta [a şi candidat pe listele unui partid regalist]. ca atare, discursul său adoptat brusc in 1933 la lansarea falangei mi se pare unul demagogic in mod exemplar, o încercare disperată a grupărilor de dreapta catolice de a recupera filonul electoral muncitoresc, de a-şi apropia cumva masele. Fascismul italian a fost adoptat ca o necesitate, nu neapărat din convingere, şi folosit ca orice instrument politic. Dar rezultatele au fost sub aşteptări, falanga devine o forţă abia in momentul in care este preluată de către Franco, iar asta nu înseamnă o achiesare a acestuia la valorile stîngiste propagate înlăuntru falangei, ci o lipsă totală de scrupule, şi un imbold autoritar ce va scoate la iveală curînd dictatorul naţionalist.

    78. “Vaticanul – regim totalitar” e o aiureala; inteleg ca ai ceva impotriva bisericii, dar ai argumente mai serioase la dispozitie, nu e ok sa tot repeti asta

      Ai înţeles prost. Unde am vorbit eu aici de biserică? Vaticanul nu este doar o biserică, este in primul rînd o entitate politică, statală dpmeudv.

      Şi nu văd de ce statul catolic ar fi deasupra oricărei critici politologice. Mai ales că are o istorie lungă a intruziunilor in politica statelor creştine europene. Eu vorbesc despre acest subict fără niciun fel de patimă, lucid, calm, cît pot de obiectiv. Nu am atacat Biserica sau Religia, ci am expus modul in care religia poate fi confiscată şi utilizată de către politic. Spania este elocventă pentru această fuziune între ideologic şi religios.

    79. Apropos… populatia Vaticanului este de 829 persoane (conform CIA – The World Factbook). Ar trebui sa fie posibila mentionarea cu nume si prenume a victimelor totalitarismului regimului de la Vatican, precum si actele de violenta, teroare, intimidare, abuz politic sau economic de pe urma carora au avut de suferit acesti cetateni ai Vaticanului.

    80. cand spui “aport crestin”, te referi la pozitia oficiala a Bisericii, sau la indivizi extaziati, care se credeau mari crestini?

      ce intelegi prin totalitarismul Vaticanului?

      Vlad, eu am vorbit de aportul unor creştini. Nu am generalizat, am focalizat descrierea falangei şi am vrut să se reţină că, in mod originar prin manifestul său iniţiator, organizaţia se adresa muncitorimii creştine, şi că, prin urmare catolicismul a fost preluat -fără permisiunea expresă sau publică a Bisericii- şi adăugat platformei electorale. Chiar şi astăzi politicienii spanioli, atît dreapta cît şi stînga, folosesc religia in definirea lor politică prin raportare permanentă atît faţă de instituţiile catolice [de pildă poziţia guvernului faţă de băncile catolice], cît şi faţă de papalitate.

      Cît de creştini erau acei indivizi ce au luptat în rîndurile falangei este o altă chestiune, nu cred că sînt eu in măsură să apreciez. Aşa se considerau, aşa se declarau şi eu îi iau ca atare.

      Totalitarismul Vaticanului este expresia unei partide religioase născute la Roma ce şi-a asumat de la obîrşie o vocaţie politică. Niciodată colegiul birocraţilor de la vatican nu a renunţat la această vocaţie şi la concepţia partidului religios unic înlăuntru structurilor politizate ale creştinismului. Aceste structuri sînt caracteristice catolicismului, forţe de presiune politică asupra dreptcredincioşilor ce au utilizat autoritatea morală a clerului ca pîrghie politică şi religia ca element determinant al acţiunii politice a indivizilor. Eu nu spun că aceste acţiuni sînt rele sau bune, nu perspectiva mea nu este una etică, ci pur descriptivă şi fenomenologică. Ca atare, in timpuri in care totalitarismul era regula, totalitarismul catolic nu are nimic ieşit din comun, nu-şi propune neapărat represiunea, ci menţinerea unei ordini sociale printr-o unică doctrină socială ce se inspiră din dogma religioasă. De aceea toate celelalte partide religioase ale evului mediu tîrziu au fost percepute ca ameninţări -datorită totalitartismului ce caracteriza gîndirea majorităţii ierarhilor de vîrf ai Statului Catolic- şi, in loc să fie primite la masa dezbaterilor, au fost transformate in ţinte. Ţinte de tip totalitar, pentru că finalitatea acţiunilor antireformiste a fost pentru multă vreme anihilarea mişcărilor protestare din sînul creştinismului. Nu scuz in niciun fel viitoarele Biserici Creştine protestante, nu, in realitate acestea au preluat spiritul totalitar al mon-arhilor religioşi.

      Pentru că termenul este unul modern poate părea că această caracterizare este forţată, dar totalitarismul nu este decît o altă faţă a absolutismului dominant in societatea feudală. Se referă la modul de gîndire, la percepţia adversarului, a preopinentului, a polarităţii şi mai puţin la metodele de minimalizare sau distrugere a opoziţiei ideologice. Dar realitatea partidului-unic este cel mai bun indiciu pentru calificarea unui regim ca fiind totalitar, iată de ce eu consider acest stat ca fiind o reminiscenţă a totalitarismului medieval, o variantă îndulcită a teocraţiei monoteiste.

    81. Totalitarismul Romaniei este expresia unei partide boieresti născute in Tara Romaneasca ce şi-a asumat de la obîrşie o vocaţie politică. Niciodată colegiul boierilor de la Bucuresti nu a renunţat la această vocaţie şi la concepţia partidului boieresc unic înlăuntru structurilor politizate ale Tarii Romanesti. Aceste structuri sînt caracteristice romanismului, forţe de presiune politică asupra iobagilor ce au utilizat autoritatea financiara a boierilor ca pîrghie politică şi darile ca element determinant al acţiunii politice a indivizilor. etc.

    82. euNuke
      poti sa dai un exemplu de anul acesta de actiune totalitara/dictatoriala/fascista de dreapta a regimului de la Vatican impotriva cetatenilor sai?

      nu o să dau niciun exemplu pentru că eu nu am vorbit şi nici nu am folosit in acelaşi enunţ pe subiectul statul vatican sintagmele acţiune totalitară sau dictatorial şi nici fascism de dreapta. Nu am pomenit nicăieri de vreun regim dictatorial sau fascist instalat la Vatican.

    83. Nu, dar atunci hai sa vorbim vorbe despre totalitarismul Vaticanului, aruncandu-l in aceeasi categorie cu national-socialismul si URSS. A afirma ca Vaticanul este totalitarist este o aruncare in derizoriu atat a ideii, cat sia realitatii. E ca si cum ai spune Giuliani is Hitler.

      How is Rudolph Giuliani like Hitler to a thinking person? In one way: Hitler discriminated against the Jews; Giuliani discriminated against the crack-addicted prostitutes mugging people in Times Square. Hitler discriminated against the Catholics; Giuliani discriminated against the criminal overlords. Hitler discriminated against the gypsies; Giuliani discriminated against the terrorists on 9/11 and beyond. (Evan Sayet)

      Si apoi nu pricep de ce Biserica , oricare ar fi ea, trebuie sa fie un soi de universitate unde orice student tembel poate pune la indoiala institutia si, la nevoie, societatea. E foarte bine ca exista un control al dogmei si o opozitie la tampeniile spuse de unii sau de altii. O fi avand Biserica Catolica pacatele ei, dar lipsa de deschidere nu figureaza printre ele. Catolicismul e prea deschis, nu prea putin deschis.

    84. Mă tem că discuția privind Vaticanul s-a aprins inutil. La urma urmei, e o enclavă, rezultat al eforturilor de a realiza o Republică Italiană modernă, laică. Ironia istoriei, Stato della Città del Vaticano a fost creat în 1929 pe vremea lui Mussolini. Evident, cele spuse de toate părțile sînt adevărate, dar nu extrem de on topic, ca să zic așa. Chiar sînt curios, Monaco e totalitarist? La urma urmei, Vaticanul e un fel de insulă cu un statut special. Ca în clipul următor, pe care l-am mai postat cîndva: Ada Milea „Don Quijote”

      Evident, cer ca acest comentariu să fie mutat degrabă la Dl Zugravu, lîngă Dalida, la „Parole, Parole” 🙂

    85. Eu cred că totalitarismul de dreapta există şi a existat dintotdeauna. Şi totalitarismul nu este o invenţie a stîngii, asta-i absurd. Cele mai multe aplicaţii moderne ale ideologiilor totalitare se regăsesc la stînga, e adevărat, dar există şi un totalitarism de dreapta istoric. Fascismul este tributar socialismului marxist/nemarxist, dar întrupările sale societale se situează uneori la dreapta şi deseori regimurile fasciste au fost întemeiate şi menţinute de oameni ai dreptei, uneori seduşi de egalitarism şi de eradicarea diferenţelor de clasă. Regimul lui Franco este un exemplu binecunoscut al fascismului de dreapta [in timp ce nazismul, in pofida pretenţiilor de naţionalism, a fost de stînga, prin baza electorală, prin discursul public, prin măsurile legislative ce au introdus noi instrumente de protecţie socială]

      Exemplu de stat totalitarist de dreapta – Vaticanul

    86. Totalitarismul Romaniei este expresia unei partide boieresti născute in Tara Romaneasca ce şi-a asumat de la obîrşie o vocaţie politică. Niciodată colegiul boierilor de la Bucuresti nu a renunţat la această vocaţie şi la concepţia partidului boieresc unic înlăuntru structurilor politizate ale Tarii Romanesti. Aceste structuri sînt caracteristice romanismului, forţe de presiune politică asupra iobagilor ce au utilizat autoritatea financiara a boierilor ca pîrghie politică şi darile ca element determinant al acţiunii politice a indivizilor. etc.

      delicată parafraza. ia să vedem cît de corecte sînt aserţiunile.
      Partide boiereaşti. Da, se poate vorbi in aceşti termeni cînd ne pronunţăm asupra structurilor feudale ale ţărilor romăneşti. Nu a existat însă nicio partidă boierească unică. Se pot atesta istoric momente de pluralism partinic, chiar şi in perioadele marcate de domnia unor indivizi cu instincte totalitare, precum Vlad Ţepeş. Desigur, in cele din urmă acesta a lichidat opoziţia şi a salvat ţara, sau nu. Colegiul boierilor de la Bucureşti a reunţat deseori la vocaţia politică, de pildă cu ocazia sosirii unor domni de sorginte gracă, supranumiţi fanarioţi. Aceste structuri nu sînt caracteristice romanismului, pot fi observate cu uşurinţă in toate formaţiunile statale sau nobiliare ale slavilor din balcani. Boierii nu au folosit romanismul ca pîrghie politică şi nici ca instrument al opresiunii iobagilor, iar dările…nici vorbă să fie element dominant al acţiunii politice….poate cu excepţia răscoalei de la 1907. 🙂 continuăm cu figurile de stil?

    87. Inca ceva, euNuke: cum poti pune semnul egalitatii intre teocratie, absolutism monarhic si totalitarism? Nici o teocratie de pe pamantul asta nu a atins vreodata gradul de control pe care l-au instituit nazistii si comunistii; nici un rege nu a putut controla vreodata ce si cat gandesc supusii lui, oricat de „absolutist” ar fi fost el. Monarhia absolutista are, in realitate, limitele ei, nefiind un regim condus dupa toanele monarhului. Rege absolutist nu conducea intr-un vid institutional si legislativ, asemenea lu’ Stalin, nerestrictionat de nimeni si nimic. In fine.

    88. ca sa continuu ideea lui Pataphyl, nu pot sa nu observ ca WordPress aduna comentariile ca Pristanda steagurile (vezi sus totalul, lispesc cele 2 de la scoala de fete)

    89. Eu cred că totalitarismul de dreapta există şi a existat dintotdeauna. Şi totalitarismul nu este o invenţie a stîngii, asta-i absurd. Cele mai multe aplicaţii moderne ale ideologiilor totalitare se regăsesc la stînga, e adevărat, dar există şi un totalitarism de dreapta istoric. Fascismul este tributar socialismului marxist/nemarxist, dar întrupările sale societale se situează uneori la dreapta şi deseori regimurile fasciste au fost întemeiate şi menţinute de oameni ai dreptei, uneori seduşi de egalitarism şi de eradicarea diferenţelor de clasă. Regimul lui Franco este un exemplu binecunoscut al fascismului de dreapta [in timp ce nazismul, in pofida pretenţiilor de naţionalism, a fost de stînga, prin baza electorală, prin discursul public, prin măsurile legislative ce au introdus noi instrumente de protecţie socială]

      Exemplu de stat totalitarist de dreapta – Vaticanul

      corect. mulţumesc pentru reiterare domnule Crăciun. rămîne, aşadar, valabil din moment ce eu nu am vorbit de acţiune totalitară sau regim fascist la vatican. ok?

      euNuke
      poti sa dai un exemplu de anul acesta de actiune totalitara/dictatoriala/fascista de dreapta a regimului de la Vatican impotriva cetatenilor sai?

      repet:
      nu o să dau niciun exemplu pentru că eu nu am vorbit şi nici nu am folosit in acelaşi enunţ pe subiectul statul vatican sintagmele acţiune totalitară sau dictatorial şi nici fascism de dreapta. Nu am pomenit nicăieri de vreun regim dictatorial sau fascist instalat la Vatican.

    90. cum poti pune semnul egalitatii intre teocratie, absolutism monarhic si totalitarism?

      unde l-am pus? eu am crezut că rezultă destul de limpede că teocraţiile sînt o manifestare a totalitarismului unui grup religios, de multe ori revoluţionar, şi că depinde foarte mult de calitatea umană a acestora modul in care se desfăşoară cucerirea puterii pollitice şi instaurarea şi menţinerea ulterioară a regimului. caracterul opresiv al teocraţiei nu este o constantă, cu totul altfel se comportă autorităţile politico-religioase ale Arabiei Saudite din moment ce codul etic etatizat nu exclude violenţa ba chiar o recomandă, in timp ce o teocraţie creştină modernă nu are cum să fie altfel decît blîndă din moment ce majoritatea creştinilor ce formează şi bazinul electoral şi-a reasumat valorile creştinăţii timpurii şi respinge in bloc cruzimea, tratamentele neomenoase, violenţa de orice fel, inclusiv psihică, precum şi coerciţia in afara statului de drept şi a legii umane.

    91. Apropos de Badilita:

      Jurnalul de la Paltinis e un fel de Pateric modern, dar rasturnat, cu doi (mai apoi mai multi) ucenici ducindu-se la Avva Noica, in „Pustie”, pentru a afla raspunsuri la intrebari pe care ei insisi nu le dibuiesc.
      Patericul e una din cartile cele mai mari ale tuturor timpurilor. Te face sa plingi si sa rizi, te face sa te scarpini in cap de uimire; e inepuizabila ca document de umanitate, intelepciune, si teologie hristica.
      Raspunsul Patericului la e ca totate incercarile vietii calugaresti–si ale vietii civile–trebuie sa duca spre Iisus, sa fie modelate pe pilda lui Iisus, spre imbogatirea intru Iisus; fiecare intilnire dintre un avva si o maicuta si ucenici/ucenice avea scopul acesta final. Patericul e o pedagogie a trairii-si rezistentei–intru Iisus. Fiecare „snoava” e plina de pilde despre micile si marile probleme ale existentei umile de zi cu zi, atit in schit, cit si in raport cu comunitatile din afara: cine locuieste unde in ce chilie, cine hraneste pe cine si din ce, la nevoie, cine are grija de cine la batrinete sau in suferinta, cum negociezi invrajbirile omenesti intre calugari, cit platesti un copist sau un lucrator de sezon fara sa pari lacom si sa-ti ratezi mintuirea …
      Sunt multe episoade hilare, demne de un Decameron, in care un avva sau altul se lupta, si sunt invinsi, de demonul curviei, la ei acasa sau pe drum, unde, dupa Pateric, erau multe femei dispuse sa preacurveasca cind te duceai la riu sa treceai prin orasul cel mai apropiat in Egipt. Dramoletele incercarii de ispasire care rezulta din evenimentele de sex interzis sunt mici capodopere de psihologie umana.

      Avva Noica recomanda „salvarea prin cultura”, si ucenicii se pun la treaba, fac opera de cultura mare–invata greaca veche, traduc din Platon, invata germana si traduc din Heidegger–si se salveaza ca intelectuali intr-un spatiu politic plin de politruci aserviti regimului.

    92. acuzatia ca eunuke ar avea ceva impotriva bisericii mi se pare nefondata.
      eu intotdeauna am vazut extrema dreapta in anarhie.
      ceea ce nu inseamna totalitarism insa poate duce foarte usor intr’acolo.

    93. euNuke, in momentul in care spui Vatican = totalitarism implici automat dictatura si actiuni totalitare. Totalitarismul inseamna dictatura si actiuni totalitare. Este perfect justificata cerinta de a da exemple dictatoriale si de actiuni totalitare, mai ales de represiuni si victime ale acestor represiuni la care au fost supusi cetatenii Vaticanului. Nu exista totalitarism fara represiune si victime cu nume si prenume. Persoane reale. Trebuie sa existe macar UN persecutat, UN terorizat, UN dizident haituit din 829 de cetateni. Cine? Totalitarismul nu a existat nicaieri si niciodata in abstract, are consecinte umane cu chip, nume si adresa.

      PS
      Poti numi Vaticanul stat ecleziastic sau absolutism clerical, dar totalitarism mi se pare absurd… si de dreapta? Cum se revendica papii, cardinalii si restul ierarhiei din cadrul Vaticanului de la doctrine de dreapta? Doctrina Vaticanului nu are nimic de a face cu dreapta, stinga, centru, cu nimic din doctrinele politice. Vaticanul face si politica, dar la nivel doctrinar nu exista concepte de dreapta (sau de orice alta orientare politic-ideologica).

    94. Emil, spui că

      Totalitarismul inseamna dictatura si actiuni totalitare.

      Eu aş înlocui înseamnă cu presupune, şi nu in mod obligatoriu, pentru că nimic nu spune că un politician adept al unei forme totalitare sau pur şi simplu totalitarist in gîndire ar trebui să fie lipsit de abilitate, ca atare un regim totalitarist modern se poate plia pe preconcepţiile politice ale majorităţii şi crea iluzia unui regim democratic sau dacă nu democratic măcar luminat, binefăcător, indulgent faţă de opozanţi şi eretici.

      In cazul Vaticanului modern, de la reducerea sa la un cartier general al catolicismului politic, acţiunea totalitară a fost înlocuită cu persuasiunea difuză. Represiunea nu putea fi organizată cu un aparat atît de redus, dar lipsa ei nu înseamnă că Vaticanul a renunţat la propensiunea sa ideologică şi politică. Şi nici nu pretind că ar trebui să renunţe, doar constatam că prin impunerea unei ideologii monolitice ca doctrină statală Vaticanul se poate caracteriza ca regim totalitar, nu represiv-totalitar, nu fascist, nu dictatorial.

      Este absurd să-mi ceri exemple de represiune in acest context modern.

      Aş vrea să mai ofer un exemplu recent de entitate totalitară care nu comportă deocamdată şi un aspect represiv, violent-coercitiv al statalităţii – Uniunea Europeană, mai exact structurile sale nealese, mai precis Comisia Europeană. Oamenii care populează aceste structuri sînt obligaţi să adere la o platformă politică ce este prezentată publicului drept apolitică, tehnocratică, simptom sau element al purismului ideologic fascist. Orice dizidenţă este preîntîmpinată prin politica de cadre, aşa-numitul dosar curat, care, deşi nu are rigiditatea grilelor catolice sau comuniste de triere, iată că funcţionează ca unsă din moment ce dinspre comisie se aude in continuare o singură voce…impersonalizată.

    95. Cum se revendica papii, cardinalii si restul ierarhiei din cadrul Vaticanului de la doctrine de dreapta? Doctrina Vaticanului nu are nimic de a face cu dreapta, stinga, centru, cu nimic din doctrinele politice. Vaticanul face si politica, dar la nivel doctrinar nu exista concepte de dreapta (sau de orice alta orientare politic-ideologica).

      Aşa cum ne revendicăm şi noi. Şi faptul că sînt ataşaţi de valorile dreptei ar trebui să ne bucure, pentru că nimic nu ne poate asigura transcendenţa poziţiei politice actuale a Vaticanului. Ce vreau să spun cu asta? că deocamdată Vaticanul continuă politica sa de centru-dreapta adoptată de fostul papă, dar, in lăuntrul structurilor papale şi-ar putea face loc curentul preexistent stîngist ce a căzut pradă unui totalitarism progresist. Repet…preexistent. Există prea multe cazuri de membri ai clerului catolic din America Latină ce au pactizat cu stînga moderată şi uneori cu cea radicală ca să putem exclude pericolul acestui curent coagulat, organizat deja şi tolerat de puterea centrală a Vaticanului din cauza situaţiei fragile a catolicismului pe celelalte continente. Carvalho ar putea avea mai multe de spus despre această situaşţie, este cert însă că ultimii papi au evitat să pronunţe excomunicarea pentru cazuri flagrante de implicare in politică de partea stîngii a unor popi catolici foarte vehemenţi şi populari.

      Papii, cardinalii şi ceilalţi ierarhi înalţi sînt oameni ca şi noi, au acealeaşi impulsuri politice şi civice, diferă doar limbajul in care îşi exprimă opţiunea politică, unul mult mai subtil, metaforic, simbolic. Şi, ca atare, nu aş confunda doctrina politică a Vaticanului cu dogma religioasă, doctrina adaugă in mod delicat la dogmă şi încearcă să nu o contrazică, dar ea este rezultatul activităţii politice contemporane şi in acelaşi timp punctul de contact cu realitatea al acestor instituţii altfel captive unor concepţii născute in trecut. Aşadar, doctrina nu rezultă, precum in cazul partidelor clasice, din documentele emise de structurile de la vîrful partidului, ci din intervenţiile regulate sau circumstanţiale ale Papei şi mesajele sale ce uneori se dovedesc a fi pline de tîlc.

      Eu doar sper ca in fruntea Vaticanului să nu ajungă un papă cu vederi de stînga. Sper ca mişcările subterane de trupe din America să nu producă o nouă vedetă a la obama in sfera religiosului şi să o propulseze cu pîrghii mediatice şi financiare in rîndul cardinalilor.

    96. si totusi ce se va intampla daca la vatican va ajunge un papa de stanga?
      ideea lui eunuke este interesanta – si uniunea europeana are accente totalitare ( doar voi ati adus aici in discutie referendumurile).
      niste referendumuri doar de ochii lumii cu niste leaders care nu sunt alesi.

    97. euNuke, dar UE este o entitate politica, un proiect politic, nu altceva… Vaticanul face politica, criticabila mai mult sau mai putin, dar ratiunea lui de a fi nu este de natura politica, iar doctrina nu se bazeaza pe niciun esafodaj filozofic politic. Amestecul asta de categorii mi se pare aiuritor…. nu o lua personal, chiar ca nu vreau sa ironizez sau arunc in derizoriu. Parsam cuvinte: tu subliniezi presupune, dar totalitarismul este dictatura, iar daca ne gindim la UE, si UE este o dictatura… una care paraziteaza democratiile statelor membre si din spatele acestui paravan incearca sa isi extraga legitmitate politica. Vaticanul nu este o dictatura, fie si numai datorita simplului fapt ca nu exista o minoritate care dicteaza majoritatii. Nefiind dictatura, nu se indeplineste o conditie de baza a totalitarismului.

    98. Pai Pataphyl, ce ar mai fi de zis de repere?
      Sa asteptam sa citim cartea 🙂 – ca eu am ramas cu impresia ca a fost o lansare de carte defapt si nu o dezbatere.

    99. Deci…invat lucruri noi…Hitler era un soi de socialist care din prima, pana sa ajunga la evrei, a inceput a vana comunisti si sindicalisti, handicapati… din spirit de justitie sociala? Probabil.

      In lumina acestei ipoteze pun si eu 3 intrebari:
      Fascistul Franco a fost de stanga? De ce? Sau nu a fost dictator?
      Pinochet a fost un dictator sau vreun democrat…ca de dreapta sigur a fost?
      Maroc, Tunisia…astea sunt dictaturi moderne, langa noi…de ce sunt ele de stanga?

    100. Mil, daca ai vreo 30 de lei disponibili, cumpara si citeste aceasta carte. Pentru inceput. Apoi studiaza si pe cont propriu, verifica-ti ipotezele. La un moment dat vei reusi sa pui si intrebari inteligente. Pentru ca aceasta serie de intrebari este stupida… arata ca esti alfabetizat – stii sa citesti – dar ai lacune la capitolul reading comprehension. (cine stie, poate esti mai agil in engleza)

      Fascistul Franco a fost de stanga? De ce? Sau nu a fost dictator?

      Iar deschiderea, chiar daca se vrea sarcastica, iti raspunde partial la nedumerirea prefacuta:

      Deci…invat lucruri noi…Hitler era un soi de socialist care din prima, pana sa ajunga la evrei, a inceput a vana comunisti si sindicalisti, handicapati… din spirit de justitie sociala?

    101. Si inca ceva… polemica mea cu euNuke este publica, dar participarea nu. Daca vrei sa participi ai nevoie de mult mai mult bun-simt decit arati… in primul rind… iar apoi, putin discernamint si cunostinte istorice ajuta si ele, daca vrei sa fii luat in serios. Si, mai ales, nu interveni cu a doua serie de remarci cretine, oricat de mult te maninca la degete.

    102. Mil

      Deci…invat lucruri noi…Hitler era un soi de socialist care din prima, pana sa ajunga la evrei, a inceput a vana comunisti si sindicalisti, handicapati… din spirit de justitie sociala? Probabil.

      In lumina acestei ipoteze pun si eu 3 intrebari:
      Fascistul Franco a fost de stanga? De ce? Sau nu a fost dictator?
      Pinochet a fost un dictator sau vreun democrat…ca de dreapta sigur a fost?
      Maroc, Tunisia…astea sunt dictaturi moderne, langa noi…de ce sunt ele de stanga?

      Mil, lucrurile noi sunt vechi, dar nu le-ai acordat atentia necesara. Socialismul lui Hitler nu este debatable, ci ceea ce englezii numesc fact. Ca nu e pe gustul tau, asta este alta problema, de ordin secundar. Cat despre intrebari, ma marginesc la atat:
      1. „Fascistul” Franco nu a fost fascist.
      2. Pinochet a fost un general chilian care a dat o lovitura militara impotriva unui presedinte comunist, instituind o dictatura militara.
      3. Nu cunosc mare lucru despre regimurile din Maroc si Tunisia, asa ca nu ma pot arunca in discutii despre natura lor.

    103. Impi,
      Eu nu am reascultat discursul, dar retin ca speech-ul lui Patapievici (care mi s-a parut rostit liber, eram in spatele salii si nu am vazut bine), nu a fost nicicum o pledoarie pentru centru, motivata de o rusine de a se afisa cu dreapta. E o nuanta importanta.
      Eu am inteles ca in acceptiunea lui dreapta este centralitatea civilizatiei moderne bazata pe capitalism si statul de drept. Nu ca trebuie sa fim la centru intre dreapta si stanga, ci ca, in aceasta sfera, dreapta este chiar centrul civilizatiei, stanga fiind excentrica in acest caz. Eu scrisesem la un comentariu anterior ca „centrul” despre care vorbea Horia Patapievici nu e centrul dintre dreapta si stanga pe o axa unidimensionala, ci „miezul” civilizatiei, „nucleul”, „inima” ei.

    104. GMT, partea proasta e domnul Patapievici s-a referit la cu totul altceva…

      “Dacă opţiunea dvs. este nu, nu sunt pentru revoluţionarea nelimitată a societăţii potrivit unui model […], atunci deja suntem într-o altă poziţionare faţă de ceea ce am numit valorile centrale ale modernităţii clasice. Aici puteţi să fiţi, la stânga sau de dreapta, în funcţie de nuanţe, şi de fapt a fi de stânga sau de dreapta îndată ce aţi eliminat acceptarea principilui revoluţionării societăţii, aş spune că suntem cu toţii în aceaşi familie. Pentru mine, a fi de dreapta sau de stânga este secundar pentru că mă definesc în primul rând prin centralitatea acestor valori are modernităţii clasice.”

      Recitind, realizez ca s-ar putea sa nu fie o pledoarie pentru centru, ci ceva chiar mai grav: o pledoarie pentru nimic. Stanga, dreapta, ce mai conteaza? Important este sa aparam modernitatea clasica! Pe mine m-a dezamagit, sincer sa fiu. Si daca tot veni vorba despre modernitatea clasica, nu inteleg – nici sa ma tai – de ce trebuie acceptata in bloc.

    105. GMT@ 169. Cred ca domnul Badilita vorbea de sfera , dreapta in centru ei si stanga la extrema . Vlad P @ 53 .

    106. dar ce spune Patapievici e „wishful thinking”, nu definitie
      chiar dl „humanist” de mai sus observa ca modernitatea clasica a fost la timpul ei destul de revolutionara; si tot el si prietenii sai de stinga resping tocmai principiile modernitatii clasice (sau, cel putin, felul in care le vede si le valorizeaza Patapievici); si era, pe undeva de asteptat, Patapievici pare ca vrea sa puna pe toata lumea in acelasi pat
      si atunci, ce ramine? pentru ca „modernitatea clasica” trebuie sa fie, conform discursului sau, fundalul, introducerea, „the common ground” acceptat de toate partile
      eu cred ca a vrut in primul rind un discurs antitotalitar, dar a iesit ceva confuz, poate si din cauza imprejurarilor; poate e mai explicit in carte

    107. Da, citatul pe care-l dai e relativizant.

      Patapievici are observatia fundamentala ca miscarea revolutionara e Inamicul (cu „i” mare) al civilizatiei apusene (opinie pe care o are Olavo de Carvalho cu explicatia ca miscarea revolutionara imbraca diferite forme, de la primele erezii, pana la comunsim, fascism, national-socialism, pacifism etc.).

      Dar dreapta este centralitatea lumii moderne, valorile aparate de dreapta sunt nucleul acestei civilizatii, amenintata de stanga revolutionara. Discursul lui Patapievici mi-a lasat aceasta impresie generala, citatul dat de tine, intr-adevar, relativizeaza.

      Valeriu Stoica este mai exact in prefata:

      „Cine se apleaca in mod atent asupra principiilor pe care dreapta si le-a asumat de mai bine de doua secole in Occident si SUA nu poate sa nu observe ca acestea ocupa un loccentral in tesatura intelectuala a democratiei liberale. Din aceasta perspectiva, de cele mai multe ori, valorile si principiile asumate de stanga au fost marginale. In acest inteles dreapta nici nu are cum sa fie extrema in masura in care valorile ei se situeaza in miezul sferei sociale. Altfel spus, daca avem in vedere criteriul naturii valorilor si principiilor asumate, dreapta este centrala, iar stanga este periferica. Asadar, din aceasta perspectiva, numai stanga poate fi extrema. Afirmatia nu este peiorativa pentru stanga, ci are caracter descriptiv.

      Acceptarea imperfectiunii fiintei umane, respectarea demnitatii si libertatii persoanei, cultivarea spiritului critic si a moderatiei, refuzul tentatiilor utopice si al violentei transformarilor sociale revolutionare, acceptarea reformelor graduale ca modalitate de schimbare temperata, accentuarea ideii de responsabilitate, solidaritatea cernuta prin sita subsidiaritatii, apararea ordinii capitaliste intemeiate pe matricea juridica a proprietatii si a schimburilor libere, limitarea puterii prin aranjamente constitutionale transpuse in institutii si proceduri democratice, pastrarea traditiei culturale cu radacini in antichitatea greco-romana si in credinta iudeo-crestina, consolidarea memoriei si rejectarea tendintelor de falsificare a istoriei, conservarea comunitatilor locale si nationale sunt atitudini care s-au constituit treptat, in ultimele doua secole, ca nucleu dur al modernitatii.

    108. Vlad M @ 170, Liviu Craciun @ 173, Pataphyl @ 175:

      Imposibil sa nu recunosti ca Patapievici nu a transat diferentele dintre stinga si dreapta moderne, adevarat labile si expuse diferentelor istorice asa cum sunt, dar totusi inteligibile si definibile. In final Pata a ajuns la o suma zero, adica nici o diferenta operabila, adica una care sa te ajute sa practici ce crezi in cimp real, civic. Totul e un mish-mash in zona de „mijloc”…

      Nu vreau sa speculez de ce Patapievici, care poate, clar, mult mai mult, a ajuns la concluziile astea (timiditatea nu tine).

      In final, omul obisnuit–un spectru generic, din pacate, ca oamenii obisnuiti se uitau la Televiziuni–ar fi inteles din conferinta asta ca batrinii de dreapta au fost legionari, care se dezic de pacatele tineretilor, si ca cei din linia a doua de virsta sunt la fel de plini de „minie” ca sefii organizatiilor de partid din fabrica sau scoala condamnind, cu minie proletara, devierile ideologice, aservirea la Vest, etc., dar perfect rasturnat: Asa-zisii dizidenti s-au transformat in inchizitori ai intelectualilor din care s-au hranit ca sa „reziste prin cultura”.
      Nici un cuvintel despre Noica de la „invataceii” sai de la masa, nici o incercare de a pune mostenirea culturala a generatiei ’30-’40 in perspectiva istorica, asa cum ar fi fost normal moral si intelectual.
      Nu stiu ce-l apasa, existential, pe Liiceanu, dar are o mina sinistra de Torquemada ori de cite ori vorbeste in public.
      Plesu, departe de vina sa obisnuita de Sancho Panza, sarea-pamintului, bonomul etern fata de Stapinul sau, Cavalerul Tristei Figuri, parea dezabuzat, pleostit –„hai sa ne constituim intr-un grup de dreapa, ad hoc, ca nu avem altceva…”

    109. Cristina, nu uita că încă n-am văzut ce e în carte, George ne-a promis că ne primim premiile curînd. Despre celelalte observații, am comentat cumva mai sus pe undeva: vîrsta, poate oleacă de auto-suficiență, plus că a fost doar o lansare de carte. Gelu a fost acolo și înclin să-i dau crezare… Bun înțeles, au fost kilotone de momente neinspirate, chiar penibile uneori, dar cu astea am căzut de acord de la bun început, nu? Mica discuție de la 175 la vale nu face decît să-ți confirme spusele:

      Patapievici, care poate, clar, mult mai mult

      Patapievici mi s-a părut vag deranjat de penibilul (parțial al) situației, deci n-a fost în apele lui. Asta am vrut să-mi explic.

    110. Cristina, evenimentul a fost deraiat inca de la prima interventie a lui Neagu Djuvara care s-a folosit de eveniment pentru a se marturisi, fie-mi iertat. A vorbit si despre salvarea lui din ratacire de catre cei de la Ministerul Afacerilor Straine, Piky Pogoneanu, Camil Demetrescu, personalitati politice cu convingeri democratice si patrioti curajosi. Dar Djuvara avea detasare, a vorbit cu seninatate despre trecut si toata lumea se astepta ca dezbaterea sa intre pe un fagas normal.

      A urmat insa interventia lui Alexandru George care mie mi-a dat fiori. Si nu din corectitudine politica, ci pentru ca parea sa legitimeze violentele miscarii legionare.

      Şi dacă Nicolae Iorga a făcut într-adevăr gestul care i se atribuie, că a venit la cadavrele celor aşa zis executaţi şi a lovit cu piciorul pe unul dintre morţi, şi-a iscălit actul de deces, pentru că nimic nu este mai abominabil pentru români decât insulta cadavrului.

      Apoi Plesu care, sigur, are farmec, a spus ca e de dreapta pentru ca-l enerveaza stanga. E un reactionism justificat, care-mi place, dar nu era destul.

      Acesta este contextul in care a luat cuvantul, la final, Patapievici.

      A lipsit din discursul lui insa o afirmare clara ca dreapta (as acum e definita in reprezentarea curenta – axa stanga-dreapta) e cea care reprezinta, apara centralitatea valorilor civilizatiei moderne, miezul civilizatie in „sfera” despre care se vorbeste.

    111. As interpreta un pic altfel referinta la Iorga: „Daca Iorga a facut asta, era de asteptat ca legionarii sa se razbune”. Vorbim, totusi, de oamenii care au venit cu Listele Mortii, nu despre niste ingerasi.

    112. oameni buni,

      colegi, colaboratori, dragi cititori fideli.

      Sunt direct responsabil pentru balacareala rezultata aici. Din pacate nu am fost suficient de ager la minte pentru a-mi da seama la timp de anumite realitati si m-am lasat furat de retorica, uitand impardonabil de Omul de langa mine. Mana si patima au luat-o inaintea mintii si a inimii. Va rog sa acceptati scuza, chiar daca e lamentabila, ca prostia episodica este, totusi, o constata umana. Aseara am trecut prin mai multe stari, fiecare in parte bulversanta. Avalansa de reactii triste din partea voastra ne-a demonstrat cat de atasati sunteti de acest proiect si cat de apropiati de noi, ca oameni. E singurul lucru bun care a iesit la iveala din toata tevatura. Sper din suflet ca vom ramane si pe mai departe un grup compact, definit de aceleasi verticalitati.

      Pentru viitor: o astfel de disputa nu are voie sa destabilizeze un intreg echipaj. Dezertarea nu poate fi o optiune, chiar daca tristetea poate sa devina coplesitoare. Cei multi continua, de plecat o face doar elementul destabilizator, asa e firesc. Prin urmare, nu inversati logica aceasta, nu dati bir cu fugitii in nostalgii neproductive, doar pentru ca apar si neplaceri intre cei Vii. Ati creat aici cel mai puternic si mai lucid grup de rezistenta din tara. Ati participat in mod cat se poate de direct la nasterea acestui proiect prin vizitele constante, fara de care cei de aici ar fi recurs probabil doar la o simpla camera de conferinte pe messenger. Adeziunea voastra e cea care tine pe picioare si creste de la o zi la alta proiectul dreptei sanatoase in Romania. Cine renunta acum, nu merita.

      S-auzim de bine

    113. Vlad, cred ca asta a vrut sa spuna, incerc sa nu-i fac proces de intentie lui Alexandru George. Dar el vorbeste despre romani in general, („pentru că nimic nu este mai abominabil pentru români decât insulta cadavrului”), nu despre razbunarea legionarilor.

      Eu inteleg ca era un discurs „live”, si nu judec un discurs liber cu rigoarea cu care judec un text scris. Sunt lucruri care iti scapa, nu cred ca Alexandru George, daca ar fi scris pe aceasta tema, nu ar fi avut nuantele necesare. Dar mie aceasta impresie mi-a lasat-o in acel moment, mi-a dat fiori, ca ar fi justificat cumva violenta legionara.

    114. ERA NORMAL. Am avut si eu senzatia ca domnul Alexandru George incearca sa justifice violenta legionara , dar nu m-au trecut fiorii poate pentru ca , din nefericire , am fost de multe ori in compania ei ( a violentei ) . Am vazut mult sange , morti , raniti , am mirosit praful de pusca si gazele lacrimogene , am vazut ce-ti poate face un glonte de razboi sau unul de cauciuc sau ce se intampla cand cineva este lovit de un proiectil reactiv. Violenta legionara nu s-a manifestat intr-un peisaj idilic , in care domni eleganti ofereau flori unor Anne Lise sau Ilene frumusele si pline de prospetime , care le primeau avansurile in timp ce-si plimbau manutele prin blanita alba a unor miei dragalasi . Violenta legionara s-a manifestat intr-o vreme si intr-o Europa , in care atentatele cu bombe sau arme de foc ( carora le cadeau victime regi , prim ministrii , politicieni ) , razboiul civil , loviturile de stat , macelul organizat de conducerea de stat asupra propiilor cetateni , erau la ordinea zilei .
      Perioada anilor interbelici in Romania si nu numai , a fost o perioada a Vestului salbatic , daca este sa masuram cu masura valabila ASTAZI . In Romania de atunci era NORMAL ca prefectul sa te ia la bataie , ziua in amiaza mare , in plin centrul Iasului si sa nu pateasca nimic . Tot nimic nu pateai nici tu daca il impuscai dupa aceea . Era NORMAL ca 4 ani sa fie decretata stare de asediu ( 1937-38 ) si sa fie instituita cenzura presei . Era NORMAL ca guvernul sa ordone confiscarea intregului tiraj al unor ziare de opozitie . Era NORMAL ca Primul ministru sa incalce Constitutia ( 1923) care stipula la articolul 3 : ” Teritoriul Romaniei nu se poate coloniza cu populatie de ginte straina ” , acceptand ” importul ” a cca. 400 000 de imigranti si se considera ca este NORMAL sa fie impuscat pentru asta . Era NORMAL ca directorii de ziare sa fie arestati si era NORMAL ca Iorga sa spuna ; : Intr-o tara in care Tatarescu are presedintia , profesorul Nae Ionescu poate sa aiba cel putin libertatea ” . Era NORMAL ca la moartea unui mare intelectual , profesor universitar , ziarist ( Nae Ionescu ) , familia sa nu aiba permisiunea sa-i faca inmormantarea asa cum dorea si discursurile sa fie interzise la mormant . Era NORMAL ca regele sa instaureze dictatura , sa schimbe Constitutia si sa interzica cetatenilor sub 30 de ani sa voteze .
      Era NORMAL ca Primul ministru sa ordone arestarea liderilor unui partid si era NORMAL sa fie impuscat pentru asta . Asta era legea in Vestul Salbatic . Era NORMAL ca dupa aceea , oamenii aflati in puscarii in momentul producerii asasinatului , sa fie scosi din celule , impuscati in ceafa si era NORMAL ca trupurile celor ucisi sa fie expuse la rascrucile drumurilor importante .
      Era NORMAL sa primesti 6 luni inchisoare pentru ” ofensa la adresa autoritatii ” ca dupa aia sa fi urcat intr-un camion si sugrumat cu un lat . In Vestul Salbatic , in Jungla de atunci , violenta legionara a fost NORMALA . ” LEGIUNEA SE INSCRIA PERFECT IN PEISAJUL EUROPEAN AL VREMII ”
      ASTAZI insa nu mai este normal . ASTAZI.

    115. Vlad P @ 146:

      Ati creat aici cel mai puternic si mai lucid grup de rezistenta din tara.

      Aferim–dar urmam s-o dovedim.

      Altfel, pe mine nu m-a bulversat nimic in firul asta, si cred ca nu ai de ce sa te scuzi. Stiam ca avem multe puncte de incontrare, de tensiune, de pe vremea Patrupezilor. Eu ma lupt cu mine insami de cind ma scol pina pun capul pe perna, si in somn (nu-mi cere detalii …)
      Ii fericesc pe cei care au ajuns singuri la–sau le-au fost date, prin familie si traditie–explicatii solide majore filozofice si religioase.
      Banuiala mea e ca cei mai multi dintre noi nu sunt instalati intr-un absolut indubitabil, cu toate protestarile de rigoare, ca altfel n-ar mai avea sens gindirea ulterioara si contributiile minunate de aici.
      Stim ce ne uneste: oroarea viscerala si rationala/intelectuala/spirituala de comunism si de avatarele sale moderne: multiculturalismul, vilificarea civilizatiei vestice de sorginte iudeo-greco-crestina ca sursa a tuturor raurilor din lume, anti-americanismul si anti-capitalismul reflexiv si idiot–pentru ca proprietatea privata/capitalismul si schimbul liber de bunuri si idei in piata au dus la cea mai mare bunastare a umanitatii din toate timpurile–toate astea facute in numele „masselor” de victime ale sus-numitei civilizatii in timp ce oricine care a trait intr-un regim comunist/totalitar stie ca massele au fost folosite doar ca sa asigure puterea unei clase politice fidele Partidului Comunist.
      Ce s-a schimbat, de pe vremea comunismului clasic, e structura membrilor elitei conducatoare. Ea include, in SUA, elitele politice, academice, juridice, financiare si mediatice cu radacini in aceleasi medii universitare de stinga privilegiate de pe coastele de Est si Vest ale Americii, tipi care n-au avut nici o slujba adevarata in viata lor, si n-au nici o atingere cu felul in care majoritatea americanilor isi petrec viata.

    116. Copy+paste dintr-un comentariu personal lasat pe Blogary:

      Dar ce e cu non-ideea asta ca societatea civila trebuie sa influenteze partidele? Hai, sa fim seriosi, mai credem mult in aberatiile astea soros-iste? Societatea civila nu inseamna nimic, este o abstractiune lipsita de chip. Politica nu se face cu societatea civila, ci cu politicieni si cu oameni care isi asuma o identitate politica si nu se ascund, ca unii, dupa cires, spunand ca sunt intelectuali si, deci, se afla dincolo de bine si rau.

      Oare miscarea conservatoare din SUA a aparut datorita “societatii civile” si a “moderatilor”? Oare Buckley a stat in turn pentru de acolo “se vede mai bine”? Nici vorba. Cititi cartile lui Nash, daca nu ma credeti pe cuvant. “Moderatii” nu au schitat nici un gest pentru a impiedica politicile distrugatoare ale unui Wilson sau FDR, iar intelectualii turnului nu au facut altceva decat sa dea frau liber socialistilor si liberalilor.

      Cu cat scapama mai repede de prostia ongista, cu atat mai repede ne vom schimba soarta.

      Completare la ce am scris pe aici.

    117. Bogdan Baltazar: In fine, vad ca sunteti intr-o dispozitie extrem de concilianta asa si foarte “self-suficient” asa… E bine… Continuati asa si asa o sa va mearga. blockquote>

      La fel de actuala si azi.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here