Romania liberă e cool

    0

    Alina Mungiu: Racirea incalzirii globale
    articol integral in România libera

    Crapa cumva pietrele? E Marea Neagra inghetata la 200 de metri de la mal? Se lupta tramvaiele din Copenhaga cu zapada si calatorii Eurostarului a trebuit sa o ia pe jos pe langa tren pe sub Marea Manecii din cauza frigului si a zapezii? De vina e doar o natura lipsita de respect fata de adevarul stiintific, asa cum reiese el din rapoartele oficiale ONU. Incalzirea globala e in pericol de congelare zilele astea, dupa ce vremea, tarile in curs de dezvoltare, un numar in crestere de impostori academici si activisti fara scrupule au impins subiectul pana la limita bunului-simt, de unde a inceput sa se dezumfle. Slava Domnului!

    Sunt trei planuri fundamentale de esec al campaniei pentru reducerea emisiilor de carbon, care luase proportiile unei mega-ideologii a timpurilor noastre, ocupand tot spatiul de dezbatere si propunandu-si sa ne cheltuiasca toti banii. Si o sa le trec in revista, pentru ca e o lectie de politica publica pentru oricine. Am ajuns la sfarsitul indoctrinarii, de aici poate incepe rationalitatea.

    Esecul numarul 1 este cel stiintific. El nu este de azi, de ieri, dar abia acum a iesit la iveala prin trei scandaluri succesive – si altele urmeaza. Ghetarii din Himalaya nu se vor topi in 20 de ani, nici Antarctica nu o sa dispara, ca sa trebuiasca sa adoptam cu totii un pinguin si sa-l acomodam in frigiderul nostru. Dezastrele ecologice din ultimii 50 de ani nu sunt din vina incalzirii globale – altele sunt cauzele lor. Daca asemenea prostii au ajuns in rapoarte ONU citate copios de sefi de stat si coafeze deopotriva este din cauza ca o conspiratie – destul de tipica, din pacate – intre savanti si activisti a impins in fata dovezile putine si le-a umflat cu pompa, avand grija sa cenzureze sau sa minimalizeze dovezile contrare, mult mai numeroase. Pe scurt, povestea e o enorma frauda intelectuala, chiar mai profunda decat pare. (…) 

    Cum ne poate spune cineva ce temperatura va fi peste 200 de ani cand, daca incearca peste doua saptamani, esueaza lamentabil nu pricep. (…)

    Ce e fara precedent in istoria cu incalzirea globala – si cu asta trec la al doilea esec – este transferul ideii ca planeta e in ciclul de incalzire si atribuirea vinii decisive activitatii umane in domeniul politicii publice, unde a devenit imperativul numarul 1. Cine indraznea sa sugereze ca mai exista si alte prioritati era imediat linsat de ONG-uri si de presa militanta, cu BBC in frunte.(…)

    Nebunia a devenit si mai mare. UE a impus taieri unilaterale ale emisiilor, obligatorii doar la noi, desi erau dovezi zdrobitoare ca, daca facem asta doar noi, europenii, nu va servi la nimic. A venit criza, am sperat sincer ca o sa moara ideea de a sufoca economiile in curs de dezvoltare cu planurile mult prea ambitioase care depasisera cu totul bunul-simt al nevoii de energie alternativa, mai verde, pe care o dorim cu totii. Ei bine, nu! Cu criza cu tot, am tinut-o drept inainte. La clasa mea de analiza politica pun intotdeauna un diapozitiv cu rezumatul analizei lui Bjorn Lomborg, un economist danez, cu cele trei optiuni: lichidarea cauzelor incalzirii (taierea emisiilor), adaptarea la incalzire (omenirea a mai prins cicluri de racire si incalzire si s-a adaptat, nu s-a luptat cu natura) si investitia in cercetare. Varianta privind lupta cu incalzirea e cea mai scumpa, cu rezultate cu nimic mai bune, cea cu cercetarea si adaptarea combinate are cel mai mult sens, deja sunt unii care s-au gandit ce sa faca cu bioxidul deja emis etc.

    Nu o fi o solutie mai buna sa-ti pilesti unghia care agata decat sa-ti tai toata mana? Trebuie sa spun ca studentii mei, mai ales cei occidentali (fata de ai nostri, latino-americani, asiatici etc.), numai nu plang cand vad slide-ul lui Lomborg, pe care il percep ca pe o constrangere teribila a aspiratiilor lor normative. (…)

    In sfarsit, al treilea esec pentru care ne pregatea Summitul de la Copenhaga, dar care nu s-a materializat complet, pentru ca summitul in sine a esuat, era cel al democratiei. Pentru ca nici un lider occidental nu avea mandat sa plateasca sumele enorme cerute de fosta lume a treia ca sa isi taie emisiile. Alegatorii occidentali, oricat ar fi de induiosati de soarta generatiilor viitoare care nu vor mai putea avea case pe tarmul de azi al marii, nu vor sa plateasca integral nota Braziliei sau a Indiei. Si a o face fara a-i consulta, a angaja niste sume enorme care nu se gaseau acum 3-4 ani, cand luptam cu SIDA sau cu saracia, este cu desavarsire imposibil dupa criza economica. Traim in democratii in lumea occidentala.


    Bjorn Lomborg: Bravo Chinei pentru Copenhaga!
    Articol integral in Romania libera

    Costul unor reduceri draconice de emisii de carbon pe termen lung este prea mare. Rezultatul tuturor marilor modele matematice demonstreaza ca mult discutata tinta de a pastra cresterea temperaturii la sub doua grade Celsius ar implica pentru inceput o taxa globala de 71 de euro pe tona de benzina (sau 0,12 euro pe litru), care va creste apoi la 2.800 euro pe tona (sau 6,62 euro pe litru) pana la sfarsitul secolului. Per total, costul pe care ar trebui sa-l suporte economia globala ar ajunge la suma fenomenala de 28 trilioane de euro pe an. Dupa majoritatea calculelor, suma reprezinta de 50 de ori mai mult decat daunele de mediu pe care le-ar putea probabil preveni.

    Ganditi-va ca 97% din energia Chinei provine din combustibili fosili, precum si din arderea deseurilor si biomasei. Resursele regenerabile, cum ar fi energia solara sau cea eoliana, abia acopera 0,2% din necesarul de energie al tarii, dupa cum mentioneaza ultimele date ale Agentiei Internationale pentru Energie (AIE). Agentia estimeaza ca, daca lucrurile evolueaza in ritmul de pana acum, pana in 2030 China isi va asigura doar 1,2% din consumul de energie din resurse regenerabile.

    Ca si cum aceste cifre nu ar fi in sine suficiente pentru a explica rezistenta guvernului chinez la un acord global costisitor, modelele care simuleaza impactul economic arata ca, cel putin pana la finele acestui secol, China va profita de fapt de pe urma incalzirii globale. Temperaturile mai ridicate vor creste productia agricola si vor imbunatati starea de sanatate. Chiar daca numarul deceselor cauzate de caldura pe timpul verii va creste, cifrele vor fi contrabalansate de o reducere semnificativa a deceselor cauzate de frigul iernii.

    Pe scurt, China isi protejeaza agresiv cresterea economica, ce a transformat viata cetatenilor chinezi, in loc sa cheltuiasca o avere pe combaterea unei probleme putin probabil sa o afecteze negativ pana in secolul viitor.(…)

    A forta China sa intre in rand cu lumea ar fi o actiune lipsita de valoare practica si hazardata. Adevarul, pe cat de inevitabil pe atat de incomod, este ca tipul de solutii la incalzirea globala pe care l-am avut in vedere cu incapatanare de aproape 20 de ani – de cand liderii statelor bogate au jurat prima data sa reduca emisiile – nu va functiona.

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here