„Rusia, nu uita, Basarabia nu-i a ta!”

    0

    Mai multe organizații unioniste din Republica Moldova au comemorat pe 28 iunie 72 de ani de la anexarea de către Uniunea Sovietică condusă de Iosif Stalin a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a ţinutului Herţa. La chemarea asociaţiei Acţiunea 2012, sute de basarabeni s-au strâns în fața ambasadei Rusiei din Chișinău cu mesaje pro-unire, împotriva armatei ruse şi a intervenţiei ruseşti în Moldova.

    Organizatorii susţin că, pe lângă faptul că marşul are drept scop comemorarea împlinirii a 72 de ani de la tragicul eveniment, acesta vrea să amintească despre imixtiunea brutală a Rusiei în treburile interne ale Republicii Moldova şi a şantajului ce-l exercită Rusia împotriva Chişinăului. Totodată, prin această acțiune, unioniştii doresc să ceară retragerea armatei a 14-a din regiunea transnistreană şi încetarea finanţării de către Rusie a elementelor separatiste, antiromâneşti şi comuniste de pe teritoriul Republicii Moldova.

    Astăzi este 28 iunie, ziua când pentru Basarabia s-a făcut o nedreptate. Noi am fost luaţi de la Patria-Mamă, rupţi, datorită unui pact care a fost nedrept. Şi noi am venit astăzi aici pentru că, deşi poporului nostru i s-a făcut această nedreptate, s-a încercat să i se impună o altă limbă, o altă tradiţie, o altă limbă, o altă cultură, noi nu am uitat. Au fost deportaţi sute şi mii de oameni, doar ca să se uite limba, s-a zis că suntem moldoveni şi nu români doar pentru ca noi să nu avem această apartenenţă cu fraţii noştri. Noi nu am uitat, ştim că suntem români! Basarabia e România!

    Desigur, de la eveniment nu puteau lipsi taman creierele spălate de propaganda sovietică, doar ce prilej mai bun ar fi avut să se dea în spectacol și să îi înfiereze pe români ca ocupanţi sau fascişti? Aşa că rusofonii şi mankurţii au venit pentru a asigura Moscova de sprijinul lor necondiţionat şi a-i mulţumi pentru anexarea Basarabiei.

    De cealaltă parte a ambasadei au venit să mulțumească Rusiei, Liga Tineretului Rus şi Patrioţii Moldovei, care au sărbătorit Ziua Eliberării. Unii oameni s-au arătat nemulțumiți de prezența acestora, însă poliția a intervenit la timp și a liniștit spiritele.

    „Ne-am adunat astăzi aici să spunem „mulțumesc” Rusiei, pentru că în anii 40 au eliberat teritoriul nostru de germanii-fasciști și românii ocupanți” spune unul din membrii Ligii Ruse.

    [Îmi pare rău că nu pot înţelege mai mult din ce zic vorbitorii de rusă din clipul publicat pe Moldova.org. Dacă vreun cititor ştie ce zic oamenii aceştia, îl rog să lămurească şi un neştiutor ca mine]

    Şi la București s-au strâns 100 de persoane. Nu este mult, dar este foarte important că astfel de întâniri au loc, chiar și acum, când – grație demagogiei USL și a aliaților săi pro-ruși – a devenit atât de greu să mai fi cu adevărat patriot.

    Adevărul este că, exceptându-l pe preşedintele Băsescu, nici un alt lider politic român nu a manifestat un interes real faţă de soarta românilor din afara graniţelor României. De altfel, mulţi politicieni şi-au demonstrat încă o dată lipsa patriotismului atunci când, profitând de declaraţiile lui Traian Băsescu referitoare la trecerea Prutului, au făcut jocul Moscovei acuzându-l pe şeful statului de stricarea relaţiilor cu Federaţia Rusă. Basarabia nici nu mai conta: Băsescu era vinovat de anti-europenism, întrucât a declarat că ar fi trecut Prutul pentru a-i salva pe români de sub ocupaţia sovietică!

    Nu este lipsită de importanţă nici diversiunea media ce a urmat discursului lui Traian Băsescu din Parlamentul României ţinut cu ocazia evenimentelor din aprilie 2009, când regimul comunist de la Chişinău a simulat o lovitură de stat pe care a pus-o în cârca României şi a dezlănţuit o adevărată prigoană împotriva cetăţenilor moldoveni anticomunişti. Şi atunci Băsescu a fost acuzat de tot soiul de figuri publice, de la politicieni până la jurnalişti, că se implică brutal şi „naționalist” în afacerile interne ale Republicii Moldova.

    Dar aceste piedici și trădări nu au de ce să ne descurajeze. Este minunat că există atâţia tineri care simt româneşte şi sunt sigur că în anii ce vor urma numărul participanţilor va creşte.

    Basarabia este România, românii afara granițelor statului au nevoie de susținerea noastră și o vor primi.

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here