Sărbătorind diversitatea: În pas de dans, spre disoluţia totală (multiculturalism în Franța, Suedia, Olanda, Belgia)

    5

    Dedicaţie specială reprezentantei Senatului Romaniei pe lîngă Parlamentul European, doamna Gabriela Creţu, membru al PSD

    Sîmbătă, 19 septembrie, oficialităţile pariziene împreună cu mai multe organizaţii au sponsorizat o paradă în ideea sărbătoririi „diversitaţii etnice şi muzicale”. Techno Parade, a fost deschisă de însuşi Ministrul Francez al culturii. În media franceză, evenimentul a fost descris drept o mare petrecere muslticulturală reuşită. Într-un reportaj de pe France 2 – puteţi vedea reportajul în al treilea clip de aici – petrecăreţii intervievaţi descriu cu entuziasm energia pozitivă impresionantă care emană din mulţime iar unul între ei spune: „Aici muzica este totalmente diferită de ce găseşti în alte ţări. Mai soul, mai funky.”

    Iată ce televiziunile din Franţa au uitat să arate:

    Despre starea de haos total care a domnit parţial la paradă, pe 20 septembrie nu se vorbea decît pe bloguri şi forumuri, dar oficial, la TV, radio, ziare, etc, ziua a fost un „success splendid”.

    Cel mai mare site de limbă franceză care a publicat secvenţe cu în care se puteau vedea sute de tineri musulmani alergaţi dintr-o parte în alta de forţele de ordine, jefuind şi lovind trecătorii la întîmplare, au fost F. Desouche. Postarea a fost văzuta de mii, daca nu zeci de mii de oameni şi are peste 700 de comentarii.
    Des bandes ethniques attaquent la Techno Parade via Gates of Vienna

    Dar să continuăm:

    Focuri de armă şi strigăte de „Hamas, Hamas, Jews to the Gass!!” în timpul unei petreceri pe plaja din Rotterdam

    La sfărşitul lui auguts a avut loc în Hoek van Holland din Rotterdam, petrecerea pe plajă Sunset Grooves. În timpul petrecerii, patru poliţişti sub acoperire au fost deconspiraţi iar grupuri de musulmani au devenit violente. Poliţiştii au fost siliţi să traga focuri de avertisment pentru a dispersa mulţimea. La festival s-au putut auzi strigăte care spuneau „Hamas, Hamas, jews to the gass!” [Hamas, Hamas, evreii în camera de gazare]. Haosul a pus stăpînire şi pe această petrecere tehno din Olanda.

    În pas de dans, spre disoluţia totală.

    „Erau însetaţi de sînge!”, au spus poliţiştii.

    Mai multe detalii cu relatări de la faţa locului şi traduceri din ziare, oferă Baron de la Gates of Vienna: Shootout at Sunset Grooves.

    Pompierii şi poliţiştii asaltaţi de tineri musulmani în din ce în ce mai multe oraşe din Suedia

    Franţa nu mai este singura ţară din Europa în care incendierea automobilelor este un eveniment din ce în ce mai întîlnit. În marile oraşe suedeze, Malmö, Uppsala, Gothenburg şi acum Tensta, imigranţii musulmani indendiază tomberoane de gunoi, maşini şi clădiri. În momentul în care pomăierii şi poliţia îşi fac apariţia, tinerii imigranţi, în majoritatea lor covîrşitoare musulmani, îi ataca cu pietre.

    În continuare un reportaj subtitrat în limba engleză despre pomăierii din Gothenburg.

    Cartierul Bruxellez, Molenbeek, scăpat de sub control

    În continuare un reportaj de de la o televiziune belgiană în care politişti sub acoperire dezvăluie că situaţia a scapat de sub control în cartierul Molenbeek, cartier majoritar locuit de imigranţi musulmani. Tocmai s-a terminat sărbătoarea musulmană a Ramadanului, sărbătorit ca de obicei de catre tinerii imigranţi prin incendieri, revolte şi bătăi cu poliţia:

    Aici puteti vedea un al doilea reportaj de acum 3 ani în care este analizată islamizarea aceluiaşi cartier Bruxellez, reportaj realizat Deutsche Welle.


    Adevarat idealist! Halal diversitate!

    Print Friendly, PDF & Email

    5 COMENTARII

    1. Salut Imperialistule. Despre ce m-ai intrebat Gabriel ti-a raspuns excelent.
      La tema, ieri era sa fiu banat intr-un joc online de politia serverului pentru ca am pronuntat cuvantul „mullah”. Daca tu vezi molotoave si tembeli someri ce urasc societatea in care traiesc discriminarea pozitiva a devenit dementa si o gasesti oriunde.

    2. Salut, TOG. Asta am vazut si eu, dar cerusem mai multe detalii ca nu am priceput de la ce a pornit toata tarasenia. Mi se pare culmea, sa ramana un dobitoc autosuficient precum AVP si sa fie invitati ALTII sa plece pentru… ce? Suna a centralism democratic marca V.I. Lenin. La ce folos sa mai critici ipocrizia liberala cand apelezi la comportamentul lor? Cam trist.

      Nu am mai intrat de mult pe servere oficiale ca sa pot fiu luat la rost pentru ceva. Astia s-au tampit de tot. Poate ca anumite aspecte din 1984 nu sunt atat de improbabile pe cat par, chiar daca suntem mai aproape de Minunata lume noua a lui Huxley.

      Costin > Videoclipul nr. 3 poate foarte bine sa nu implice musulmani. Idiotii respectivi par sa fie suporteri ai lui Feyenoord Rotterdam, ori rivalitatea Feyenoord – Ajax implica aruncarea de lozinci antisemite intrucat Ajax ar fi un club „evreiesc”. Nu-mi place sa citez de pe Wikipedia, dar poate fi folositor.

      Ajax is popularly seen as having „Jewish roots” and in the 1970s supporters of rival teams began taunting Ajax fans by calling them Jews.[14][15] Ajax fans (few of whom are actually Jewish) responded by embracing Ajax’s „Jewish” identity: calling themselves „super Jews,” chanting „Jews, Jews” („Joden, Joden”) at games, and adopting Jewish symbols such as the Star of David and the Israeli flag.[14][15] Some sources say that Ajax fans began doing this after seeing Tottenham Hotspur fans employing similar symbolism.[16][17] This Jewish imagery eventually became a central part of Ajax fans’ culture.[15] At one point ringtones of „Hava Nagila”, a Hebrew folk song, could be downloaded from the club’s official website.[14] Beginning in the 1980s, fans of Ajax’s rivals escalated their antisemitic rhetoric, chanting slogans like „Hamas, Hamas/Jews to the gas” („Hamas, hamas, joden aan het gas”), hissing to imitate the flow of gas, giving Nazi salutes, etc.[14][16] The eventual result was that many (genuinely) Jewish Ajax fans stopped going to games.[14] In the 2000s the club began trying to persuade fans to drop their Jewish image.[16][18]

      Fans of the Polish team Cracovia Kraków use similar symbolism.

      Pot sa fie musulmani, dar pot la fel de bine sa fie niste hooligans olandezi, adica niste imbecili locali.

    3. Fanii lui Ajax canta in felul urmator: „wie niet springt is geen Jood” (tradus, „cine nu sare nu este evreu”). Iata aici un clip: http://www.youtube.com/watch?v=417ZBI8F-cs

      Face parte din aceeasi categorie de sloganuri folosite la noi pe stadioane („cine nu sare ori e cu <> ori e prost de moare”).

      Prin urmare nu stiu cat e de relevanta stirea cu „Hamas, Hamas, Jews to the Gass” avand in vedere contextul fotbalistico-hooliganistic in care este folosit. Probabil ca pentru acei derbedei politistii reprezinta fortele interne ale statului Olandez cu capitala la Amsterdam a carei echipa de fotbal este Ajax.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here