Ţările nu sunt menite să dureze

    0

    România exista în actualele granite de 65 de ani, ceea ce, „la scara istoriei”, nu înseamna mai nimic. Nu exista „România eterna”, asa cum nu exista „Luxemburgul etern”. O tara dureaza exact atâta vreme cât oamenii care o locuiesc fac alegeri bune. Noi se pare ca suntem hotarâti sa le facem pe cele gresite.(…)

    Articol integral în Romania libera

    Europa a ajuns la punctul în care nu mai e suficient sa declari oficial un lucru ca fiind functional ca el sa si functioneze. Bunaoara, „Europa sociala”. Nu mai e suficient sa proclami ca statul sau „Europa” garanteaza „drepturile sociale” ca acest lucru sa se întâmple. Pentru asta ai nevoie de bani, iar nemtii nu mai sunt dispusi sa plateasca.

    Europa se afla la un moment în care începe sa se întrebe asupra viitorului ei – daca mai are vreunul – si este o ironie uriasa ca doua dintre aparatoarele cele mai înversunate ale exceptionalismului european, Grecia si Belgia, se afla acum la originea a ceea ce ar putea deveni sfârsitul Uniunii Europene. Deja, luni, Angela Merkel si Nicolas Sarkozy s-au înteles ca statelor care nu îsi tin în frâu deficitele sa li se ridice dreptul de vot în UE, o stire care, cumva, a trecut neobservata. Acesta este primul pas. Va urma, cu siguranta, posibilitatea excluderii din UE a tarilor care nu sunt în stare sa se guverneze.

    Tarile si Uniunile, ca orice alte constructii artificiale, nu sunt menite sa dureze. Sunt pline cimitirele istoriei de „imperii de 1.000 de ani”. România, în granitele ei actuale, nu exista decât din 1945, iar UE – de si mai putina vreme. O tara dureaza exact atâta vreme cât oamenii care o locuiesc fac alegeri bune. Nu exista „România eterna”, dupa cum nu exista „Europa eterna”. Nu e suficient sa proclami ca un lucru este functional ca el sa si functioneze. Spus mai simplu, ce se întâmpla cu o tara este responsabilitatea cetatenilor ei, care, mai devreme sau mai târziu, se rascumpara. Putem sa ne prefacem ca nu e problema noastra, ca nu ne priveste si ca lucrurile se vor rezolva, cumva, de la sine. Dar nu exista asa ceva. Nimic nu se rezolva de la sine, iar alegerile pe care le facem au consecinte cât se poate de cuantificabile. De cele mai multe ori în bani.

    Ambasadorul american Mark Gitenstein a remarcat saptamâna trecuta ca, în România, numai 22% din populatie lucreaza în sectorul privat. 22% sustin restul de 78%. Putem trage de aici concluzia ca asta este ceva absolut nesustenabil si ca avem nevoie urgenta sa marim procentul de oameni angajati în activitati productive sau putem sa ne proclamam „stat social” prin Constitutie si sa pretindem beneficii, salarii mari si pensii de la stat. Dar asta nu e un stat care sa dureze. Si daca nu o va face, va fi numai responsabilitatea noastra.

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here