FUNDATIA IOAN BARBUS

Tea Party – uşoară instabilitate, furtună sau uragan?

La ordinul dictatorului, desigur, Presa Românească lansează grila de toamnă – „Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Romania”

HotNews publică ocazional articole despre ultra-conservatori şi fundamentalişti creştini (vezi Unii din noi mai sunt şi intelectuali”… hotnews.ro şi ultraconservatorii).

Romania Libera nu face economie de superlative intr-un articol populist anti-populist:

Marea mişcare americană Tea Party, Ian Buruma
Dar a fost ceva ciudat în legătură cu întregul eveniment, la fel cum este ceva ciudat cu mişcarea Tea Party în sine. Acest ultim val de populism american este finanţat de către nişte oameni extrem de bogaţi, inclusiv doi miliardari ce deţin petrol, numiţi David şi Charles Koch, care susţin reducerea impozitelor pentru oamenii superbogaţi şi abolirea subvenţiilor guvernamentale pentru cei săraci, precum planul de ocrotire a sănătăţii „Securitatea socială”, implementat de preşedintele Barack Obama. Această agendă ar putea părea egoistă, deşi de înţeles, din punctul de vedere al unui magnat al petrolului.

EVZ, supranumit într-o vreme Bulina Roşie, avertizează eventualii turişti români asupra ameninţării mişcărilor creştine ultraconservatoare din Statele Unite şi le reaminteşte că au şi americanii o Elena Udrea a lor:

Au rupt pagini din Coran, în semn de protest, Alina Vătăman
Membrii unui grup creştin au rupt, ieri, paginile Cărţii Sfinte a Islamului, Coranul, în timpul ceremoniei de comemorare a victimelor atentalelor de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite .
(…)”Unul dintre motivele pentru care facem asta: minciuna conform căreia islamul este o religie paşnică trebuie să înceteze”, a declarat Randall Terry, unul dintre membrii grupului format din şase persoane, apropiate de mişcarea ultraconservatoare Tea Party.
(…)În afara ziariştilor, acţiunea nu a atras decât câţiva turişti şi a fost urmărită de poliţişti, care au cerut numele martorilor, dar nu au intervenit.

Partidul Republican ia chipul lui Sarah Palin, Adrian Cochino
Mişcarea conservatoare Tea Party, binecuvântată de fosta candidată la vicepreşedinţia SUA, se impune în alegerile primare republicane.

Adevarul libertarian demască orientarea de dreapta a mişcării si mîrşavele sale obiective (urmărite în tăcere timp de şase ani): „mai puţine taxe, un guvern mai mic şi mai eficient”:

Originile Tea Party
Fraţii Koch au cheltuit în tăcere peste 250 de milioane de dolari pe campanii politice de dreapta.

Tea Party câştigă teren în alegerile pentru Congres, Ana-Maria Vieru
„Portofelul” Tea Party
Deşi Tea Party se autodefineşte drept o mişcare „spontană”, fără lideri, revista „The New Yorker” a scris recent că fraţii multimiliardari Koch ar fi organizatorii din umbră ai Tea Party. Autoarea, Jane Mayer , a investigat reţeaua de finanţare politică a lui Charles şi David Koch, doi dintre cei mai bogaţi oameni din SUA şi donatori generoşi pentru cauzele politice conservatoare.
(…)Intermediarul dintre cei doi magnaţi şi Tea Party pare a fi fundaţia „Americani pentru Prosperitate”, pe care au înfiinţat-o cu şase ani în urmă şi care are acelaşi mesaj ca şi al Mişcării Tea Party: mai puţine taxe, un guvern mai mic şi mai eficient.

VoxPublica – Doctorandul A. Fumurescu, aflat la faţa locului, se situează, ca de obicei, la graniţa între liberalism şi democraţie:

…Tea Party si strategia gainii fara cap
…multe incertitudini raman in istoria omenirii, dar printre lucrurile sigure se numara si asta: prostia s-a globalizat inaintea societatii, iar de atunci reuseste sa se mentina in frunte.
(…)Ce este, in fond, miscarea Tea Party nu stie nimeni.
(…)Inteleg ca multi dintre romanii de dreapta admira miscarea, considerand-o o reintoarcere la grass roots democracy in America. Cu toata simpatia, daca-i asa, atunci nu ne mai ramane decat sa-l aplaudam pe Dan Diaconescu si miscarea pe care a infiintat-o.
(…)Revenind, Partidul Republican a incercat sa profite din plin de acest val de entuziasm popular. Problema unei gaini fara cap, insa, oricat de energic se zbate si alearga de colo pana colo este tocmai asta – n-are cap. (Rolul capului a fost revendicat, cu un oarescare succes, de catre Sarah Palin, aceasta Elena Udrea a Statelor Unite, care-si urmareste propria agenda – asa ca gaina s-a intors de-acolo de unde plecase, i.e., la statutul de decapitata).

Reporter Virtual nu demască nimic. De la Dan Diaconescu i s-o fi trăgînd.

Tea Party, uraganul care reformează Partidul Republican
Pe scena politică americană Partidul Republican se situează la dreapta spectrului politic. Declarativ susţine şi promovează statul minimalist cu taxe şi cheltuieli bugetare mici. Doar că în timp s-a deplasat tot mai mult spre centru ajungând să se identifice în multe privinţe cu Partidul Democrat, considerat partid de stânga. Totul a culminat pe vremea lui George W. Bush sub preşedinţia căruia aparatul birocratic şi deficitele bugetare au explodat.

Toate aceste lucruri nu au fost pe placul unei părţi destul de importante din electoratul de dreapta ceea ce a dus la apariţia fenomenului Tea Party.
(…)
De abia recent au început să conştientizeze baronii din Partidul Republican că Tea Party nu e doar un accident şi că fenomenul trebuie luat în serios. Acum tot aceşti baroni acuză simpatizanţii Tea Party de extremism de dreapta şi dau ca sigur eşecul candidaţilor lor în faţa democraţilor la alegerile din noiembrie. Nu-şi dau seama că lumea a început să se trezească şi nu mai pun botul la vrăjelile lor preferând să-şi aleagă candidaţi cu coloană vertebrală. Nu se poate reforma clasa politică alegând aceiaşi politicieni.

Acum democraţii îşi freacă mâinile de bucurie crezând că reprezentanţii Tea Party sunt uşor de învins. E rândul lor să se trezească la realitate în noiembrie când vor pierde majoritatea confortabilă din Parlament. Şi când te gândeşti că doar în urmă cu doi ani democraţii semnaseră certificatul de deces al Partidului Republican. Nu mor caii când vor câinii.

Alte păreri?…

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Liviu Crăciun

Liviu Crăciun

49 de comentarii

  1. dr pepper
    17 septembrie 2010

    exista acel nucleu in sanul partidului republican care sustine dinozaurii politici ( precum krauthammer sau rove) ce isi doresc ca republicanii sa detina majoritatea in cele doua camere incepand din aceasta toamna.
    parerea mea este ca o majoritate republicana conceputa chiar cu o minoritate de republicani care voteaza cu democratii va duce la o majoritate liberala, si acesta va fi sfarsitul partidului republican.
    si am ramas cu impresia ca pe asta se bazeaza democratii.
    degeaba l’ai ales pe scott brown republicanul de massachusetts daca el tot voteaza cheltuieli in plus.
    pentru ca asteptarile sunt mari de aceasta data din partea alegatorilor ce vor o diferentiere intre cele doua partide care tind sa se contopeasca.

  2. dr pepper
    17 septembrie 2010

    Ce este, in fond, miscarea Tea Party nu stie nimeni.

    vai! cat de ignorant si plin de fumuri e fumurescu.
    cu toate ca in opinia lui, nimeni nu stie, in fond, ce e cu miscarea asta – el da impresia unui cunoscator si abunda in filozofeli pe tema asta.
    Un fel de „hai sa ne luam toti dogiuri”, unde dogiurile bag sama sunt un fel de echivalent al SUV-urilor precum adidasii sau regretatul Jeep.
    Sunt convins ca pentru Romania este putin mai greu de inteles ce inseamna miscarea Tea Party, insa cand ii citesc pe acesti „formatori de opinie” care sunt cu totul pe dinafara imi creste presiunea in instalatii, cu toate ca stiu ca parerea romanilor din Romania este nula in alegerile americane.
    aceasta incapatanare tipica de a nu iti putea schimba mentalitatea.

  3. dr pepper
    17 septembrie 2010

    Tea Party a fost intotdeauna o forma de protest impotriva taxelor si era tinuta deobicei in aprilie cand se platesc taxele in Statele Unite. Era un protest in care lumea se strangea la un bbq ( gratar) si isi povesteau unul altuia nemultumirile.
    in 2009, rick santelli a chemat la tea party, iar acest blog a publicat la vremea respectiva acest eveniment: http://www.youtube.com/watch?v…..re=related
    ( costin cred ca stie pe unde este ???? )
    Ei bine, acest protest a inceput sa creasca in intensitate formand o miscare din frustrarea cu care guvernantii cheltuie si cresc taxele.

  4. dr pepper
    17 septembrie 2010

    am o nedumerire:
    citind comentariile, cu mult mai interesante decat tot articolul, am dat de asta,

    @ Ratacitu – Brazilia e (declarativ, cel putin) nitzel prea socialista pentru gustul meu ???? Si-apoi, n-am plecat de greu din Romania. N-o sa plec din cauza asta nici din SUA.

    sa’nteleg ca fumurescu traieste in Statele Unite?

  5. euNuke
    17 septembrie 2010

    unele fiţuici nu merită nici băgate in seamă, darmite comentate. ce poţi să pretinzi de un autor care face erori de vocabular, nu numai politic, ci pe chestiuni elementare, de pildă diferenţa dintre popular şi populist, că, deh, in mintea lui de elitist închipuit [un asemenea inept nu poate însă face parte din nicio elită veritabilă, găsindu-şi locul doar in găşcuţele de propagandişti ai nimicniciei cool] tot ce are legătură cu poporul este şi trebuie să fie peiorativ.

    mai e citat un neghiob cu ştaif bine lucrat in atelierele presei noastre specializate in protejarea libertăţilor şi drepturilor procesuale ale infractorilor, universitar cu multe fumuri de intelectual in cap care se exprimă însă ca un felcer de mahala la cîrciumă pe chestiuni de politologie şi care crede că dacă el nu ştie nimic şi nu înţelege nimic despre mişcarea TeaParty asta înseamnă că toată lumea trăieşte in aceeaşi confuzie şi ignoranţă. cîtă fudulie! şi cîtă nesimţire să compari spiritul de libertate şi solidaritatea americanilor obişnuiţi cu băşcălia şantajistă a oteveului. o asemenea mojicie îl descalifică definitiv ca intelectual. cum ar veni admiratorii dreptei din Romania sînt telespectatorii înrăiţi ai lui dan diaconescu. fumurescu se scufundă in noianul de nulităţi ce mişună in presa noastră. să nu mai aud de el. l-am trecut pe lista neagră reţineţi şi evitaţi.

  6. dr pepper
    17 septembrie 2010

    chiar asa, de unde confuzia asta cu populismul, pentru ca am remarcat’o si la ramanujan ( care ca tot veni vorba are identic aceleasi perceptii), apoi incep sa inteleg de ce suntem priviti asa de rau:

    citez:

    …multe incertitudini raman in istoria omenirii, dar printre lucrurile sigure se numara si asta: prostia s-a globalizat inaintea societatii, iar de atunci reuseste sa se mentina in frunte. Ba se mai si plateste – chiar si in conditii de criza (sau atunci cu atat mai mult). Luati cazul republicanilor din SUA.

    pentru mine asta nu este numai o injurie gratuita dar si fara rost si lipsita de cel mai elementar bun simt.
    probabil ca ne’a ramas intiparit in minte ca suntem cei mai frumosi, talentati dar mai cu seama inteligenti ca neam de pe terra.
    dar la capitolul realizari, zero.
    adica am putea bifa ca nu ne mai suporta nimeni.
    cu siguranta daca fumurescu asta se afla in Statele Unite – o sa ajungem sa fim vazuti ca in Franta, Italia, Spania, Germania si practic orice continent si oriunde ne’am duce cu ostilitate.

  7. dr pepper
    17 septembrie 2010

    Expiring tax cuts hit taxpayers at every level

    WASHINGTON – Here’s some pressure for lawmakers: If they don’t reach agreement on extending soon-to-expire Bush-era tax cuts, nearly all their constituents back home will get big tax increases.

    A typical family of four with a household income of $50,000 a year would have to pay $2,900 more in taxes in 2011, according to a new analysis by Deloitte Tax LLP, a tax consulting firm. The same family making $100,000 a year would see its taxes rise by $4,500.

    Wealthier families face even bigger tax hikes. A family of four making $500,000 a year would pay $10,800 more in taxes. The same family making $1 million a year would get a tax increase of $53,200.

    The estimates are based on total household income, including wages, capital gains and qualified dividends. The estimated tax bills take into account typical deductions at each income level.

    Democrats have been arguing for much of the past decade that tax cuts enacted in 2001 and 2003 under former President George W. Bush provided a windfall for the wealthy. That’s true, but they also reduced taxes for the working poor, the middle class, and just about everyone in between.

    si un articol bun:

    How the tea party is rewriting the rule book for political organizing

    problema mare a socialistilor, leftistilor, leftangiilor, progresistilor, liberalilor sau cum vreti sa le spunem consta in faptul ca aceasta miscare sociala nu are un leader.
    singurele atacuri de care sunt in stare acestia – sunt cele la persoana.
    se feresc in a combate idei si se folosesc de atacuri la persoana incercand sa desfiinteze interlocutorul.
    cu alte cuvinte daca ii vorbesti unuia ca asta despre guvern limitat, taxe mici, libertate individuala samd – contrargumentele sale vor fi ca esti rasist, prost, needucat, xenofob, intolerant etc.
    am avut destule exemple si aici.

  8. Pataphyl
    17 septembrie 2010

    doc, da, Fumurescu ne e conlocuitor… ???? A ajuns departe, pînă hăt în Dilema veche

    Alin Fumurescu este jurnalist, dramaturg şi profesor de filozofie politică la Indiana University, Bloomington.

  9. Imperialistu'
    17 septembrie 2010

    Fumurescu, bietul de el, nu poate mai mult. Nu va suparati pe om, scrie totusi pe voxpublica, mai rau de atat nu se poate.

  10. Imperialistu'
    17 septembrie 2010

    Preda filosofie politica? Ce trist. ???? Omu’ habar nu are de nici unele.

  11. dr pepper
    17 septembrie 2010

    mda, adevarat limbaj academic.
    profesor de filozofie…
    chiar asa rau a ajuns universitatea din indiana?
    pe astia din indiana ii stiam mai republicani dar cu totul alta este povestea in campusuri, e clar.

  12. panseluta
    17 septembrie 2010

    Fumurescu scrie:

    „[Tea Partiers] [n]u vor guvern, nu vor asigurari de sanatate, nu vor imigranti. Ce vor, totusi?”

    Trei minciuni intr-o singura propozitie:

    1. Noi, membri ai Tea Party, vrem guvern limitat la functiile sale prescrise in Constitutie. Fondatorii erau constienti de necesitatea unei fortze centrale guvernante, dar efortul lor a fost sa puna limite acestei fortze asupra individului, careia i-au intuit instinctul totalitar–ceea ce se intimpla sub ochii nostri.

    2. Vrem libertate a pietei si a optiunilor personale de asigurare a sanatatii, nu birocrati si salariati la stat care sa hotarasca daca merita sa traiesc sau nu.

    3. Vrem–si speram–in imigrarea legala continua, conform legilor in vigoare, respectind suveranitatea SUA si a statelor componente ale federatiei, ca Arizona.

    Pinocchio de la Bloomington minte de ingheatza apele. Nu ma mira. E o practica obligatorie la falangele stingiste de pe campusurile americane.

  13. euNuke
    17 septembrie 2010

    tot e bine că a avut ieşirea asta necontrolată şi mizerabilă, de fumurică zic, de-acum ştim cu cine avem de-a face. se alege încet încet neghina şi toţi măscăricii stîngii se dau singuri in vileag.

  14. panseluta
    17 septembrie 2010

    euNuke:

    Nu inteleg de ce zici ca e o „iesire necontrolata” din partea lui F. Ce inseamna „controlat”/”necontrolat” in viziunea ta?

    Omu’ pare sa-si exprime parerea autentica, stiind ca scrie pentru cei care sunt in linie cu el.

  15. dr pepper
    17 septembrie 2010

    pentru ca omu’ se crede de dreapta…

    …am devenit, pe nesimitite, “de stanga”?

    cred ca pe langa dubla identitate sufera un pic si de narcisism.
    sau poate a venit „de dreapta” in america unde a descoperit o alta dreapta care l’a facut sa realizeze ca e de stanga.

  16. dr pepper
    17 septembrie 2010

    ah, iar din articolul adus de PataPhyl am inteles ca debea descopera America.
    Dar cred ca iese rar din campus.

  17. Pataphyl
    17 septembrie 2010

    panseluța

    Zău că subiectul nu merită efortul – Fumurescu mai scria pe la Cațavencu (cred), nu-i lipsit de oare’ș’ce inteligență, dar de cînd s-a ajuns doctorănduț, dă din cornițe ca un ieduț să le facă pe plac RINOzaurilor academici. I-am gugălit o țîrucă interesele academice, am găsit evident chestii care sună cam așa:

    For now, Alin explores the tensions between liberalism and democracy (sublinierea mea) in various settings and at different periods in time. As a result, his PhD dissertation tries to reconstruct the intellectual history of a rather neglected yet central political concept, namely compromise. So far, the research suggests a strong parallel between different views of compromise and representation across the English Channel, identifiable as such even since the sixteenth century. The consequences of these differences, he suspects, are far more reaching than academia cares to consider.

    A secondary domain of interest, somehow related with the first one, is the field of ethics with a focus on bioethical policies (sublinierea mea).

    Finally, from a comparative perspective, Alin is interested in the Eastern European experience, both during and after the communist regimes.

    Pe la cercurile de interese (de așteptat): arăbime și ecologiști… Nu dau link-uri, cum ziceam – nu merită.

  18. Pataphyl
    17 septembrie 2010

    doc

    Dar cred ca iese rar din campus.

    Păi nu scrie acolo că e și dramaturg? ???? ???? ????

  19. panseluta
    17 septembrie 2010

    Pataphyl:

    Nu ma intereseaza nimic altceva despre Alin Fumurescu decit ca minte, nerusinat, despre Tea Party.

  20. Pataphyl
    17 septembrie 2010

    panseluța

    Evident că de asta te-ai supărat, iar eu susțin că nu merită efortul: am zis că le face pe plac RINOzaurilor care-i pregătesc strălucioasa carieră în presa lui Vîntu, poate și-n politica lui Ponta ori Crin, trebuie să mintă, e mai necesar ca aerul! E doar un oportunist intrat de bună voie în echipa de zgomote, ține bîzul… ????

  21. euNuke
    17 septembrie 2010

    panseluţa, de obicei fumurescu ăsta se exprima curat, intr-un limbaj cît de cît civilizat, chiar dacă opţiunile sale politice erau evident liberale şi progresiste, adică pro-statul social multilateral dezvoltat, dar de data asta a sărit calul cu ciomagul ridicat atacînd dreapta la coeficienţi de inteligenţă şi consistenţă intelectuală, un gest foarte urît in care se citeşte nevrozarea militantă, iar năbădăile frazeologice şoviniste au pus capac, trebuia să dea la final şi cu bîta-n propria baltă a corectitudinii politice exprimîndu-se ca un bădăran apropo de femeile ce contează încă in sînul dreptei populare. d-asta ziceam că a scăpat controlul. găina fără cap e din categoria isterii patriarhalist-cavernale, o auzi prin birturile de redneci băştinaşi de prin gara Mizil. aşa sună analiştii noştri de autogară după a cinşpea cinzeacă. şi nu exagerez deloc, am zăbovit şi eu in gara mizil, nu neapărat pentru politică, ci din cauza unor lucrări feroviare ce mi-au întîrziat trenul, acolo, in mediul lor natural, e un spectacol hilar confruntarea specialiştilor in politichie, dar dacă ajung să pună mîna pe patalama şi să se dea in bărci vîslind printre gazete cu pretenţii venturiene se schimbă cheia receptării şi intrăm intr-o melodramă de prost gust. şi să-i fie de bine, să se ia de mînuţă cu bombonel şi la gară cu ei, deja i-am acordat prea multă atenţie specimenului.

  22. Pataphyl
    17 septembrie 2010

    Gata cu prostiile, ia să vedem și ceva frumos!

    Home Depot founder rips Obama WH as “tenured” academics, apologizes for creating jobs ???? ???? ????


    .

    .

  23. dr pepper
    17 septembrie 2010

    AT, se pare ca e in asentiment cu mine:
    The Krauthammer-Rove Axis of Disdain

    Ironically, the day after Krauthammer spoke, the Senate passed the $30-billion Small Business Jobs Act supported by President Barack Obama by a vote of 61-38. Republican Senators George Voinovich of Ohio and George LeMieux of Florida broke the Republican filibuster and voted for the bill. Up went the deficit. So much for united Republican senators „stopping the Obama agenda.”

  24. murfi
    17 septembrie 2010

    am ales articolele din ultimele zile din ziarele mainstream care pot fi suspectate de oaresce legaturi cu dreapta (romania libera, evz si, ma rog, adevarul) – nu se vad diferente (daca face, abstractie de stil, desigur) fata de cele mai leftiste gazete din vest

    fiind o tara libera, oricine are dreptul si datoria sa aiba bias-uri; partea mai putin amuzanta este ca „dreapta romaneasca” isi ia informatiile zilnice din aceste gazete; va mai mira ca in loc de reconstructia dreptei asistam mai degraba la zapacirea dreptei?

    un alt exemplu: in timpul campaniei prezidentiale din sua, singurul sustinator al lui mccain identificat de mine in presa romaneasca a fost george ripa de la adevarul; intre timp a fost, desigur, eliminat

    un alt simptom interesant: dupa calitatea compunerilor sau a traducerilor indoielnice tiparite drept articole, imi este clar ca aceste subiecte sint neserioase in ochii editorilor, asa ca vin pasate absolventilor care nu promit prea mult, reprezinta ceva de lucru pentru perioada de proba

    fumurescu si tiberiu lovin (reporter virtual) au fost pusi pentru culoare; ironia sortii face ca un doctorand care studiaza dreapta cu un profesor de dreapta intr-o universitate unde mai exista oaze de dreapta sa aiba un articol demn de un tabloid comunist, iar singurul articol rezonabil si echilibrat din ultimele zile despre ceaiurile dansante din america sa vina tocmai de la un angajat al lui… dan diaconescu

    favoritul meu in materie de non sequitur este: asta cere publicul, analizele documentate sau dezbaterea principiilor costa mult si nu atrag vizitatori; si eu sint primul care sa le dea dreptate: da, arata caraghios un domn cu papion explicind originea datoriei la kant in mijlocul unui bordel; acolo lumea are alte asteptari; dar nu e vina lui kant ca ei au transformat presa mainstream in bordel

  25. panseluta
    17 septembrie 2010

    murfi:

    Uite un alt articol al inteleptului Thomas Sowell care da de gindit in privinta etichetelor politice:

    http://www.nationalreview.com/…..mas-sowell

    Thomas Sowell

    September 16, 2010 12:00 A.M.

    The Evolution of the Term ‘Conservative’
    What political labels mean changes over the years.

    „Among the many words that don’t mean what they say, but which too many of us accept as if they did, are those staples of political discussion, “liberals” and “conservatives.”

    Most liberals are not liberal and most conservatives are not conservative. We might be better off just calling them X and Y, instead of imagining that we are really describing their philosophies. Moreover, like most confusion, it has consequences.

    The late liberal professor Tony Judt of New York University gave this definition of liberals: “A liberal is someone who opposes interference in the affairs of others: who is tolerant of dissenting attitudes and unconventional behavior.”

    According to Professor Judt, liberals favor “keeping other people out of our lives, leaving individuals the maximum space in which to live and flourish as they choose.”

    That is certainly in keeping with the dictionary definition of liberalism and with most contemporary liberals’ vision of themselves. But, if we follow Justice Oliver Wendell Holmes’s admonition to “think things, not words” and look beyond the label to the tangible realities of the world, we find almost the exact opposite of what the word “liberal” is supposed to mean.

    Most of us would probably regard the current administration in Washington — both the White House and Congress — as “liberal,” even though the word “progressive” may be more in vogue.

    Does the sweeping legislation empowering federal officials to tell doctors, patients, hospitals, and insurance companies what to do, when it comes to medical care, sound like leaving individuals the maximum space to live their lives as they choose?

    Communities that have had overwhelmingly liberal elected officials for decades abound in nanny-state regulations, micromanaging everything from home-building to garbage collection. San Francisco is a classic example. Among its innumerable micromanaging laws is one recently passed requiring that gas stations remove the little levers that allow motorists to pump gas into their cars without having to hold the nozzle.

    Liberals are usually willing to let people violate the traditional standards of the larger society but crack down on those who dare to violate liberals’ own notions and fetishes.

    Our academic institutions are overwhelmingly dominated by liberals. They feature speech codes that punish politically incorrect statements. Even to apply to many colleges and universities, students must have spent time as “volunteers” for activities arbitrarily defined by admissions committees as “community service.”

    As for conservatism, it has no specific political meaning, because everything depends on what you are trying to conserve. In the last days of the Soviet Union, those who were trying to maintain the Communist system were widely — and correctly — described as “conservatives,” though they had nothing in common with such conservatives as William F. Buckley or Milton Friedman.

    Professor Friedman for years fought a losing battle against being labeled a conservative. He considered himself a liberal in the original sense of the word and wrote a book titled “Tyranny of the Status Quo.” Friedman proposed radical changes in things ranging from the public schools to the Federal Reserve System.

    But he is remembered today as one of the great conservatives of our time. Great, yes. But conservative? It depends on what you mean by conservative.

    Conservatism, in its original meaning, would require preserving the welfare state and widespread government intervention in the economy. Neither Milton Friedman nor most of the other people designated as conservatives today want that.

    Liberals often flatter themselves with having the generosity that the word implies. Many of them might be shocked to discover that Ronald Reagan donated a higher percentage of his income to charity than either Ted Kennedy or Franklin D. Roosevelt. Nor was this unusual. Conservatives in general donate more of their income and their time to charitable endeavors and donate far more blood.

    We are probably stuck with having to use words like liberal and conservative. But we can at least recognize them as nothing more than political flags of convenience. We need not accept these words literally, as the money of fools.”

    Sublinierea e a mea.

  26. murfi
    17 septembrie 2010

    panseluta
    da si nu

    da, se folosesc necontrolat si abuziv si aceste cuvinte si multe altele; redefinirea cuvintelor este, printre altele, baza oricarei ideologii

    nu, pentru ca discutia despre cuvinte si despre modul de utilizare a acestora (ca eticheta/corecta/incorecta/ca arma etc) e una, iar discutia despre realitatile la care ne referim e alta; discutia despre cuvinte este preliminara; putem, eventual, sa numim orientarile cu x si y ca s-o terminam mai repede; insa, ulterior, discutia adevarata trebuie sa o avem despre aceste orientari, indiferent cum s-ar numi ele

    papa benedict vorbeste foarte bine despre y
    habemus papam y! ????

  27. murfi
    17 septembrie 2010

    hotnews loveste din nou

    din discursul papei, una dintre cele mai frumoase si succinte expresii ale conservatorismului politic, a fundamentarii etice a acestuia, a relatiei complementare intre credinta si ratiune, hotnews retine:
    „Cu ocazia vizitei sale in Marea Britanie Papa Benedict a afirmat, in detrimentul complotului menit sa il atace, faptul ca religia este marginalizata in spatiul public, informeaza The Guardian. ​

    In cadrul discursului sau, sustinut in fata unei audiente care a inclus invitati precum Nick Clegg, Papa a explicat faptul ca simplele conventii sociale nu sunt capabile sa hotarasca politicile nationale.”

    http://revistapresei.hotnews.r…..lizata.htm

  28. Imperialistu'
    17 septembrie 2010

    Din pacate, HotNews nu pricepe mai nimic din temele complicate. Voi scrie ceva pe aceasta tema, Murfi, vreau sa public maine o insemnare.

  29. dr pepper
    17 septembrie 2010

    O’Donnell: No Witchcraft Since High School — If so, Rove Would be a Supporter

    acum nu mai stiu cine impotriva cui lupta.
    p.s. deci conservator vine intr’adevar de la conserva.
    hmmm.

  30. panseluta
    17 septembrie 2010

    murfi:

    Spune-le copiilor abuzati de preoti catolici ce „frumos” a fost discursul lui Benedict. Vaticanul a stiut si a acoperit nenumarate cazuri de pedofilie ca sa-si mentina puterea.
    Mai las-o cu frumusetea teologala a discursului. Nici o propozitie, oricit de mesterita, din ce-a spus B., nu face cit suferinta unui singur copil molestat de catolici.

  31. dr pepper
    17 septembrie 2010

    surprised?

    President Clinton: We should all listen to the tea party movement

    ce intorsatura!
    democratii apara valorile tea party unde republicanii le ataca… hahaha, este istoria repetata a NY23 unde amandoua partidele se vor uni impotriva tea party.

  32. dr pepper
    17 septembrie 2010

    mda, in opinia lui mr clinton, guvernul trebuie sa creeze mai multe locuri de munca in „sectorul verde” – este cum domnia sa intelege miscarea tea party :).

  33. Imperialistu'
    17 septembrie 2010

    Panseluta> Nu am inteles, cumva Benedict e vinovat de pedofilia/ homosexualitatea anumitor preoti din ierarhia catolica?

    Nici o propozitie, oricit de mesterita, din ce-a spus B., nu face cit suferinta unui singur copil molestat de catolici.

    Huh??? Chiar nu v-ati plictisit de international apology tours? Parca Hussein era adeptul lor.

    Propun ca fiecare roman sa isi ceara scuze, de fiecare data cand are de rostit un discurs in spatiul public, pentru deportarea tiganilor si evreilor de regimul Antonescu. „Nici o propozitie, oricit de mesterita (…) nu face cit suferinta unui singur” om molestat de romani, asa ca ar fi a small price to pay.

  34. murfi
    17 septembrie 2010

    panseluta

    Spune-le copiilor abuzati de preoti catolici ce “frumos” a fost discursul lui Benedict. Vaticanul a stiut si a acoperit nenumarate cazuri de pedofilie ca sa-si mentina puterea.

    – cuvintele ‘papa’ sau ‘preot’ trebuie neaparat insotite in orice fraza de cuvintul ‘pedofil’
    – cuvintul ‘catolic’ trebuie insotit de cuvintul ‘inchizitie’
    – cuvintele ‘roman’, ‘romania’ trebuie insotite de ‘holocaust’, ‘250.000 evrei ucisi’, ‘hoti, lenesi, tigani cersetori’
    – cuvintul ‘american’ trebuie insotit de ‘stapin de sclavi’, ‘ucigas de indieni’
    – cuvintul ‘evreu’ trebuie insotit de o imagine cu copii napastuiti din gaza
    – cuvintul ‘republican’ trebuie insotit de imagini cu explozii din irak, sonde de petrol si teancuri de dolari
    – cuvintul ‘barbat’ trebuie utilizat insotit de o lista lunga de abuzuri la care le-a supus pe femei de-a lungul istoriei
    – cuvintul ‘basescu’ trebuie insotit de ‘tiganca imputita’
    – cuvintul ‘politician’ trebuie insotit de ‘toti sint la fel’
    – cuvintul ‘om’ trebuie utilizat insotit de toate cele de mai sus si inca multe altele

    asa. si acum sa discutam.

  35. costin
    17 septembrie 2010

    Ignorantilor, ce Tea Party? Recesiunea din SUA a luat sfarsit in iunie 2009 – oficial. Mergeti linistiti la casele voastre! Obama si mediu academic vegheaza.

    Recesiunea din Statele Unite a luat sfarsit in iunie 2009, fiind astfel cea mai lunga perioada de cadere economica de la Marea Depresiune din anii ’30, a anuntat luni Biroul National pentru Studii Economice (NBER), citat de Reuters.

    Aceasta institutie de studii economice, considerata drept ‘arbitrul recesiunilor’ in Statele Unite, a precizat ca isi bazeaza afirmatia pe rezultatul examinarii datelor legate de produsul intern brut, angajari si venitul gospodariilor.

    NBER, format din reprezentanti ai mediului academic, (stinga politica?) este cunoscut pentru rabdarea de care da dovada inainte de a anunta inceputul sau finalul unei recesiuni.

    Institutul a precizat ca a asteptat acest moment pentru a putea avea la dispozitie datele revizuite legate de venitul national, publicate in data de 27 august, astfel incat sa poata dispune de o viziune clara asupra activitatii economice in 2009.

    In aprilie, Biroul s-a abtinut sa anunte finalul recesiunii, iar unii dintre membrii sai declarau atunci ca sunt preocupati de riscul unei noi caderi a economiei.

    Luni, NBER a precizat ca un eventual nou declin economic se va constitui intr-o a doua recesiune, si nu in prelungirea celei care s-a declansat in decembrie 2007.

    Presedintele Barack Obama a declarat luni, comentand anuntul, ca multi americani simt inca realitatea recesiunii, chiar daca ea a fost declarata incheiata in iunie 2009.

  36. George
    17 septembrie 2010

    @Murfi
    Iti multumesc ca nu m-ai uitat. Aveam si eu 2-3 fani cu totul, acum deja pot spune ca ii stiu pe toti :))

    Apropo, esti in eroare. Subiectele nu sunt considerate de mana a doua si „pasate absolventilor care nu promit prea mult”. Din contra, sunt scrise de cei mai buni oameni ???? Nu e nevoie sa zic mai mult, nu?

  37. dr pepper
    17 septembrie 2010
  38. panseluta
    17 septembrie 2010

    Splendid eseu al lui Andy McCarthy azi, la National Review Online. Distileaza perfect diferenta dintre establishmentul Republican si filozofia Parintilor Fondatori continuata de Tea Party.

    Republicanii au produs saptamina asta un manifest, „Pledge to America”, un plan de guvernare in caz ca revin la putere in noiembrie.

    Vorbe goale, spune Andy. Preambulul la „Pledge” e o adaptare a Declaratiei de Independenta, cu o diferenta esentiala: notiunea de guvernare:

    A FORM, NOT AN AGENDA
    After recounting the unalienable rights to life, liberty, and the pursuit of happiness that, the Declaration says, “Governments are instituted among men” in order to secure, the pledge chirps: “Whenever the agenda of government becomes destructive of these ends, it is the right of the people to institute a new governing agenda and set a different course.” Contrary to the pledge writers’ claim, however, that is not the way this “first principle” was proclaimed in the Declaration. The founders actually said, “Whenever any Form of Government becomes destructive of these ends, it is the Right of the People to alter or abolish it, and to institute new Government.”

    For the Founders, government did not have an “agenda.” It was not an independent entity, a player in the game that has its own interests and, therefore, the right to compete with the other players — the people — in a battle over whose interests should rule the day. Government was just a “form,” a neutral framework through which free people pursued their “safety and happiness,” with a guarantee only that the pursuit would not be unfairly impeded, not a guarantee against failure.

    Government got an “agenda” thanks to the establishment of the welfare state. And there are no neutral agendas. Unavoidably, an agenda means elevating some interests at the expense of others. Moreover, given that government has no personal assets, favoring some citizens at the expense of others necessarily implies the redistribution of wealth. Inevitably, having an “agenda of government” involves the state choosing winners and losers. It calls for government officials to decide what each of us should have based on their subjective sense of fairness. The animating feature of a government agenda is not individual liberty and the pursuit of happiness, but the assumption that all assets are essentially corporate, and that we are obliged to share them as government decrees, a windfall for those favored by the ruling class.

    Pe scurt, un guvern nu poate avea o agenda, un scop propriu in afara celui mandat de cetatenii liberi ai tarii: apararea drepturilor individuale la viata, libertate, si la cautarea fericirii. Guvernul se corporatizeaza si isi dezvolta o agenda proprie, spune Andy, odata cu notiunea de redistribuire a produsului muncii majoritatii, „the welfare state”, statul asistential.

    http://www.nationalreview.com/…..c-mccarthy

  39. costin
    17 septembrie 2010

    The Last Best Hope

  40. panseluta
    17 septembrie 2010

    costin:

    Multzam de video. Nu ma ascund: m-a emotionat. Cuvintele lui Reagan sunt profetice. Era imposibil sa fii treaz/fara cocaina in nas/nebaut sau cu un IQ mai mare de 70 cind Obama a declarat ca vrea sa transforme America fundamental, si totusi sa votezi pentru el.

  41. panseluta
    17 septembrie 2010

    Geniala Pelosi! „Trebuie sa votam aceasta lege [a sanatatii] ca sa aflati ce contine.”

  42. murfi
    17 septembrie 2010

    The Tea Party: Brewing up a movement
    http://www.youtube.com/watch?v=29PhHdLsyFE

  43. costin
    17 septembrie 2010

    cit despre rasismul Tea Party.. Surprise! 1/3 of blacks back tea-party movement

    A new poll released this week soundly contradicts critics’ claims that the tea-party movement is „fringe,” „white” and „racist.”

    PJTV’s Tea Party Tracking Poll has monitored nationwide sentiments toward the tea party on a weekly basis since Aug. 2. The poll’s most recent reports reveal the following results:

    The number of people who identify as „members” of the tea party has more than tripled over the last month alone, up to 21 percent of likely voters;

    Fifty-five percent of those surveyed said they support the tea parties based on the movement’s positions on the issues;

    Among the likely voters who are black, 32 percent said they would vote for a candidate backed by the tea parties.
    …….

  44. dr pepper
    17 septembrie 2010

    da’ pe noi cine ne mai bailuieste?

    The Central Bank warned that the state rescue of Anglo Irish could cost as much as 34.3 billion euros (46.6 billion dollars) and would help push the public deficit to a record 32 percent of gross domestic product this year.

    That would be the largest deficit for a eurozone member since the European single currency was created in 1999 and comes amid mounting investor concern about soaring levels of eurozone state debt.

    app, vorba lui o’donell ” ce s’a intamplat cu maimutele de nu se mai transforma in oameni?”

    le’a scos ochii din orbite progresistilor ‘telectuali ????

  45. dr pepper
    17 septembrie 2010

    am urmarit zilele astea Michele Bachmann poses challenge for GOP si Palin: WTF was a perfect theme for the SOTU si am observat ca
    1 femeile sunt cu mult mai incisive
    2 am impresia ca tea party a devenit foarte puternica si ca toate eforturile depuse atat de democrati cat si de o parte dintre republicani – nu numai ca nu a avut succesul scontat ci chiar contrar,

    Boehner didn’t even tune in for her performance on CNN.

    “No, I did not; I had other obligations,” Boehner said Wednesday when asked whether he watched Bachmann’s address.

    chiar asa?
    greu de crezut!
    nu stiu cat de bine politic ii face sarah-ei analogia, insa cu siguranta ii va scoate din minti pe leftisti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian