FUNDATIA IOAN BARBUS

TVP dezvăluie planul de Blitzkrieg al Germaniei: UE superstat, țările renunță complet la suveranitate!

Televiziunea Poloneză TVP – postul de stat – a făcut public astăzi un document pe care Frank-Walter Steinmeier, Ministrul de Externe al Germaniei îl va prezenta în cursul acestei după-amiezi la Praga reprezentanților țărilor din Grupul de la Vișegrad (Polonia Cehia, Slovacia, Ungaria).

Documentul are 9 pagini și a fost publicat în întregime, în limba engleză, pe site-ul TVP (vezi mai jos).

Documentul poartă semnătura lui Steinmeier și a colegului său francez, Jean-Marc Ayrault.

Pe scurt, el prevede ca, în urma Brexit, UE să devină un superstat.

– Țările membre vor renunța la armata proprie, la serviciile speciale.

– Vor adopta un cod penal comun și un sistem fiscal comun.

– Vor renunța la valuta proprie (cei care nu au renunțat deja) și la banca națională a fiecărui stat.

– Politica în privința imigrației și granițelor va fi comună, „refugiații” vor fi distribuiți țărilor membre.

– Politica internațională față de terțe țări și organizații internaționale va fi și ea comună.

Dar cea mai gavă parte a documentului o reprezintă viziunea germano-franceză privind securitatea și politica de apărare în UE. 

NATO NU ESTE MENȚIONAT NICĂIERI, dar UE devine o „UNIUNE DE SCURITATE”

În acest sens, documentul de poziție al Franței și Germaniei nu menționează nicăieri NATO, definind în schimb UE drept o „uniune de securitate”.
Viziunea de apărare este precedată de o laudă complet nepotrivită a „negoțului” cu Iranul – „acordul istoric” care periclitează însăși existența statului Israel – și o altă laudă privind un „rezultat” UE în domeniul securității – Acordul de la Minsk – asta, probabil, ca să ne dăm noi seama ce ambiții de securitate au Franța și Germania pe continent: „European engagement in the Minsk process has helped to contain a military confrontation in Eastern Ukraine that could easily spiraled out of control.”

Ce alternativă avem (practic la NATO, de moment ce NATO nu e menționat nicicum)? Un EUROPEAN SECURITY COMPACT
„Germany and France propose a European Security Compact which encompasses all aspects of security and defence dealt with at European level.”
Se poate înțelege astfel că tot ce ține de apărare și securitate va trebui tratat la nivel european, în cadrul unui Acord european de securitate – iarăși fără vreo menționare a NATO sau a vulnerabilităților specifice al unei țări.    

Iarăși, NATO pare dispărut din peisajul de securitate din UE, UE fiind actor independent și global:
„France and Germany will promote the EU as an independent and global actor to leverage its unique array of expertise and tools, civilian and military, in order to defend and promote the interests of its citizens. France and Germany will promote a integrated EU foreign and security policy bringing together all EU policy instruments.”

Altfel spus:

– cei mai importanți responsabili de criza actuală a UE nu numai că nu înțeleg nimic, nu numai că nu își asumă consecințele (da, demisii!) ci vor să trateze criza cu o doză înzecită din toxina care a produs-o!

– graba cu care se face această Blitz-propunere-de-nerefuzat țărilor din Grupul Vișegrad nu anunță nimic bun;

– de subliniat modul de a proceda: Germania și Franța alcătuiesc planul, probabil l-or fi consultat înainte între „cei 6” (Germania, Franța, Italia, Belgia, Olanda Luxemburg) – îl prezintă membrilor UE de categoria a II-a (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia); România nu e nici măcar categ II, o să afle din presă.

Teme de reflecție:
– ia gândiți-vă ce va însemna ca armata noastră, serviciile, relațiile cu SUA respectiv Rusia, să ni le facă Merkel cu Steinmeier, iar NATO să nu mai conteze;
– să se calculeze intervalul de timp Δt până ce SUE se căsătorește cu Rusia, indiferent dacă vrea sau nu.

https://www.tvp.info/25939587/europejskie-superpanstwo-zobacz-oryginalny-dokument

tvp ue

aici, în format pdf:
https://s.tvp.pl/repository/attachment/d/5/1/d51736df11c6ad23221e46543829f1df1467008961919.pdf

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Anca Cernea

Anca Cernea

De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

32 de comentarii

  1. Anca Cernea
    27 iunie 2016

    Altfel spus:

    – cei mai importanți responsabili de criza acutală a UE nu numai că nu înțeleg nimic, nu numai că nu își asumă consecințele (da, demisii!) ci vor să trateze criza cu o doză înzecită din toxina care a produs-o!

    – graba cu care se face această Blitz-propunere-de-nerefuzat țărilor din Grupul Vișegrad nu anunță nimic bun

    – de subliniat modul de a proceda: Germania și Franța alcătuiesc planul, probabil l-or fi consultat înainte între „cei 6” (Germania, Franța, Italia, Belgia, Olanda Luxemburg) – îl prezintă membrilor UE de categoria a II-a (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia); România nu e nici măcar categ II,o să afle din presă

    Teeme de reflecție:
    – ia gândiți-vă ce va însemna ca armata noastră, serviciile, relațiile cu SUA respt Rusia, să ni le facă Merkel cu Steinmeier, iar NATO să nu mai conteze
    – să se calculeze intervalul de timp Δt până ce SUE se căsătorește cu Rusia, indiferent dacă vrea sau nu

  2. Vlad M.
    27 iunie 2016

    UE, pe care o tot aparam in ultima vreme, avea de la bun inceput acest scop: separarea de americani si inceputul unui cvasi-imperiu european care sa fie eliberat de povara atlantismului. Nu stiu exact ce este cu documentul asta, dar Marea Britanie nu putea opri nimic din toata afacerea asta si nu avea nici o datorie fata de vreo tara din clubul UE de socialisti prorusi. Era o singura tara printre atatea altele, nici macar cea mai importanta. Ciudatul Europei, pe care aproape toti il ignorau si il cam dispretuiau pentru ideile sale crete privind Viitorul Luminos al continentului. „Cine se cred britanicii astia sa puna atatea conditii si piedici?”

    Revenind la text, nu cred ca e ceva fundamental nou. Directiile cam astea au fost in ultimii ani. Discursul franco-german asta a fost, temele astea au fost. Formularea este inteligenta, mentioneaza fiecare directie fara a spune clar ce urmeaza sa se intample. Practic, daca documentul este veridic, eurocratii franco-germani pot oricand nega concluziile trase.

  3. Costin Andrieş
    27 iunie 2016

    Documentul asta ne ajuta sa intelegem mai bine declaratiile recente ale lui Steinmeier si ma bucur ca a aparut, ca Germania au iesit, cu totul, in pielea goala, de dupa cires:

    German Foreign Minister Frank-Walter Steinmeier has warned Nato against „warmongering”, after it conducted military exercises in Eastern Europe.
    Mr Steinmeier said that extensive Nato manoeuvres launched this month were counterproductive to regional security and could inflame tensions with Russia.
    He urged the Nato military alliance to replace the exercises with more dialogue and co-operation with Russia.
    Nato has carried out a 10-day exercise simulating a Russian attack on Poland.
    The drill, which ended on Friday, involved about 31,000 troops, as well as fighter jets, ships and 3,000 vehicles.
    Russia has been strengthening its military presence near its borders. In February it held a combat-readiness exercise involving 8,500 troops in a southern region near areas of eastern Ukraine held by pro-Russian rebels.
    In 2013, Russian jets staged a simulated attack on the Swedish capital Stockholm.
    ‘Do not create pretexts’
    „What we shouldn’t do now is inflame the situation further through sabre-rattling and warmongering,” Mr Steinmeier said in an interview to be published in Germany’s Bild am Sontag newspaper.
    „Whoever believes that a symbolic tank parade on the alliance’s eastern border will bring security is mistaken.
    „We are well-advised to not create pretexts to renew an old confrontation,” he said, adding that it would be „fatal to search only for military solutions and a policy of deterrence”.

    http://www.bbc.com/news/world-europe-36566422

  4. eugen chirovici
    27 iunie 2016

    IN-CRE-DI-BIL !!! Începe mai repede decât mă aşteptam…

  5. Emil
    27 iunie 2016

    Europa de la Atlantic la Urali, despre care vorbea, printre alţii, Anatoliy Golitsyn.

  6. Cezar B. Stefan
    27 iunie 2016

    Eu mă întreb câţi dintre politicienii care au elaborat acest document – mi-e imposibil să cred că aparţine unui singur om – sunt plătiţi de Moscova? Aproape toate alineatele sunt în avantajul celui care doreşte să reconstituie Imperiul Sovietic, nu numai prin încorporarea de teritorii, ci şi prin acapararea de pieţe. Imperialism curat, cum USA n-a încercat să facă vreodată. Pasul următor care va fi? Transformarea binomului Germania – Franţa în trinom prin alăturarea Rusiei? Folosirea noii Armatei Roşii drept apărătoare a Europei? Război – mai întâi economic – declarat USA, Chinei şi „micilor tigri” asiatici? Brexitul e ţeapa aia în dos luată la timp de dobitocii care n-au învăţat nimic din lecţiile istoriei. Căci Brexitul nu trebuie luat neapărat în sens literal, Brexitul înseamnă că UK trăieşte şi face opoziţie planurilor demenţilor de la Paris, Berlin şi Moscova.

  7. Emil
    27 iunie 2016

    Pe de altă parte, mi-e teamă să nu discutăm acum pe marginea unei capodopere a dezinformării ruseşti, menită să bage băţul prin gardul NATO şi să inducă neincrederea. Să vedem. Declaraţiile lui Steinmeyer sunt una şi idei savant alese, menite să genereze reacţii visceral-emoţionale ale membrilor structurilor de securitate – „Țările membre vor renunța la armata proprie, la serviciile speciale” – e doar un exemplu – sunt cu totul şi cu totul altceva.

  8. Vlad Lungeanu
    27 iunie 2016

    Am refăcut PDF-ul în versiune cu text real, nu scan, pentru o mai ușoară căutare și analiză. Îl puteți găsi aici:
    https://drive.google.com/file/d/0B7xorM9Q7VqPRTVVa0hkcEFnNjA/view

  9. Vlad M.
    27 iunie 2016

    Multumim, Vlad!

  10. CASA Verlag
    27 iunie 2016

    bandele socialiste, Crima Organizata socialista de la Bruxelles, a facut pace cu Putin, iar pana la constituirea Marele stat socialist european, nu mai este decat un pas de facut…. Rezervele minerale, energetice, industriale vor fi confiscate de marele SOVROM european….. probabil, vor interzice si limbile nationale…..

  11. CASA Verlag
    27 iunie 2016

    asa este Cezar B. Stefan. Merkel de mult lucreaza alaturi de socialistii francezi, italieni si spanioli, la rusificarea Europei…. Insusi proiectul marilor migratii a fost gandit pentru a re-popula teritoriile europene incomode, cu indivizi docili si primitivi….

  12. silvapro
    27 iunie 2016

    Mi se pare ceva din domeniul science fiction….

  13. AC
    27 iunie 2016

    Sper sa nu se confirme autenticitatea documentului, insa daca se confirma este extrem de grav. Practic toata frazeologia UE despre democratie etc. se prabuseste intr-o politica de cabinet violent decizionista.

  14. emanuel darlea
    27 iunie 2016

    Nu va faceti griji, nu se va schimba nimic in vietile voastre de zi cu zi. Acesta daca intradevar o fi planu, e pus la cale de banca centrala detinuta de o familie. Ei care imprima bani…presupun ca le e complicat sa gestioneze atatea banci, deci vor sa gireze 1 singura in EU, probabil una in Nord America, 1 in asia si asa mai departe.

    Eu inca nu am fost la Moscova, dar doresc sa vad ce si cum merg lucrurile p’acolo, presupun ca dupa ’89 si la ei au aparut 2 clase sociale : cei bogati si cei saraci..deci s-au aliniat westului in privintza asta.

    Mai nu stiu, intrun fel vreau sa vad o data o singura tara fara granitze. M-am saturat sa nu poti merge acolo.. si pe dincolo. Poate asta va ajuta cumva in privintza asta.

    Chestiile NOI tot timpu streseaza, dar pana la urma lumea se accomodeazacu orice.

    EU a fost bine venita…dar a sresat multa lume…acum ne-am obisnuit si acesta e urmatoru pas.

    Lucru bun, e ca o sa scapam de politia locala :))))

  15. Costin Andrieş
    27 iunie 2016

    @AC, documentul a fost publicat pe site-ul TV nationale poloneze si a fost discutat in toata presa poloneza si internationala, nimeni nu s-a indoit serios de autenticitatea lui.

    European SUPERSTATE to be unveiled: EU nations ‘to be morphed into one’ post-Brexit
    http://www.express.co.uk/news/politics/683739/EU-referendum-German-French-European-superstate-Brexit

    „The foreign ministers of France and Germany are due to reveal a blueprint to effectively do away with individual member states in what is being described as an “ultimatum”.

    Under the radical proposals EU countries will lose the right to have their own army, criminal law, taxation system or central bank, with all those powers being transferred to Brussels.

    Controversially member states would also lose what few controls they have left over their own borders, including the procedure for admitting and relocating refugees.

    The plot has sparked fury and panic in Poland – a traditional ally of Britain in the fight against federalism – after being leaked to Polish news channel TVP Info.


    Responding to the plot Polish Foreign Minister Witold Waszczykowski raged: „This is not a good solution, of course, because from the time the EU was invented a lot has changed.

    “The mood in European societies is different. Europe and our voters do not want to give the Union over into the hands of technocrats.

    “Therefore, I want to talk about this, whether this really is the right recipe right now in the context of a Brexit.”

    There are deep divides at the heart of the EU at the moment over how to proceed with the project in light of the Brexit vote.

    Some figures have cautioned against trying to force through further political integration, warning that to do so against the wishes of the European people will only fuel further Eurosceptic feeling. ”

    dar:

    „Meanwhile Lorenzo Condign, the former director general of Italy’s treasury, has said it is nearly impossible to see Europe opting for more integration at such a time of upheaval.

    He said: “It seems difficult to imagine that the rest of the EU will close ranks and move in the direction of greater integration quickly. Simply, there is no political will.

    “Indeed, the risk is exactly the opposite – namely that centrifugal forces will prevail and make integration even more difficult.” ”

    Si asta cred ca se va intampla. E foarte putin probabila crearea acestui super-stat acum cand UE abia mai atarna de un fir de ata, din 2 motive principale, cum le inteleg eu:

    – ani de subversiunea si intoxicari rusesti
    – ani de decizii delirante si atitudine aroganta si fara respect fata de statele membre din partea Germaniei (vezi cotele), plus iesirile agresive de dupa brexit si ducumentul asta in sine.

    Germania ne-a spus ce doreste, in primul rand jumatatea socialista a tarii, dar viseaza la cai verzi pe pereti. Nu se va intampla.

  16. Emil
    27 iunie 2016

    Anne Applebaum tocmai a distribuit pe facebook, cu comentariul, citez: „Voting is done, disinformation continues” http://infacts.org/eu-superstate-still-hold/

  17. Vlad M.
    27 iunie 2016

    Ce planuri marete ale UE au fost anulate in ultimii ani de Londra? Ce putea face Regatul, un stat mai degraba izolat de structura de putere a UE, intr-o uniune continentala dominata de Franta si Germania?

  18. Costin Andrieş
    27 iunie 2016

    Impiedica planul descris mai sus.

  19. Vlad M.
    27 iunie 2016

    Ce a blocat Londra in ultimii ani? N-am pus intrebarea ca sa ma aflu in treaba. Ucraina si Moldova au ramas la usa, impreuna cu Georgia. Crimeea e la rusi, ca si o buna parte din Donbas. Sanctiunile impotriva Rusiei sunt o gluma, nici macar una buna. „Refugiatii” s-au plimbat prin intreaga Europa. Ce a reusit guvernul britanic sa impuna autoritatilor de la Bruxelles, Berlin si Paris? E clar ce au obtinut eurocratii, mai putin limpede e ce au obtinut britanicii.

  20. Costin Andrieş
    27 iunie 2016

    Idei ca cele din documentul de mai sus.

  21. Anca Cernea
    27 iunie 2016

    UE cu britanicii în ea era ca un autobuz condus aiurea. O dădea prin bălării, mai răsturna câte ceva, mai pocnea și câte un pieton, mai oprea și lua pe unii fără bilet, care apoi buzunăreau pasagerii care plătiseră, etc etc. Dar avea frâne.
    Acum, datorită înțelepciunii conducerii autobuzului, s-a decis că frânele se vor demonta.
    Autobuzul deja a intrat pe niște serpentine. Și a început să și plouă.
    Acum, deja accelerează (v.documentul de mai sus).
    Noi suntem în el. Pe locurile din spate, care nu au nici măcar centuri.

    Se pare că ar trebui să jubilăm.
    Dar nu știu de ce, nu prea am chef.

  22. silvapro
    27 iunie 2016

    Romania are totusi avantaje sa ramina acolo? Care sint?
    Sau e preferabil sa faca un romexit?

  23. Vlad M.
    27 iunie 2016

    Am intrebat ce au reusit sa blocheze britanicii in ultimii ani din marile initiative ale Uniunii Europene. Nu mi se raspunde ce au blocat, in schimb, mi se spune ca aparau franele. Era bine sa fie asa, dar ce s-a franat? ???? Ideea statului federal european? Nu. De armata europeana se vorbeste de ceva vreme. De armonizarea politicilor sociale se vorbeste de ceva vreme. De politica externa comuna se vorbeste de ceva vreme. La fel si in cazul politicii fata de imigratie. Toate astea se pregateau cu britanicii acolo, chipurile la putere.

    Redistribuirea „refugiatilor” s-a facut cu britanicii in Uniunea Europeana.
    Abandonarea Ucrainei s-a facut cu britanicii in Uniunea Europeana.
    Abandonarea Republicii Moldova s-a facut cu britanicii in Uniunea Europeana.
    Georgia era tinuta la usi cu britanicii in Uniunea Europeana.

    Chiar nu inteleg de ce tinem cu tot dinadinsul sa ne facem sange rau cand este evident ca britanicii erau la fel de lipsiti de putere ca si noi. Diferenta este ca ei, spre deosebire de noi, au vazut ca autobuzul nu are frane si au sarit cat timp mai puteau. Noua pare sa ne placa si fara frane.

  24. Costin Andrieş
    27 iunie 2016

    Vlad, doar eu am raspuns deja de 2 ori

  25. Vlad M.
    27 iunie 2016

    Ai dreptate. E inutil.

  26. Anca Cernea
    27 iunie 2016

    @22 Silva

    Bună! Mi-era dor de tine!

    România ar face bine să se alieze cu Polonia, țările Grupului de la Vișegrad, balticii, pentru a obține o reformă a UE, dar nu în direcția propusă de acest document, ci exact invers.

    Documentul reprezintă până la urmă poziția Germaniei și Franței. Ambii semnatari sunt socialiști. Asta, să zicem, e un proiect de superstat, împins la extrem.
    Dacă se și întâmplă sau nu, asta va depinde și de alți factori, mai ales de reacția celorlalte țări, dar poate și de sondajele din Germania și din Franța.

    Tocmai ce a ieșit un sondaj care arată că 62% dintre nemți NU doresc mai multă Europă, dimpotrivă, doresc o revenire la „Europa națiunilor”.
    90% consideră că, după Brexit, Germania NU ar trebui să preia un rol de conducere în Europa.

    În Franța, guvernul socialist se cufundă dintr-o criză într-alta. Putinista LePen abia așteaptă să ajungă la butoane, caz în care a promis că pune și ea de referendum Frexit.

    Ar trebui să conteze. Normal ar fi ca politicienii, oricât ar fi de amețiți de ideologie, oricât ar fi de lipsiți de scrupule, să țină cont totuși de preferințele electoratului, că doar nu vor să piardă puterea. Deși, uneori ai impresia că liderii germani și francezi se rup cu totul de realitate, și nici de sondaje nu le mai pasă…

    Poate putem spera că, dacă mai multe țări refuză proiectul lui Steinmeier și Ayrault, atunci Merkel și Hollande vor mai lăsa de la ei, vor zice că cei doi miniștri s-au lăsat duși de val, dar poziția oficială a Germaniei și Franței e mai moderată, etc. Adică, poate proiectul de mai sus e menit să testeze reacțiile, să seteze pretențiile germano-franceze cât mai sus, pentru a avea de unde să coboare în cursul negocierilor. Și, dacă nu le iese de data asta, o să mai încerce la prima ocazie.

    E greu de prevăzut ce va ieși.

    Dar e bine să ne pregătim de ce ar putea fi mai rău.
    Illarionov a propus câteva posibile scenarii:
    Illarionov on ‘Thinking the Unthinkable’ as a Way of Avoiding It

  27. silvapro
    27 iunie 2016

    Hi Anca,
    Merci de raspuns.

    Subiectul fiind complicat (cel putin pentru mine), mai am citeva intrebari:

    Acest document de care e vorba, pina la urma s-a adeverit ca real sau fals?

    Care e parerea ta despre scenariile lui Illarionov din articolul din linkul pe care l-ai pus?

    As dori sa aflu daca Romania are totusi avantaje sa ramina in Uniunea Europeana? Care sint?
    Sau e preferabil sa faca un Romexit?

  28. Anca Cernea
    27 iunie 2016

    Silva

    Documentul e ADEVĂRAT. Nu există îndoieli în această privință.
    Dar sperăm ca nemților și francezilor să nu le iasă ce și-au propus – asta depinde și de cine și cât se va opune acestor propuneri.

    Dealtfel, și Mogherini (blonda aia care, în caz de vreo situație, bocește în direct în fața camerelor, că de altceva nu prea e în stare) a venit cu un document care bate cam spre aceleași chestii, doar că sunt mai învăluite:
    http://eeas.europa.eu/top_stories/pdf/eugs_review_web.pdf
    Iată aici un comentariu scurt și la obiect al lui Cristi Câmpeanu despre viziunile lui Mogherini:
    http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/o-strategie-europeana-care-merge-dincolo-de-nato–421716

    Mă tem că scenariile expuse de Illarionov se pot adeveri în mare parte. Cred că trebuie luate foarte în serios.

    România ar trebui să rămână în UE și să insiste pentru ca UE să fie așa cum zic tratatele, nu cum vrea Germania. România ar trebui, în acest scop, să se alieze cu Polonia și cu celelalte țări din Est, și să susțină o prezență americană cât mai masivă în Europa. Ideea de bază e să: ”keep the Russians out, the Americans in, and the Germans down”, pe cât posibil.

    Romexit nu este de dorit în situația actuală. Și se constată că această variantă e susținută de agenții de influență ai Rusiei. Putin vrea Romexit. Noi nu vrem ce vrea Putin.

  29. Mihaela Bărbuş
    27 iunie 2016

    Silva,
    Dpdv al României, mi se par de reţinut concluziile a 2 articole:
    Lucian Croitoru
    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21110165-votat-brexit-ingrijorarile-noastre.htm
    Cultural, noi suntem asemănători celor care gândesc că dacă toți oamenii mor, atunci Socrate va muri, nu celor care gândesc că dacă toți oamenii mor, atunci Socrate trebuie să moară. Menținerea Uniunii Europene este o necesitate. E nevoie însă de o Uniune Europeană cu structuri suple, flexibilă, orientată spre promovarea concurenței prin protejarea proprietății și a libertății. Într-o astfel de Uniune Europeană, urmașii lui John Locke ar fi votat „Remain”.
    şi
    Prof. Tom Gallagher:
    http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/gallagher-marea-evadare-britaniei/
    Fără Marea Britanie, este destul de puțin probabil că va apărea o alternativă UE la NATO. Marea Britanie va continua să joace un rol important în problemele de se­cu­ritate euroatlantică. Și pentru binele Ro­mâ­niei, Iohannis nu trebuie să rămână tă­cut, în cazul în care Franța sau Germania decid să slăbească în continuare Europa, purtându-se oribil față de britanici.
    Dar cu oameni fricoşi şi slabi ca Cioloş va fi f greu…

  30. silvapro
    27 iunie 2016

    Multumesc la amindoua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian