Verhofstadt, agentul electoral al lui Kaczynski

    4

    În Polonia a apărut primul sondaj după declanșarea „opțiunii nucleare” de către Comisia Europeană, care consideră o încălcare a statului de drept reforma justiției din Polonia și după discursul lui Verhofstadt în Parlamentul European care acuza de nazism .

    PiS, partidul conservator aflat la guvernare, a câștigat 5 procente, ajungând la 52%, iar cele două formațiuni liberale au pierdut, cumulat, 8 procente.

    Comisia Europeană a declanșat în 21 decembrie 2017 procedura de aplicare a articolului 7 (care ar putea duce la pierderea dreptului de vot al Poloniei în UE). A făcut-o la cererea Parlamentului European, într-o dezbatere tensionată, la câteva zile de la sărbătorirea a 99 ani de independență (11 noiembrie este una dintre cele două Zile Naționale ale Poloniei).

    S-a remarcat atunci printr-un discurs furibund contra PiS liderul liberalilor europeni, Guy Verhofstadt, fost premier al Belgiei, șef al grupului politic din care face parte formațiune lui Călin Popescu Tăriceanu.

    De altfel, Guy Verhostadt a susținut lovitura contra statului de drept dată de USL în 2012.

    În intervenția prin care i-a cerut lui Timmermans (socialist, olandez, vicepreședinte al Comisiei) să aplice art. 7, liberalul Guy Verhofstadt a spus că la „60.000 fasciști, neonaziști, suprematiști albi au mărșăluit pe străzile Varșoviei (…) la circa 300 km de Auschwitz și Birkenau”.

    A fost o dezinformare odioasă care a produs consternare în Polonia.

    Verhofstadt a fost dat în judecată de un participant la marș și reclamat disciplinar la președintele Parlamentului European.

    Dezbaterea din Parlamentul European și decizia Comisiei au întărit poziția conservatorilor polonezi, PiS câștigând 5 procente și ajungând la 52%.

    Iar cea mai dramatică scădere, de șase procente, a înregistrat-o tocmai Nowoczesna, (N), partid declarat centrist, afiliat grupului liberal din Parlamentul European, ALDE, condus de Verhofstadt.

    Sondajul indică cele mai mari pierderi pentru Nowoczesna (N), afiliată la grupul ALDE, condus de Verhostadt.
    (Dez)echilibrul de forțe din Parlamentul European

    Cu opțiune strategică de politică externă orientată către Washington și Londra, PiS este  alături de conservatorii britanici (care oricum sunt acum cu un picior în afara UE) afiliat la Grupul ECR, al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, al patrulea ca mărime, după PPE, PSE, ALDE.

    Pe de altă parte, liberalii polonezi din opoziție sunt excelent conectați politic în UE (parteneriat strategic cu Berlinul / Merkel, afiliați la PPE, Tusk este Președintele Consiliului European) și mediatic în Occident (prin Adam Michnik și Gazeta Wyborcza, prin fostul ministru de externe Sikorski, care a trecut de la PiS la liberali, care e căsătorit cu Anne Applebaum etc.).

    „Opoziția totală”

    Și nu e numai o chestie de majoritate PPE+PSE+ALDE în Parlamentul European, ci și de folosirea acesteia în mod radical contra guvernului Poloniei.

    Până la sfârșitul lui 2015, timp de opt ani, liberalii lui Donald Tusk au avut în Polonia la discreție: au ajuns să aibă 13 judecători din 15 la Curtea Constituțională (ceilalți doi fiind de la partidele aliate, vedeți și Lovitura din Polonia. Dar nu cea la care vă așteptați), 4 membri din 5 în Consiliul Audiovizual (al cincilea fiind iarăși aliat de la foștii comuniști, vedeți și Liberalii polonezi anunță o nouă epidemie de leșinuri pe altarul democrației) etc.

    După ce au pierdut puterea la sfârșitul lui 2015, liberalii au intrat în ceea ce ei numesc „opoziție totală” față de PiS. Sub acest pretext, liberalii polonezi nu s-au mai sfiit  să se folosească de instituțiile UE contra guvernului polonez (o chestie de nefăcut înainte în Polonia), mai ales că au găsit oameni receptivi în aceste instituții să se amestece grosolan în jocul politic intern. A devenit de atunci o confruntare „care pe care”, un război fără prizonieri.

    Fără o umbrelă europeană puternică (cum are, de exemplu, Viktor Orban, afiliat la PPE, sau coaliția PSD-ALDE din România), vreme de doi ani PiS a fost diabolizat în Parlamentul European, dar și în mare parte a presei occidentale. Asta e și una dintre explicațiile pentru care Comisia nu a deschis procedură contra Ungariei, deși conflictele pe temele justiției sau pe libertatea de exprimare cu Viktor Orban erau mult mai vechi.

    Ce va fi?

    În ciuda cererilor Comisiei, presiunilor politicienilor germani și ale grupurilor politice europene ale socialiștilor (PSE), liberalilor (ALDE) și popularilor (PPE), partidul conservator al lui Lech Kaczynski nu a renunțat la reformarea justiției din Polonia.

    În consecință, Comisia a anunțat declanșarea procedurii de aplicare a Art. 7 din Tratat. Ungaria a anunțat însă că va opune dreptul de veto, și nici Estonia, Croația, Bulgaria sau Cehia nu sunt încântate să susțină „opțiunea nucleară”. România tace.

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    4 COMENTARII

    1. Ieri s-a anuntat ca guvernul Poloniei suspenda „legea Holocaustului”.
      E o masura foarte inteleapta.
      Dupa parerea mea, aplicarea de sanctiuni penale, mai ales strainilor, este complet nefezabila.

      E adevarat ca natiunea si poporul polonez nu pot fi invinuiti de holocaust pentru ca statul polonez a incetat sa existe in septembrie 1939.

      Intelighentia poloneza a fost nimicita sistematic de catre Germania nazista si de catre URSS (pina in iunie 1941), iar polonezii de rand au fost destinati sa fie sclavii „rasei ariene”.

      Ca un corolar, germania nu a recrutat garzi colaborationiste poloneze, nu au fost recrutati polonezi in Waffen-SS.
      Nici un polonez nu a facut parte din „auxiliarii” care operau, pazeau si ucideau in lagarele de exterminare si ghetourile din Polonia ocupata.

      3 milioane de polonezi au fost ucisi in al doilea razboi mondial.

      Observatia mea personala e ca negarea acestor adevaruri e legata mult mai mult de prostie, ignoranta si lipsa de educatie de cat de intentii criminale fata de natiunea poloneza de azi.

      Poanta e ca ignoranta si proasta informare nu se rezolva cu bagarea la inchisoare a prostului.

      De aia guvernul polonez trebuie sa se ocupe cu rabdare si perseverenta de explicarea pozitiilor sale, de documentarea adevarului istoric.
      Amenintarea pe tema asta de a aduce straini la inchisoare in Polonia e aiurea in tramvai.

      Da, cred ca unii politicieni sunt manati nu numai de prostie si ignoranta, dar si de dorinta de a face pe plac domnilor Verhofstat, Junker, Sigmar Gabriel & Co. care isi freaca palmele de placere la vederea balamucului provocat de „legea holocaustului” insuficient gandita.

      Suspendarea legii e binevenita si va da spatiu de manevra guvernului PiS sa ajusteze legea in limitele unor parametri reali.

      Guvernul polonez trebuie sa faca mai clara condamnarea antisemitismului si recunoasterea faptului ca multi, mult prea multi polonezi au colaborat in mod individual, in special ca turnatori, cu ocupantii germani, ca de altfel si cu cei sovietici.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here