Vestele galbene. Franța investighează influența rusă. Ce-ar fi să înceapă cu acordul privind navele de asalt Mistral?

    3

    În Franța, Secretariatul general pentru apărare și siguranță națională (în subordinea primului-ministru) lansează o investigație privind influența Rusiei în mișcările anarhice din aceste săptămâni.

    Excelentă veste. Influența rusă în Franța trebuie dată în vileag. Putin lucrează cu materialul clientului, exploatează și agravează vulnerabilitățile unei societăți, și cu siguranță trolli ruși au făcut ore suplimentare pe rețele sociale pentru instigarea „vestelor galebene” așa cum am văzut și pe străzile Parisului câțiva cunoscuți dughiniști. E legitimă și binevenită evaluarea impactului acestora în răzmerița vestelor galbene.

    Doar că investigația privind influența rusă ar trebui să vizeze o perioadă mai extinsă, să cerceteze puțin mai adânc istoria recentă. Săînceapă, de exemplu, cu 2008-2009 când, după invadarea Georgiei în 2008, Putin a obținut de la Sarkozy promisiunea furnizării unor nave de asalt Mistral cu care rușii să facă ce vor în Marea Neagră și nu doar aici.

    • Experiența invadării Georgiei în 2008 arătase nevoia dotării armatei ruse cu astfel de nave de asalt care să execute rapid treaba murdară în Marea Neagră. Șeful forțelor navale ruse spunea la vremea aceea că o navă de asalt franceză Mistral ar fi reușit să facă în 40 minute ceea ce a făcut flota rusă a Mării Negre în 26 de ore contra Georgiei. Era una dintre „lecțiile învățate” de Moscova după războiul cu Georgia.

    Sarkozy a apărut atunci drept mediator al războiului cu Georgia, aterizând la Tbilisi, cu voia rușilor, în august 2008. Rusia nu s-a ținut de promisiunie acordului care a dus la oprirea războiului. Ca o răsplată aproape, un an mai târziu, în 2009, Putin obținea angajamentul lui Sarkozy pentru execuția pentru Rusia a unor astfel de nave de asalt, la cele mai înalte standarde NATO. Cum de a reușit Rusia așa ceva în Franța? Mai ales cum de a reușit să semneze contract tocmai cu Sarkozy, broker în 2008 al acordului ruso-georgian nerespectat de Moscova? Nu e o temă serioasă de investigat privind influența rusă?

    Invadarea Ucrainei, sancțiunile ce au urmat și mai ales presiunea SUA au blocat în ultima clipă în 2015 livrarea navelor Mistral către Putin.

    Dacă Putin mai întârzia cu câteva luni anexarea Crimeii și invadarea Donbas, ori dacă americanii nu ar fi făcut presiuni, am fi privit și noi, și georgienii, dulcea legănare pe valurile Mării Negre a două nave de asalt franceze care cărau câte 16 elicoptere de atac, 40 de tancuri și 450 soldați ruși sub flamura armatei roșii. Așa, Rusia a trebuit să se mulțumească cu accesul la tehnologia militară avansată franțuzească via Egipt. Franța a vândut Egiptului cele două nave construite pentru Rusia, iar Moscova a obținut acces la tehnologia avansată a acestor nave în cadrul unui contract cu Egiptul din 2017 prin care livrează cele 32 elicopterele de atac ce vor fi purtate de cele două nave.

    Lupta cu fake news și cu trolli, cu conturi reale sau roboți, este nobilă. Dar cu asupră măsură merită investigate astfel de amenințări la adresa securității aliaților (România, Bulgaria, țările baltice) și parteneri NATO (Georgia și Ucraina). Căci așa ceva a fost deal-ul dintre Sarkozy și Putin.

    P.S. Sarkozy i-a rămas fidel lui Putin până la capăt: „Crimeea a ales Rusia și asta nu i se poate reproșa (…) trebuie găsite mijloace pentru o forță de interpunere în scopul de a proteja rusofonii din Ucraina”, declara Sarkozy în 2015, la un an de la anexarea Crimeii, invadarea estului Ucrainei și doborârea cu sprijin militar rus a avionului civil MH17: 298 de pasageri uciși, majoritatea olandezi. „Avem o civilizație în comun cu Rusia. Interesele americanilor cu rușii nu sunt interesele Europei cu Rusia. Nu vrem reizbucnirea unui război rece între Europa și Rusia.”

    Forțele navale franceze au în dotare trei nave de asalt Mistral ce poartă 16 elicoptere de atac, 40 de tancuri, 450 soldați și găzduiesc un spital cu 69 de paturi.
    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    3 COMENTARII

    1. Ceea ce ne apare ca incredibil, dar este un coșmar absolut real, este că implicarea rusiei comunist-sataniste în Europa Vestică se referă la chiar centrele de putere politică din aceste țări !!
      Dacă n-ar fi fost sarkozy, ar fi fost hollande, sau marine le pen, sau macron – toți acești pigmei politici cu partide scoase din pălăria iluzionistului dughinist !!
      Sau miniștrii olandezi, sau cei austrieci, sau prim-miniștrii italieni, scoși din aceeași pălărie, ca să nu mai vorbim de schoeder/ merkel/ annegretchen și alții, „ejusdem farinae”….

      Trebuie să fii cam bine plătit să te faci că nu pricepi (alde tusk, junker, și alți trăgători pe nas ca ei !!)

    2. corect! de ce iranul e aproape de colaps sub sanctiunile americane , iar rusia nu? pentru ca iranului i s-a interzis sa isi vanda petrolul , in timp ce gazul si petrolul rusesc e in continuare cumparat de germani! de asta rusia supravietuieste sanctiunilor si iranul nu. daca maine rusia nu si-ar mai putea vinde hidrocarburile europei si chinei, regimul lui putin ar intra in colaps. asa ca sa ma lase europenii care se dau atacati de putin cand ei il tin in viata.

    3. O dau de gard ca toți trepădușii stângii de caviar.Poți să spui orice dacă dai volumul la maxim ca să nu se audă ce spun ceilalți după care îți dai singur dreptate și te bați singur pe umăr, te feliciți, te miri cât ești de frumos și de dăștept(vezi pe justinică ca nada) p-ormă plângi de mila altora și ridici pumnul cu furie multiculturală.Adevărul e ascuns ca și cocoșatul lipit de gard.Franța are cam 20% de „cetățeni fără frontiere” de care stănga e îndrăgostită pentru că o fac să se admire în autoportretul cu care se laudă la megafon și pe care l-ar vrea admirat de frică de către, evident, „deplorabili”.Și e atât de îndrăgostită încât ia banii sus numitor „deplorabili”și-i dă respectivilor exponenți ai nemaipomenitei „culturi”pe care Charles Martel i-a dat cu greu jos de pe grumazul țării pe care o parazitează după o mie și ceva de ani,din nou, cu binecuvântarea iudelor băștinașe.În sfărșit lui Jaques Bonhomme i-a cântat cocoșul galic până s-a trezit.Sper să nu adoarmă din nou.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here