FUNDATIA IOAN BARBUS

VIDEO Urmăriți conferința lui Dennis Prager de la Ateneul Român, București

Dumincă seara, cunoscutul conservator american Dennis Prager, fondatorul PragerU, a ținut la București o conferință organizată asociația studențească Edictum Dei de la Cluj.

În deschiderea evenimentului a vorbit Teodor Baconschi, iar prelegerea lui Dennis Prager a fost urmată de un dialog cu Adrian Papahagi și o sesiune de întrebări din partea publicului.

Mai jos puteți urmări conferința în întregime.

Comentariu Robert Gabriel:

Mi-a plăcut conferința lui Dennis Prager din seara asta: o conferință de popularizare, cu argumente formulate simplu și clar, dublate de carisma și retorica vorbitorului. O structură de argumente consecvenționalistă și pragmatistă: care sunt consecințele în practica socială și politică a relativismului moral, relativism generat, spune Prager, de abandonarea credințelor creștine?

Prager privește criza Occidentului nu ca un teolog, ci ca un filozof politic: ordinea socială trebuie să se sprijine pe anumite valori morale fixe, anistorice, care nu sunt rezultatul unui climat de idei supus în permanență schimbării.

În absența acestor valori morale pe care o societate și o cultură se construiesc, avem de-a face cu o perioadă de haos. Rezultatul este impredictibil. Dezordinea nu va distruge doar viața indivizilor particulari, ci și a societății ca întreg.

Soluția? (căci da, Dennis Prager a venit cu una) Fiecare dintre noi să fie conștient de câteva lucruri de bun simț, ca de pildă că știința este neutră axiologic și, prin urmare, nu poate prescrie comportamente; că aceste comportamente trebuie căutate în altă parte, iar Prager a sugerat religia ca fiind locul cel mai potrivit.

Pentru o conferință de popularizare a conservatorismului (de fapt, a unei anumite poziții de filozofie politică cu input-uri din tradiția religioasă iudeo-creștină), cred că argumentele lui Dennis Prager și-au atins obiectivul.

La finalul evenimentului, Dennis Prager a lansat traducerea în românește a cărții lui „Cele Zece Porunci. Cel mai bun cod moral existent” publicată de editura Succeed Publishing, și a oferit doritorilor autografe. Puteți cumpăra cartea de aici.

Mariți, 26 iunie, Dennis Prager va ține încă o conferință la Cluj, la Casa de Cultură a Studențior, începând cu ora 19:00.

Dennis Prager pe ILD:

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

Un comentariu

  1. rion
    24 iunie 2018

    Libertatea este o valoare, nu un instinct.
    Oamenii de bună-credință trebuie să se implice’n toate, altă cale nu există.
    Stânga este polul corupţiei din cauza pledoriei pentru controlul guvernamental total.
    Mulţumesc Denis!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian