Fotografii din 2002 şi 2005, în mare parte portrete şi instantanee umane.
Bucureşti la început de secol
Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.
Romanian
19 comentarii
bugsy
18 august 2008Emil, este off topic, dar cred ca te intereseaza.
Finally a clear apology!!!http://www.danishmuhammedcartoons.com/Apology.html
exista si o galerie de imagini. acolo vei descoperi ceva socant.
Panseluta
18 august 2008emil:
Foarte bune. Citeva bijuterii printre ele: Omul la volan, Privirea, Banca din fata farmaciei.
Cea mai faina: Santul. Nu cred ca am vazut o alegorie mai buna, intr-o singura imagine, a Romaniei absurde si tragice.
Multzam din suflet. Maare placere ne-ai facut.
Panseluta
18 august 2008P.S.
„Privirea” aia… ce bine o stiu.
Bucurestiul misuna de tipi ca el, pensionari fara treaba, spalatei– ca sunt bine tinuti de nevestele care trudesc la masa de calcat si la iahnia de fasole–fosti magazioneri sau fochisti la uzina de bloc, deveniti responsabili de bloc, care au invatat suspiciunea si vigilenta fata de dusmanu’ de clasa si de „strain” pe cind isi faceau ucenicia la fabrica de suruburi–daca nu o aveau deja, in stil taranesc, cind se mutasera de undeva de prin Baragan la Buc., si spuneau oricui care se uita mai asa, mai cu interes si curiozitate, „Ce te uiti, ba, ca proasta?”
Si ce-mi place cureaua lata de pe stomacul plin, eternul semn de respectabilitate.
Imperialistu'
18 august 2008„Visand in Cismigiu” parca ai mai publicat-o candva. Foarte tari toate.
P.S. Poporul si casa lui ? >:) Acolo unde se aduna alesii neamului sa isi apere imunitatea unii altora. ????
Panseluta > Subscriu.
costin
18 august 2008da, si eu imi amintesc „Visind in Cismigiu”. emil a mai publicat-o acuma citeva luni intr-un comentariu cind vorbea cu Panseluta…sau emma. oricum, faine, Romania vazuta prin ochii unui roman care a emigrat de multi ani si s-a intors pentru un concediu rapid in care a apucat sa traga 2-3 cadre
emil
18 august 2008Prieteni, ma bucur mult ca va plac pozele. Am observat ceva: in Europa de Vest sint interesante cladirile, iar in Romania sint mai interesanti oamenii. Nu stiu ce reiese in final ca impresie generala din aceste poze, dar stiu ca le-am facut cu drag si enorma curiozitate si compasiune. Panseluta, descrierea personajului din Privirea este perfecta. Si eu cunosc bine genul. M-a urmarit din privire minute bune dupa ce l-am fotografiat si la un moment dat m-am simtit stingherit de neputinta pe care o emana. Un fel de mila, chiar. In zilele lui bune, cu 15-20 de ani in urma nu ar fi ezitat o clipa sa ma apostrofeze sau sa ma ia de guler. Insa in 2002 istoria il lasase in urma si singura lui consolare era sa priveasca de pe margine, plin de resentimente.
moskba30
18 august 2008Pana la urma… frumosi oameni…
In alta ordine de idei, in Bucuresti urasc metroul, din punct de vedere al fetelor umane…
emma
18 august 2008hmmm ???? na, ach , was ???? costinas cel buclucas ???? pana luni , sper sa nu iti faci aparitia cu „biciul-verbalistic” ( asadar, ma carabanesc in final de uichen – pana luni ???? … dar despre compozitia photographica aleasa si ausbalanciert -( panseluta fiind interlocuitorul principal ) – as spune ca observatorul sceneriei este „umpic” (ai ? ) – taiat in impresia sa – prin elementele care participa in incheiere la compozitia inscenata .
demoazela din cismigiu` , pozitia pomilor , contemplarea , releva /deschide – in peisaj o scena de „micuta inaltime” – din stanga spre dreapta – prin privirea artistului care oglindeste …asa numitul „hang – hinunter ” !!!
…si in final – din aceasta atmosphäre – se construieste aceea grea viata a oamenilor pe care i-ai importalizat in acest domeniu komplementär .
iuuuui ???? schönes wochenende ????
emma
18 august 2008imortalizat -typo
Panseluta
18 august 2008emil:
Am tras si eu citeva poze in Bucuresti, la prima sau a doua mea vizita in tara dupa ’89, cu primul meu aparat, un Fuji pe vremea aia bunicel pentru excursionisti nepriceputi in ale fotografiei. Photography for dummies.
Pe mine ma surprinsesera atunci casele–nu cladirile mari, ci casele oamenilor, multe in paragina din citeva cartiere vechi pe care le batusem cu piciorul, si pe acelea le-am fotografiat. Casele „tale” din Magheru si Cotroceni mi-au adus aminte de casele „mele”. In Cotroceni nu m-as fi dus sa trag poze. Era prea cu staif, si nu mi se parea reprezentativ pentru Bucurestiul vechi, cel al lui Nenea Iancu si al lui Mateiu de dinainte de inceputul sec. XX, amestec de mahala si proaspata imburghezire, de sat si oras, de stiluri–taranesc, brincovenesc, neo-clasic la scara de casa de papusi dar cu cismea in curte, italienizant, si cite si mai cite– toate inecate in verdeata, in iedera omniprezenta, si strajuite de garduri de lemn, de stufaris, de piatra, de fier forjat. Daca ar fi sa gasesc doua simboluri ale Bucurestiului vechi, as alege iedera si gardul.
E un Bucuresti putin cunoscut si recunoscut vizual. O mare parte a lui a fost ras pentru a face loc ororilor arhitecturale comuniste, cum a fost cartierul Uranus sau Tei, unde am petrecut ceva timp in copilarie. In Tei au fost rase casute modeste dar solide, in care nu sufereai nici pe cea mai mare canicula, cu zorele pe gard si regina noptii si violete de Parma si dalii in curtea minuscula, si cu singura sursa de iritare mustele, care aterizau pe salata de vinete sau iti intrerupeau somnul de dupa-amiaza gidilindu-ti nasul.
Partea tragica a povestii e ca cei care locuiau in casutele astea, perfect salubre dar care nu fusesera nationalizate, au fost redistribuiti, fara compensatie, in blocuri insalubre, locuite de tigani, in minuscule „garsoniere” cu un closet si „bucataria” in aceeasi camera, si cu mormane de gunoi si deseuri pestilentiale de jur-imprejurul blocului.
Un anonim a pictat cerdacul si fata de la strada a casutei rase din Tei pe care o am in minte. Cu secretele din familia mea, habar n-am cine a fost artistul si de ce a ales casuta. Pictura e clar amatoare si indatorata impresionismului, dar nu kitsch. Liliacul e acolo in floare. Spatiul reprezentat e strimt, fara orizont, cuprins in citeva dimensiuni si elemente umile, dar plin de parfum si albastru-violet si puncte de verde.
.
Panseluta
18 august 2008emil:
Am uitat sa te intreb daca putem pune pozele de care am pomenit aici. Cred ca merita.
Am filmele, dar nu stiu daca pot fi transpuse digital, si cum.
emil
18 august 2008Sigur, nici o problema. Iti scriu prin email despre transferul digital, sint citeva modalitati.
Mi-ai adus aminte de plimbarile mele prin cartiere cu case pe care le descrii asa de bine. In studentie, inainte sa inceapa constructiile la Casa Poporului si zonele aferente, ajungeam uneori la o terasa de bere la cheiul Dimbovitei, vizavi de Opereta. Cred ca tinea de un hotel. In orice caz, dupa citeva beri reci pe caldura de august era o placere sa ma plimb prin cartierul de case din spatele Operetei. Vorba vine „spatele”, se intindea de-a lungul cheiului si in adincime ocupa intreaga suprafata a Casei Poporului si anexe. Nici macar acel bulevard care lega CP de Unirea nu era construit, tin minte ca era o strada ceva mai larga fara blocurile de pe margine. Pacat, s-au pierdut nu numai case, o bucata de lume romaneasca veche, cu un sarm levantin inimitabil, a fost distrusa.
Emma, apropo, te incumeti sa ne arati ceva din picturile tale? Te rog. Dar vroiam sa zic ceva despre comentariul tau. Off, daca nu ai fi fost asa grabita as fi inteles mai bine. In orice caz, ma intriga, este o analiza de compozitie foarte faina (atit cit inteleg) si m-ai fortat sa imi aduc aminte de circumstante. Cred ca i-am spus si Panselutei cind am postat prima oara acea poza, eu eram in soare si transpirat (poza e luat cu un teleobiectiv), cam iritat de caldura si ma rugam ca fata sa nu ma observe. Plus senzatia cam jenanta ca o spionam, dar in primul rind caldura care nu imi dadea pace. La un moment dat mi-am dat seama de ciudatenia situatiei. Eu suferind in soare, ea visind la umbra si intre noi o lentila de aparat foto. Instantaneu am analizat posibilitatile si am decis ca prin acea lentila vreau sa fiu aproape de ea, la umbra. That’s the little story of that picture. Stii unde am avut o optiune constienta de compozitie? In poza anterioara, cu cele doua fete plimbindu-se pe alee. Daca privesti putin trunchiul din dreapta, este oarecum senzual in sinuozitatile prelungi si se tine aproape de pamint. Mi-am ales unghiul – cadrul – si am decis sa astept pina cind cineva trecind prin stinga va complementa partea senzual-telurica din dreapta. As fi preferat ca fata care priveste direct spre obiectiv sa fi fost singura, dar e ok si asa.
emma
18 august 2008iata cum devin eu dependenta de cutia electronica pe care o pot „cara” dupa tine peste tot.
emil, da, eu sunt cam grabita . in general . intru des, ies repede ???? sunt mai neatenta .
mie mi-au placut foarte mult fotografiile pe care le-ai facut de-a lungul itinerarului tau european -, in belgia , holland , germania . ai fost tare atent la technica contrastuala , la compozitia imaginilor, la acele betrachtungspunkte, la forme, in final, la tematica si procesul vizual.
la acestea totusi zic eu ca nu era rau sa sprijini constrastul printr-un hintregrund cu o mai mare putere de sugestie – in asa fel incat aceste aspecte tipice din viata cotidiana sa fie in interpretarea publicului …mai, hmm, cum naiba sa ai spun – asa ca o bühne preparata .
dar cum spuneam mai sus – acestea fiind instantanee – sunt bune . efectul de voyeur a deschis sa zicem actul fotografic .
despre mine si panzele mele mazgalite , hmm, ma gandesc . doar nu ai de gand sa te hlizesti de o neprofesionista in domeniul picturii . dar poate iti arat eu ceva . luna trecuta cand am venit accidentata din – canare -, am pictat ceva . m-am lasat inspirata putin de – aubrey beardsley . sa vad ???? nu promit ????
stii doar ca prin „creatie” te dezgolesti oarecum . oferi mai multe perspective „publicului” de a te patrunde , si da, de te cunoaste ???? ups , stii nu ? chestia cu misterul , hihihi ….
inca odata …. schönes wochenende ????
Panseluta
18 august 2008emma si emil:
Inteleg si eu mai bine acum de ce mi-au placut pozele, in special cele din periplul european.
„Santul” ramine, insa, pentru mine, la virf. E capacitatea de a vedea, intr-un instantaneu, ce ochiul obisnuit nu vede.
Care e povestea lui? Cum ai dat peste el? De unde cercul de lumina, ca de reflector, cu restul in intuneric?
emma:
Ce ti s-a intimplat in Canare?
Pe vremuri, in insulele alea, misunau piratii.
emil
18 august 2008Santul a fost sapat sub nasul meu, la propriu. Eram intr-o vizita scurta si am stat la parinti. Bloc, etajul 5, simbata 9 dimineata in balcon. Beam cafeaua, fumam si studiam blocul de vizavi. La doar 30 sau 40 de metri distanta este imposibil de ignorat, ocupa tot cimpul vizual. Am privit si in jos la spatiul maro dintre blocuri care pentru o luna in ’78, imediat dupa inaugurarea complexului, a fost verde. I-am observat pe cei trei lucratori cu sape si tirnacoape si mi-am vazut de treaba in casa. Din cind in cind ieseam pe balcon sa fumez si vrind nevrind luam nota de situatia santului. Avansa in grafic, zic eu. Pe la prinz mi-a venit ideea sa trag niste cadre, santul parea pe terminate, iar cei trei sapatori faceau pauze tot mai dese si il priveau satisfacuti, banuiesc. Ma gindeam sa continui cu alte cadre mai tirziu, cind urmau sa puna in sant conducte sau tevi. Ideea unui sant este sa il umpli cu ceva. Atunci am observat ca singurele unelte ale lucratorilor erau sape si tirnacoape. Tevile obligatorii, oricit le-am cautat din privire, lipseau. Ma rog, tipii au luat o pauza de prinz si m-am gindit ca intre timp va sosi camionul cu tevi, valve si restul instalatiei. Insa in timpul cit au lipsit, mi-am dat seama ca nici nu scosesera nimic din sant. Nu sapasera ca sa dezgroape tevi instalate mai demult. Era un sant simplu si nou. Cei trei s-au intors dupa o ora sau doua, in trei sferturi de ora au astupat santul la loc si au plecat. As zice ca acel sant, in felul lui, a fost o opera de arta. Un installation, cum se numesc in ziua de azi astfel de reprezentatii. Involuntar, dar a iesit la fix.
Poza e procesata digital, de aceea arata cum arata. Am obtinut totusi efectul pe care l-am vrut si fondul general a ramas cit se poate de realist.
emma
18 august 2008panseluta ,
astazi nu misuna niciun pirat ( in sensul clasic ); doar valul de emigranti din africa si acest lucru umpic mai incolo/departe de locul unde obisnuiesc eu sa ma vacantionez .
p.s. nimic groaznic – doar ca mi-am fracturat putin glezna prin metoda sanatoasa de sportivizare ???? sportul e sanatos se spune . eu cred acest lucru neconditionat – atata timp cat alerg dimineata prin parc si inot putin ????
emil , da ! cum spuneam , la instantanee – technica trebuie sa pronunte capacitatea de suprindere a miscarilor spontane ( de aici si definitia ) apeland la imaginea realitatii fara sa o modifici artificial, presupunand ca are prin ea insasi valori care retin atentia observatorului.
p.s.2 panseea, iesi si tu cu niste photos in horizontul vizual . raman curioasa ????
Panseluta
18 august 2008emil:
Fabuloasa poveste. Banuiam eu ceva, dar ai reusit sa ma surprinzi cu finalul. Ce Kafka, ce Beckett–mici copii.
Imi place „Ideea de sant” ca titlu posibil. E asa de modernist, de cerebral, de autosuficient. Arta de dragul artei. Santul ca sant si nimic altceva. Autonomia esteticului… pardon, a sapatului de santuri.
Cum zici si tu, muncitorii par sa-si contemple satisfacuti opera/rodul muncii. Mediteaza la ea respectuos ca asupra unei complicate geometrii de mandala, desi chestia nu semnifica nimic si n-are nici un scop in afara sa.
Ca atare, o distrug la sfirsit.
Just another day la sapa, cu baietii.
Panseluta
18 august 2008emma, dulcinee si amazoana imposibila,
Voi incerca sa pun citeva poze aici, dar nu sunt artistice, si nu am urmarit sa fie. Sunt pur evocatoare, unele nostalgice, altele descoperiri ale unor locuri si detalii la care fusesem oarba.
Le-as numi, desuet, parte din „Albumul meu de Familie” dupa ce familia a disparut. In familia asta, pe linga case si casute si tarani, intra si multi patrupezi-maidanezi, si nu stiu citi cititori ai nostri mai vor sa vada asa ceva, si-i inteleg. Cei care trec printr-un cataclism care le darima casa si viata scormonesc prin debriuri in primul rind dupa fotografii. E am incercat, doar, sa adaug albumului.
emma
18 august 2008da, pansi, astept . campul meu de curiozitate e imens . asadar, vreau sa vad . daca e pitoresc – atunci e cu mult mai bine. nu am in cotidian asa ceva. de aceea zic – posteaza .
vezi, unde nu te pricepezi , te ajuta emilu – la capitolu cu tehnicushu` ????
te pupic … ????