Azi (luni 2 mai 2011) am votat pentru a treia oară în ultimii cinci ani. Prima oară în 2006, când Stephen Harper a devenit prim-ministru din partea conservatorilor reuniţi cu un an mai devreme. După perioada Mulroney din anii 1980, conservatorii progresişti din centru-estul Canadei au fost repudiaţi în vest, unde Alberta a produs propria ei variantă regională, Alianţa Canadiană. Diferenţe doctrinare, dar mai ales interese regionale greu de reconciliat au facilitat timp de aproape două decenii o hegemonie liberală la nivel naţional. În 2008 Harper şi-a întărit guvernarea minoritară din 2006. În 2011 însă, dinamica ultimelor trei săptămâni indică o posibilă realiniere a forţelor politice.

Canada a fost întotdeauna condusă de liberali sau conservatori. Socialiştii, reuniţi în New Democratic Party înfiinţat în 1961, nu au deţinut niciodată puterea la nivel federal. Un partid a cărui pondere de vot la nivel naţional a variat între 13% – 20% şi în consecinţă a concurat cu partidul separatist în vogă din Quebec (s-au schimbat de-a lungul anilor) la locul trei pe podiumul politicii canadiene, a consemnat o creştere spectaculoasă în cele mai recente sondaje de opinie: în jur de 30% naţional, detronând liberalii, şi – aici devine interesant – pe primul loc în Quebec, devansând până şi partidul separatist de rigueur, în mod normal imposibil de dislocat din fruntea preferinţelor franceze. Liberalii, conform sondajelor recente, au căzut într-o groapă de 18% – 20%.

Inversarea de locuri între liberali şi socialişti, cuplată cu un rezultat conservator mai slab decât cel din 2008, ar putea deschide un culoar la putere pentru socialişti. În cazul unei diferenţe nu prea mari (un handicap între patru şi şase la sută ar fi încă acceptabil), socialiştii pot negocia o alianţă cu alt partid şi apoi prezenta în faţa Guvernatorului General al Canadei o solicitare de a fi desemnaţi, în cadrul alianţei, drept lideri cu drept de formare al noului guvern. Procedura derivă din particularităţile constituţionale ale Canadei: şeful de stat (chiar dacă în mare măsură ceremonial) este regina Elisabeta a II-a, iar reprezentantul ei, Guvernatorul General, are drept de decizie în situaţii limită de natură parlamentară. Semnificaţia unei guvernări socialiste merită puţin investigată.

Constitutia NDP, ale cărei prevederi complete sunt dezvăluite doar membrilor de partid, prevede următoarele:

  • Producţia şi distribuţia de bunuri şi servicii trebuie să fie direcţionate către satisfacerea nevoilor sociale şi individuale ale poporului, în cadrul unui mediu sustenabil. Scopul activităţii economice nu este obţinerea de profit.
  • Modificarea şi controlul operaţiilor organizaţiilor care monopolizează producţia şi distribuţia, prin planificare economică şi socială. În acest scop şi acolo unde este necesar, se va extinde principiul de proprietate socială.
  • NDP este mândru să fie asociat cu alte partide socialiste democratice din lume şi să subscrie la lupta pentru pace, cooperare internaţională şi abolirea sărăciei.

Practic, dacă Jack Layton şi socialiştii săi reuşesc să menţină în această seară avansul electoral recent, înseamnă că subsemnatul a plecat în 1990 din România ca să ajungă în 2011 tot în România ’90. Dar poate că n-o fi dracul chiar atât de roşu. S-a făcut ora 20:50 şi în curând se închid staţiile de votare. Urmăresc numărătoarea voturilor şi revin cu actualizări.

icon-bullhorn  21:36

Deocamdata:
Conservatori – 15 locuri in parlament
Liberali – 11
NDP – 9

icon-bullhorn  21:42

Majoritatea o obţine partidul cu candidaţi victorioşi în jumătate plus unu din numărul de locuri ale Camerei Deputaţilor. În prezent, 308. Împărţit la doi plus unu, 155. Cifra magică.

icon-bullhorn  21:51

Conservatori – 70 locuri in parlament
NDP – 29
Liberali – 27
Bloc Quebecois – 3

icon-bullhorn  22:03

Sorry guys, now I’m switching languages. This is playing fast and furious. The Conservatives have been projected by CBC as winners. Either minority or majority, this remains to be seen. Right now, it’s Conservatives leading in 134 electoral ridings. NDP is doing good, and the Liberals are abysmal.

icon-bullhorn  22:23

Conservatorii conduc deocamdată în 142 de circumscripții. Situația e încă fluidă, numeroase locuri nu au fost departajate decisiv. Socialiștii au peste 90 de locuri. Liberalii au parte de o înfrângere istorică. S-ar putea să fie cea mai proastă performanță din istoria lor.

icon-bullhorn  22:30

Holy smokes! Conservatives leading now in 152 ridings! Socialists at 102, now it’s down to a few contests. Numbers will go up and down slightly, the final vote tally has not been counted. Right now my wife is shouting 155!

icon-bullhorn  22:34

E de infarct: 154.

icon-bullhorn  22:37

Going crazy: 158!

icon-bullhorn  22:40

1 6 2

icon-bullhorn  22:42

Duș rece: 158

icon-bullhorn  22:42

E oficial: guvern conservator majoritar. Primul in ultimii 20 de ani. Revin.

icon-bullhorn  23:20

În acest moment:
Conservatori – 166
Socialiști – 105
Liberali – 33
Separatiștii din Quebec – 3
Verzi – 1

Scorul final va fluctua cu foarte puțin. CBC – postul public național de televiziune – nu a prezentat, pe parcursul emisiunii electorale de pînă acum, niciun interviu în direct cu vreun candidat conservator. Au tansmis în direct, pe parcursul acestor trei ore, interviuri sau discursuri din partea socialiștilor, verzilor, liberalilor și separatiștilor. Majoritatea nespălată care a votat conservator este pedepsită pentru delictul de vot. Sper ca Harper să privatizeze aceasta rușine care își zice televiziune națională.

Câteva gânduri de final. Canada a intrat într-o nouă eră politică. Cuvântul de ordine este polarizare, despărţirea clară a apelor. Proiectul liberal paternalist şi intelectualist a decedat. Oamenii s-au săturat să fie mângâiaţi pe creştet şi administraţi spre binele lor de educatori „benevolenţi”. Societatea canadiană cunoaşte deja de un timp această polarizare, între cei interesaţi de prezervarea şi afirmarea libertăţilor vechi şi cei interesaţi de prezervarea şi adâncirea egalitarismelor noi. Reaşezarea politică din această noapte sincronizează scena politică cu realitatea socială. Este mai bine aşa. Această ţară va fi disputată, fără mănuşi, între două viziuni: cea fondatoare şi cea anihilatoare. Canada paşilor mici nu mai este posibilă. Pe de altă parte, Harper este un om al paşilor mici; dar dacă nu se va dezbăra de mentalitatea de minoritar, şansa conservatorismului de a salva Canada va fi irosită.

Rezultatul final al alegerilor federale din Canada, 2011
Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentJ.F. Revel – URSS, Europa de Est, Comunism
Articolul următorSîntem o ţară de turnători?
Emil Borcean
În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

23 COMENTARII

  1. emil, la ora asta arată bine! 🙂 Liberalii tăi or fi avînd Crinu’ lor, le-a luat Pontănacul Canuck mai toate voturile 🙂

  2. Pata, Pontanacul Canuck este un ‘telectual de care probabil ai auzit: Michael Ignatieff, profesor si abonat la circuitul universitar-atoatestiutor de multi ani. A trait vreo 30 de ani in SUA, a revenit in Canada in urma cu trei sau patru ani ca sa preia pe tava conducerea liberalilor. I-a ingropat si se va intoarce la catedra. Liberalism in action.

  3. Știam, emile, m-a apucat giumbușlucul cu ‘telectualu’ Gladiol, chiar mă gîndeam că Uslașii tăi numa’ Felix n-au (sau au?… 🙂 )

    Bravo Canada!

  4. Felicitari. A doua zi consecutiva cand ma trezesc si primesc vesti bune 🙂

  5. excelent. ce veste bună vine din Canada. într-adevăr acolo încep să se separe apele. Mutaţia suferită de liberalism nu a mai putut fi acoperită de bruiajul media, tot mai mulţi cetăţeni au priceput masiva impostură in care singuri au alunecat liberalii. sper să întîmple şi la noi cît mai iute trezirea, nu de alta, dar incă există un segment masiv de intelectualitate urbană ce se consideră de dreapta dar, dintr-o fidelitate deplasată, votează tot cu PNL, deşi acest partid este practic răposat după usl-ificare, iar doctrina sa oricum deraiase vizibil spre stînga de ceva vreme.

  6. Vi-l prezint pe Corneliu Chişu, învingător aseară in circumscripţia Pickering Scarborgouh-East, o suburbie estică din Toronto. Locul de deputat în această circumscripţie era deţinut de un liberal.

    În 2009:

    Major Corneliu Chisu has recently announced his retirement from the Canadian Regular Force effective February 13, 2009. After a public service career spanning thirty six years, including nearly 19 years with the Canadian Military, Major Chisu has requested a transfer to the Cadet Instructor Cadre in Toronto where he will continue to reside with his wife Cecilia.

    Major Chisu began his military career in 1972, as an Air Defence Radar Operations officer in Romania. Corneliu joined the Canadian Forces as a reservist in May 1990. Enrolled initially as a Private with 2 Field Engineer Regiment, he received his commission as a Field Engineer officer in April 1991. As a member of 2 FER, Corneliu commanded at the troop and squadron level and held a number of other staff positions within the unit. He was recognised by the unit as a respected mentor to new soldiers as he always enjoyed sharing his knowledge and experience with others. His superior performance on many career courses was no doubt facilitated by his uncanny familiarity with GENFORCE equipment and tactics.

    In 2003, at the age of fifty-four, at a time of life when most others begin thinking of retirement, Corneliu began planning an extended career. His dedication and perseverance eventually led to a component transfer to the Regular Force in September 2003. In his five short years since that transfer; Corneliu has been extremely active having served 15 months on overseas deployments and endured three career postings. These postings have included positions as the 32 CBG G3 Plans, LFCATC Meaford Construction Engineering Officer and finally as 2 ASG Engineer in Petawawa. He deployed to Bosnia in 2004 where he assumed key roles as the Multinational Task Force (NorthWest) Task Force Engineer and later as the Technical Authority and Maintenance Engineer. Working within those multinational forces, his personal determination, technical expertise and knowledge of seven languages proved invaluable to mission success numerous times. In 2007, he deployed to Afghanistan as the ESU Requirements Officer providing infrastructure management support. He was promoted to his current rank in May 2008.

    In addition to his military career, his public service has included positions as Senior Trade Analyst with the Italian Trade Commission and Honorary Consul of the Republic of Moldova. He was appointed by the Province of Ontario as a member of the Building Materials Evaluation Commission (BMEC) and of the College of Medical Radiation Technologists Ontario (CMRTO). He presently serves as the Professional Engineers Ontario (PEO) Councillor elect for the East Central Region.

    In recognition of nearly 19 years of distinguished and dedicated service to the Canadian Forces, 2 ASG HQ and LFCAHQ are proud to host a retirement luncheon for Maj Corneliu Chisu at the Denison officer mess in ASU Toronto at 1200 hrs, 12 Feb 09. Dress for the occasion will be dress of the day or casual.

  7. ” Pentru a sesiza amenintarea trebuie sa te uiti peste umarul stang , nu peste cel drept ” , asa ca, eu retin ca socialistii au obtinut de trei ori mai multe voturi decat inainte . Succes incontestabil . Ce spun analistii ? Sustinatorii carui partid s-au orientat catre socialisti ? Conteaza mai putin o victorie obtinuta de dreapta, acum , in prezent , daca viitorul se anunta al socialistilor .

  8. Liberalii si Bloc Quebecois au fost marii perdanti de ieri. Pierderile amindorura au alimentat cistigurile conservatorilor si socialistilor. Iata rezultatele finale:



    Socialistii au cistigat masiv in Quebec si semnificativ in Ontario. Quebec a devenit practic socialist. Blocul, liberalii si conservatorii (care oricum nu sunt agreati in mod traditional de francofoni) au pierdut cu totii in fata socialistilor. In Ontario, marele perdant au fost liberalii, iar castigatorii principali au fost conservatorii. Ontario da cele mai multe locuri de deputat din toate provinciile, 102 sau pe aproape. Trei sferturi sunt acum detinute de conservatori. Socialistii au cistigat si ei o serie de locuri, iar toate aceste cistiguri au fost in detrimentul liberalilor. Vestul Canadei a ramas solid conservator (cu unele pete liberale si socialiste), iar estul atlantic i-a cam epurat pe liberali si a ales majoritar conservatori si socialisti.

    O harta electorala
    albastru – conservator
    portocaliu – socialist
    rosu – liberal
    verde albastru – bloc q

  9. Multumesc pentru informatii . Francofonii cu socialistii . De ce oare nu mi se pare anormal ? 🙂

  10. Dupa ce m-am uitat si la rezultatele din 2008 , am o imagine mai clara si viitorul nu mai mi se pare atat de sumbru. 🙂

  11. Mai demult am pus aici un articol pe care nu am cum sa il gasesc.
    Daca imi aduc bine aminte, liberalii siguri de victorie au chemat pentru alegeri anticipate.
    Sondajele spuneau ca vor pierde la scor ei insa erau mai siguri de victorie ca oricand.
    Au fost alegerile anticipate?
    Sau confund?

  12. Da, Doc. Acestea au fost alegerile declansate liberali in urma cu mai bine de o luna, cand au fortat caderea guvernului.
    In sfarsit, a intrat in functiune postul tv de stiri SunTV:

  13. intr-adevar este foarte subtila clinica de masaj.Este o clinca de mesaj.Imi pare din ce in ce mai bine ca i-am votat pe conservatori,in rest ,in Quebequistan la ce profil al alegerilor ne puteam astepta.

  14. Cam tardiv (scuze!) dar am fost plecat din Canada cind s-a votat. Oricum votasem anticipat (pe Fantino, am avut si semn on my lawn:)
    Rezultatul e mai mult decit am sperat, e superb chiar! Dreapta majoritara, liberalii facuti praf, socialistii (care n-au sa formeze majoritate nciodata in Canada) – drept opozitie oficiala 🙂
    Am avut azi un deliciu extraordinar rasfoind presa canadiana si vazind ce sore losers pot fi stingistii de serviciu :))
    E intr-adevar un wind of change si sper ca McGuinty sa fie urmatorul care sa primeasca un sut in dos – emil stie foarte bine despre ce vorbesc 🙂
    Dupa care Obama in US maybe?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here