Cardinalul Alexandru Todea – 100 de ani de la naştere, 10 ani de la moarte

    Print Friendly, PDF & Email

    Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi (Ioan 15, 13)

    Alexandru-todea1-300x300Mulţi cred că personalităţile mari sunt complexe şi greu de cunoscut, şi de aceea caută dedesupturi, subtilităţi sau conexiuni neaşteptate pentru a le înţelege. În cazul Cardinalului Todea avem destule certitudini, mai ales că cel puţin 45 de ani a fost monitorizat pas cu pas şi există destule documente şi mărturii.

    Ştim sigur că a primit o educaţie tradiţională într-o familie credincioasă, că era strălucit la studii, că nu avea ambiţii de activitate publică. Titlul tezei sale de doctorat De doctrina milenaria, tractatus exegetico-dogmaticus arată că iureşul lumii nu era prima lui perocupare. Ştim de asemenea cu certitudine că elanurile tinereţii, cel puţin în domeniul intelectual şi profesional, au fost retezate şi că a trebuit să se adapteze foarte repede prigoanei şi închisorilor. Ştim că, după o anchetă condusă de psihopaţi violenţi, procurorul a cerut condamnarea la moarte. Că la Sighet i-a slujit spiritual pe Iuliu Maniu şi pe Gheorghe Brătianu înainte de moarte. La mijlocul anilor ’50 era socotit printre cele mai puternice şi valoroase caractere ale ţării şi de aceea a fost transferat la Râmnicul Sărat, o altă închisoare pentru elite, tot cu regim de exterminare. Acolo a fost anchetat de Enoiu. Adică nu există nici un dubiu că şi-a plătit verticalitatea cu sânge, cu foame, frig şi singurătate, în mod cât se poate de real, şi vreme îndelungată.

    Ştim că după închisoare a muncit la Reghin, a vizitat bolnavi, a îndrumat preoţi în clandestinitate, a pregătit copii pentru Prima Împărtşanie, şi-a format nepoţii, şi a fost hărţuit în permanenţă de securitate. Că după 1989, în lipsa bisericilor, a slujit în pieţe publice şi cimitire, că a fost creat cardinal în 1991, că în 1999 a fost îmbăţişat de Ioan Paul al II-lea în catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti şi că tot în acel an a fost decorat cu Steaua României în grad de Mare Cruce.

    Dacă în 1952, Pius al XII-lea „săruta lanţurile lanţurile celor care, întemniţaţi pe nedrept, plâng şi se întristează mai mult de atacurile împotriva religiei, de prăbuşirea instituţiilor sacre, pentru mântuirea veşnică a poporului lor pusă în pericol, decât de propriile suferinţe şi de libertatea lor pierdută”, după 50 de ani, la moartea celui de-al doilea cardinal al României, alt urmaş al lui Petru omagia un „întâi stătător, numeroasele fapte mari realizate de el cu zel spre binele Bisericii şi suferinţele pe care le-a îndurat ca mărturisitor al credinţei în timpul cruntului regim tiranic”.

    Deşi toate cele de mai sus pot fi probate cu documente şi martori, ele nu par a fi cunoscute şi respectate de orice român. Pe de o parte, pentru că ideile la modă azi resping categoric existenţa reală a eroismului şi, poate şi mai mult, cinstirea eroilor iar, pe de altă parte, pentru că mulţi din cei care păstrează încă o ierarhie firească a valorilor se lasă intimidaţi de stridenţa şi agresivitatea acestor mode, atribuindu-le o înrădăcinare şi o răspândire pe care nu le au în realitate.

    Aparenţele au înşelat şi în trecut şi ne înşeală încă asupra trecutului. După cum tatălui meu i se spunea că mama, logodnica lui pe atunci, s-a căsătorit şi nu îl mai aşteaptă (cum să îl aştepte 17 ani? să fim realişti!) iar ei i se spunea că tata a murit, pentru că nu avea cum să reziste 17 ani, aşa i se spunea şi episcopului Todea că a rămas singur, fără comunitate şi fără viitor. E adevărat că au fost destui greco-catolici care s-au lepădat de episcop. Însă el nu pariase pe aceştia ci pe alţii care, cu miile, nu i-au înşelat aşteptările şi, deşi au fost martorii represiunii din anii stalinismului, nici atunci, nici în următorii zeci de ani nu s-au lăsat duşi de curentul general. A câştigat pariul pentru că speranţa şi încrederea în oameni sunt realiste şi de aceea nu există eroi deznădăjduiţi, demoralizaţi, sau fără chef de viaţă. Speranţa nu e pentru momentele de glorie, ci pentru vremurile de cumpănă.

    Acum câteva mii de ani Sun Tzu işi sfătuia ucenicii să urmărească demoralizarea advesarilor şi terfelirea simbolurilor lor. La această şcoală de gândire au aderat fără rezerve foarte mulţi din intelectualii de azi. Însă nu e singura opţiune. Există alternative şi ne sunt la îndemână. Alexandru Todea nu propune o abstracţiune sau o utopie, ci ne pune în faţă o mărturie credibilă. Putem să o acceptăm sau să alunecăm în jocul lui Sun Tzu. Să nu credem însă că există a treia variantă sau vreun fel de moratoriu permament care să ne scutească de alegerea între primele două. Chiar dacă am vrea să ne lăsăm păcăliţi de cei care repetă la infinit întrebarea lui Pliat „ce este adevărul?”, tot nu vom putea ocoli un răspuns personal.

    9 gânduri despre “Cardinalul Alexandru Todea – 100 de ani de la naştere, 10 ani de la moarte

    1. Multumim, Mihaela de articol. Frumoasa sarbatoare, pioasa comemorare, pilduitoare viata a acestui Atlet al Lui Cristos!

    2. De ce nu vorbiti si despre rabinii prigoniti de comunisti ? E pacat sa se vorbeasca doar despre protestanti si catolici !

    3. Timpul este limitat, informatiile nu sunt uneori la indemana si facem si noi ce putem. Nu ne intereseaza doar ortodocsii sau doar protestantii sau doar catolicii. Dar nu a spus nimeni ca nu vom vorbi despre rabinii prigoniti de comunisti. 🙂

    4. @1 Multumesc Toiu. E foarte putin, insa atat am putut. As fi vrut sa fie mai mult si mai bine.

    5. @2 Am scris despre Cardinalul Todea acum pentru ca anul acesta Ziua Eroilor « s-a nimerit » sa fie intre data la care se implinesc 10 ani de la moartea sa (22 mai 2002) si data la care se implinesc 100 de ani de la nastere (5 iunie 1912).
      http://www.hotnews.ro/stiri-ar.....pustiu.htm
      Nu sunt istoric. Tata, bunicul si prieteni ai familiei au fost inchisi cu InatPreasfintitul Todea la Ramnicul Sarat, de aceea mi-am permis sa scriu.
      Blogul nostru si eu personal avem un mare respect si interes pentru suferintele rabinilor din perioada comunista si sigur ca am publica materiale despre acest subiect.

    6. Felicitari pentru articol. Am dat peste el abia acum. Ati surprins foarte bine, in cateva tuse, portretul preotului luptator si prea putin doritor de mariri, care a fost Cardinalul Alexandru Todea. Pacat ca foarte putina lume stie cu adevarat cine a fost. Fiind nascut in Reghin, in familia unui preot greco-catolic, am avut sansa vietii sa il cunosc personal si sa stau de vorba cu Eminenta Sa inainte de ’89. Amintirile de atunci le-am pus intr-un articol, pe care l-am trimis revistei Magazin istoric. Mi-au promis ca il vor publica in numarul pe luna iulie 2012. Sa vedem.

    7. Felicitari pentru articol! Ar fi frumos sa scrieti si un articol despre rabinii prigoniti de comunisti. Pentru ignoranti ca mine.

    8. Multumesc pentru apreciere. Sunt foarte interesata de acest subiect si am solicitat informatii, insa nu am gasit. Dupa cum am spus mai sus, nu sunt istoric, nu am date despre rabinii care au fost inschisi de regimul comunist si nu stiu unde sa caut. Va voi fi recunoscatoare daca imi veti indica unele surse de documentare pe aceasta tema sau daca veti scrie Dumneavoastra un articol.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.