FUNDATIA IOAN BARBUS

Caribu migrează. Howgh!

USA Today, octombrie 2009:

Beverly, turma canadiană de caribu din tundra aflată o mie de mile către est, care în urmă cu un deceniu număra peste 200.000 de animale, abia mai poate fi detectată în ziua de azi.

[…]

Declinul caribu, de la spectacol la mister al naturii sălbatice, i-a determinat pe biologi să cerceteze cauzele, pe care le-au găsit.

Ei sunt de părere că impactul insidios al schimbării climatice, manifestat prin bascularea balanţei naturale şi distrugerea deprinderilor legate de căutarea hranei, decimează o specie care număra milioane de exemplare şi pentru mult timp a făcut posibilă viaţa umană în climatul cel mai inuman de pe Pămînt.

Canadian Press, noiembrie 2011:

O turmă vastă de caribu, pe care oamenii de ştiinţă o bănuiau dispărută de pe faţa Pămîntului, a fost găsită teafără şi nevătămată – aşa cum bătrînii aborigeni au susţinut de la bun început.

„Turma Beverly nu a dispărut”, a declarat John Nagy, autor principal al unui studiu recent care îi linişteşte pe biologi.

Aceşti oameni de ştiinţă au fost zdruncinaţi de un studiu din 2009 despre terenul tradiţional al turmei Beverly, care se întinde pe o arie uriaşă a tundrei canadiene, din nordul provinciei Saskatchewan şi pînă la coasta arctică.

[…]

„Numeroşi indieni aborigeni au spus că bătrînii lor nu cred că acest lucru ar fi vreo noutate. Caribu migrează.

Biologii lui Winnetou sunt mai buni decât biologii lui Al Gore. Nu contează, caribu să trăiască. Dansurile şi pipa păcii se servesc în wigwamul din curtea BBC. După care, turma de biologi poate migra spre pajişti mai mănoase din rezervaţia încălzirii globale.

     

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

3 comentarii

  1. nedormitul
    21 noiembrie 2011

    cornutele de la occupy p.l.m. n-au de gînd să migreze?

  2. George Daniel
    21 noiembrie 2011

    Sa-l asteptam pe remusica cernea sa urle si el ca ne pleaca cocorii din cauza incalzismului.

  3. AliKimicu
    21 noiembrie 2011

    Remusica Cernea are boii plecati de acasa deja . Or fi migrat si ei saracii. Si apropo de subiect : a aparut ClimateGate 2.0. Se pare ca vremea cornutilor alarmisti se apropie de sfarsit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian