FUNDATIA IOAN BARBUS

Categorie: Monitorul neoficial

HomeMonitorul neoficial

Ce cred despre Covid? În primul rând, observ că se conturează două secte: Martorii lui Covid, care ne amenință cu apocalipsa iminentă și ne bagă spaima de moarte în oase, și Conspiraționiștii, care știu ei că virusul nu există, sau nu e periculos, sau e doar un nou plan de etapă al Conspirației Globaliste. Cu …

Zilele 1-4 iulie 2020 vor intra în istoria poporului rus drept cele în care ultimele aparențe de regim democratic au fost eliminate din constituție, iar Rusia a devenit, de facto, nimic altceva decât o dictatură veritabilă, în care șeful statului își subordonează, oficial, întreaga putere în stat, inclusiv cea judecătorească, dar și cea legislativă. Comisia …

Totalitarismele modernității au fost anticreștine. Ele căutau să oblitereze Evul Mediu creștin, pe care îl detestau, pentru a se conecta direct cu antichitatea păgână. Revoluția Franceză inventase un simulacru de republică romană, condusă de consuli, cu temple și procesiuni ale unor zeițe alegorice. Multe biserici care au scăpat nedemolte au fost convertite în Temple ale …

Studiile de gen şi Poliţia Gândirii Studiile de gen ca şi alte „discipline” de acelaşi tip sunt în fapt exemple tipice de „pseudo-ştiinţe” cu o puternică amprentă ideologică. Recent am asistat şi la noi la o dispută legată de studiile de gen. Senatul a adoptat un amendament la Legea educaţiei naţionale prin care sunt intezise în şcoli, …

Karl-Peter Schwarz: mai mult decat un mare nume al jurnalismului european si global. Este o institutie in sine. Timp de decenii –si s-au intamplat sa fie tumultoasele decenii ale post comunismului– Karl-Peter Schwarz a analizat, interpretat, tradus si explicat lumii intregi, de pe platforma influentului Frankfurter Allgemeine Zeitung, evolutiile istorice din estul Europei. Influenta sa …

Tânărula Viorelle e activistă de gen. Ela și-a scris lucrarea de masterat despre “Dreptate retroactivă de gen în politicile Uniunii Europene” sub coordonarea renumitulei Anna Sparanghel, elevă a miticulei Gabriela Moroiu, al căruiei nume ilustru îl poartă Academia Genurilor Proxime, instituția abilitată să acrediteze noi genuri. După un stagiu la Central Gender and Race University …

Fără îndoială, în multe universități occidentale s-a impus de câteva decenii o ideologie stângistă radicală, care întreține o retorică a resentimentului față de canonul literar occidental și față de marile figuri ale civilizației noastre, alături de un revizionism istoric (rescrierea sau condamnarea unor fapte și aspecte istorice în lumina ideologiei “progresiste”, în loc de înțelegerea …

Dupa mai multi ani de absenta, Horia-Roman Patapievici revine cu un articol publicat pe ziare.com despre Ce se intampla azi in America? Acum doi ani, un foarte influent specialist in drept constitutional de la Harvard Law School, Mark Tushnet, declara public: “Razboiul cultural s-a terminat; ei au pierdut, noi am castigat […] Linia dura fata de …

ro_RORomanian