FUNDATIA IOAN BARBUS

Cea mai rece iarnă din ultimii 1000 de ani

Iată că după revărsările sindicale din această toamnă, după calamităţile provocate de om prin încălzirea economiei globale şi după descălecarea micului taifun Ponta la Sala Palatului, românii vor avea de suportat şi „cea mai rece iarnă din ultimii 1000 de ani”.

Catastrofa va ameninţa (sau nu) „regiunea Balcanilor şi întreaga Europă”, ne avertizează agenţia de frici, fobii şi angoase HotNews. Vestea de coşmar vine de la „meteorologii europeni” – sîrbi, muntenegreni şi bulgari, mai precis. Confraţii lor polonezi sau ruşi merg chiar mai departe – Europa este ameninţată de o nouă „Epocă de gheaţă”.

Şi toate acestea, n-o să vă vină să credeţi, sînt catastrofe provocate de mîna omului. Mai precis, a unui angajat de la Daily Mail care, în 2005, după o lectură superficială a unui articol din Nature, a prevestit dispariţia vieţii pe insulele britanice în urma opririi Curentului Golfului. Vezi bine, Încălzirea Globală duce la topirea banchizelor arctice, topirea banchizelor duce la încetinirea şi, în cele din urmă, la oprirea Curentului Golfului, iar dacă acesta nu îşi mai îndeplineşte sacra misiune de a proteja viaţa omului din Europa prin domolirea vînturilor arctice pe timp de iarna, nu ne rămîne decît să ne împăcăm cu soarta amară ce ne-a fost scrisă: Noua Epocă de Gheaţă a început.

Sau nu. În primăvara lui 2010, după cinci ani în care au apărut numeroase studii ştiinţifice care contraziceau ipoteza încălzistă, acelaşi Daily Mail proclamă victoria asupra alarmismului pe 30.03.2010: New climate change myth: Gulf Stream is NOT slowing down. Curentul Golfului nu încetineşte.

Însă ce putem spune cu certitudine că a încetinit mult astăzi, în 2010, este Curentul de Idei care la mijlocul secolului XIX ajungea în cîteva luni la Bucureşti dinspre Paris, Londra sau Viena şi, o dată ajuns aici, domolea barbaria, vindeca frici şi încuraja civilizarea popoarelor carpato-danubiano-pontice. Astăzi îi ia 5 ani să ajungă într-o redacţie luminată cum este cea a HotNews (via Novinite, desigur).

Iată Povestea Epocii de Gheaţă provocate de om în 2005 şi odiseea studiilor ştiinţifice din spatele acesteia:



Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Liviu Crăciun

Liviu Crăciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian