Înainte era mai bine

Eterna lamentație a tuturor țoapelor inepte și a tuturor țărășenilor comunistoizi: „că vezi că pe timpu’ comuniștilor se făcea școală, frate, nu ca acum; că vezi că se construia în draci și toată lumea avea un loc de muncă și un apartament repartizate de la stat, nu ca acum când nu știi ce ți se-ntâmplă mâine…” etc..

A. Învățământul: a fost complet ideologizat și confiscat de stat. Dacă se mai făcea școală, se făcea din patru considerente.

Primul: până prin 1970 încă mai găseai în sistem profesori valoroși și bine pregătiți în perioada interbelică – tatăl meu îmi povestește cu savoare de profesoara de literatură universală care îl fermeca. Dar oamenii ăștia au rezistat cel mult vreo trei, să zicem maxim patru generații, după care s-au pensionat și au fost înlocuiți de alții școliți după normele „corecte politic” ale sistemului. Aceștia din urmă erau mai puțin fermecători, mai puțin pregătiți și autonomi, mergeau înainte cu predania trasată de partid, fără să conceptualizeze și să dea naștere emulației elevilor. Mai puține bătăi de cap în privința predaniei, dar mai puțin inteligență și cu mult mai multă mediocritate promovată ca sistem.

Al doilea: Partidul care era totul în toate, hotăra peste capul tuturor – deci paușal și arbitrar, deci dezastruos – de ce are nevoie România, cum trebuie să se dezvolte; și România trebuia să se dezvolte industrial, așa că era nevoie de ingineri. Așa că tot învățământul s-a concentrat pe latura asta. Astfel că toată pedagogia și didactica au fost date peste cap. Școala a devenit tehnică, se memorau cunoștințe, informații fără prea multă bătaie de cap, fără conceptualizare, cu limbaj de lemn. Și așa au apărut spălații pe creier și oamenii care puteau dezvolta unele competențe specializate dar erau incapabili de inițiativă privată. Deși au fost întotdeauna excepții, un sistem nu se judecă global după excepții, ci după reguli. Iar mediocritatea a devenit legiune.

Al treilea: copiii trăgeau tare atunci când li se pretindea, pentru că așa cerea propaganda și patriotismul găunos. Puțini cei care găseau o plăcere veritabilă. Dar erau cu toții supuși sistemului de teroare stalinistă. Chiar dacă teroarea devenea mai rar efectiv prezentă (după 1965), ea plana asupra tuturor și directivele de partid trebuiau respectate. Deci nu era un rezultat real, ci unul impus.

Al patrulea: foarte mulți erau promovați pe pile, pe relații, pe considerente ideologice („oameni de nădejde ai partidului”), mulți elevi și studenți mai puțin capabili erau promovați pentru a nu scădea sau altera fantasma democrației populare multilateral dezvoltate, societatea Epocii de Aur unde toată lumea era fericită. Cu alte cuvinte, dacă nu se împlinea cota, norma impusă de partid, se ridica întrebarea dacă nu cumva e vreo problemă la nivelul corpului didactic.


CONCLUZIE: Nostalgicii învățământului socialist sunt mediocritățile cărora le e dor de oceanul de mediocritate care îi apăra împotriva propriei lor imbecilități. Atunci nu trebuia să le fie rușine de faptul că erau nulități, nu erau puși la încercare cu adevărat decât sub raportul obedienței. Distincția nu le profila găunoșenia. Era egalitate. Așa cum li s-a și promis.

B. Industria și infrastructura: Partidul a decis cum trebuie să se dezvolte România, ce necesități are. Nici un criteriu de piață autentică. Doar propagandă și investiții megalomane în cea mai mare parte. Ceaușescu a luat câteva zeci de miliarde împrumut și a început să industrializeze, să dărâme, să dea drumul la robinetul de bani. Evident că proștilor li se pare că atunci când se construiește în draci, indiferent cât de puțin rentabil, de ineficient, oricâtă risipă s-ar face, se întâmplă ceva grandios. S-a văzut după revoluția din ’89 cât de rentabile au fost investițiile ceaușiste. Bani aruncați pe fereastră. Apoi a înfometat poporul ca să plătească toată datoria externă și să facă economii pentru a transforma România în țară creditoare. Ca și cum țara era banca familiei Ceaușescu. Afaceri de familie care i-au transformat pe români în sclavi pe plantație, după ce i-au pus tot pe ei să plătească împrumuturile luate din străinătate fără să consulte pe nici unul dintre sclavi, evident. Zâmbește sclavule, că pentru tine am construit!

C. Apartamentele construite se luau prin repartizare. Repartizarea se făcea paușal. Adică, dacă erai împotriva politicii partidului, nu pupai nimic. Iar dacă erai în favoarea politicii partidului primeai ce se nimerea. Nu alegeai orașul (nebunia cu buletinul de oraș), zona, blocul, apartamentul, calitatea, prețul. Îți erau băgate pe gât. Accepți, fii fericit, sclavule! Nu accepți? Atunci stai în chirie sclavule! Și chiar și după ce obțineai o locuință în oraș, abia atunci începea coșmarul. Apă caldă de vreo două trei ori pe săptămână, întreruperi de curent electric sau de gaz odată la două-trei zile, transport în comun la înghesuială strivitoare și sufocantă cu mașini uzate, prăfuite prin care se scurgea ploaia sau pătrundea frigul. Pâine de două-trei ori pe săptămână și pe cartelă – cozi imense. Ouă, unt, ulei – tot mai rar.
Benzină – 20 L pe lună, cu bonuri – venea benzina o dată la câteva săptămâni, ceea ce ducea la cozi uriașe. Carne… Ei bine, la mezeluri și carne oamenii se călcau literalmente în picioare. Ca și când carnea animală ce se comercializa ar fi contaminat cu un suflu animist mulțimile într-un chip atât de irațional și grav încât oamenii ar fi devenit animale.

D. Locurile de muncă se luau tot prin repartizare. Dacă aveai relații, pile, poate îți dădeau ceva în oraș. Dacă nu, ce se nimerea: în Cucuieții din Deal, la 200 de km de prieteni, părinți, iubită, soție, copii. Nu alegeai nici zona, nici localitatea, nici postul, nici salariul. Ți se băgau pe gât. Cine nu lucra, era element antisocial și putea face pușcărie. Așa că, la muncă, sclavule! De muncit, munceai în cele mai multe cazuri, degeaba. Producție pe stoc, dacă se făcea producție. Muncă în doru’ lelii. Noi ne facem că muncim, voi vă faceți că plătiți. Se fura în draci, de la șefi, la angajați. Formidabilă „etică a muncii socialiste”. Bani aruncați pe fereastră. Oameni deposedați de propria lor demnitate, de conștiința valorii muncii, de simțul proprietății muncii lor, de sensul și importanța muncii lor. Totul era o apă ș-un pământ. Fiecare profita după cum putea și îl fura pe celălalt, pe șef, fabrica, statul, pe conducători, Partidul cum putea. La rândul lor, conducătorii, Partidul, statul, administrația, șefii îi furau pe români cât puteau. Oamenii s-au obișnuit, prin urmare, să trăiască în felul acesta. Să ciupească și să picotească degeaba, așteptând șmecherește următoarea pleașcă. Nimeni nu mai vedea nici o afacere în seriozitate, dedicație, talent, pasiune, dorință, dârzenie, hărnicie, gospodărie, inteligență. Propaganda nu înceta să cotcodăcească vid tocmai despre toate astea. Și tocmai toate astea erau ocultate, ocolite, luate în râs, bagatelizate cu cinismul sclavului care nu mai are nimic de pierdut.

Așa ne-a găsit anul 1990 și libertatea. Încă nu am reușit să ieșim din caverna care ne-a sucit mințile în toate aceste privințe, înlocuind albul cu negru, binele cu răul. Dar, cel mai insidios, făcându-ne să credem că nu există alb și negru, ci numai gri. Că nu există bine și rău, ci numai rău și mai rău. Pentru aceste motive românii gândesc, în marea lor majoritate, ca niște sclavi dezabuzați. Pentru aceste motive mai avem oameni care încă plâng după Ceaușescu și cred că trăim într-un fel de dictatură a democrației. Uitând că urmașii celor care i-au înrobit sub Ceaușescu îi controlează și acum. Cei care le-au dictat atunci ce să facă în propriile lor vieți, familii și case, le dictează și acum. Și nu pentru că ar avea un fel de putere magică sau neînțeleasă. Ci pentru că poporul așteaptă încă de la tătucul, de la stat, de la politicieni „să i se dea”, „să i se facă”. Și se uită cu ură la cei care au succes.

Ei bine, mie nu-mi intră pur și simplu în cap că toată această bătaie de joc, toată această umilință infectă a ajuns să fie dorită melancolic de toți leșinații pentru simplul motiv că le convine mediocritatea în care și-au pierdut demnitatea lor ca oameni. Că a fost nevoie ca două milioane de români mai vrednici să fie mutilați și asasinați în pușcăriile comuniste pentru ca o grămadă de mediocrități să se creadă la adăpost de revelarea propriei lor nulități. În vreme ce într-un sistem capitalist aceste nulități ar fi devenit oameni mai buni fie și pentru că nu ar fi avut altă opțiune decât să se manifeste mai inteligent, mai competent și mai eficace – singurele criterii care le-ar fi asigurat o viață normală.

Maidanul în vizită la vila lui Viktor Ianukovici

Maidanul în vizită la vila lui Viktor Ianukovici”

The following two tabs change content below.

Theo Hahn

Latest posts by Theo Hahn (see all)

45 de gânduri despre “Înainte era mai bine

  1. Ieri povesteam cu mama, fostă învățătoare, pensionată în anii nouăzeci. Verzi, uscate. (Raiul pe care mi-l pot imagina eu este să mă mai nasc o dată cu aceiași părinți, și să pot ține minte să nu mai repet greșalele pe care li le-am făcut.) Zic, la un moment dat: „Mami, știi de ce duc unii dorul vremurilor dinainte de optzeci și nouă? Fiindcă erau tineri și percepeau altfel greutățile.” Mama stă nițel pe gînduri, apoi, fără să mă contrazică neapărat, începe să facă un inventar al fostelor ei colege învățătoare. O mai țin minte pe tanti Lenuș C., fosta mea învățătoare și prietenă cu mama? Da, sigur. Avea bărbatul director tehnic la combinatul de prelucrare a lemnului, nu duceau lipsă de plocoane (plus moșiuțele amîndurora de la țară). Dar pe tanti Seni V., fost învățătoare a uneia din surorile mele? Da, sigur. Bărbatul ei era inginer-șef la fabrica de lapte, nu cumpăra mai nimic de la alimentara, făcea pur și simplu troc (plus moșiuțele de țară ale amîndurora). Învățătoarea Mariana M. Bărbată-su era colonel de armată, și-au clădit casa cu mînă de lucru gratis. Învățătoarea E.N. Bărbată-su lucra la securitate și avea un salariu cît jumătate din colectivul de cadre didactice al școlii unde lucra mama. Învățătoarea P. L. Bărbată-su era director-adjunct la cea mai fițoasă școală din oraș. În cîțiva ani își construiseră casă cu două etaje lîngă buricul tîrgului. N-a terminat inventarul, că am oprit-o eu, deja lămurită unde bate. Cele mai amărîte erau mama, nevastă de profesor de desen, și altă Mariană, căsătorită cu un subinginer coleg cu mine la gospodăria comunală, care, la fel ca mine, nu făcea angajări, nu decidea lucrări, nu făcea aprovizionări. Cîtă vreme țelul vieții cuiva e să nu-i fie foame și să nu-și bată capul cu decizii, care democrație?

  2. De mult cautam un articol pe tema asta. Aici in SUA ma intalnesc des cu Romani care se plang ca „era mai bine domne pe vremea lui Ceausescu”, ceea ce este incredibil avand in vedere ca sunt in America. Dezinformarea felixiana strabate si oceanele. Nu trebui decat sa intrii pe siteul antenelor. Iar apoi, 30 de minute la telefon cu vreun parinte sau copil care e „in tara”, si gata, te crezi cel mai informat in ale ce se petrece in RO acuma si ce bine era…. domne, …p-atuncea. 🙂 Cum zicea si Costin, pe astia ii dor salele si spatele la batranete si nu stiu pe cine sa dea vina [pe Base, daaaaa!], si-si aduc aminte cum era la tinerete cand restaurantele erau pline si cantau lautarii peste tot -asta pentru ei, colaboratorii. „Era bine ma, ca aveam de toate, ne dadea…”, … oups, d-aia aveau ei de toate ca „se dadea”. Sau cateodata, se primea in dar asa ca o mica atentie, in functie de favor, sau daca nu primeai, iti luai tu, asa pe furis pe usa uzinei. „Mergeam in concediu in fiecare an”….hihi, si acuma cine te opreste? Stiu cine, tu pe tine insuti pentru ca acuma nu se mai da de pomana. „Se construia in draci”, … munca silnica cu hei rupu fara nici un buget calculat… de ochii lumii. „Era mah bine, ce stii tu” continua batranelul si azvarle din cap indreptandu-si privirea trista la orizont. Ba nu era bine batran spalat pe cerier… si atunci, si si acuma, nu faci altceva decat sa functionezi ca o masina de propaganda gratis. Atata ai stiut si atata ai facut, si asta faci si in continuare. Minciuni si propaganda, autosugestie, vise, falsuri, mentalitate de sclav. De ce spitalele erau infecte daca era bine? De ce nu se gasea mimic in magazine daca era bine? De ce trebuia sa-ti tii pliscu, sa te uiti peste umar, sa pleci capu la orice nenorocit daca era bine? Dar, mai important, de ce era nevoie de securitate, informatori, calai si mai ales victime politice daca era bine?

  3. „Era mult mai bine pe vremea lu’ Nea Nicu. Nu ne lipsea nimic, nu ca acuma.” Dupa ce a spus asta, a trecut sticla de votca tovarasului de discutie cu care punea politica la cale pe culoarul trenului. Primind-o inapoi a mai tras un gat si a continuat „Tata era inginer agronom la CAP, si n-am sa uit cum venea basculanta de 16 tone si ne varsa graul direct in curte. Intr-un an, ne-au reclamat. Am aflat din timp ca vine o echipa cu un procuror de la Craiova. Ne-a spus sefu’ de post. Tata s-a pregatit: 1 vitel, 20 de kile de branza, si 20 de litri de vin pentru procuror; niscai gaste si vreo 2 damigene cu tuica pentru militieni. Au venit oamenii, au vazut despre ce e vorba, au imbucat ceva, s-au suit in masina si au plecat. Dupa aia n-a mai reclamat nimeni nimic”.
    Si discutia a continuat de la Barlad pana la Bucuresti, timp de inca 3 jumatati de votca, fara ca tema „Ce bine era pe vremea lu’ Nea Nicu” sa fie epuizata. Era prin 2000, pe acceleratul Iasi-Bucuresti.

    Nu m-as fi mirat deloc, daca al’ cu tata ing. agronom si mama basculanta cu grau, ar fi spus ca are si certificat de erou in revolutie. Ce l-ar fi costat pe tac’su sa-i cumpere unu?

  4. „Mami, știi de ce duc unii dorul vremurilor dinainte de optzeci și nouă? Fiindcă erau tineri și percepeau altfel greutățile.”

    asta vorbeam cu Adi de la #2, exista unii oameni care confunda vremurile alea cu tineretea lor, nu trebuia neaparat sa aiba „relatii” care sa le aduca avantaje, pentru ca cei mai multi dintre nostalgicii lui Ceasca nu au avut nici un fel de avantaje, erau pur si simplu tineri, se bucurau de tineretea lor, de un mers pe munte, de un mers la mare. Asta o spun din punctul de vedere al cuiva care la revolutie avea doar 9-10 ani, care isi aminteste ca se distra cand se oprea curentul, ca era imprumutat de mama lui vecinelor, asa cum facea toata lumea, ca sa poata cumpara mai multe paini, mai mult unt, mai multe ghiare de pui, mai multe pipote, mai multi adidasi (copite de porc). Pe vremea aia era foarte amuzant pt mine cand se oprea curentul, ne ascundeam sub masa, ne ascundeam in baie si ne amuzam si nu ne gaseau partintii. Abia asteptam sa se ia curentul. Nu ne mai bucuram cand mergeam la tara, si trebuia sa plecam incarcati cu paine si ulei in fundul Dobrogei, unde mergeam, unde se planta, pe mii de hectare, grau si foarea soarelui, nu avea nimeni ulei si grau de paine. Era de neimaginat sa iti inchipui ca poti manca o banana sau o portocala, sa poti manca o ciocolata de calitate, si cu toate astea, daca eu am vazut chestiile astea la 9 ani, exista oameni care atunci aveau 20-30-40-50 de ani si care acum nu le vad. De fapt le vad,dar isi regreta tineretea, nu pe Ceasca, nu comunismul, ci tineretea.

  5. Corectie: eu stiu de 2000000 de morti in inchisori. Dar: flicitari autorului. Imi propusesem, odata, sa scriu asa ceva, dar nu mi-a iesit. Felicitari din suflet, imi doream macar sa citesc asa ceva.
    E bine sa scriem pe tema asta, odata la 1-2 luni, in ziare, online, etc. Nu trebuie sa uitam cum a fost, nu avem voie. Trebuie sa ne amintim, ca sa reusim intr-o zi sa scapam definitiv de „cum era”.
    Costin, te contrazic. M-am saturat de „bieeeetii oameni care de fapt, saracii, regreta doar ca nu mai sunt tineri”. Sa faca operatii de intinerire, for crying out loud. Sa vina aici in Christiania, in Copenhaga, sa vada mosi hipioti, cu plete si chitari, inca, la 70 de ani. Apoi sa isi planga tineretile. Daca nu mai (vor) sa se simta tineri e pentru ca nu (mai) indraznesc, pentru ca au impresia ca daca nu se poarta „ca-si-cand-AR-FI-batrani”, o sa devina ridicoli, o sa para neseriosi. Idiotenii. De fapt varsta e in the mind/in the soul, nu in fizic. Dar ce sa inteleaga fostii sclavi? Sunt de acord cu autorul, i-am cunoscut, am sclavi in familie. Oameni care – maturi, ai zice, la 80+ de ani – cand am plecat aici, mi-au spus in fata „dar Liviu, n-ai mai facut o facultate? ce-ti mai trebuie a doua? acum, la varsta ta? (34 de ani). Ar trebui sa faci copii” („…patriei”, n-au spus cuvantul, dar era foarte evident subinteles). Suflete de sclavi, da. Ce poti sa le ceri mai mult? Inghiti in sec si, eventual, refuzi sa mai discuti despre asta, ca sa nu fii nevoit sa platesti sedinte la psiholog.
    Aici, in .dk, toti batranii glumesc, merg pe bicicleta (cu munti de sacose uneori), fac sport – nu se iau atata in serios (desi unora nu le-ar strica). Incredibil pt cel care eram acum 7 luni, multi profesori in varsta, chiar >70, pot utiliza in mod competent un laptop, o tableta. Profesorul de Revit are ~60. Ok, se mai balbaie, se mai poticneste, dar nu se da niciodata batut, si preda programul asta, care e ingrozitor de stufos. Nu l-am auzit cu nostalgii, cu „ce bine era pe vremea x/y/z”, nu cred ca isi lasa lui insusi timp sa se gandeasca la asta. Desi batran, traieste in prezent, alege sa isi traiasca viata, cum e si normal, pana in ultima secunda. CA doar d-aia ne-a si dat-o Creatorul, s-o traim, nu sa lancezim, in definitiv. Astia de aici sunt normali. Scuza-ma, Cosin, dar cei din Ro. sunt….intelegi. Asta cu „isi regreta tineretea” e doar o scuza pe care m-am plictisit sa le-o tot gasim noi, daca vor au atatea metode sa se simta inca tineri. M-am saturat de atitudinea asta tembela a multor batrani din Ro., dupa o anumita varsta se ascund in case, intra ca intr-un fel de „turn de fildes” si se lasa pe ei insisi sa moara lent (vorbesc, evident, de cazuri concrete din familia mea, dar nu numai). Pentru ca, intreb, ce optiuni le lasa o atitudine din asta rudelor mai tinere? Aceiasi batrani, desi complet iresponsabili cupropriul corp si cu propria sanatate, nu se supara cand copii/nepotii alearga de la munca sa-i duca la spital cand au probleme, sale cumpere mancare, haine, medicamente, sa-i ingrijeasca, practic, ca pe niste copii mici. Considera practic ca trebuie sa traisca LA PROPRIU involutia de care se vorbeste, in psihologie – la batranete, cica am in-volua inapoi catre un fel de stadiu de copil. E mai simplu, cand ai copii care sa te duca pe brate, sa fii „copil”. Dar e ingrozitor de cinic s-o faci in mod constient.

  6. Gasesc debiloida perspectiva unilaterala a articolului. Nostalgiile legate de vechiul regim au origini uneori ceva mai complexe. Lipsesc din tablou „inainte” si „dupa”, care ar face mult mai de inteles, mai ales la nivel individual, aceste nostalgii. Am 41 de ani, nu regret regimul comunist, dar nici nu ma da pe spate ce s-a intimplat dupa. In afara relativei libertati de a latra pe FB, bloguri, in ziare si pe strazi, sintem la fel de sclavi (daca nu mai sclavi) ca si inainte. Iar dimensiunile saraciei si coruptiei dinainte de regimul comunist sint mai intotdeauna minimalizate. Nimeni nu are chef sa vorbeasca despre analfabetismul dintre cele doua razboaie, despre taxele prohibitive de scolarizare (strabunicul meu a fost sacrificat din lipsa de bani, desi avea cap), despre mortalitatea infantila, conditiile precare de viata in mediul urban, coruptia la nivel inalt etc. Concluzie: nu, nu numai toapele inepte (exista si destepte?) regreta sau au motive sa regrete. A SE SLABI!

  7. Un mare „+” pentru conţinut – la care subscriu – şi un „-” pentru derapaje de limbaj gen „țoape inepte și țărășeni comunistoizi” sau „ocean de mediocritate care îi apăra împotriva propriei lor imbecilități”. Ventilează emoţional pe autor, eventual… Nu ajută la transmiterea mesajului.

  8. Buna ziua,
    Foarte interesant articolul! As avea o completare la partea cu Industrie si infrastructura, direcțiile generale de dezvoltare au aparținut in primele decenii de inginerii si arhitecții interbelici. Astfel ce s-a construit ca infrastructura generala erau practic chestiuni care s-au fi construit si fara venirea comuniștilor la putere. De la un moment dat încolo lucrurile au luat-o razna in stilul bine descris in articol!
    Ca o nedumerire personala vis-a-vis de parerile celor care regretă comunismul: oamenii astia sunt incapabili sa înțeleagă faptul că si daca nu erau comuniștii, Infrastructura si industria tot s-au fi construit! Era inevitabil pentru dezvoltarea unei țări.
    Oare am fi ramas la plugul de lemn si bordeiul de pământ? Mă indoiesc foarte tare de acest aspect.
    O zi bună!

  9. @ Corina

    Daca te ajuta cu ceva sa stii ca nu esti singura care nu regreta regimul comunist. Alaturi de tine sunt multi, foarte multi oameni. Si este normal, doar au dus-o atat de bine. E vorba nu numai de securisti si activisti de partid + familile lor, ci si de directori de intreprinderi de stat, lucratori in comertul socialist ( de la vanzatoare de aprozar si macelar sau soferii pe masinile de aprovizionare, pana la sefii lor cei mai mari care era toti, dar absolut toti fosti ofiteri de securitate), ingineri agronomi si sefi de CAP-uri, etc.etc. + familile lor 🙂 Cateva milioane de romani! Ma bucur ca ai facut parte dintre ei. Eu, si altii ca mine, mai multi intr-adevar, dar ce mai conteaza din moment ce eram toti egali, n-am avut norocul asta. Zici de strabunicul tau pe care, desi a avut cap, l-a impiedicat burghezo-mosierimea sa ajunga ceva in viata.

    Sa-ti spun de tata. A avut trei ierni de scoala. Atat, 3 ierni. Din cauza nenorocitilor, n-a ajuns savant. Sau mare scritor. A ajuns doar un biet propietar de atelier de marochinarie cu 12 salariati, pe Edgar Quinet, unde acum este Arhitectura. Cand au venit comunistii a pierdut totul, inclusiv ale 4,5 ha de pamant cumparate in satul bucovinean din care plecase cu straita-n bat la Bucuresti, sa se faca om.

    A avut ghinion! Daca se nastea oleaca mai tarziu ii prindea pe comunisti de la inceput si ajungea precis „ceva”, ca il trimiteau aia la scoala

    Cat despre libertatea de azi si „sclavii de azi mai sclavi decat in comunism” , parca imi mai aduc ceva aminte:

    http://inliniedreapta.net/o-poveste-despre-frica/

  10. la asa zisa revolutie lucram deja in sanatate de ceva ani. N-am sa uit niciodata prima mea zi de munca, la un final de noiembrie cu un cer gri – compact, balti mici inghetate prin curtea spitalului, citeva masini, destul de ponosite etc, etc. Cu mare entuziasm, vin la primul meu stagiu la gine (nici pina azi nu am reusit sa pricep ce rost a avut idiotenia aia de taiat frunze la ciini 3 ani, numita stagiatura, cu examene tot la 6 luni). In fata clinicii, o Dacie papuc pe post de salvare. Nimeni prin zona. Doar o targa cu „picioarele”pliate, putin deasupra asfaltului. De departe, nu se vedea nimic. Dar de aproape, grozavie: o fiinta acoperita (parea infasata) cu paturi, cu o paloare cum nu mai vazusem in nici unul din spitalele unde ne-au dus stagiile clinice, cu ochii pierduti undeva in niste zari inaccesibile altora iar nasul, vai, nasul – asta m-a terminat – era pe jumatate innegrit. Avea in jur de 40 de ani. Si patru copii. Alta data nu-mi gaseam cana (de nechezol/ceai, ca despre cafea nu prea putea fi vorba, poate, la sefii cei mari). Renunt sa o mai caut, in fine. Treburi uzuale, de garda, in fine. Peste noapte – ceva urgenta intr-una din sectii. Pe coridoare, bezna.. Trec ca un robot prin dreptul unui salon cu usile intredeschise. Cu coada ochiului parca vad ceva, dar merg inainte. Totusi, dupa citiva pasi ma opresc, ma intorc, ma uit in salon. O luminare ardea in cana mea de nechezol. Pe pat, un cearsaf acoperea un corp. Avusese 24 de ani.
    Au mai fost multe alte experiente asemenatoare, acum ma opresc; poate evocari de acest gen sa le spuna ceva celor carora comunismul li se pare o mareata binefacere ?

  11. @12 Dana. Într-o dimineaţa mergeam spre practica pe care o făceam ca studenţi, în fiecare semestru. Ajunşi acolo, am aflat că murise o colegă care făcuse o întrerupere. Ne-am dus la ea acasă. Poate era cea văzută de tine, avea 24 de ani. De fapt, nu era ea, spui că era în noiembrie, colega mea a murit vara. Au fost multe. Poate înţelege Corina de ce ne simţeam sclavi atunci.
    Şi, spre deosebire de Bogdan Calehari 11, nu sunt sigur că Corina a făcut parte din familiile micilor învârtiţi. Erau şi milioane de amărâţi care erau mulţumiţi cu o leafă de mizerie, cu mobila luată pe CAR, pe care nu-i interesa nicidecum că le intra partidul cu cizmele în bibliotecă (ce-o fi aia?), în televizor, în cercul de prieteni turnători (care oricum n-aveau ce turna despre astfel de oameni) şi în pat, unde le normau randamentul de reproducere.

  12. @Liviu STOmer – îmi cer scuze pentru greșeala din text. Trebuia să scriu 2.000.000 de oameni uciși prin închisori și lagăre. Dacă se mai poate corecta, îi rog pe cei din redacție să facă rectificarea necesară. Mie mi se pare foarte important.

  13. @Eduard William Fărtan – recunosc că am folosit un ton și niște expresii jignitoare și abrazive. Poate descurajante pentru unii. Poate ar fi trebuit să formulez altfel. Dar am scris articolul „la cald” – adică având în inimă indignarea și senzația oribilă pe care o are un om în fața justificării crimei genocidare, a minciunii catastrofice, a suicidului programat și generalizat pe care le-a presupus și pus în act comunismul. Așa că, dacă e să ne gândim ce oroare se comite când se justifică așa ceva, cred că putem ajunge și la celălalt punct de vedere: se poate ca tonul și cuvintele mele să fi fost, dimpotrivă, prea blânde…

    Fapt e: când ajungi în fața hecatombei, în fața ororii indescriptibile, o atitudine poate avea tot atâta îndreptățire ca și cealaltă. Pentru că ne aflăm în fața unei totalități monstruoase, partea și întregul ajung să coincidă. Iar extremele se întâlnesc. Dvs. ce i-ați spune unui om care v-ar predica în față cât de bine a fost pe timpul comuniștilor, dacă veți fi avut în familie pe cineva ucis sau anihilat social și uman de comuniști? Ce ton ați folosi? Ați putea să ascultați cu calmul celei mai adânci tristeți. După cum, în egală măsură, l-ați putea prinde de guler și să-i faceți vânt cu o lovitură. Nu are rost să judecăm aici atât de mult tonul articolului, cred. Pentru că ne aflăm în fața unei genuni etice și morale. Strigătul de oroare e mai important decât sensibilitățile și prezumțiile celor împotriva cărora se îndreaptă. Cu atât mai mult cu cât ei înșiși se anulează și își anulează orice statut victimar atât timp cât continuă să-și aclame îndurerați călăii.

  14. @15 Theo, am corectat. Cf, estimării din Raportul Comisiei Tismăneanu, numărul celor închiși și deportați de regimul comunist din România se ridică la cca 2 milioane, iar numărul celor uciși la cel puțin 200 000.
    Populația României număra la sfârșitul celui de-al II-lea Război Mondial 16 milioane locuitori. Rezultă că 1/8 din populație a fost închisă/deportată. Practic, nu a existat familie care să nu aibă cel puțin un membru în această situație – mecanism care funcționa pentru terorizarea întregii națiuni, nu numai a acelora care erau arestați.

    Theo, felicitări pentru articol! De mult se simțea nevoia unui astfel de text!

  15. @Corina Schwartz – găsiți „debiloidă perspectiva unilaterală a articolului”. Și vorbiți apoi despre etiologia complexă a nostalgiei post-comuniste. E doar o singură problemă. Articolul nu și-a propus să facă o analiză exhaustivă a acestei etiologii. Ci doar o punere în contrast a ceea ce melancolicii regretă prin care să se arate nulitatea conținutului melancoliei lor. Putem, după ce deconstruim această fantasmă care ea e cu adevărat debilă, să venim să filosofăm și cu privire la complexitatea ei etiologică.

    Am vorbit, e adevărat, despre indiscernabilitatea morală, despre faptul că, într-un regim totalitar, distincțiile se suprimă în favoarea entropiei generalizate, ceea ce îi condamnă, pe cei care cad victimă la această idee, la sofismul oribil de a justifica „de-nejustificatul”. De fapt, tocmai totalitarismul este unilateral pentru că suprimă coercitiv alteritatea, posibilitatea de a găsi și alege alternative. Acolo unde nu ai alternativă pentru a vedea că există și bine, nu doar rău și specii de rău, evident că nu poți să alegi decât între două rele; de obicei unul mai mic și altul mai mare (ceea ce e un non-sens în absența binelui – dar passons…). În concluzie: îmi reproșați unilateralitatea atunci când articolul meu o condamnă în cazul cel mai grav din actualizarea ei istorică – cea a totalitarismului? Și aveți și tupeul să îmi atribuiți o perspectivă „debiloidă”… Dar dacă articolul meu e „debiloid”, replica Dvs. sofistică și autocontradictorie cum este? Hiperdebiloidă? Imbecilă? N-aș vrea să vă jignesc, dar vă expuneți, văd, în așa fel încât să nu-mi lăsați… ei bine, tocmai o alternativă în ce vă privește. Ceea ce iarăși vă întoarce acuza într-un mod pe care nu l-ați prevăzut…

    Îmi mai reproșați că nu aș vorbi despre „înainte” și „după”. E adevărat că nu am dezvoltat. Problema însă este: în ce măsură mai putem face partiția temporală dacă încă n-am scăpat de ceaușism în intenție și doleanțe, de etatism, de nepotism și afaceri cu statul în economie și politică, de opțiuni dictatoriale și pro-moscovite în planurile de viitor și în orientarea politicii externe? Adevărul evident este că nu am scăpat, deci încă nu putem vorbi în mod veritabil de un „după”. Pe de altă parte, avem azi mai multă libertate care nu constă doar în a zbiera pe FB și pe bloguri. Nu e încă bine, ci e încă doar „mai puțin rău” ca înainte. Problema e că acest „mai puțin rău ca înainte” e intim legat de ceea ce s-a întâmplat „înainte”. Or, Dvs. puneți problema de parcă acest „după” ar fi însemnat un real divorț de trecut. Teza articolului meu este că încă acest divorț abia a fost înaintat instanței care tot amână intrarea pe fond. Dar e bine că s-a putut măcar înainta. În rezumat: îmi numiți articolul debiloid, dar nici măcar nu sunteți în stare să îl înțelegeți?

    Bomboana de pe tort vă trădează, însă, așa cum numai pe cineva care vorbește în propria absență îl poate trăda: „Am 41 de ani, nu regret regimul comunist, dar nici nu ma da pe spate ce s-a intimplat dupa. (…) sintem la fel de sclavi (daca nu mai sclavi) ca si inainte.”

    Deci nu regretați regimul comunist și, mai mult, vi se pare că ceea ce se întâmplă acum nu are nici un merit de a se intitula o epocă mai bună. Ba chiar dimpotrivă, după Dvs., am fi „mai sclavi decât înainte”. Trecând peste gradul de comparație al sclaviei (!), ajungem la miezul tare al poziției Dvs.: adică la „etiologia complexă” care a putut determina melancolia post-ceaușistă. Pentru că atunci când mi-ați reproșat lipsa analizei acesteia, la Dvs. vă refereați, nu? Impresia pe care o aveți este expres incriminată în articol, dar fără a dezvolta falsitatea ei în comparație cu libertatea post-comunistă. Evident, ceea ce v-a deranjat a fost tocmai această incriminare. Pentru că dezvăluie nulitatea poziției Dvs. și, mai ales, faptul că articolul vi se adresează. Pentru că faceți parte dintre cei care cred că nu e nici o diferență între a putea publica un articol ca al meu, de pildă, și a nu-l putea publica, bașca de a mai face și ani grei de pușcărie pentru el, dacă nu cumva a primi direct un plumb în cap pentru așa „îndrăzneală”.

    Deci a avea libertățile limitate și a nu avea libertate deloc e același lucru pentru oameni ca Dvs.. Capul fără plumb și capul cu plumb pentru Dvs. valorează la fel, sunt același lucru. Păi, atunci ne mai rămâne să concluzionăm: capul Dvs. fără plumb se adresa, de fapt, sieși atunci când atribuia articolului meu o „perspectivă debiloidă unilaterală” pentru că el incrimina nostalgia după capul plin de plumbi al lui Ceaușescu. Și capul Dvs. fără plumb e mai „debiloid” decât articolul meu de vreme ce nu regretă timpurile comuniste în care capete deloc „debiloide” erau umplute cu plumbi pentru că îndrăzneau să ceară libertatea față de plumb.

    În sfârșit, nu pot încheia fără să scot în evidență „debiloidismul” care vă caracterizează postarea în final: povestea cu străbunicul deștept sacrificat din cauza nemilosteniei capitaliste care l-a lăsat fără școală și cu analfabetismul, corupția etc. din perioada interbelică.

    Străbunicul Dvs., dacă era atât de deștept, putea să își câștige existența cu această deșteptăciune. Geniile se nasc destul de rar, iar sistemul comunist nu este cel în care să fie promovate – strică armonia mediocrității cu ea însăși. În perioada interbelică se dădeau o grămadă de burse, multe dintre ele de fundații religioase sau private, care îi ajutau pe cei cu venituri mici să poată accede la învățătură. Dacă străbunicul a fost așa deștept, e „minune” că n-a prin vreuna. Poate n-a avut nevoie. Pentru că, să ne înțelegem la cuvinte, nu toată lumea are nevoie de școli înalte. Sunt destui care s-ar mulțumi cu școala primară și cel mult gimnazială dacă nu i-ar obliga statul să vină zece ani să înghită discipline la care n-au chemare și cu privire la care nu hotărăsc nici cât învață, nici când învață, nici ce învață, nici cum învață, nici unde învață, nici cu cine învață.

    Oricum, să justifice cineva un sistem criminal pe toate meridianele și paralelele care a lăsat în urmă peste 150 de milioane de victime doar pentru că „străbunicul n-a făcut școală că n-a avut bani” – adică să ucizi milioane pentru eventualul ghinion al câtorva – ei, asta da deșteptăciune! Sper că nu ați moștenit-o de la străbunicul. Sau acum ce urmează? Să-mi spuneți că societatea are obligația de a garanta împotriva ghinionului individual al fiecărui individ? Să ni se promită tuturor de la naștere „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”? Să „fim toți perfect egali” și să nu învețe vreunul mai mult ca altul? Ce înțelegeți prin „șanse egale”? Că trebuie s-o chemăm pe tov. Elena Ceaușescu deghizată în baba Omida ca să ne „aranjeze” întâmplarea ca să avem un viitor glorios?

    Sunteți absolut penibilă. Și, da, debiloidă. Pentru că n-ați făcut decât să repetați tropismele unui individ care mi-a turnat aceleași inepții încât m-a hotărât să scriu articolul de față.

    Cât despre „mortalitatea infantilă”, „analfabetism” și celelalte – România abia intra în modernitate cu o populație de peste 90% în mediul rural. Ce ar fi trebuit să facă atunci? Să înceapă o revoluție maoistă, să-i omoare pe burgheji, să le naționalizeze proprietățile ca să dea palate la toți, să le dea țăranilor ghete în loc de opinci? Cum credeți că reformezi și modernizezi o țară? Cu hei-rupul, cu lagăre de concentrare, cu experimentul Pitești? În perioada interbelică măcar n-au ajuns semi-analfabeții să fie președinți de stat așa cum a făcut cu Ceaușescu sistemul pe care „nu-l regretați”.

    Într-adevăr, nu dar țoapele inepte regretă comunismul. Dvs. tocmai ne-ați convins că-l regretă și cele care se cred deștepte. Ca străbunicii.

    Neagră perspectivă, tovarășa Schwartz…

  16. Corina nu merita comentariul @18, ci aprecierile discutate la @8 și @16.
    Comentariul @18 e un articol în sine. Pentru Corina ca prezență pe ILD nu merita osteneala. Dar mă bucur totuși că Theo l-a scris. Pentru Corina ca fenomen sociologic.

  17. eu la fel cred ca articolul e scris de cineva tinar care a aflat de comunismul ruminesc de la altzii.
    faptele descrise corespund,analiza lor,cum spunea corina:debila.
    asta cu nostalgia,cu tineretzea trecuta sigur trebuiesc admise.
    dar ash intreba:tovarasii care azi conduc romanica regreta oare comunismul ?credetzi?
    dar oare sotzia lui Babes care shi a dat foc in martie 89 il poate regreta ? sau sotzia si copilul lui Nemes care a fost impushcat cind le a strigat Jos comunistii!
    poate vetzi taia din nou postarea si atunci intzeleg:revin si spun ca autorul este un tinar ,astfel il absolv de manipulare.

  18. Corina Schwartz. Serios, ai găsit debiloidă? Unde dragă, am întrebat la alimentara și nu au. Și nici nu se bagă. Poate la șopul pe valută. Trebuie să fie debiloidă de export. Ai pile la șop? Ia-mi și mie o conservă de debiloidă. Ofer la schimb creveți vietnamezi unilaterali, dar cu origini complexe. Se topesc în gură, nu alta!

  19. „Cine-i harnic si munceste, ori e prost, ori nu gandeste”- zicala asta era un slogan aproape oficial in anii 80.

  20. Iar imediat după 22 decembrie sloganul oficial a devenit „Noi muncim, nu gândim!” Ca să vezi cum s-a răsturnat brusc raportul dialectic dintre muncă și gândire. După necesități.

  21. @ 18 Teo Hahn: spuneți Corinei:
    „Bomboana de pe tort vă trădează, însă, așa cum numai pe cineva care vorbește în propria absență îl poate trăda: „Am 41 de ani, nu regret regimul comunist, dar nici nu ma da pe spate ce s-a intimplat dupa. (…) sintem la fel de sclavi (daca nu mai sclavi) ca si inainte.” Deci nu regretați regimul comunist ……..”

    Dom’le, da’ nu prea sunteți acasă cu nuanțele limbii române! Corina folosește verbul a regreta („nu regret regimul comunist”) cu sensul: „nu îmi pare rău după” . REGRETÁ vb. tr. a-i părea rău (după ceva sau cineva); a avea remușcări, a se căi. (< fr. regretter) Sursa: MDN (2000)
    De altfel, dacă reușeați să interpretați corect adversativa „dar”, ați fi înțeles mai bine ce a vrut Corina să spună: nu îmi pare rău după regimul comunist, DAR nici nu mă dă pe spate etc. etc. Adică: nu regret/nu îmi pare rău, DAR nici nu mă bucur de…
    Observ că aceeași greșeală pe care ați făcut-o dvs. o face și comentatorul 11 Bogdan Calehari.
    Cum s-ar spune, vă citiți împreună, dar vă înțelegeți separat. A bon entendeur, salut!

  22. Apă caldă de vreo două trei ori pe săptămână, întreruperi de curent electric sau de gaz odată la două-trei zile

    De unde v-ati invartit dom’le de traiul asta de mare lux?
    La noi la Constanta apa calda curgea numai pentru doua ore duminica seara; iar daca aveai nenorocul sa locuiesti la etajele superioare, nici macar atat.
    Curent electric intrerupt o data la 2-3 zile? Ce-ai zice daca ar fi fost intrerupt in fiecare zi, cate 10-12 ore?
    Gaz metan? Ce-i ala. Noi o ardeam cu butelia care era pe cartela si niciodata nu ne ajungea pana cand aveam voie s-o schimbam. Asa ca atunci cand se golea o puneam duminica in cada cu apa calda ca sa mai stoarcem ultimile molecule de gaz ramase in ea.

  23. @20

    Dusu are totusi intr-un punct dreptate: atunci cand vorbeste despre eroul Calin Nemes. In timp ce acesta s-a sinucis vazand ce fac comunistii impotriva carora luptase, cel ce l-a impuscat pe el si pe alti cateva zeci de clujeni este bine mersi. Este vorba de criminalul Carp Dando, capitan pe vremea aia, azi locotenet colonel in rezerva cu o pensie de 2000, la care se adauga veniturile suplimentare obtinute ca administrator a 3 blocuri din Cluj!

    Imediat dupa „revolutie”, in primele luni ale lui 90, criminalul Carp Dando a fost avansat de catre ion iliescu la gradul de maior. Nu a fost singurul. Multi dintre ofiterii care au tras in manifestanti s-au au ordonat „foc” asupra lor, au fost avansati.
    Insa Cluj-ul este singurul loc din tara, unde chiar in timpul cand manifestantii erau impuscati s-au facut zeci de fotografii!
    Cu toate acestea, si acum, asasinul Carp Dando se bucura de avantajele oferite de trimful „revolutiei anti-comuniste” romane!

  24. @dusu – tot nu înțeleg încăpățânarea de a vorbi de o pretinsă debilitate a analizei mele. Nu am negat nostalgia tinereții, după cum nici nu am afirmat-o – deși cred că e vorba despre ceva cu mult mai grav pentru că are a face cu modul în care ne raportăm la articularea conștiinței de sine a subiectului și manipularea de o genialitate diabolică prin care a reușit propaganda să atingă aceste straturi adânci ale subiectivității. Dar despre asta poate în alt articol în care putem discuta modalitățile soft de spălare pe creier.

    Nu aș vrea să vă întorc complimentul, dar nu sunt de aceeași părere cu Dvs.: eu cred că foștii torționari regretă comunismul. Pentru că nu ar mai trebui să aibă o minimă precauție, nu ar mai fi deranjați de nimeni, niciodată și nu ar mai trebui să aibă mereu asupra lor riscul de a trebui să răspundă pentru ceea ce au făcut. Azi, cel puțin unii dintre ei au nevoie să se ascundă. „Înainte” nu aveau nevoie de așa ceva.

  25. De ce ar fi debilă o concluzie a cuiva „tînăr” și care „n-a trăit direct comunismul”? Comentatorul dusu nu explică, doar dă sentința. Abia procedeul ăsta e debil. (Cel puțin din punctul meu de vedere, care-s aproape bătrînă și am trăit direct comunismul, fiind născută în 1961. În România.) Păi și-atunci despre Evul Mediu și Antichitate pe cine lăsăm să vorbească și să facă analize?

  26. ma shtampilatzi de idiot pe de o parte,iar pe de alta intratzi in vorba cu mine !? accept totushi in sperantza ca altzii mai citesc
    fiecare individ e unic;daca vorbitzi de ce i care au ucis direct,probabil regreta comunismul sau chiar se gindesc la riscurile care ii pindesc astazi.deshi se pare ca vor incheia etapa vietzii doar cu pensia redusa. o tema ptr dvs care are legatura cu starea de regret sau nu !
    am scris ca relatatzi fapte reale,doar ca nu le atzi trait conshtient sau probabil…
    Marele Partid nu a fost de fapt un partid; a fost o gashca ! poate shtitzi ca nici macar nu s a dizolvat ! io nu cunosc vreo astfel de shedintza,decizie !? 4 milioane si jumatate,asha se laudau in 89 ca sint ,s au evaporat ! toate crimele,hotziile,minciunile in care s a trait in acea tzara au fost puse pe seama prea iubitului devenit deodata odiosul !
    citzi criminali nu shi recunosc crima?,dar aci e vorba de 4milioane de indivizi care au cotizat lunar la partid(l au sustzinut !?)si se intilneau saptaminal sa se informeze.fiecare cu raspunderea sa sigur,dar fiecare era un mic dictator.dintre aceshtia domnule s au ales capitalistii.in loc sa infunde pushcariile sau macar sa fie inlaturatzi ei conduc acea tzara.
    sigur cel care a primit un apt in oras,oras pe care prin multzimea navalitorilor l au transformat in comuna,poate avea nostalgii.nostalgia ca in schimbul aplauzelor si a linsului unui cur putea avea traiul asigurat .
    perceptziile asupra unor evenimente,domnule,sint distincte ! functzie de situatzia fiecarui individ in acel moment ,raportat la ceea ce se intimpla.comunistii au transformat carnetul roshu in bani.n au de ce sa fie nostalgici.inainte aveau un sef suprem,azi ishi pot schimba sheful dupa interese

  27. Am postat la articolul precedent despre declaratia lui Putin cu privire la secesiunea Crimeei si despre precedentul Kosovo. Uite ca faptul e pe cale de a se intampla.
    http://www.hotnews.ro/stiri-in.....a-rusa.htm
    Despre articol
    Autorul are dreptate, dar felul in scrie…. In fine chestie de stil.
    Invatamantul: se „facea carte” pentru ca profesorii erau mai profesionisti (poate si mai buni decat cei de acum). Acum in capitalism s-a trecut la amatorism. Propaganda ideologica era omniprezenta cu scopul de spala creierele copiilor. Urmarile acelei spalari de creiere l-am observat in modul de gandire si comportament, dupa revolutie, chiar si la persoane cu studii superioare.
    Industrializarea s-a facut dupa modelul stalinist. Industria grea era pe primul plan, iar dupa ascensiunea Elenei Ceausescu s-a trecut si la o dezvoltare a industriei chimice (ajunsa acum la fier vechi). Rezultatul a fost un consum imens de resurse (pe care Romania nu le detinea) si de energie. Poluarea a fost pe masura combinatelor. HUGE!
    Vorba cantecului:
    „Mmm… Ce oras frumos ! Mmm… Ce oras frumos ! Fabrici si uzine… La mine-n cartier, La tine-n cartier, La ea in cartier, La el in cartier Fabrici si uzine… Mmm… Ce oras frumos ! Mmm… Ce oras frumos ! Fabrici si uzine… Aici a fost cimp, Acolo a fost cimp, La mine a fost cimp, La ea a fost cimp Si-acum sint fabrici si uzine ! Mmm… Ce oras frumos ! Mmm… Ce oras frumos ! Fabrici si uzine… Eu stau intr-un cartier, Tu stai in alt cartier, Ea sta in alt cartier, El sta in cu totul alt cartier, Dar cu totii mergem la fabrici si uzine… ”
    Cresterea masiva a numarului de muncitori proveniti din tarani a dus si la o degradare a pregatirii profesionale. Rezultatul a fost o productie mare si de proasta calitate. Dupa aceea s-a trecut la un nivel superior: „decat mult si fara rost, mai bine putin si prost”
    Nu am beneficiat de repartizarea locuintei, eu mi-am cumparat apartamentul inainte de revolutie (recunosc in fata colectivului ca am avut o atitudine mic-burgheza). A fost o perioada scurta in care s-a putut acest lucru. Si asa am „beneficiat” de 2 ajustari ale pretului. Am platit si ce s-a furat de pe santier.
    Mie dor de o munca patriotica. As vrea sa mai culeg porumbul alaturi de taranimea muncitoare.
    O tempora, o mores!

  28. @24 Transsylvania Phoenix – aveți dreptate. Mea culpa. Fiindcă am scris, cum spuneam, la cald acest articol, mi-a scăpat să precizez la apa caldă: „două-trei ori pe săptămână maxim”. Nu am cum să uit cum făceam baie după ce mama încălzea apa pe aragaz. Tot timpul oalele de 20 L erau la îndemână pentru asta. Era un adevărat ritual.

    Cât privește curentul, din nou, mi-a scăpat să precizez că era întrerupt „cel puțin o dată la două-trei zile”. Cum aș putea să uit urcatul pe casa scărilor, unde nu există ferestre, cu lumânarea aprinsă (pe care mama țin minte că o purta mereu în poșetă) pentru că liftul evident nu funcționa când venea pana. Firește, tot mereu rămâneam blocați în lift, ziua în amiaza mare, dacă aveam ghinionul să fim înăuntru când făceau băieții „economie”. Unele persoane mai nevricoase făceau crize panică în lift. De mai multe ori a fost nevoie să iasă vecinii să deschidă cu patentul ușa exterioară a liftului ca să scoată de acolo pe cineva care nu știa, era prea panicat sau nu ajungea la maneta de siguranță care deschidea ușa. Firește, maneta era între perete și lift. Dacă aveai ghinionul să se pornească la loc curentul când mâna ta bâjbâia pe acolo după manetă, puteai să rămâi fără braț. Mie mi s-a întâmplat odată să pornească liftul când eram cu mâna în poziția pomenită, dar am putut, din fericire, să-mi retrag mâna la timp. Ehei!… Ce vremuri! Parcă m-apucă și pe mine nostalgia… :)))))

    Gazul, în schimb, se lua mai rar. Noi eram pe conductă, nu pe butelie.

    Firește, întreruperile utilităților aveau o anumită arbitrarietate. Nu am reușit niciodată să ghicesc un sistem, o regulă. Uneori am avut și surpriza de a avea apă caldă două-trei zile la rând – nu știu prin ce minune. Vă dați seama ce sărbătoare… Alteori se lua apa cu totul. Cel puțin câteva ore pe zi. Nici rece, nici caldă.

    N-are rost să insist aici. Aș putea scrie un roman despre toate astea…

    E adevărat că sunt tânăr. Dar nu atât de tânăr încât să nu fi cunoscut toate astea pe pielea mea. Dar ce contează?

  29. @25 dusu – :)))))) sunteți comic.
    Mai întâi, numiți analiza mea debilă fără argumente; după care vă plângeți c-ați fost etichetat ca „prostu’ satului”. Apoi, vorbiți de nostalgie în doi peri, amestecându-i pe cei care nu regretă comunismul pentru că au fost victime, cu cei care îl regretă pentru că au condus aparatul totalitar. Apoi, după ce vă întrebați retoric dacă cei care au condus aparatul mai regretă comunismul și ar trebui să înțelegem din sugestia Dvs. că nu, reveniți într-o a doua postare și spuneți că, de fapt, torționarii probabil regretă comunismul. Și introduceți un fitil cu privire la pensiile reduse ale torționarilor care ar fi o pedeapsă insuficientă, cred că sugerați, ceea ce va să zică nici mai mult nici mai puțin decât că ar trebui să fie o preocupare a mea pentru viitor. Pe urmă, emiteți supoziții gratuite privitoare la vârsta mea și la faptul că n-aș fi trăit vremurile respective (probabil v-ați consultat cu baba Omida între timp și v-a ghicit prin poză după ce v-ați conectat la priză să vă vină inspirația). Și, la urmă, sfârșiți prin a confirma, pe fond, tot ce am scris în articol, deși o faceți cu aerul că spuneți cu totul altceva și că prin această confirmare deschideți o ușă nevăzută a unei analize geniale.
    Nu-mi rămâne decât să confirm noua ștampilă care v-a fost pusă la a doua postare: sunteți fără urmă de îndoială un mare Geniu. Personal, mă simt complexat de lumina orbitoare pe care o emiteți. E adevărat, cu anumite intermitențe… Dar ce contează, atât timp cât, alături de baba Omida, sunteți conectat la priză? Doar acum nu se mai ia curentul, nu-i așa? Sunteți un Nou Răsărit pentru codrii vânjoși ai patriei care abia așteaptă să fie hrăniți cu lumina farului atoaterevelator. Și non-debil, bun-înțeles.

  30. @24 Ioan-Florin

    @ 18 Teo Hahn: spuneți Corinei:
    „Bomboana de pe tort vă trădează, însă, așa cum numai pe cineva care vorbește în propria absență îl poate trăda: „Am 41 de ani, nu regret regimul comunist, dar nici nu ma da pe spate ce s-a intimplat dupa. (…) sintem la fel de sclavi (daca nu mai sclavi) ca si inainte.” Deci nu regretați regimul comunist ……..”
    Dom’le, da’ nu prea sunteți acasă cu nuanțele limbii române! Corina folosește verbul a regreta („nu regret regimul comunist”) cu sensul: „nu îmi pare rău după” . REGRETÁ vb. tr. a-i părea rău (după ceva sau cineva); a avea remușcări, a se căi. (< fr. regretter) Sursa: MDN (2000)
    De altfel, dacă reușeați să interpretați corect adversativa „dar”, ați fi înțeles mai bine ce a vrut Corina să spună: nu îmi pare rău după regimul comunist, DAR nici nu mă dă pe spate etc. etc. Adică: nu regret/nu îmi pare rău, DAR nici nu mă bucur de…
    Observ că aceeași greșeală pe care ați făcut-o dvs. o face și comentatorul 11 Bogdan Calehari.
    Cum s-ar spune, vă citiți împreună, dar vă înțelegeți separat. A bon entendeur, salut!

    Vă înșelați. Atât asupra modului în care am înțeles postarea Corinei Schwartz, cât și asupra poziției sale. Nu am înțeles că ea regretă regimul comunist din faptul că spune că nu-l regretă. Ci din tot ce spune în întreaga ei postare, nu doar dintr-o frază pe care Dvs. o decupați, uitând de rest. Pentru că deși pretinde că regimul comunist nu-i naște nici un fel de nostalgii, spune că suntem astăzi la fel de sclavi ca în comunism dacă nu chiar „mai sclavi”. Dacă apare acest grad de comparație în defavoarea epocii actuale, concluzia este că în comunism era mai bine.

    După care continuă cu aberațiile comparative dintre România comunistă și România interbelică spunând că în cea din urmă existau analfabetism, taxe prohibitive de școlarizare, mortalitate infantilă, precaritate a vieții urbane, corupție guvernamentală etc.. Toate sunt teze și proteze stângiste. Pentru că toate astea existau și în comunism în forme încă mai grave, incomparabil mai grave. Dar la ele se adăuga și teroarea, genocidul, tâlhăria de stat, dirijismul, propaganda cu spălarea pe creier, distrugerea țesutului social, distrugerea familiei, minciuna și delațiunea instituționale, abuzarea vieții private, sărăcirea programată, distrugerea arhitecturală a orașelor, distrugerea satelor… Cineva care face asemenea comparații, sugerează implicit prin ele că sistemul comunist a însemnat un fel de progres în chestiunile analfabetismului, mortalității infantile, inaccesibilității la învățătură, corupției guvernamentale sau precarității vieții urbane. Or, noi știm că toate au fost un fiasco. Analfabeți am continuat să avem (și în fruntea statului) și avem și azi. Mortalitate infantilă a existat — eu însumi era să mă curăț de o pneumonie în spitalul statului, cu tot cu perfuzii și medicamente, când aveam 2 ani și ceva. Învățătura a devenit gratuită la toate nivelele, dar era ideologizată și mutilată în conformitate cu doctrina marxistă care a făcut și ca unele domenii de cercetare să fie interzise — așa că gratuitatea n-a însemnat nimic de vreme ce s-a dat liber, practic, numai la minciună. Despre corupție guvernamentală nu are rost să mai pomenesc. Iar despre viața urbană așijderea.

    Dar, dincolo de toate astea, proba nostalgiei Corinei Schwartz stă în ultimele două construcții propoziționale unde spune:

    Concluzie: nu, nu numai toapele inepte (exista si destepte?) regreta sau au motive sa regrete. A SE SLABI!

    Cum s-ar spune, citiți izolat și nu înțelegeți nimic. Au malentendeur, malheur!

  31. sunt perfect de acord cu fondul si forma articolului si cred ca trebuie combatuti cu fermitate cei care cauta nod in papura de genul „da da … stim … asa e … dar nu ne plac unele formulari intrucat ne curge sange din urechi iar alti recipienti nestiutori ar putea rata esentialul din cauza unor adjective mai contondente”

    cred cu tarie ca trebuie eliminate sistematic si cu religiozitate toate opiniile caldute, atente la sensibilitati, predispuse la „sa ne purtam cu manusi ca nu se stie cine s-ar putea simti agresat” … nici nu conteaza resorturile interioare ale autorului, cine este, de unde vine si incotro se duce … marturia este necesara, esentiala … cine e crescut la pension si sufera de osteogeneza imperfecta a creierului trebuie suspus la detoxifiere picatura cu picatura …. numai astfel se caleste, se imunizeaza, isi creeaza anticorpii necesari discernamantului

    care este grupul tinta al acestui articol? pai, cam toata lumea … de ce este necesar ca aerul curat? pai de aia

    intrucat celor care au trait toata istoria pomenita in text cred ca autorul le merge la suflet …. ma refer la cei varstnici fireste, din ce in ce mai putini, deh … cei care au trait sezonul interbelic, razboi, comunism, neocomunism, democratie incipienta; pe de alta parte daca ii mai tine vederea si rabdarea sa citeasca unele comentarii pana la capat o sa fie cuprinsi de panica si nu pot decat sa fiu sigur ca batranilor drepti le va curge apasat o lacrima cand isi vor aduce aminte ororile razboiului, suferinta indelunga si nedreptatile, saracia, foamea si seceta (materiale si spirituale) indurate cu speranta ca vremurile se vor schimba macar pentru copii lor …. si nu s-au schimbat imediat insa inca spera …. poate pentru nepoti? asta ii mai tine in viata pe unii dintre ei …. daca nimeresc cu telecomanda din greseala pe A3 la mircea badea … absolvent de matematica, comedian inchipuit cu o extrem de mare priza la public … s-ar intreba firesc … cam cati sunt ca el? cate suflete ratacesc bezmetic in siajul sau? sunt mai multi decat noi? avem vreo sansa? pai …. nu stim … insa trebuie sa fim fermi si sa combatem la baioneta pe toate fronturile …. doamne, nici macar umorul de calitate nu a supravietuit otravei susurate peste jumatate de veac de catre sistemul educational si propaganda comunista

    apoi sunt cei care s-au nascut mai tarziu si n-au apucat vremuri normale, practic parintii nostri … le-a fost data o misiune paradoxala si ingrata … cu atat mai ferice de cei care au reusit sa traiasca si sa ne creasca cultivand in noi onestitatea si adevarul in lipsa aproape integrala a acestora …. fireste, ma refer la prezenta cotidiana, vizibila a adevarului …. adevarul curat si mantuitor nu se negociaza si nu se postuleaza la mercurialul din piata istoriei … evident ca nici democratia nu il voteaza ca pe barabas si nu il dezbate (a se citi „pune la indoiala”) pe forumuri … adevarul este acela care este … cine nu a facut compromisuri ferice de ei, cine a facut sunt bine facute au ocazia pana la sfarsitul vietii sa isi puna cenusa in cap, de aici incepe totul, macar sa recunosti …. apropos, lumea il vrea pe gica popescu liber, dupa ce l-au vrut si pe gigi becali liber …. pe langa faptul ca practic acest curent starpeste in fasa mugurii unei justitii echitabile oamenii tb sa ia act de un lucru foarte clar pentru care acest individ nu merita nici un milimetru de clementa …. gica popescu nu a recunoscut public furtul, fapta penala … in plus a obstructionat peste 10 ani justitia cu amanari penibile sperand in prescriptie, alaturi si in ton cu mentalitatea interlopa de clan mafiot a celorlalti penali …. i s-a dat condamnare cu suspendare anterior si, desi stia f bine ca este vinovat, a atacat cu recurs hotararea … noroc ca judecatorii romani onesti au parte zilele acestea de un aer respirabil, sa speram ca nu este pasager

    apoi vin copii … care sunt cele mai la indemana victime ale propagandei actuale de politically correctness has gone too far; nevinovati, cu creierele ca o plastilina cu care se joaca mogulii propagandei actuale; sunt crescuti de noi, de copii parintilor nostri adica de nepotii bunicilor nostri; pentru ei au plans si au inghitit umilinta inaintasii, pentru copii ne pasa ca adevarul umbla cu capul spart, pentru ei trebuie sa rostim lucrurile corect gramatical, cu subiect si predicat, inteligibil, fara echivoc …. a ne fi rusine ca suntem barbati si femei, ca ne dorim copii facuti in pat, a fi taxati drept necivilizati daca te revolti cand se popularizeaza mai nou in scoli ca este trendy sa-i selectezi copilului culoarea parului in eprubeta apoi sa-l adopte o mama cu par pe spate si un tata pe tocuri este ca atunci cand primeai o sageata in piept de la tatari si turci doar pt simplul fapt ca erai acasa si raspundeai la sonerie cand ei erau in vizita calare, ghinion, erai in bataia sagetii; si ar fi fost sub demnitatea ta ca atunci cand vedeai cerul inrosit de foc sa iti protejezi familia adapostindu-te in padure … ba mai mult, le ziceai copiilor mangaindu-i pe crestet ca lasa … si tatarii sunt oameni … au si ei locul lor in istorie … peste cateva sute de ani alti copii vor citi despre ei in manuale …. asa a fost scris … pai nu, nu este corect asa … copii trebuie invatati treptat ca viata nu este si nu a fost perfecta niciodata si ca depinde de noi oamenii sa cautam sa ne apropiem de adevar, sa slujim acestuia, sa speram ca vom reusi in demersul nostru

    repet, cred ca toti cei care au trait vremurile descrise si simt lucrurile precum le simte acum autorul trebuie sa scrie si sa publice raspicat, fara teama oricarei interpretari marginale …. cu atat mai mult este binevenit demersul cu cat autorul, alaturi de multi si multi altii ca el, au fost tinta predilecta a mutilarii sufletesti o mare perioada de timp … si cu toate acestea au reusit sa se salveze si sa depuna marturie astazi …. sunt sigur ca stramosii drepti simt ca stradania lor n-a fost degeaba

    PS: ref #9 … da, mi se pare uluitor cu cata usurinta ignora oamenii potentialul tarilor precum Romania …. care, chipurile, ar fi ramas in epoca feudala si ar fi incremenit fara perspectiva in istorie fara salvarea comunista … cu cata usurinta a penetrat si spalat creierele propaganda uzitand lozincile de genul cat se construia, ce a facut pingilica si astia nu mai fac … adica de parca metroul l-a facut iel, cu mainile lui si ale securistilor, de parca acuma daca te duci la berlin sau la londra te plimbi cu shareta ca pe vremea lui caragiale …. si ce baraje a facut dom’le si ce fabrici …. „si ce laser avea pingilica ca cica au trimis rusii rachetele degeaba ca le-a taiat in doua deasupra Prutului” …. d’aia l-au si plumbuit Gorbaciov et comp. dupa aceea … de frica

  32. Ai dreptate Andrei. O mărturie autentică zădărnicește ani de zile de propagandă. Adevărul are foarte multă putere chiar dacă umblă cu capul spart. Sperăm că Theo va continua pentru că sunt destule de spus pe această temă.

  33. Mă gândesc deja la încă unul. Aceeași temă. Dar alt subiect. Doar puțintică răbdare.

  34. Pe mine ma distreaza cum toti vorbesc despre ‘datoria’ externa. Vorbesc cu asa siguranta ca si cum ei au vazut suma sau stiau despre ce este vorba ? A fost data declaratie cat erau datoriile Romaniilor ? A explicat cineva de ce s-a ajuns la datorii ? Si dupa acea vine replica ‘a trebuit sa platim datoriile externe.’
    Acest lucru este defapt o iluzie creata de oameni sa acopere suferinta. Ca si cum acest val tras deasupra la tot ce au trebuit sa indure va da cumva un scop, un tel la tot ce s-a intamplat. Nu va schimba nimic defapt. Este o creatie imaginara facut pentru a distrage atentia, ca un magician care face niste miscari cu mana dreapta pentru ca noi sa nu observam ca in mana stanga ascundea moneda. Oamenii se alinta si zic ca ‘la inceput nu era asa rau dar la final atunci a devenit groaznic’ si continua cu datoriile deobicei.
    Mai asteptam 50 ani sau 100 ani si poate scapam de mentalitatea ce ne-a fost insuflat. Culmea, eu sunt nascut in ’90 si totusi simt ca unele lucruri mi-au fost ‘invatate’.

  35. #daniel
    asa e cum zici, prea corect … ar fi foarte interesant totodata sa ne impartasesti si noua cum ai ajuns sa decelezi graul de neghina … cine te-a ajutat, in ce etape, la ce varste, ce forte interioare, ce lecturi, ce pedagogi …. in afara de parinti si ILD fireste 🙂 …. si fetele mele sunt nascute tot dupa 90 si sunt cu ele in punctul in care trebuie sa fiu foarte atent ce le recomand … si poate ca experienta ta m-ar putea ajuta

  36. @ 30 dusu – taica-miu a fost membru de partid. Muncitor in combinat, la Galati, provenit dintr-o familie cu sase copii (nu cu „shase copii”, poti folosi modalitatea asta de a scrie din epoca mIRC-ului atunci cand intr-adevar crezi ca se distorsioneaza mesajul). In copilarie m-am bucurat de kilogramul de carne macra pe care-l cumpara maica-mea de la o tipa care lucra la abator (parca pretul era de 100 lei). Ca fiu al unui membru de partid ma bucuram de asemenea de lungile pene de curent electric aproape cotidiene. Poate va inchipuiti ca taica-miu, ca membru de partid, avea niste acoliti care stateau la rand la paine, tacimuri (adidasi) si lapte … aveti dreptate, daca acolitii erau bunicul, fratele meu si cu mine 🙂 . Nu ascultam Radio Europa Libera la radioul nostru, pentru ca taica-miu era, in timpul liber, electronist, si aproape toate radiourile din bloc si din sectia lui erau reparate de catre el … intotdeauna facea proba pe postul asta … mie nu prea imi placea, pentru ca eram obisnuit de la bunicii de la tara sa ascult Vocea Americii ( e posibil sa fi reparat radiourile respective tocmai ca sa poata fi receptionat Europa Libera, nu stiu ce sa zic, nu am vorbit cu el niciodata pe tema asta). Apartamentul in care locuiesc a fost din prima proprietate personala, nu l-am vazut niciodata luand parte activ la munca patriotica din bloc (in schimb daca era vreo problema cu adevarat importanta si i se cerea ajutorul era prezent), telefon nu si-a instalat decat dupa revolutie, deci nu avea cum sa asculte convorbirile eventualului vecin cu care am fi fost cuplati pe aceeasi linie. Ceea ce ma deranja cu adevarat (eu eram in clasele primare spre gimnaziu 🙂 ) la el era momentul Revelionului – eu si frati-miu vroiam sa vedem spectacolul oferit de televiziunea de stat sovietica, el vroia sa vada „ce kkt mananca asta”. Nu se uita la emisiunile alea de la congresul al XIII-lea sau al XVI -lea decat atunci cand repara televizoare – avea curiozitatea asta, sa-l auda pe Ceausescu glasuind de Anul Nou.
    E posibil, ca membru de partid, sa fi pus la cale tot felul de afaceri din care sa fi devenit miliardar – da’ o crapat fara sa ne spuna unde a ascuns banii, ori in Banca Internationala a Religiilor, la Bancorex ori la Bankcoop.

  37. Theo,
    bine ai venit printre ILD-isti. Pana si acum, in .dk, cand citesc ce scrii aici, ma apuca plansul la propriu, cand ma gandesc cum traia biata bunica-mea, cum si-a trait saraca aproape toata viata. Si ce vina a avut? Ce vina a avut strabunica-miu, care a stat 6 ani la Gherla (si asta doar pt ca a avut noroc, altii au „beneficiat” de ult mai mult!), de unde a iesit alcoolic dupa care la scurt timp s-a prapadit? Ce vina a avut, il intrebase cineva daca vrea sa lupte impotriva rusilor sau nu? Era pilot de incercare, sigur, cat Romania lupta de partea lui Hitler, a fost bun, pe urma n-amai fost. Cul. Bunica-miu ce vina a avut, sa moara ca un caine, bolnav de inima, pe camp, in soare, pana sa vina vreo salvare, dupa ce facuse cerere sa nu mai fie trimis pe teren, dar cineva (care il amenintase deja cu moartea, si care e si acum mare si tare, la Facultatea de Agronomie, activist cu state vechi), avusese grija sa nu i se aprobe? Ce vina a avut, ca era prea bun in meseria lui, de profesor de horticultura, ca-si facea meseria cu cinste si dedicatie, desi vremurile erau cum erau? Ce vina au avut atatia si atatia oameni ca bunica-miu si strabunica-miu, sa traiasca si sa suporte atata rau, atata si atata mizerie? Ca acuma sa vina unii si sa ii mai omoare inca odata, in efigie, spunand ca „inainte era bine, toata lumea avea de mancare, aia care erau trimisi in lagar erau trimisi pt. ca erau lenesi/nu voiau sa munceasca”? Eu am ajuns sa ma iau la bataie la propriu cu oameni care, aici, au indraznit sa-mi afirme asa ceva. Si nu-mi pare si n-o sa-mi para niciodata rau. Poate ca suna stupid, dar asta e. Multumim Theo, again, pt articol, la mai multe. Si, vorbesc cat se poate de serios, daca scrii o carte, despre lucrurile astea, ai in mine un cumparator.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.