Conferința „de pace” împotriva Israelului de la Paris, o încercare eșuată de dictat

    Print Friendly, PDF & Email

    „Aceasta nu este o conferinţă pentru pace. E un tribunal împotriva Israelului, o conferinţă pentru prejudicierea securităţii sale, a bunului său nume, un proces împotriva Israelului,” este ce a spus Avigdor Lieberman, ministrul Apărării al Israelului înaintea conferinţei.

    Pe 15 ianuarie 2017 s-a ţinut la Paris o conferinţă fără precedent, cu neobişnuit de multe ţări participante, peste 70, conferință ce fusese menită să impună un dictat Israelului şi anume de a stabili din capul locului rezultatul la care ar trebui să ajungă tratativele dintre Israel şi „partenerii de pace palestinieni”. Adică abandonarea inimii patriei sale milenare, Iudeea și Samaria, inclusiv Ierusalimul, şi predarea ei încă inexistentului „stat palestinian”, teritoriu care s-a aflat, între 1949 şi 1967, sub ocupaţie iordaniană. Adică, cu sau fără tratative, Israelul ar fi trebuit să se intoarcă la graniţe imposibil e apărat şi să-şi împartă capitala cu un viitor stat fundamental ostil existenţei sale.

    Nimic altceva nu a putut să urnească până acum „naţiunile iubitoare de pace” ale lumii, într-o asemenea măreaţă și decisiv dorită întrunire. Nici giganticul act terorist din 11 septembrie 2001, împotiva Turnurilor Gemene, nici omorul fără de sfârsit din Siria, cu aproape un milion de morţi, nici omorul continuu, generat de către extremismul islamic şi nici spectrul cancerului ISIS. Face impresia că nimeni nu a auzit de băile de sânge din Libia, Nigeria, Sudan, Darfur, Irak, Yemen, Somalia și Eritreea.

    Dintr-o dată, locul cel mai liniştit şi mai civilizat din Orientul Mijlociu a produs un cod roşu de urgenţă.

    Şi totuşi, acesta este de fapt locul care deranjează cel mai mult lumea musulmană. Însăşi existenţa Israelului este considerată de către lumea islamică, isterizată la modul continuu, drept cel mai mare afront din toată istoria sa. Căci pe acest petec de pământ, pe care invadatorii beduini puseseră măna încă din primii ani al expansiunii lor spre Imperiul Bizantin, a renăscut naţiunea evreiască suverană şi astfel, un petec din Daar es Salaam, „paşnicul” spaţiu islamic, se întoarce la singurii săi posesori legitimi.

    Şi nu e numai asta. Interesele Occidentului se conjugă azi bine cu cele ale islamului. Occidentul, o lume bogată, dar slabă si dependentă, simte că trebuie să se aibă bine cu lumea islamică, altfel riscă şantajele acesteia. Întâi, din motive economice, adică petrolul şi petro-valuta. În al doilea rând, teama de terorismul islamist, care ameninţă pe oricine nu i se supune. În subsidiar, desigur, şi teama de banditismul mafiotic islamist care inundă spaţiul european și îşi impune forţa la nivel micro peste tot.

    Şi dacă mai au și vânt prielnic din partea unui preşedinte american, care a acţionat, timp de opt ani, mai mult sau mai puţin discret în defavoarea Israelului pe plan internaţional şi care în ultimele sale ore de domnie încearcă să împlinească ce nu i-a reuşit până acum, nenumăraţii „prieteni” ai minusculului stat din estul Mediteranei au avut acum prilejul să încerce lovitura.

    Conferinţa, în sine, prin rezoluţia sa, s-a încheiat însă, până la urmă, destul de slăbuţ pentru organizatori şi spre nemultumirea părţii celei mai interesate – cea arabă. Nu s-au impus condiţii, nu s-au stabilit termene limită, nu s-au trasat graniţe (oricum, acestea nu ar fi obligat pe nimeni). În termeni vagi, a fost chiar condamnat terorismul. S-a afirmat că rezultatele trebuie sa fie obţinute numai prin tratative directe. Israelul nu a participat. Nici „palestinienii”, care oricum nu sunt stat.

    Nimic nou, deci. O dusă, o venită şi o vreme prăpădită.

    Un spectacol grandios şi o poză „de promoţie” impresionantă, care nu pot înlocui un acord reciproc. Un dictat nu merge acolo oricum.
    S-ar putea ca pe 17 ianuarie să mai fie împinsă încă o iniţiativă antiisraeliană la ONU, dar probabilitatea nu e mare.

    „Palestinienii” au o problema fundamentală care-i face să refuze tratarea unei soluţii şi să dorească un dictat din exterior.

    În 2000, la Camp David, premierul Ehud Barak i-a propus lui Arafat, practic, întreaga Cisiordanie plus Muntele Templului.

    A fost refuzat.
    În 2008, premierul Olmert i-a oferit lui Mahmud Abbas cam aceleaşi lucruri.

    A fost refuzat.

    Azi nu ar mai vedea asemenea oferte şi motivul e clar.

    Motivul e oferit de Gaza, care, evacuată în 2005, s-a transformat într-o baza militară de atac terorist, iar în nebunia teroristă de azi, care devorează zona, e exact ce-i lipseşte Israelului…

    Chestiunea stă în însăşi definiţia soluţiei problemei, aşa cum sună ea în arabă și nu aşa cum e afisată pentru lumea din exterior.

    În Carta „Organizației pentru Eliberarea Palestinei”, a partenerului la interminabilul „proces de pace”, este stabilit că rezolvarea problemei constă în „eliberarea” întregii Palestine geografice şi instituirea unu stat arab pe intregul teritoriu, deci „obliterarea” Israelului.

    Un acord cu graniţe stabilite şi parafate ar lega însă, dpdv legal, „palestinienii” de mâini şi de picioare, iar ei nu ar mai putea continua „lupta lor legitimă”. Mai mult, niciun guvern israelian nu le-ar putea satisface şi pretenţia de a primi pe teritoriul său milioanele de urmaşi ai refugiaţilor arabi din 1948, act neîndoios de sinucidere.

    În plus, o chestie de denumire. Dacă „palestinienii” ar dori într-adevăr să se limiteze, pentru viitorul lor, drept stat la aşa-zisele „teritorii ocupate”, s-ar denumi, de exemplu, „West Bank and Gaza”, şi nu „Palestine”, teritoriu care include tot Israelul.
    Reaua lor credinţă e evidentă și larg cunoscută.

    Promotorii încercarii de dictat de la Paris, însă, se pare că au înţeles, până la urmă, două lucruri. Întai, că Israelul nu ar fi implementat nimic din ce i-ar fi periclitat existenta; în al al doilea rând, că după ce preşedintele american Obama îşi va fi luat catrafusele de la Casa Albă şi după ce noul preşedinte va fi terminat deratizarea, poziţia americană faţă de Israel va reveni la normal şi că e bine să ţină cont de asta.

    Atunci gândindu-se la toate acestea, participantii și-au domolit entuziasmul și s-au întors la casele lor.

    O zi mai târziu, comisia miniștrilor de externe ai UE a refuzat să adopte documentul conferinței.

    A fost vreo conferință la Paris?…

    The following two tabs change content below.

    Corneliu

    Israelian născut, crescut, educat, trăit și muncit în România. Colaborator ILD.

    6 gânduri despre “Conferința „de pace” împotriva Israelului de la Paris, o încercare eșuată de dictat

    1. Foarte buna analiza. Ce ar mai fi de adăugat este ca acești așa ziși lideri au mai cheltuit ceva bani degeaba stand la Paris câteva zile. Dar nu le pasa. Am plătit tot noi, poporul.

    2. 1. Dumnezeu a dat teritoriul asta poporului evreu. Implicit, orice dezbater pe tema asta nu-si are locul.
      2. In fapt, teritoriul locuit de evrei ar trebui sa fie si mai mare.
      3. Sper ca, pina la urma, evreii sa ocupe si teritoriile „palestinienilor” – in fapt, arabi ca toti ceilalti, poate inca mai lenesi, daca asta se poate imagina.
      4. Statul evreu arata ca o gradina si israelienii sint maestri in orice tehnologie – poate cineva mentiona macar o contributie a lumii arabe la viata moderna ?

    3. Stinga mondiala are multi -prea multi- agenti KGB/FSB.
      Poate ca Israelul ar trebui sa inteleaga acest lucru elementar.

    4. cred ca cele 70 de state participante inca nu au fost zguduite mai tare cu acte teroriste.pe toti ii intwereseaza acest teritoriu aiurea care este si nu poate fi aparat.
      este un act tacit de antisimitism .numai poti sa ai incredere in nimeni.
      pana si Kery un antisemit noturiu reprezinta america ,care a fost aliatul principal al israelului si invers.
      oricum este o rusine ce sa facut la aceasta conferinta.problema centrala a omenirii este statul palestinian.
      cretinismul ii caracterizeaza pe toti cei prezenti

    5. Este o problema spinoasa. Israelul nu poate accepta crearea adoua state atata timp cat nu exista nici o garantie a stabilitatii statului atata timp cat hamasul care dicteaza in Gaza si Iranul cer desfintarea statului Israel. Cine poate garanta ca statul palestinian nu va incalca tratatuvele ?. Intre statele arabe sunt disensiuni, deci cine va putea garanta respectarea tratativelor? Obama a slabit bunele relatii israeliano-nord americane. Speram ca noua administratie americana va remedia relatiile si va acorda spijin .

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.