Consecințele minciunilor lui Radu Carp (PNL) despre Polonia

    Print Friendly, PDF & Email

    De când conservatorii de la PiS au câștigat alegerile din Polonia, în 2015, o campanie mincinoasă de presă s-a dezlănțuit împotriva lor. În limba română, mare parte din această campanie a fost demontată, pe larg și în detaliu, de Anca Cernea, care cunoaște limba polonă și urmărește atent scena politică și culturală din Polonia de foarte mulți ani. Pe ILD am creat chiar o rubrică specială dedicată explicării și demontării aceste campanii – NU ERA O VOLGĂ – ERA O BICICLETĂ – ȘI NU I S-A DAT – CI I S-A LUAT”.   

    În fine, una dintre acuzațiile mincinoase care circulă este cea de „antisemitism”, iar unul dintre cei care participă cu entuziasm la această campanie în România este Radu Carp, secretarul executiv și „responsabilul pe politica externă al PNL”.

    (imagine primită de la un facebook-ist)

    Avem aici un caz clasic de fake news. Unul cu originea în presa germană, unde abundă acuzațiile de „autoritarism”, „iliberalism”, „antisemitism”, „fascism” și „nazism” etc la adresa conservatorilor polonezi. Incidental sau nu, aceleași acuzați apar și în presa rusă, și pe site-urile pro-ruse din România – de altfel platforme cunoscute tuturor pentru echidistanță și înclinații pro-dremocratice. Multe dintre aceste acuzații au fost preluate, ca atare, și de presa de largă circulație din România.

    În imaginea de mai sus, Jarosław Kaczyński este înfățișat în hainele lui i, dictatorul comunist care a instaurat Legea Marțială în 1981 (împotriva mișcării Solidaritatea din care Kaczyński a făcut parte) și un susținător deschis al partidului aflat acum în opoziție (PO). Kaczyński este înfățișat cu cizma așezată dominator pe capul însângeratei democrații poloneze. Scena e de la o paradă din Germania, Düsseldorf, din februarie, anul trecut. De altfel, nu e singurul exemplu, aici puteți urmări un o secvență difuzată în 2010 de televiziunea de stat germană ZDF, în care se face o ironie „fină”, chiar în ziua înmormântării lui Lech Kaczynski, mort la Smolensk. Există și acest clip, difuzat tot de ZDF, în care Dna Beata Szydlo, care ocupă funcția de prim-ministru în Polonia, apare ca nazistă (min. 1.37). Nici mai mult, nici mai puțin.

    De curând, Radu Carp deplângea pe Facebook faptul că nu se scriu analize serioase despre Polonia în limba română. Analizele serioase și foarte detaliate există, dar Radu Carp le-a evitat chiar și atunci când acestea i-au fost semnalate direct. Nu o dată. Rezultatul ignorării acestora îl vedem în asemenea gogomânii (adevarul.ro, decembrie 2015):

    Venirea la putere a PiS anulează orice şansă a Parteneriatului Strategic al României cu Polonia. Acest parteneriat este considerat, mai mult ca probabil, a fi parte a moştenirii guvernării PO care trebuie abandonată. Interesant de remarcat că centrul afiliat NATO, a cărei conducere a fost schimbată de Macierewicz în timpul nopţii, era nu numai un parteneriat polonezo – slovac dar şi România avea o contribuţie la funcţionarea acestuia. Guvernul PiS nu a considerat necesar să prezinte scuze nici unui stat membru NATO implicat, prin urmare nici României.

    Un paragraf demn de bancul cu Radio Erevan – așa e, doar că pe dos:

    1. Abia cu PiS la guvernare Polonia devine un potenția partener serios al României în cadrul NATO.  De ce? Sunt mai multe motive, cu toate necunoscute lui Radu Carp, iar unul dintre acestea este faptul că Radoslaw Sikorski, care din poziția de ministru de externe PO (actuala opoziție) al Poloniei susținea, în 2009 și din nou în 2012, că nu este interesat de scutul american antirachetă. Același Radoslaw Sikorski spunea, în 2009 și din nou în 201o,  Rusia trebuie să intre în NATO.  Detalii pe larg, aici.

    2. Al doilea fals demn de Radio Erevan este cel privind „centrul afiliat NATO”, care a fi fost „luat cu asalt” de guvernarea PiS. Corecție: „centrul” nu era „afiliat NATO”, ci din contră, era afiliat serviciilor ruse (FSB). Puteți citi pe larg, aici.

    D-le Carp, vreau să vă ajut. Data viitoare când aveți nelămuriri în ce privește Polonia, data viitoare când aflați detalii zguduitoare despre „putinismul”, „fascismul”, „nazismul” și „antisemitismul” guvernului polonez, intrați pe ILD.

    Asta dacă doriți să vă respectați funcția și meseria.

    Întorcându-ne la „știrea” despre „antisemiții” de la Institutul Cultural Polonez, aceasta a fost catalogată drept o minciună dezgustătore de Bronislaw Wildstein, gânditor și jurnalist polonez de origine evreiască, important disident anticomunist și unul dintre fondatorii Solidaritatea:
    (traducere Anca Cernea):

    … Textul TAZ [ziar German] nu este doar o manipulare, ci o insinuare și o minciună dezgustătoare.

    Ziarul german „Tageszeitung” (TAZ) a scris că a fost demisă Katarzyna Wielga-Skolimowska din funcția de director al Institutului Polonez, din Berlin, pentru că ar „dedica prea multă atenție temelor evreiești.” Potrivit ziarului, acest aviz ar fi fost dat de ambasadorul Poloniei în Germania, Andrzej Przyłębski.

    Un alt motiv pentru îndepărtarea doamnei director ar fi acela că în locul filmului „Smolensk” a prezentat „Ida”. Informația s-a răspândit ca fulgerul în Germania și în întreaga lume.

    Ieri m-a întrebat despre asta bine-cunoscutul scriitor și jurnalist francez Olivier Guez. S-a ajuns ca pe această bază să fie acuzat guvernul din Polonia și reprezentantul său în Germania de antisemitism.

    Calomniile sunt citate cu satisfacție de „Gazeta Wyborcza”. Deja s-a constituit un front internațional pentru apărarea fostei directoare.

    Și cum a fost de fapt?

    Wielga-Skolimowska a fost revocată de către Ministerul Afacerilor Externe, iar Przyłębski nu a avut, și nici măcar formal nu putea să aibă, nimic de-a face cu asta. Într-adevăr, când a fost întrebat, el a trimis Ministerului un document cu privire la modul în care el vede activitatea Institutului în anul care urmează. Apărea acolo o formulare cum că prezentarea relațiilor polono-evreiești ar trebui completată cu relațiile polonezilor cu alte popoare care locuiau în ținuturile de odinioară ale Republicii Polono-Lituaniene. Și atâta tot.

    Textul TAZ nu este doar o manipulare, ci o insinuare și o minciună dezgustătoare. Dar orice este permis pentru a diaboliza guvernul PiS și pe reprezentanții săi. Faptul că presa germană, și în urma ei, și cea din alte țări, răspândesc acest tip de calomnie fără măcar să-i ceară lui Przyłębski vreo explicație, arată cât de jos au căzut mass-media din Europa de Vest. (…)

    Constructorilor de intrigi nu le pasă dacă întăresc astfel stereotipul polonezului-antisemit. Trebuie să recunoaștem că acesta chiar le convine. La fel ca și ponegrirea ambasadorului, care în realitate reprezintă contrariul imaginii care se încearcă să-i fie lipită.

    Iar acțiunea de „apărare” a fostei directoare arată încă o dată modul în care este tratată Polonia în Europa. Să ne imaginăm că polonezii ar dori să indice ei în mod oficial cine trebuie să ocupe funcția de șef al Institutului Goethe sau Molière în țara noastră? Acest tip de comportament nu este câtuși de puțin acceptabil în relațiile dintre țări suverane. Să sperăm că Ministerul polonez al Afacerilor Externe va fi în măsură să reacționeze ferm la astfel de excese.

    I-am atras atenția pe Facebook dlui Carp. Răspunsul a venit prompt și abrupt: o ploaie de jigniri, acuzații calomnioase și ironii infantile. Mai jos e comentariul inițial și schimbul de replici, impreuna cu consecințele minciunilor lui Radu Carp, cunoscut drept „responsabilul pe politica externă al PNL”:

    Carp Radu Domnule Andries, nu imi place sa intru in polemici cu dumneavoastra pentru ca imi ocupa inutil timpul iar eu am lucruri mai importante de facut. Situatia din Polonia este intr adevar grava, din punct de vedere al respectarii democratiei si drepturilor omului. Exista atatea rapoarte si studii in acest sens incat as pierde vremea timp de o zi sa le mentionez doar. Eu vorbesc de pe pozitiile drepturilor omului, dumneavoastra de pe o pozitie ideologica, de stanga, de negare a drepturilor omului. Ma puteti injura cat vreti, in lipsa de argumente. In definitiv, o faceti pe pagina dvs.

    Costin Andrieș Domnule Carp, in primul rand, dv vedeti injuraturi unde acestea nu exista. v-am rugat doar sa nu mai distribuiti falsuri despre Polonia, si nu fac asta de pe pozitii ideologice, nici de dreapta, nici „de stanga”. Acuzatia ca as „nega drepturile omului”, din cauza ca va atrag atentia asupra unor erori pe care le perpetuati, este o fabulatie si o acuzatie care nu va face cinste.

    Unul dintre falsuri este cel privind „centrul afiliat NATO, a cărei conducere a fost schimbată de Macierewicz în timpul nopţii, era nu numai un parteneriat polonezo – slovac dar şi România avea o contribuţie la funcţionarea acestuia. ” (advarul.ro, 29 dec 2015)

    Acela nu era un centru afiliat NATO, ci afiliat FSB. Chiar NATO a negat ca ar fi avut vreo legatura cu centrul. Ar fi trebuit doar sa va documetati inainte de a sustine acest fals. Dar nu ati facut-o.
    O puteti face acum http://inliniedreapta.net/intre-zvonistica-si-realitate…/
    In al doilea rand, ma intereseaza foarte putin sa intru intr-o polemica cu dvs; ma intereseaza mult mai mult sa arat tertilor falsurile pe care le distribuiti.
    Va mai arat, din nou, unul din acelasi articol. Spuneti:
    „Venirea la putere a PiS anulează orice şansă a Parteneriatului Strategic al României cu Polonia. Acest parteneriat este considerat, mai mult ca probabil, a fi parte a moştenirii guvernării PO care trebuie abandonată.”

    Realitatea este diametral opusa, cum v-am mai aratat, prin stirea din ianuarie 2016:


    „Scopul Ministerului Apărării Poloniei este o baza instalarea unei baze militare permanente NATO și baze americane în țară, a declarat ministrul Antoni Macierewicz, citat de Radio Poland.
    Macierewicz a adăugat că sistemul antirachetă Patriot, care este provizoriu, ar trebui extins pentru a deveni permanent. Declarația a fost făcută în timpul unei vizite de la finalul săptămânii trecute în vestul Poloniei, împreună cu ambasadorul american la Varșovia, Paul Jones. Vizita a fost prilejuită de exercițiile militare comune polono-americane numite „Panther Assurance”.
    Macierewicz a declarat că Polonia își dorește întărirea cooperării cu aliații, în special întărirea flacului estic al NATO. Acesta va fi un punct prioritar al Poloniei în timpul summitului NATO din Varșovia, ce se va desfășura în iulie a.c.”

    Cum spuneam, e vorba de erori concrete, nu de sloganuri.

    Costin Andrieș Pe de alta parte, pozitia dv e ideologica (de stanga, chiar), in caz contrar nu ati avea nevoie sa recurgeti la falsuri.
    Renuntati la ideologie si documetati-va, iar daca nu stiti de unde, cititi articolele Ancai Cernea despre Polonia.

    Costin Andrieș Dvs distribuiti minciuni si ma acuzati pe mine, din interiorul unui partid pe care l-am votat si din pozitia dv de politician. Este mai grav decat ce fac eu, in nume propriu. In loc sa ma acuzati in mod calomnios, corectati falsurile.

    Carp Radu Aveti timp, nu gluma! Nu cunoasteti situatia din Polonia decat dintr un cerc restrans de parerologi in compania carora poti sa stai foarte relaxat pentru ca nici nu stiu mai mult si au o calitate: aplauda tot ce li se spune, nu pun nimic la indoiala. Sa va dau un breaking news de acum cateva saptamani: PPE a decis sa sustina ALDE in sanctionarea Poloniei. Eu sunt consecvent, sustin pozitia PPE.

    Costin Andrieș Dle Carp, despre minciunile pe care le raspanditi, demontate mai sus, nimic? http://adevarul.ro/…/binele-natiunii…/index.html

    Carp Radu Eu prefer sa scriu articole, carti, etc. Dvs. sunteti in categoria somerilor intelectuali care isi consuma energia pe facebook, bloguri, fara a avea ceva de spus in mod real, pentru placerea de a monologa si a crede ca esti auzit. E si asta un stil de viata. Eu intervin doar cand am ceva de spus.
    Costin Andrieș Dv trebuie sa sutineti adevarul despre Polonia in PPE, daca faceti parte din acel grup.

    Cum o face de exemplu Traian Ugureanu http://adevarul.ro/…/apa-polonie-1…/index.html

     
    Carp Radu Asta este toleranta in spiritul ” liniei drepte”: ai scris ceva, rectifica rapid ca sa intri repede in front. Afirmi ceva, e minciuna daca nu convine unui individ. Ministerul Adevarului!
     
    Costin Andrieș Astea sunt niste acuzatii ridicole dle Carp Radu si din nou, nu va fac cinste astfel de jigniri.
    Daca dv ati scris ceva care e o MINCIUNA trebuie sa corectati.
    Dv munciti pentru ca ati fost trimis acolo de alegatorii care v-au votat si sunteti platit de acei alegatori. Cu alte cuvinte, trebuie sa reprezentati interesele alegatorilor si ale Romaniei in PPE, nu sa reprezentati PPE in Romania.

    Costin Andrieș Carp Radu, dv trebuie sa imi dati socoteala mie, ca alegator, nu sa jigniti cand vi se atrage atentia, pt ca dv ma reprezentati pe mine din functia in care ati fost trimis prin vot, nu invers. Este atat de simplu.

    Carp Radu Reusiti sa ma faceti sa rad! Unde am fost eu trimis, la PPE?! Ma platesc pe mine alegatorii dar unde m-au ales ca nu stiu?! E comic dar de fapt e trist!

    Costin Andrieș Alegatorii au ales PNL, corect? Corect. Dv sunteti in PNL, corect? Corect. Dv reprezentati alegatorii PNL, corect? Corect. Nu reprezetnati pozitia PPE, ci alegatorii si interesul Romaniei in PPE. Dv nu trebuie sa sustineti pozitia PPE daca aceaasta e gresita, ci interesul Romaniei, adica adevarul. Iar interesul Romaniei este ca dv sa nu perpetuati minciuni despre Polonia, v-am spus mai sus de ce.
    Cineva trebuie sa va zica si asta. Am fost eu acum.

    La final, recomand o carte. Dlui Radu Carp ii va fi de mare ajutor:

    P.S. Cateva minute mai tarziu, a venit si replica. M-a acuzat, dintre toate relele posibile, de „pozitii antisemite”, ” intoleranta si antisemitism”. Nici mai mult, nici mai putin.

     

    7 gânduri despre “Consecințele minciunilor lui Radu Carp (PNL) despre Polonia

    1. Definiția onestității intelectuale formulată de Olavo de Carvalho:
      „A nu pretinde că știi ceea ce nu știi, și a nu te face că nu știi ceea ce știi”.

      Evident, Radu Carp nu știe despre Polonia nici măcar minimul necesar pentru a avea o părere, cu atât mai puțin pentru a vorbi despre asta în public, nici vorbă de a rezista unei dezbateri cu cineva care chiar știe.
      Pe de altă parte, sunt totuși lucruri pe care sigur le știe chiar și Radu Carp, sau ar trebui să le știe, pentru că ar avea de unde să le afle, informațiile fiind disponibile cel puțin pe ILD.

      Ce o fi motivând zelul propagandistic al secretarului executiv al PNL?
      Un indiciu ar fi ăsta: zice că susține poziția PPE.
      PPE este Partidul Popular European, dominat de CDU, partidul de guvernământ din Germania. Partidul liberal din Polonia PO, actualmente în opoziție, înființat de Donald Tusk, purtătorul de poșetă al Angelei Merkel, face parte și el din PPE.
      Secretarul executiv al PNL promovează așadar în România interesele lui Merkel și ale valeților ei din Europa, în loc să promoveze interesele României în PPE.

      Politicienii germani nu visează nimic altceva decât să se împace cu Rusia și să se rupă de America.
      În regiunea noastră a apărut, de când conservatorii lui Kaczynski au câștigat puterea în Polonia, posibilitatea unei alianțe care să contracareze tendința nemților de a se înțelege cu rușii peste capul nostru.

      Propaganda antipoloneză în limba română este aliniată intereselor Rusiei și Germaniei.
      Interesul României este să se alăture acestei alianțe propuse de conservatorii polonezi țărilor din Europa de Est, sau măcar să-și păstreze libertatea de putea a acționa în acest sens.

      http://inliniedreapta.net/sa-c.....-germania/

      Propaganda de tip Radu Carp – dar și cealaltă, de afinitate estică, de tip Armand Goșu, Octavian Milewski,etc, se îndreaptă tocmai spre asta: excluderea posibilității alăturării României la o alianță cu Polonia și celelalte țări din zonă, alianță care ne-ar întări securitatea și ne-ar apăra interesele, atât față de UE (Germania) cât și față de Rusia.

      Acum, întrebare:
      Cum e posibil ca PNL să permită acestui secretar executiv să scrie, cu evidentă lipsă de competență și de bună-credință, texte de propagandă împotriva intereselor României?
      Care e până la urmă poziția partidului, cea exprimată de Traian Ungureanu, sau cea exprimată de Carp?

    2. Anca, Radu Carp vorbeste nu doar din pozitia de secretar executiv, orice ar insemna aia inafara de mutat scaune si executat cafele. Radu Carp vorbeste din pozitia de propunere PNL pentru post de Ministru de Externe ( http://adevarul.ro/news/politi.....index.html ), in cazul in care ar fi castigat alegerile. Este mai serios si mai grav decat am crezut. Daca Radu Carp ar fi ajuns Ministru de Externe, pozitia oficiala a Romaniei ar fi fost ca Polonia este condusa de antisemiti.

      Cred ca la asta PNL ar trebui sa dea un raspuns: este pozitia oficiala a PNL ca Polonia e condusa de antisemiti?

    3. radu carp e provenit din pdl, a ajuns penelist dupa fuziunea din 2014. deci si pedelistii din pnl sunt de acord cu ce zice carp?

    4. Păi cică PNL s-a gândit să-l pună ministru de externe (în vis, desigur) pe Carp.
      Nu pe Traian Ungureanu.
      Asta spune mult despre PNL.
      Ultimul ministru de externe PNL de care îmi amintesc e Marga. Prietenul lui Filipov.

    5. Mai e o chestie. Nu stiu cat cantaresc acuzatiile lui Carp de antisemitism la adresa PiS, cand, pe de o parte o face foarte lejer doar pe baza unor stiri pe care nu le verifica, iar pe de alta parte, cand ii arati ca concluzia lui e gresita si ii subliniezi cu rosu greselile grosolane si minciunile din articole, te acuza si pe tine de antisemitism. Daca sotia taie maioneza, ce face Carp? O acuza pe biata femeie de antisemitism?

      Apoi, eu nu am auzit nici o vorbulita de la vigilentul domn Carp cand PNL l-a pus pe Marian Munteanu candidat la Bucuresti, un individ inconjurat de putinisti si securisti care in anii 90 publica reviste legionare si articole in serial in care expunea pe larg cea mai primitiva paranoia antisemita – articole si revista de care nu MM s-a dezis.
      In schimb, Radu Carp vede antisemitism in PiS, partid condus de oameni pro-Israel, si pe ILD, unul dintre cele 2-3 site-uri pro-Israel din Romania, cel mai vizibil, oricum, si care scrie despre antisemitism de vreo 10 ani.

    6. Culmea e că demontarea pe ILD a minciunilor lui Carp în acest caz se bazează pe articolul citat mai sus, semnat, nici mai mult, nici mai puțin, de Bronislaw Wildstein, care a reacționat cu indignare față de aceste minciuni, lansate inițial în Germania și pe care la noi Carp și-a asumat sarcina de a le rostogoli.

      Ok, dacă se încumetă Carp, eu sunt gata să-i aranjez o întâlnire cu Bronislaw Wildstein, în care ar putea încerca să-i explice acestuia cum că, prin reacția lui pe această temă, Wildstein a trecut linia roșie a antisemitismului.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.