Mohamed Elibiary, consilier numit de administrația Obama în Departamentul de Securitate Internă (Department of Homeland Security) al Statelor Unite al Americii, scria ieri pe contul personal de twitter, că SUA e un „stat islamic”.

„Te rog arată-mi un SINGUR exemplu de țară islamică în care ne-musulmanii sunt tratați egal”, îl întreabă „tim lee”, la care Mahomed Elibiary răspunde „America și da, consider Statele Unite ale Americii o țară islamică…”.

Mahomed Elibiary și-a arătat în mod repetat simpatia față de organizația islamistă radicală, Frăția Musulmană, înființată de Hasan al-Banna în 1928 în ideea creătii unui un stat islamic mondial.

În timpul protestelor-gigant din Egip de vara trecută, zeci de milioane de egipteni au ieșit în stradă în opoziție față de guvernului teocratic al Frăției Musulmană. Frăția Musulmană a ajuns la putere prin înlăturarea lui Hosni Mubarak în 2011, în aplauzele lui Barack Obama, SUA pierzând astfel cel mai mare aliat din lumea musulmană. Frăția Musulmană a reușit să ruineze economia Egiptului și să distrugă turismul în scurta perioadă în care s-a aflat la putere – „industria turistică a suferit o prăbușire spectaculoasă: dintr-o flotă de aproximativ 320 nave turistice pe Nil, doar cinci sau șase mai circulă. În trecut Luxor era vizitat de 20 mii turiști zilnic; în prezent o zi bună înseamnă 400 sau 500 turiști”, scrie Emil Borcean. Organizația teroristă Hamas, a devenit, „dintr-o problemă de securitate națională a Egiptului, un oaspete obișnuit al palatului prezidențial de la Cairo”, scrie într-un articol-eseu ce pune în context istoric evenimentele din Egipt, Bogdan Calehari. Hamas este de facto parte a Frăției Musulmane.

În aceeași perioadă, foarte importantul consilier pe securitate națională a Statelor Unite ale Americii, Mahomed Elibiary transmitea opozanților Frăției Musulmane amenințări din partea conductorului Al Qaeda (cu care Frăția Musulmană e în relații apropiate), Zawahiri :

Tot de pe contul lui oficial de twitter, Elibiary transmitea imagini în semn de prijin pentru protestele islamiste ale Frăției Musulmane:

Mahomed Elibiary a copiat ilegal informație secretă de pe serverele Texas Department of Public Safety și a încercat să o vândă presei de stânga ca dovezi a „islamofobiei” și „rasismului” guvernatorului din Texas, Rick Perry. Nici pozițiile lui pro-islamiste, nici acest abuz, nu au determinat concedierea lui, ci dimpotrivă, promovarea.

În 2009, în timp ce preşedintele Obama se pregătea să plece din Washington spre Orientul Mijlociu, a dat cîteva interviuri la radio şi tv din Casa Albă pentru a-şi stabili priorităţile călătoriei de cinci zile, incluzînd aşteptatul discurs de joi la Universitatea Cairo din Egipt.
Într-un interviu cu Laura Haim, la televiziunea franceză Canal Plus, Obama a spus că SUA ar putea fi considerată drept “una dintre cele mai mari ţări musulmane din lume.” Detalii – Obama: SUA ar putea fi considerată drept “una dintre cele mai mari ţări musulmane din lume”

Mulțumesc lui Devis Grebu pentru ilustrație.

update

Nu a fost o gafă, nici o scăpare accidentală. Mahomed Elibiary, susținător al Frației Musulmane, care e practic același lucru cu gruparea teroristă Hamas, este mândru de declarația lui („SUA e un stat islamic”) și speră că va genera “o serie de dialoguri constructive” pe viitor. Consilierul numit de Administrația Obama la Homeland Security, securitatea internă a Statelor Unite (a nu se confunda cu Securitatea comunistă), departamentul care are printre principalele misiuni lupta cu terorismul islamic, spune sfidător că America, țara lui de adopție, este o țară islamică. De ce ar avea ezitări când președintele SUA a spus deja același lucru?

YES WE CAN!

Print Friendly, PDF & Email

3 COMENTARII

  1. Radicali islamisti, infiltrati in Administratia Obama? (ziare.com, ianuarie 2013)

    Sase americani de origine islamica lucreaza in Administratia Obama si sunt membri ai Fratiei Musulmane, sustine o revista egipteana.

    Potrivit Rose El-Youssef, preluata de Israel National News, este vorba despre Arif Alikhan, asistentul secretarului pentru politici de dezvoltare din cadrul Departamentului de Stat, Mohammed Elibiary, membru al Departamentului de Securitate al SUA, Rashad Hussain (foto), trimisul special al SUA la Organizatia Conferintei Islamice, Salam al-Marayati, co-fondator al Consiliului Public Musulman (MPAC), Imamul Mohamed Magid, presedintele Societatii Islamice pentru America de Nord (ISNA), si Eboo Patel, consilier al presedintelui Barack Obama.

    Revista egipteana sustine, fara a prezenta insa probe, ca cei sase au ajuns in apropierea celui mai puternic om din lume „schimbandu-si orientarea dintr-o pozitie ostila gruparilor islamice in adepti ai Fratiei Musulmane”.

    Alikhan este fondator al Organizatiei Mondiale Islamice, pe care jurnalistii egipteni o identifica drept „filiala” a Fratiei Musulmane. In articolul din revista se afirma ca acesta este legatura directa dintre Administratia Obama si „primavara araba” din 2011.

    Elibiary ar fi dezvaluit informatii secrete si ar fi jucat un rol important in elaborarea strategiei anti-terorism a Administratiei Obama.

    Niciuna dintre acuzatiile facute de revista egipteana nu este probata, dar articolul a fost preluat de mai multe organizatii de presa.

    In ciuda faptului ca Fratia Musulmana a ajuns la putere, in Egipt, pe baza unor platforme anti-americane si anti-israeliene, aceasta tara urmeaza sa primeasca 20 de avioane de lupta F-16 de la americani. Avioanele au fost comandate de Hosni Mubarak, dar Fratia Musulmana nu a anulat contractul, atunci cand a preluat puterea.

    si http://adevarul.ro/international/statele-unite/presa-egipteana-fratia-musulmana-banuita-s-a-infiltrat-printre-membrii-echipei-barack-obama-1_50ed95ea56a0a6567e5ccfa2/index.html

  2. Radicali islamisti, infiltrati in Administratia Obama?
    Doar acolo, oare?
    Este destul de cunoscut faptul ca organizatiile teroriste de tip hammas, hezbollah[in special ultima] au fuzionat cu organizatii ale crimei organizate astfel ca tot ceea ce tine de comertul de droguri, trafic de persoane, spalare de bani, asasinate la comanda s.a.m.d este sub apanajul acestor organizatii in occident.
    Ceea ce inseamna resurse suficiente de a mitui cati politicieni occidentali doresc.
    So, ce-i de facut?
    Deocamdata salutam infiintarea INTERPOL FOUNDATION FOR A SAFER WORLD, la conducerea careia a fost pus un crestin libanez, Elias Murr si care trebuie sa reformeze nu doar interpolul prin largirea atributiilor si competentelor acestuia ci propune si o reforma a dreptului penal modern care sa duca la criminalizarea unor acte care au legatura cu terorismul.
    Sanse de succes.Mici de tot.
    Nu de alta dar interpolul nu are competente de lupta si impotriva monstruozitatii creata de europeni, adica impotriva scolii neomarxiste de la frankfurt :), care serveste de minune extinderii califatului islamic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here