Creştinismul este ilegal în anumite zone din Marea Britanie pentru a nu jigni musulmanii

Îmi este foarte greu de fiecare dată cînd să scriu ceva despre Marea Britanie şi asta deoarece cantitatea de lucruri aberante este inepuizabilă. Aberantul britanic este baroc, şi cu greu am reuşit să limitez postarea de faţă la cîteva evenimente care redau minimalist esenţa.


Un predicator catolic este în centrul unui scandal privind libertatea de expresie după ce poliţia l-a ameninţat cu arestul pentru că a citit din Biblie în public.

Miguel Hayworth în vîrstă de 29 de ani şi tatăl său John Hayworth, ambii membri ai Christian Legal Centre, au fost agresaţi de trei poliţişti în timp ce citeau pasaje din Biblie în St Ann’s Square din Manchester. În momentul în care au fost abordaţi de poliţişti Miguel citea pasaje din Vechiul şi Noul Testament, iar tatăl său împărţea trecătorilor pasaje din Evanghelie.

„De la ora 14 am fost abordat în repetate rînduri de poliţişti care m-au acuzat de incitare la ură şi comentarii homofobe şi rasiste”, a spus Miguel. Poliţiştii au spus că „este ilegal să predici şi să imparţi pliante: predica pe stradă jigneşte iar împărţitul pliantelor constituie hărţuire şi poade duce la arest”.

Jumătate de oră mai tîrziu un al doilea ofiţer a afirmat că predicatorul a fost acuzat de incitare la ură religioasă şi dorea să îl avertizeze că predicatul în public constituie un delict pentru care poate fi arestat. A fost avertizat că erau filmaţi, moment în care s-au oprit din predicat.

Miguel şi tată său au apelat la Christian Legal Centre, care are ca scop protejarea libertăţilor religioase, în special protejarea creştinilor şi a creştinismului. Organzaţia le-a oferit serviciile unui avocat.

Articolul din Telegraph mai spune: „criticii au suţinut că un musulman predicîndu-şi religia pe stradă nu ar fi fost tratat în acest fel de poliţie”.
Preacher threatened with arrest for reading out extracts from the Bible in public

La începutul anului The Sunday Telegraph a expus cazul Carolinei Petrie, o soră medicală, care a fost suspendată din post pentru că s-a oferit să se roage pentru insănătoşirea unui pacient în vîrstă.
Nurse suspended for offering to pray for elderly patient’s recovery

În acelaşi timp, în aceaşi Mare Britanie, clericul extremist Anjem Choudary, care incită deschis la violenţă împotriva soldaţilor britanici şi la lovitură de stat în Marea Britanie pentru impunerea ordinii şi legii islamice, şaria, umblă în libertate nefiind deranjat sau învinuit de incitare la ură (lucru care îl face pe faţă), rasism şi alte grozăvii pentru care bieţii predicatori s-au făcut vinovaţi.

În acelaşi timp:

Choudary converteste un baiat de 11 ani la islam

Islamistul radical Choudary, cel care incită la lovitură de stat în Marea Britanie, nu are nici un fel de probleme în momentul în care converteşte un băiat englez la islamism fără cunoştinţa părinţilor.
Choudary a apărat „reversia” – convertirea la islam, musulmanii o numesc „reversie” pentru că ne naştem toţi islamici iar convertirea este o „întoarcere” – tînărului băiat şi a admis că părinţii nu erau de faţă. A spus: „Copilul era întradevăr interesat de islam. Băiatul ne-a spus ca vrea să devină musulman, şi bineînţeles, unii oameni sînt mai maturi intelectual decît sînt psihic. Nu văd nici un rău în asta,”
The shocking picture of a white boy aged 11 being ‘converted’ to Islam by radical preacher

Mai 2009: Un membru al poliţiei comunitare a ordonat unor predicatori creştini să înceteze să răspîndească pliante cu citate din Evanghelie într-o zonă predominant musulmană din Bitmingham.

Cei doi preoţi evanghelişti au fost ameninţat cu arestul pentru „hate crime” şi li s-a spus că riscă să fie bătuţi dacă se întorc în zonă.

Unul din predicatori, Joseph Abraham a spus:
„Nu crezut că asemenea lucruri se întîmpla în Marea Britanie. Episcopul de Rochester a fost criticat de Biserica Angliei recent pentru că a declarat că există zone în care le este recomendat non-musulmanilor să le evite, „no-go areas”, dar avea dreptate; există cu siguranţă „no-go areas” pentru creştini care vor să răspîndească cuvîntul Evangheliei”.
Bishop: Extremism Creating ‘No-Go’ Areas for Non-Muslims in Britain

Evangheliştii au declarat: „Ni s-a spus că sîntem într-o zonă musulmană şi nu avem dreptul să răspîndim mesajul nostru creştin. Ni s-a mai spus că ne facem vinovaţi de „hate crimes” spunînd tinerilor să renunţe la islam şi că vom fi duşi la secţia de poliţie”.
Christian preachers face arrest in Birmingham

Predicator creştin arestat pentru vina de a fi spus că homosexualitatea e un păcat

Dale McAlpine was charged with causing “harassment, alarm or distress” after a homosexual police community support officer (PCSO) overheard him reciting a number of “sins” referred to in the Bible, including blasphemy, drunkenness and same sex relationships.

The 42-year-old Baptist, who has preached Christianity in Wokington, Cumbria for years, said he did not mention homosexuality while delivering a sermon from the top of a stepladder, but admitted telling a passing shopper that he believed it went against the word of God.

Police officers are alleging that he made the remark in a voice loud enough to be overheard by others and have charged him with using abusive or insulting language, contrary to the Public Order Act.

[…]
Christian campaigners have expressed alarm that the Public Order Act, introduced in 1986 to tackle violent rioters and football hooligans, is being used to curb religious free speech.
The street preacher said he told the PCSO: “I am not homophobic but sometimes I do say that the Bible says homosexuality is a crime against the Creator”.
He claims that the PCSO then said he was homosexual and identified himself as the Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender liaison officer for Cumbria police. Mr McAlpine replied: “It’s still a sin.”
The preacher then began a 20 minute sermon, in which he says he mentioned drunkenness and adultery, but not homosexuality. Three regular uniformed police officers arrived during the address, arrested Mr McAlpine and put him in the back of a police van.

Telegraph

Citiţi şi:

Islamizarea Angliei



link

24 de gânduri despre “Creştinismul este ilegal în anumite zone din Marea Britanie pentru a nu jigni musulmanii

  1. Asta pa supara degustatorii de bere din Bristol si le cer burquini la piscina. Eu nu vad britanicul calcat in picioare chiar asa. Daca misca dupa modelul parizian nici nu o sa fie nevoie de politie ci cateva gasti cu hectolitri de bere la bord.

  2. Hate speech!
    „Some passages in the Bible are regarded as homophobic. For example, sections read out by Mr Hayworth in St Ann’s Square included Romans Chapter 1 Verse 27, from the King James Bible, which says: „And likewise also the men, leaving the natural use of the woman, burned in their lust one toward another; men with men working that which is unseemly…”

    He also read from 1 Corinthians Chapter 6, Verse 9: „Know ye not that the unrighteous shall not inherit the kingdom of God? Be not deceived: neither fornicators, nor idolaters, nor adulterers, nor effeminate, nor abusers of themselves with mankind.””-www.telegraph.co.uk

    Aia nu citeau „pasaje din Vechiul şi Noul Testament” asa la intamplare. Au ales in special pasaje precum cele doua mentionate deasupra. Mesajul crestin in asta consta: doi oameni stateau la coltul strazii si strigau ca homosexualii ar trebui ucisi si faceau afirmatii catalogate ca rasiste sau afirmatii in favoarea sclaviei. Nici nu ma asteptam sa va lingeti ranile cu alt gen de oameni…

  3. partizane,
    ce ti-ai zis tu? haideti sa mai merg la homofobii aia de la patruped sa mai haluzinez un pic.

    nu stiu de unde ai inteles tu ca in crestinism se spune ca homosexualii trebuie sa fie ucisi, poate din biblie wikipedistului cool, zeitgeist. Ei bine, afla ca nu exista asa ceva in crestinism, este ceva inventat in lumea ta paralela.

    Oricum, apreciez efortul de a fi cautat nodul in papura, de a fi ignorat 95% din articol ca sa iti demonstrezi tie inca odata ca ai dreptate.

    Sa recitim cu atentie pasajele:

    “And likewise also the men, leaving the natural use of the woman, burned in their lust one toward another; men with men working that which is unseemly…”

    “Know ye not that the unrighteous shall not inherit the kingdom of God? Be not deceived: neither fornicators, nor idolaters, nor adulterers, nor effeminate, nor abusers of themselves with mankind.””

    Unde se spune ca homosexualii trebuie ucisi, pt ca spui si tu ca pasajele nu au fost alese la intimplare? Asta spun islamistii, partizane, confunzi oalele.. si nu incepe cu toate religiile sint la fel, pentru ca toate religiile NU sint la fel. Daca ai avut rabdarea sa cauti pasajele, nu ai avut totusi rabdarea sa le si citesti? Daca tu esti atit de inconstient sa nu realizezi ce relevanta au genul asta de intimplari, atunci imi pare rau pt tine. din nou esti paralel cu realitatea.

  4. Am scris: „citeau pasaje din Vechiul şi Noul Testament” si nu am trecut toate pasajele citate de cei doi. Unul din ele era din Leviticul si anume: “If a man lies with a man as one lies with a woman, both of them have done what is detestable. They must be put to death; their blood will be on their own heads.”- Leviticus 20:13 (New International Version)

    In biblia in romana il gasim asa tradus:
    “De se va culca cineva cu barbat ca si cu femeie, amandoi au facut nelegiuire si sa se omoare, ca sangele lor asupra lor este”.

    Oamenii insa pe langa aceste citate se pare ca incitau la violenta pur si simplu. Nu tebuia neaparat sa scrie alb pe negru acest lucru (desi scria) deoarece ei aduceau completarile si concluziile necesare.

    Alte monumente ale culturii umaniste citate din biblie: “If a man beats his male or female slave with a rod and the slave dies as a direct result, he must be punished, but he is not to be punished if the slave gets up after a day or two, since the slave is his property.”-Exodus 21:20-21

  5. Partizanu, evul mediu s-a dus de mult:

    Over the last few centuries, most Christians and Jews have rejected Leviticus 20:13. They no longer call on the death penalty for homosexuals.

    Vatican: LETTER TO THE BISHOPS OF THE CATHOLIC CHURCH
    ON THE PASTORAL CARE OF HOMOSEXUAL PERSONS

    16. From this multi-faceted approach there are numerous advantages to be gained, not the least of which is the realization that a homosexual person, as every human being, deeply needs to be nourished at many different levels simultaneously.

    The human person, made in the image and likeness of God, can hardly be adequately described by a reductionist reference to his or her sexual orientation. Every one living on the face of the earth has personal problems and difficulties, but challenges to growth, strengths, talents and gifts as well. Today, the Church provides a badly needed context for the care of the human person when she refuses to consider the person as a „heterosexual” or a „homosexual” and insists that every person has a fundamental Identity: the creature of God, and by grace, his child and heir to eternal life.
    ……
    In a particular way, we would ask the Bishops to support, with the means at their disposal, the development of appropriate forms of pastoral care for homosexual persons. These would include the assistance of the psychological, sociological and medical sciences, in full accord with the teaching of the Church.

    Given at Rome, 1 October 1986.

    P.S. am sters unul din comentarii ca erau identice

  6. Eu am reprodus ce spuneau acei oameni. Leviticul nu e sters din Biblie, nu? Deci nu Biserica era condamnata aici ci cei doi bigoti. Oricum ma bucur ca te-ai documentat in aceasta privinta. Te-ai repliat destul de rapid. Cert este ca initial nu stiai ca in Biblie se afirma acest lucru: „unde ai inteles tu ca in crestinism se spune ca homosexualii trebuie sa fie ucisi, poate din biblie wikipedistului(…)afla ca nu exista asa ceva in crestinism, este ceva inventat in lumea ta paralela.(…)Unde se spune ca homosexualii trebuie ucisi, pt ca spui si tu ca pasajele nu au fost alese la intimplare?”

    Totodata imi pare rau sa vad ca nu stii sa porti un dialog civilizat si folosesti atacul la persoana si jignirile in loc de argumente: „partizane, ce ti-ai zis tu? haideti sa mai merg la homofobii aia de la patruped sa mai haluzinez un pic”, „este ceva inventat in lumea ta paralela.”, „esti atit de inconstient”, „esti paralel cu realitatea.”
    Aceste afirmatii te descalifica in primul rand pe tine.

  7. Costine, stii ca are dreptate in ceea ce priveste atitudinea. 😛 Te-ai cam… hm… ce expresie foloseai tu? Aaa, da, imi aduc aminte. „Cocalarizat”. :mrgreen:

  8. Poate puteti analiza si prabusirea morala a tineretului nostru. Fara implicatii religioase. Eu am publicat pe blogul meu un articol despre acest lucru. Poate aveti vreo parere. Nu trebuie cautati inamici ai civilizatiei asa de departe de casa. Sunt de acord ca fanatismul islamic ca si orice alta forma de fanatism este periculos insa solutia nu este sa raspundem prin fanatism crestin. Avem o cultura europeana care s-a format in urma Renasterii, a fost influentata de Reforma si poate in cea mai mare masura de Iluminism.

    Musulmanii traiesc intr-o alta paradigma culturala. Trebuie sa cunoasca cultura europeana daca vor sa traiasca aici si sa se integreze in ea, nu sa incerce sa o inlature. Insa in nici un caz nu ii vor integra oameni precum cei doi habotnici de la metrou care citeau Biblia cu voce tare. Tu daca ai vedea pe strada un om care citeste din Biblie cu voce tare nu l-ai considera nebun?

    Aici gasesti linkul:
    http://redpelikan.blogspot.com.....tilor.html

  9. Partizanu,

    Am vazut ca ai folosit ca sursa pt povestea cu primi doi predicatori tot articolul de pe telegraph: http://www.telegraph.co.uk/new.....ublic.html

    Si eu tot ala l-am folosit, dar uitasem sa pun link. Am pus acum.

    in fine, tu spui:

    Am scris: “citeau pasaje din Vechiul şi Noul Testament” si nu am trecut toate pasajele citate de cei doi. Unul din ele era din Leviticul si anume: “If a man lies with a man as one lies with a woman, both of them have done what is detestable. They must be put to death; their blood will be on their own heads.”- Leviticus 20:13 (New International Version)

    In articolul din telegraph nu se spune asta, ai tu alta sursa? Daca este asa, de acord cu tine, cei doi sint niste bigoti, dar.. acuzatia de homofobie nu este cea mai importanta aici, este doar un accesoriu exotic la toata povestea, ceea ce mi se pare total revoltator este cum celor doi amariti (nu le zic „bigoti”, pina nu imi demonstrezi ca au citat pasajele din Levitic) li s-a interzis sa mai vorbeasca si sa imparta pliante pentru ca jigneau. Ei bine, Partizanu, nu cred ca de grija homosexualilor murea politia aici, ci a musulmanilor. De acord cu mine? De islamisti ii era frica politiei. Poate o sa spui: „cum poti sa zici ca politiei ii este frica de islamisti?” II ESTE FRICA: http://patrupedbun.net/din-londonistan/

    Deci, iesirea mea, ai dreptate, cam neinformata, eu stiu atitudinea actuala a biserici crestine in ce priveste homosexualitatea si chestii de genul asta. In schimb islamul a ramas in secolul 7, nimic nu s-a schimbat, nimic nu se va schimba vreodata in islam, iar sa pui cele doua religii in aceasi oala, ca si cum ar fi acelasi lucru, si la amesteci pina iese o pasta respingatoare, nu ajuta la intelegerea mai corecta a situatiei.

    Sunt de acord ca fanatismul islamic ca si orice alta forma de fanatism este periculos insa solutia nu este sa raspundem prin fanatism crestin.

    De acord, dar de ce am impresia ca ne acuzi ca vrem sa opunem un fanatism altui fanatism? Ori demonstrezi, ori retragi.

    Avem o cultura europeana care s-a format in urma Renasterii, a fost influentata de Reforma si poate in cea mai mare masura de Iluminism.

    Avem o cultura europeana, dar cultura europeana nu a inceput in Renastere, ci mult mai devreme. Ideile Renasterii sint idei crestine secularizate. Crestinismul este prima si singura religie care a vorbit despre valoarea persoanei, libertatea personala, despre liberul arbistru. Aceste idei au fost preluate in Renastere, iar liberalismul (clasic) , si cultura europeana in general isi datoreaza viziunea asupra lumii si omului crestinismului. De acord? Daca nu, spune-mi de ce. Sigur ai auzit de expresia „on the shoulders of giants”.

    Cit despre articolul tau, ai dreptate, si imi place stilul de mor :mrgreen: , dar nu se intimpla doar ce povestesti tu acolo. Poti sa te duci acolo si sa ai parte de good clean fun.. ca sa zic asa. prea mult se bate moneda pe vama, ba ca vama nu mai e ce-a fost ba ca e plina de rockeri plini de borala.. Eu cind ma duc la mare, cite 2-3 zile deodata, ca mai mult e prea mult, in vama ma duc. De bine de rau pot sa ascult muzica cit de cit ok, pot sa intilnesc oameni interesanti si ma simt confortabil. atita tot, si majoritatea celor care se duc acolo, pentru motivele astea se duc, nu sa isi borasca matele sau sa faca ce facea domnisoara din clipu.

  10. Da, obama trimite mesaje musulmanilor, si in acelasi timp ignora evenimentele crestine, fiind presedintele unei tari cu 95% pupulatie crestina:

    President Obama is distancing himself from the National Day of Prayer by nixing a formal early morning service and not attending a large Catholic prayer breakfast the next morning.

    All Mr. Obama will do for the National Day of Prayer, which is Thursday, is sign a proclamation honoring the day, which originated in 1952 when Congress set aside the first Thursday in May for the observance.

    For the past eight years, President George W. Bush invited selected Christian and Jewish leaders to the White House East Room, where he typically would give a short speech and several leaders offered prayers…

  11. In articolul mentionat se spune „He was reading passages from the Old and New Testaments”. In articolul din Telegraph sunt trecute doar cele doua citate din Noul Testament (nu sunt mentionate cele din Vechiul) cu titlul de „For example”.

    Eu am gasit aici referiri la Levitic:
    http://changingattitude-englan.....d-for.html

    „nu cred ca de grija homosexualilor murea politia aici, ci a musulmanilor”. Aceasta nu poate fi decat in cel mai bun caz o speculatie. Din articolul citat nu reiese acest lucru: „Chief Inspector Chris Hill, of Greater Manchester Police, said: „Police were called to St Ann’s Square in Manchester city centre following complaints from members of the public who considered the comments being made by two street preachers as racist and homophobic.”

    Eu sustin in continuare ca cei doi indivizi sunt doi fanatici religiosi cu nimic mai buni decat islamistii fundamentalisti. Sa sprijini astfel de persoane este din punctul meu de vedere o greseala. Totusi tu spui „de ce am impresia ca ne acuzi ca vrem sa opunem un fanatism altui fanatism?”. In masura in care nu ii sprijini pe cei doi si accepti ca politia a actionat corespunzator nu presupun nimic. Pot eventual sa recunosc ca am gresit initial cand am presupus acest lucru.

  12. Partizanu, nici tu nu cunosti ce citate au folosit, speculezi, si apoi scuza-ma ca iti reamintesc, dar Occidentul este stupidizat de atata corectitudine politica. Nu stiu daca ai auzit de Theo van Gogh. Daca nu ma insel, a fost chiar nepotul marelui pictor. In fine, omul asta a facut un scurt film despre statutul femeii in Islam. Drept pedeapsa, a fost ucis prin decapitare de un „alohton”, cum foarte ironic sunt numiti marocanii din Olanda. Langa locul unde a fost omorat, cineva, un artist local al carui nume nu il cunosc, a scris pe un perete „SA NU UCIZI”. Un bun muslim a facut plangere ca este discriminat rasial prin acest mesaj (?). Stii ce au facut autoritatile olandeze? Au sters mesajul pentru ca era crestin si jignea sensibilitatile musulmanilor, alohtonilor care l-au lasat pe T. van Gogh fara cap.

    Data fiind domnia corectitudinii politice, chiar nu cred ca mai poti fi crestin in Occident. Este ilegal.

  13. A nu se intelege ca T. van Gogh ar fi fost crestin in vreun sens. Nici vorba de asa ceva – era un nihilist care dispretuia religia si moralitatea crestina, dar care, printre numeroasele porcarii, a putut sa faca si un scurt film despre femeia musulmana.

  14. Cu o gratioasa ironie Gabriela Cretu se exprima la adresa postarii de mai sus: „Recent mi-a fost semnalata, mai mult ca pretext, aceasta postare.Autorul apartine dreptei moderate, cica.”
    Pe urma se lanseaza intr-o demolare mai putin ironica nu a afirmatiilor din post, ci a realitatii! E normal ca stanga ex-comunista sa-si caute aliati printre cine stim noi…

    Un link pentru GC: articolul din Evenimentul Zilei intitulat Violente la periferia Bruxelles-ului”. Corectitudinea politica a Evz. sau nestiinta i-a facut sa nu spuna despre cine este vorba.

    „Nu este prima oară când sunt violenţe la periferia Bruxelles-ului. La sfârşitul lunii trecute, un grup de tineri a lansat sticle incendiare spre forţele de ordine. Conflictul s-a încheiat atunci cu răniţi şi arestări în tabăra protestatarilor. „

    Asa este, nu este pentru prima data. Tinerii musulmani din periferie au atacat politia de mai multe ori. S-au gasit si pistoale mitraliera Kalashnikov, cutite, etc. In curand Moelenbeck va fi stat in stat. Al cui? Stim raspunsul.

  15. La tanc pentru urmatorul articol. Nu va ambalati, e asa de usor…! Doamna Cretu se comporta de parca ar juca pentru noi. Zici ca si-a propus sa isi inscrie in proprie poarta gol dupa gol.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.