FUNDATIA IOAN BARBUS

Cultura parcărilor

“Ei nu se pot schimba, iar noi nu trebuie să ne schimbăm.“
(Carmen bin Laden)

Am privit de cateva ori imaginile. Filmul de 5:52 minute se termină și eu dădeam replay. O femeie era decapitată într-o parcare din Arabia Saudită. Brusc am ințeles de ce m-am uitat, nu doar o dată, la imaginile terifiante. Bărbații! Bărbații care alergau cu zecile pe o sosea, unii pe jos, alții pe biciclete, ca să ajungă la timp. Să nu rateze spectacolul. Spectacol care urma să se desfăsoare într-o parcare mare, dreptunghiulară, care avea pe una din laturile mari, aliniați pe mai multe rânduri, bărbați. Bărbați care ajunseseră din timp și ocupaseră locuri bune, bărbați care nu mai trebuiau acum să alerge disperați de teama să nu piarda show-ul – decapitarea unei femei. În mijlocul parcării vreo 20 de indivizi, îmbrăcați marea majoritate în uniforme militare. Între ei, asezată în genunchi, legată la ochi cu o bandă lată și îmbrăcată într-un veșmânt alb ce îi lasă gâtul și umerii goi, Ea, femeia!
O femeie cu gâtul și umerii descoperiți într-un loc, să-i spunem, public!? În Regatul Saudit? Numai și numai în ocazii de genul asta, ocazii ce nu trebuiesc pierdute! Merită să vii devreme pentru a prinde un loc bun, sau să alergi din toate puterile pentru a nu rata priveliștea, mai incitantă, poate, pentru multi dintre bărbații acestei culturi, decât momentul final.

Moment final regizat și jucat cu profesionalism de doi gealați înalți și puternici, îmbrăcați în kandoore albe, purtând pe cap keffieh-uri frumos colorate; urmași ce fac cinste numelor purtate de ilustrii lor strămoși, vitejii beduini arabi.

Și-a aruncat cu gesturi studiate colțurile keffiehului în jurul gâtului luînd cu mâinile, acum libere, iataganul uriaș. A repezit cu o mișcare fulgerătoare tăișul greu peste gâtul descoperit. Și-a sters apoi cu respect meticulos lama paloșului cu o cârpă albă.

Carmen bin Laden, soția lui Yeslam bin Laden, unul din frații mai mari ai lui Osama bin Laden, s-a căsătorit într-o parcare. O parcare prăfuită din fața unei clădiri administrative din Jeddah. Acolo a fost lăsată să aștepte, într-o mașină, îmbrăcată într-o burqa neagră și groasă, întoarcerea viitorului soț și a unuia dintre frații săi. Aceștia au venit într-un târziu cu registrul căsătoriilor și Carmen a semnat acolo unde i s-a spus să semneze. Registrul a fost dus înapoi în clădire. Visul frumos, visul oricărei tinere femei, căsătoria cu bărbatul iubit, se consumase într-o mașină încinsă de soare aflată într-o parcare prăfuită. Carmen se căsătorise, cu permisiunea regelui, îmbrăcând, în locul rochiei din vis, burqa neagră și groasă. În Regatul Saudit, bărbații care vor să-și ia ca soție o străină trebuie să obțină întâi permisiunea regelui. Carmen era elvețiancă din tată elvețian și mama iraniancă, dintr-o familie nobilă. Ca să se căsătorească, frumoasa Carmen a trebuit să îmbrace un giulgiu, ca să poată pătrunde în cealaltă lume, o lume în care jumătate dintre locuitori, femeile, stau închiși. Din când în când, unele dintre ele au norocul să viziteze o parcare la brațul Destinului! Așa sunt obiceiurile, tradițiile, cultura Regatului, am spune azi.

Prințesa Mish’al, una dintre nepoatele regelui a fost executată într-o parcare! O parcare din centrul orașului Jeddah. O parcare din centru, pentru ca Mish’al nu era numai o prințesă tânără și frumoasă, ea era și nepoata regelui. Îndrăgostită, a încercat să fugă împreună cu tânărul ei iubit, deși fusese promisă drept soție unui bărbat mult mai în vârstă. A crezut că poate încălca legile imuabile ale regatului, dar șase gloanțe i-au adus, dureros și ultimativ, aminte de ele: “Nici o femeie nu poate pleca din Arabia Saudită – și nici măcar să iasă din orașul în care locuiește – fără permisiunea scrisă a soțului, tatălui sau fiului ei“. Bunicul ei, Mohamed, fratele regelui Khaled, a ordonat să fie omorâtă pentru că dezonorase familia.

Azi, islamul a devenit un promotor autorizat al Culturii Parcărilor, într-o lume în care, de mai mulți ani „culturile străine sunt egal îndreptățite și recomandabile”. Parcările europene, scene virtuale pentru spectacole scrise și regizate de reprezentanții unei culturi “recomandabile“? Vor alerga bărbații europeni peste două sau trei generații, în fiecare vineri dupa rugăciunea de pranz, spre una din parcările orașului pentru a urmări spectacolul decapitării unor femei așezate cu fața la Mecca? În țara lui Shakespeare, bărbații care au părăsit deșertul oriental pentru a popula sobolic deșertul spiritual, cer deja, înființarea Emiratelor Islamice! Poate fi un răspuns afirmativ la întrebările de mai sus.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

3 comentarii

  1. Ciuma
    14 iulie 2011

    Un articol care prezinta o mica parte dintre atrocitatiile care se petrec in Afganistan.

  2. Alex Nicolin
    14 iulie 2011

    Cand te gandesti ca asta este unul dintre regimurile carora America le sufla in cur de zeci de ani, iar presedintii lor se duc sa le pupe mana si botu’ turbanistilor astora infecti, care sunt cei mai mari finantatori ai terorismului si fundamentalismului, iti mai vine sa sustii politica lor externa?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian