Cum este mai plauzibil?

Print Friendly, PDF & Email

autor – Prof. Sâmpălean Corneliu

Michelangelor - Crearea lui Adam

Michelangelo – Crearea lui Adam

Omul, după cum îl defineşte Mircea Eliade, este o fiinţă religioasă – „homo religiosus”. Atunci când strămoşii omenirii s-au întrebat : „cine suntem, de unde venim, de ce există toate câte le vedem ?” nu au răspuns, aşa cum ar fi fost firesc: „nu ştim”. Pentru că au intuit că toate câte sunt au fost făcute de cineva. N-au putut intui însă cine sunt Creatorii sau cine este Creatorul, cum arată şi cum au fost făcute toate. De aceea si-au folosit imaginaţia. Şi astfel au apărut pe lume multitudinea de zei (zei-surogat) şi de religii. Situaţie care L-a determinat pe Dumnezeul cel adevarat şi Unicul, ca la un moment dat, să se reveleze. S-a dezvăluit oamenilor tocmai pentru că El există, ca o dovadă că există, şi pentru ca oamenii să ştie că există.

Printre multele ocupaţii omeneşti generate de diviziunea muncii, se află şi gânditul. Cei care au făcut din asta ocupaţia lor de bază s-au numit filozofi. Pe unii i-a interesat să găsească explicaţii mai clare, mai logice pentru felul cum a fost creată şi si cum funcţionează Lumea, decăt cele date de mitologii sau de teologii ori, să umple lacunele acestora. Alţii, au încercat explicarea existentei Universului fără aportul vreunei divinităţi. Astfel a apărut pe lume ateismul.

Deşi ideile ateiste au o vechime (cunoscută) cam de 2500 de ani, ateismul a fost întotdeauna doar o opţiune personală; nu a avut caracter social. Ideile ateiste au fost cunoscute si îmbrăţişate doar de un numar mic de indivizi preocupaţi de (o anume) filozofie, recrutaţi din rândurile elitei societăţii. Societăţile omeneşti s-au născut, s-au dezvoltat, şi au creat până în ziua de azi, prin religii. În zilele noastre ateii militanţi se străduiesc să inverseze lucrurile insinuând că practicarea unei religii, mai ales creştinismul, este o opţiune strict personală şi că ateismul este (din fericire încă nu) normă socială. Unii militează chiar pentru eliminarea totală a religiei din viaţa societăţii.

Religiile nu au fost şi nu sunt produse sau acte de cultură. Ci au fost şi sunt generatoare de cultură. Textele religioase nu sunt totuna cu producţiile literar-artistice cu teme religioase ; ele sunt texte sacre consacrete divinităţii şi creaţiei acesteia. Divinitatea nu este deci produsul unor creaţii artstice religioase ci, doar sursă de inspiraţie pentru opera de artă, de orice gen (valabil şi in cazul zeităţilor nascocite de oameni – chipuri cioplite).

De obicei cei ce neagă existenţa lui Dumnezeu, unii din reacredinţă, cei mai mulţi din ignoranţă, tratează problema de parcă ar fi vorba despre existenţa sau nonexistenţa romulanilor sau a klingonienilor. Adică, o iau ca pe oproblemă în sine – există sau nu există ceva, ori cineva (simplism; superficialitate). Esenţa acestei probleme este însă alta. Şi anume, dacă Lumea în care trăim este creată de către Dumnezeu ori s-a făcut singură, aşa cum cred ateii. Iniţial materialiştii marxişti, atei militanţi prin definiţie, credeau că Universul există dintotdeauna şi va exista întotdeauna fiind în permanentă transformare – evoluţie.

Ateii vor să-şi impună concepţia prevalându-se de Ştiinţă. Dar Ştiinţa, recunoşteau şi marxiştii, nu duce implicit la ateism. Cele două concepţii despre Lume (Univers) sunt de natură teologică şi filozofică. Ştiinţa ne dezvăluie permanent o Lume plină de chimie (alcătuită din elemente chimice), funcţionând pe baza unor legi fizice, construită matemetic – o Lume gândită ştiinţific. Atomii, elementele chimice, combinaţiile pe care acestea le fac, reacţiile chimice, ADN-ul, cromozomii, genele, celula, stratele geologice, legile mişcării şi multe alte cunoştinte despre natură, atât de multre încât unei singure minţi îi este imposibil să le cuprindă fiind totuşi departe de a şti totul, nu sunt produse ale minţilor unor oameni ci, descoperiri.

Toată Ştiinţa omenirii provine de la natură. Dar natura de unde a avut şi are atâta ştiinţă ? De unde vine inteligenţa atât de evidentă în structurarea şi funcţionarea naturii ?

~ De la o entitate cu viaţă în sine, hiperinteligentă, posesoare a toată ştiinţa, din care oamenii nici nu ştiu cât de puţin cunosc, pe care o numim Dumnezeu – sunt convinşi creştinii . „Ştiinţa vine de la Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu”, spunea Sf. Dionisie Areopagitul .

~ De nicăieri, de la nimeni, din numic. Natura nu a avut şi nu are nevoie de inteligenţa cuiva pentru a se inventa, structura şi funcţiona ştiinţific. Ea singură şi-a creat, din mers, toata ştiinţa necesară pentru a se autocrea şi pentru a funcţiona – îşi imaginează ateii (încă mai există şi dintre aceia pentru care problema este mult mai simplă: Lumea nu a fost creată, nu s-a autocreat, există dintotdeauna, pentru totdeauna).

Şi se cred hiperinteligenţi. Pe creştini îi consideră proşti, obscurantişti şi culmea, duşmani ai ştiinţei.

The following two tabs change content below.
Corneliu Sâmpălean

Corneliu Sâmpălean

Corneliu Sâmpălean

Latest posts by Corneliu Sâmpălean (see all)

9 gânduri despre “Cum este mai plauzibil?

  1. Slab articol, se face confuzia intre Dumnezeu si religia. Eu nu suport nici o religie, dar nu sunt nici ateu.

  2. Unchiule Sam, dumneata nu ai iteles ca relatia religiozitate-divinitate-religie. Spui ca nu suporti nici o religie dar nu esti nici ateu.
    A nu fi ateu inseamna a fi convins de existenta unei entitati supranaturale, creatoare si coordonatoare a naturii. Iar asta se cheama religiozitatea. Religiozitatea a dus la aparitia religiilor.
    Daca dumneata esti cumva dintre aeia care doar cred ei ca o exista ceva, cumva … , o forta despre care insa n-ai putea sa spui nimic ? Nicidecum ca ar fi Creatorul Lumii. Dumnezeu de buzunar, creat de purtator. Asta intr-adevar exclude religiozitatea, dar inseamna ateism.

    Dar, cum este pentru dumneata mai plauzubil ? Lumea a fost creata de Dumnezeu, ori exista de la sine, prin ea insesi ?
    Aceasta este de fapt problema pusa in articol. Ai evitat-o, sau nici n-ai bagat-o in seama ?

  3. sancta simplicitas… cel mai ingenuu text pe care mi-a fost dat sa-l citesc, in chestie. „Lumea e pline de chimie”, „dar natura de unde are stiinta?” Absolut delicios! Sunteti „profesor” de CE, stimate domn?

  4. Printre multele ocupaţii omeneşti generate de diviziunea muncii, se află şi gânditul.

    -aceasta fraza contine atata umor (sec) incat o secunda am avut senzatia ca-i scris articolul de Calehari. Enfin, argumentul meu, personal, inventat de mine, probabil echivalent cu argumentul „boeing 747” era „luati o floare,o orhidee, sau alta floare cu o structura fizico-biologica fff complexa, analizati-o si……..e evident can-a putut sa apara pe lume accidental”.
    Apoi….de ce oare ateii au, mai toti pe care i-am cunoscut, tendinta de a deveni „atei militanti”? Si oare de ce, cam pe la inceputul „procesului de convingere”, pe undeva, absolut fiecare din ei mi-a spus, intr-un felsau altul, ca sunt un bou pt ca sunt crestin, si ca fiind crestin cred in „zana maseluta..etcetc…oase de morti” (am citat exact din 2 atei pe care i-am cunoscut)? Chiar daca le explici ateilor ca nu ai nici cea mai mica intentie sa-i convertesti la ceva anume, sau poate cu atat mai mult, daca le spui asta, ei vor avea tendinta sa-ti dea note, sa inteleaga de ce, cum de esti tu crestin, dar din ce cauza, in ce scop, domnule, ai omis sa marturisesti comunitatii ca „ai platfus”. Pe un bou din asta d-aici din Dk. l-am „incuiat” spunandu-i „ok, prietene, ma gandesc, s-ar putea sa ai dreptate, dar de fiecare data cand ma gandesc asa, mi-amintesc cum mi-ai explicat tu la prima noastra discutie, cum ca Einstein a fost catolic practicant (fapt real, omul chiar a incercat sa ma convinga de lucrul asta), si, sincer, daca ar fi fost adevarat, gandesc ca eu, provenind dintr-o familie de fizicieni/ingineri, maica-mea fiind profa de fizica, ba inca si evreica, as fi fost primul care sa aflu….”. Conform wikipedia, Einstein a facut o scoala catolica, insa asta nu-i tocmai si exact acelasi lucru. Deh. Vorba cantecului din popor: „none of them will make the grade”.

  5. Domnule, profesor (acum vad ca sunteti prezent si in „forum”). Oamenii aceia, de la inceputuri, nu si-au folosit „imaginatia”. Cititi macar VT: ii „vedeau” pe zei (da, erau mai multi!). Problema inceputului VT este: „CARE zeu este mai tare – al nostru (evreii) sau al vostru- ex. al egiptenilor?. Nu se punea la indoiala existenta lor – ca sa trebuiască sa-i „imagineze”. Intr-un tarziu, nu stim cand, zeii au devenit „invizibili”. (Dar Abraham inca ii „vedea”… si altii, de altfel). Asa ca nici nu este de imaginat o „religie” si nici un „ateism” in acele timpuri de inceput. Ganditi-va: Dumnezeu il intreaba pe Cain: „Ce-ai facut cu fratele tau?”. Cain minte, cum stim, dar ar fi putut sa nege existenta unui Dumnezeu, cand vorbea fata-n fata cu El? Nici „re-ligios” nu putea fi (Cain): nu avea de ce anume sa se RE-lege, din moment ce era inca „legat” (vizual, perceptiv, oarecum). Nu? Nu avem nici religie, nici ateism, in timpurile acelea. (Poate ca e greu de inteles)….. In fine, in chestia oului si gainii (forma vesela a Creatiunii) cititi, sa zicem, Jakob Boehme. Veti gasi o mica fraza (dar o idee enorma) care zice „Doamne, fara mine-omul, adica- nici Tu n-ai exista”. Da…lucrurile sunt oarecum complicate. Exista chiar o idee a „omului, cauza finală”. In fine…sunt multe de desțelenit, in mica dumneavoastra teologie pe picior. Anyway O CAUZA A ATEISMULUI ESTE SIMPLITATEA credinciosiei. Oamenii vor mai mult decat „rationalitatea” plata -si dezarticulata, de altfel. In crestinism -n-o sa va vina sa credeti- ateismul este chiar o faza de crestere, n-as zice „necesara”- dar, sigur, „fireasca”.

  6. @4 @6 mici comentarii pe picior, din care nu prea ai ce desțeleni
    doar să pui în formol câteva piese, ca să se bucure posteritatea; de exemplu:

    In crestinism -n-o sa va vina sa credeti- ateismul este chiar o faza de crestere, n-as zice „necesara”- dar, sigur, „fireasca”.

    de, Adrian Rusu dacă nu-i fudul…

  7. Vechiul Testament spune clar că nu este decât un singur Dumnezeu.
    Zeii egiptenilor și toți idolii de care vine vorba în Vechiul Testament sunt dumnezei falși, chipuri cioplite.
    Este adevărat că în cartea Ieșirii sunt relatate „efecte speciale”, ca să le numim așa, realizate de vrăjitorii lui Faraon prin invocarea zeilor Egiptului – „în competiție” cu cele obținute de Moise și Aaron prin rugăciunea adresată Dumnezeului Celui Viu. Explicația o găsim în Psalmul 95, „că toți dumnezeii păgânilor sunt demoni”. De aceea au reușit anumite numere de iluzionism, și tot de aceea nu aveau cum face față întrecerii cu Dumnezeul lui Israel.

    Credința creștină – sau cea iudaică – nu înseamnă aderența la un corp doctrinar, ci încrederea într-o Persoană, în Cuvântul Său, în Alianța, încheiată din inițiativa lui Dumnezeu, între El și oameni. Și fidelitatea față de această Persoană și de această Alianță.

    În Vechiul Testament, deși nu întâlnim atei, ca personaje, întâlnim, totuși, destui păcătoși. Adică oameni care, deși nu se îndoiesc de existența lui Dumnezeu, fac chestii care contravin flagrant Legii lui Dumnezeu. E o lipsă de credință, dar nu în sensul de lipsă a conformării intelectuale față de o listă de propoziții de crezut, ci în sensul de lipsă de fidelitate față de o făgăduință (au fost necredincioși acesteia).

    Evident, la începuturi nu exista ateism.
    Nici la începuturi, nici la mijloc. Nici mai încoace, până foarte recent. Pentru că în toate epocile și în toate locurile, oamenii au avut credințe religioase. Unii au avut credința cea adevărată, alții „și-au folosit imaginația”. Ateismul e o scrânteală nouă, dacă măsurăm lucrurile la scara istoriei, și apărută într-o arie geografică anume, foarte restrânsă, dacă măsurăm la scara geografiei.
    Cu cât se pretinde mai științific, ateismul e cea mai dogmatică și mai îngustă la minte dintre toate sectele de pe pământ. O sectă ucigașă, bazată pe cea mai ucigașă credință din istorie. Credința, nedemonstrabilă științific, a inexistenței lui Dumnezeu. În acest sens, se poate spune că ateismul, înțeles ca absența totală a oricărei credințe, nu există, de fapt, nici acum.

    Cât despre vederea lui Dumnezeu, Scriptura e limpede: „Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască” îi spune Dumnezeu lui Moise, tot în cartea Ieșirii.
    Dumnezeu se arată oamenilor în Vechiul sau Noul Testament, în feluri pe care El le alege, care sunt pe înțelesul oamenilor, dar care nu-L descoperă pe deplin acestora aici, pe pământ, pentru că oamenii nu ar putea cuprinde, nu ar putea suporta o asemenea revelație, rămânând în viață (viață în sens de biologie pământească).

    Cât despre marea frază : „Doamne, fara mine-omul, adica- nici Tu n-ai exista”, nu știu dacă o fi zis-o Jakob Böhme, sau a zis-o Feuerbach, dar oricum, e prostie.
    Dumnezeu a creat lumea și omul. Fără El, lumea și omul nu se explică. Sau se „explică” în feluri nesatisfăcătoare pentru oamenii inteligenți. Despre asta e vorba în articol. Despre asta e vorba și în conferința Prof. Schroeder pe care am postat-o la @2.

  8. „Doamne, fara mine-omul, adica- nici Tu n-ai exista”

    Asta este inselaciunea primordiala, cauza raului original – caderea lui Lucifer impreuna cu ingerii lui.
    Referitor la remarcile din VT legate de dumnezeii paganilor – este aratat in Sfanta Scriptura ca toti acesti dumnezei sunt draci. A precizat doamna Cernea mai sus.

    Asa ca, domnule Rusu, vedeti ca nu e chiar simplu. Noi ne smerim si nu suntem invatatori mari. In orice domeniu, cu precadere in stiinta, smerenia este esentiala. Unii oameni de stiinta moderni si-au pierdut tocmai smerenia si pretind a avea revelatii finale, care nu mai pot fi revizitate…

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.