Cum pierd Antenele bani dacă Felix ajunge la brutărie

    7

    Voiculescu Finalizarea dosarelor de corupție și de șantaj în care sunt cercetați Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu și directorul Antena Grup, Sorin Alexandrescu, ar putea aduce probleme financiare grave posturilor păstorite de fostul colaborator al Securității.
    Pe scurt, cei trei sunt cercetați penal în:
    Dosarul ICA: Dan Voiculescu – acuzat de un prejudiciu de 60 de milioane de dolari adus statului. În 26 septembrie 2013, Dan Voiculescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi civile de către Tribunalul Bucuresti. Sentința nu este definitivă. În acest moment se judecă recursul.
    Dosarul șantaj la Antene: Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu și directorul Antena Grup, Sorin Alexandrescu – sunt acuzați că l-ar fi șantajat și constrâns pe administratorul RCS-RDS să semneze reintroducerea în grila Digi a unor programe ale trustului Intact, sub ameninâarea că altfel vor publica o serie de anchete compromițătoare despre relația RCS-RDS și Dumitru Dragomir, șeful Ligii Profesioniste de Fotbal.

    Multinaționalele au cerut informații despre dosare
    Corporațiile occidentale care acționează pe piața românească au cerut în 2013 celor din România să le prezinte informații despre condamnarea în primă instanță a turnătorului Voiculescu și despre dosarul de șantaj deschis împotriva lui Sorin Alexandrescu și a familiei Voiculescu. Motivul este foarte simplu: aceste corporații nu doresc să își asocieze imaginea cu persoane condamnate pentru corupție sau șantaj. De altfel, în codul de coinduită al oricărei multinaționale se exclud parteneri care au probleme cu legea, așa cum este deja trustul Intact.
    Rapoartele trimise de șefii corporațiilor din România sunt extrem de îngrijorătoare pentru finanțele Antena Grup, pentru că au arătat clar companiilor mamă cine sunt cei care conduc aceste posturi TV. Corporațiile care au cerut informări fac detergenți, pastă de dinți și oferă servicii de telefonie. Numărul lor ar putea fi chiar mai mare, însă deocamdată se vehiculează doar acestea. Totuși, dacă aceste corporații vor lua decizia de a nu mai cumpăra publicitate la televiziunile lui Voiculescu, acest lucru nu va fi anunțat public ci se va vedea doar în rapoartele de monitorizare media.

    Precedentul Avon
    Recent, Antena 1, parte a grupului Intact, a pierdut un partenere extrem de important, compania Avon. Aceștia au decis să retragă publicitatea de la emisiunea Acces Direct, după un moment scârbos, când o invitată și-a prezentat mizeria din ureche. În direct! Deși doar Avon a anunțat public că își retrage publicitatea integral, și alte companii au evitat emisiunea. Acest lucru s-a văzut pe monitorizări, unde deși emisiunea are un rating foarte mare, nu umple nici măcar cele 12 minute de publicitate, la care are dreptul o televiziune privată, conform normelor CNA.
    În prezent, în Parlament se află așa numita ”ordonanță Voiculescu” ce prevede eliminarea firmelor de publicitate din relația stații TV – clienți. Pe lângă numeroasele complicități ce pot apărea dacă ordonanța va trece, aceasta ar permite companiilor să decidă mai ușor dacă vor cumpăra sau nu publicitate la o stație TV. Până acum decizia era în mîinile companiilor de publicitate, iar acestea lucrau cu orice client care oferea expunere dar și un ”retur” generos.
    Dacă măcar jumătate din companiile occidentale care cumpără publicitate la trustul Intact, s-ar retrage, efectele ar fi devastatoare pentru finanțele postului. Prima voce care a cerut în spațiul public companiilor occidentale să nu mai cumpere publicitate la trustul penal Intact Grup a fost Dan Tapalagă.

    Print Friendly, PDF & Email

    7 COMENTARII

    1. Ok,de acord, toate bune si frumoase. Eu insa, cetatean turmentat, un lucru nu inteleg: care-i logica ideii de „brutarie” din titlu? La inceput mi se parea ca mai logic era „puscarie”, dar ca poate nu inteleg eu subtextul. Dupa parcurgerea textului, in continuare nu inteleg. Prin urmare, sunt realmente turmentat, sau nu?

    2. În 2011 -2012, Liga Profesionistă de Fotbal a decis să scoată de pe stadion suporterii care strigă Mitică la puşcărie. În replică, suporterii au început să scandeze Mitică la brutărie.
      Brutăria a rămas un sinonim pentru puşcărie, recunoscut chiar şi de penali.

      http://www.youtube.com/watch?v=b2tBuvULbN4

    3. Multumesc de precizari – nu era insa cunoscut de mine, neavand nici cea mai vaga urma de tangenta cu fotbalul. Ok, now it makes sense.

    4. In schimb ma uit la Banciu 🙂 , chiar asa, „om mic la o masuta”, misogin si mitocanel, cum e. Despre „presedintele CA” spunea la un moment dat „domnule, despre omul asta, numai vazandu-i mustacioara aia tunsa scurt, asa, ca-, Godfather 4, mi-as fi dat seama ca e un penal”. Agreed.

    5. Avram chiar e un penal, negocia şpăgile în elicopter 🙂
      Mare fan Banciu nu sunt. Depăşeşte de mult graniţa bunului simţ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here