Daniel Hannan: “Îi dăm pacientului mai multe medicamente ca acelea care l-au îmbolnăvit” (I)

Daniel Hannan, interlocutorul nostru de astăzi, este cu siguranţă unul dintre copiii teribili ai politicii britanice. Hannan a fost mai întâi jurnalist, apoi scriitor. În majoritatea lucrărilor sale, el militează pentru o reformă profundă a sistemului electoral european, fiind unul dintre cei mai vocali critici ai UE, pe care o vede ca pe o organizaţie nedemocratică, deoarece majoritatea liderilor săi nu au fost aleşi direct de cetăţeni.

Daniel Hannan a fost ales în 1999 în Parlamentul European. La Bruxelles este printre puţinii aleşi care îşi ţin discursurile în trei limbi, cu atât mai mult cu cât una este franceza. Pe 24 martie 2009 a devenit un star internaţional în urma discursului pe care l-a ţinut în plen, de faţă cu fostul premierul britanic, laburistul Gordon Brown, pe care l-a acuzat că vorbeşte ca un aparatcik din perioada Brejnev. “You are the devalued Prime Minister of a devalued government” a fost timp de două zile cel mai vizionat clip de pe youtube. Deşi s-a născut în Peru, evenimentele din decembrie 1989 aveau să îl surprindă în România. Dar, despre asta, în episodul viitor.

***

ILD: Domnule Hannan, care este viitorul Uniunii Europene astăzi, uitîndu-ne la ce se întîmplă cu economia noastră?

DH: Facem cea mai mare greșeală posibilă. Avem o problemă cu datoriile, guvernele din toată Europa au datorii foarte mari, iar soluția UE este și mai multă datorie, soluţia este să obligăm anumite state să ia noi împrumuturi deşi nu-şi pot plăti nici măcar obligaţiile asumate.

Avem o problemă cu integrarea excesivă. Țări care au economii foarte diferite au fost forțate să împartă o monedă comună. Soluția lor este și mai multă integrare. Uniunea fiscală, Guvernarea Economic Europeană. Peste toate, avem problema big government-ului prezent în toate ţările europene.

Un funcționar public în Grecia este plătit pentru 14 luni pe an, ceea ce depășește chiar și limitele temporale, iar soluția lor este și mai mult stat, bugete europene mai mari, mai multă cheltuiala.

Cu alte cuvinte, repetăm toate greșelile care au creat problema. Mă aștept ca în cele din urmă Grecia să ajungă la un default, în ciuda încercărilor unor lideri europeni de a salva această ţară. Dacă nu se vor pompa bani rapid, este posibil ca acest default să vină chiar la începutul lunii noiembrie, când în Grecia este o sărbătoare a bancherilor.

ILD: Deci spuneți că problema este socialismul, iar ei cred că pentru a rezolva problema ne trebuie și mai mult socialism.

DH: Nu neapărat socialismul, dar problema este cu intervenția statului, integrarea europeană și datoriile. Îi dăm pacientului mai multe medicamente ca acelea care l-au îmbolnăvit.

 

ILD: Dacă vă uitați peste Atlantic, Administrația Obama face exact aceleași lucruri.

DH: Bineînțeles. Dar fără integrare. Diferența este că totuşi SUA este o singură țară cu o singură jurisdicție. De fapt, într-un anumit sens, un stat din SUA are mai multă suveranitate decît un stat membru al UE. Un stat american poate de exemplu să decidă nivelul taxării indirecte.

Revin, mă aștept ca Grecia să intre în faliment probabil la sfîrșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie. Cred că după asta Europa va face cel mai prost lucru posibil, și anume să încerce să mențină Grecia în zona euro după default.

ILD: Deja încearcă asta de câţiva ani.

DH: Da, dar cel mai rău lucru posibil este să atenuezi pierderile unui default fără avantajul compensatoriu al unei devaluări a monedei. Asta cred că vor face.

ILD: Credeți ca politica de bailout a fost pentru cetățenii UE, sau a fost un bailout pentru politicieni?

DH: A fost un bailout pentru poiectul european și pentru politicienii care au investit capital politic în succesul monedei euro. Grecia s-a intors la o economie de tip cash (afacerile nu se fac prin bancă pentru a evita taxele, n.a.) PIB-ul ei e în cădere liberă. UE a impus o povară teribilă ţărilor beneficiare pentru a menține Grecia în zona euro. Grecia în primul rînd, dar același lucru s-a întîmplat și în Portugalia și în Irlanda. De asemenea se impune un preț foarte mare și țărilor care contribuie, Germania, Olanda, Austria și așa mai departe. Toată lumea are de pierdut ca rezultat al acestei decizii, toată lumea cu excepția eurocraților.

ILD: Proiectul european este dăunător în întregimea lui, ar fi trebuit UE să se oprească într-un anumit punct? Și care este acel punct?

DH: De ce a ajuns Europa civilizația dominantă a ultimilor 500 de ani? Ce anume a făcut ca aceste triburi răzlețe din nord-vestul teritoriului eurasiatic să devină forța dominantă. Te-ai fi așteptat să fie chinezii cei care să fi navigat în jurul Africii și să decopere Portugalia, nu invers. Ce a fost? A fost diversitatea, pluralismul, libertatea, competiția, aventura. Pentru că exista diveristate, țările se puteau copia una pe alta, puteau încerca noi idei, puteau prelua ce funcționează bine în altă țară. Tragedia generației noastre este că, în același mod în care indienii, chinezii și celelalte mari civilizații din lume învață beneficiile descentralizării și inițiativei locale, UE se duce în direcția opusă. Noi suntem acum statul mongol, otoman, cu o birocrație centralizată, cu taxe ridicate, cu uniformitate. Proporția Europei occidentale din PIB-ul mondial a scăzut de la 36% în 1974, la 25% acum și va fi de doar 15% în 2020. Asta se întîmplă cînd centralizezi puterea.

Cînd mă întrebi ce anume aș păstra din Uniunea Europeană, aș menține dialogul dintre țări, este un lucru bun pentru ministerele transportului, ministerele agriculturii, etc, să aibe întâlniri frecvente. Nu ai nevoie de toate celelalte pentru a avea asta. Nu ai nevoie de birocrație, nu ai nevoie de taxe, nu ai nevoie de cheltuieli.

ILD:  Credeți că mișcarea Tea Party este posibilă în Europa?

DH: Cred că sentimentul există deja în Europa. Nimănui nu îi place să plătească taxe. Dacă s-ar organiza un referendum despre reducerile de taxe în orice țară din lume, s-ar obține aceleași rezultate. BBC a făcut un sondaj în 22 de țări întrebînd dacă deficitul ar trebui redus prin măsuri de austeritate, sau prin măriri de taxe. Toată lumea a preferat reduceri de cheltuieli în locul măririi de taxe. În acest sens, SUA nu este diferită de Pakistan, Brazilia, Marea Britanie sau România.

Fenomentul Tea Party este un răspuns explicit la un sistem care îți permite alegeri primare interne, care îți permite să îți votezi candidații. Trebuie să dai oamenilor un motiv pentru a demonstra. Iar oamenii se adunau pentru a aduce candidați cu punctul lor de vedere în legislatură. Asta nu poate exista dacă ai un sistem de vot cu candidaţi puşi pe o listă de partidele politice, pentru că oamenii trebuie să voteze pentru candidatul ales de partid.

Dacă ați implementa un sistem de alegeri primare, lucru care nu prea există în afara SUA, ați avea parlamente mai independente, legislaturi reprezentative, legislatură mai diversă, și aproape cu siguranță ați avea guverne mai mici, pentru că oamenii din parlament ar considera de datoria lor să fie atenţi la ce face guvernul, decât să i se alăture.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.