De Referinţă

Astronomie pentru poeţi şi capcane pentru postmoderni

Cum nu sunt un apropiat al comunităţii astrofizicienilor , numele lui Trinh Xuan Thuan nu mi-a spus nimic atunci cînd am văzut un interviu cu el publicat de Figaro Magazine sub titlul “Sîntem toţi pulbere de stele”. Am descoperit , citind interviul, o gîndire vie, interesantă, un om de ştiinţă de înalt nivel şi un credincios budist căruia nu-i e teamă să-şi dezvăluie credinţa. M-a interesat şi am aflat că Trin Xuan Thuan e un savant născut în Vietnam, care a studiat şi s-a format în Franţa, apoi şi-a contimnuat studiile la Caltech şi şi-a luat doctoratul la Princeton, cu Lyman Spitzer, părintele telescopului Hubble. Actualmente este cercetător la Institutul de Astrofizică de la Paris, dar şi profesor la Virginia University, unde predă un curs intitulat Astronomie pentru poeţi. Vestea că va veni la Marsilia pentru Conferinţele Le Figaro m-a bucurat, mi-am făcut rezervare la conferinţă, am cumpărat două din cărţile sale (Cosmosul şi Lotusul şi Dicţionarul îndrăgostit al Cerului şi al Stelelor). Numai că exact la ora la care trebuie să merg la conferinţă am fost anunţat că are loc o expulzare de romi, aşa că mi-am văzut de plăcerile sinecurei de Consul general! Nu l-am întîlnit pe Trinh Xuan Thuan, dar am citit din cărţile sale. Şi vreau să vă împărtăşesc un fragment din Le Cosmos et le Lotus, les confesions d’un astrophysicien (Albin Michel, 2011) un eseu, o autobiografie spirituală care ar merita tradusă şi în româneşte. Am ales fragmentul care se numeşte Farsa lui Sokal care este denumită de astrofizician în interviul din Figaro Magazine drept “un act de salubritate intelectuală”:

“ … sînt total opus postmoderniştilor care pretind că legile naturii descoperite de oamenii de ştiinţă nu sînt altceva decît construcţii sociale şi culturale, că orice teorie ştiinţifică este suspectă pentru că e înţesată, în mod necesar, de rasism, de sexism, de capitalism, de colonialism, de militarism şi de alte isme imaginabile. Acest “relativism cultural” neagă orice posibilitate de a te apropia de adevăr, în orice domeniu. Astfel, în ceea ce priveşte Istoria Statelor Unite, nu există o istorie a Negrilor, ci o istorie a negrilor în raport cu o istorie alba; nu există o istorie a femeilor, ci o istorie feminină în opoziţie cu cea masculină etc. În absenţa valorilor universale, singurele avînd drept de cetate ar fi opiniile indivizilor sau ale grupurilor de indivizi şi toate punctele de vedere ar fi valide şi legitime, chiar dacă sînt ireconciliabile.

Exasperat de aceste teze care au ajuns pînă în domeniul ştiinţei, fizicianul american Alan Sokal, de la New York University, unul din rarii savanți care urmăresc de aproape dezbaterile postmoderniste asupra naturii ştiinţei (trebuie să mărturisesc faptul că marea majoritate dintre noi sîntem prea ocupaţi cu munca noastră pentru a acorda atenţie acestui gen de dezbateri înalt academice), s-a decis să dea o lovitură acestor teorii pentru a le demonstra cît sînt de goale pe dinăuntru. În 1996 apus la cale o farsă sub forma u nui articol parodic scris în stilul ermetic pe care-lau postmoderniştii, şi încărcat de non-sensuri ştiinţifice, îngropate în turnura unor fraze atît de alambicate încît să pară profunde şi irefutabile pentru un ciitor neiniţiat. Chiar titlul aerticolului este cît se poate de ameţitor: “Transgresarea frontierelor: spre o hermeneutică transformativă a gravităţii cuantice”. Sokal a trimis acest articol revistei de studii culturale Social Text. Redactorul şef nu a stat pe gînduri şi l-a publicat.

Farsa a fost dezvăluită de Sokal însuşi, într-un al doilea articol apărut în altă revistă, Lingua Franca, în care a explicat că obiectivul lui a fost să denunţe lipsa de rigoare intelectuală a anumitor cercetători din ştiinţele umane şi a unor filozofi propovăduitori ai relativismului cultural. Cu intenţia de a-i seduce pe cititori şi de a obţine o poziţie de autoritate graţie prestigiului ştiinţei, cu alte cuvinte, pentru a da semen exterioare de ştiinţificitate, aceşti cercetători şi gînditori abuzează de concepte ştiinţifice, de imagini şi de metafore împrumutate din ştiinţele “pure”, fizică sau matematică, cu care-şi susţin discursul. Din nefericire, în marea majoritate a cazurilor, aceste concepte sînt prost mînuite şi asimilate, în aşa fel încît, importate în alte domenii –ştiinţele umaniste– şi utilizate într-un context total diferit, conduc adesea la contrasensurile ştiinţifice cele mai grosolane, care întunecă în loc să ilumineze discursul. Astfel, relativitatea, mecanica cuantică, teoria haosului sau Teorema lui Godel sînt aesea citate de postmodernişti ca avînd implicaţii politice, sociale şi culturale profunde. În articolul său, Sokal a dat frîu liber spiritului parodic, citîndu-i, în trecere, pe Jacques Derrida despre relativitate, Jacques Lacan despre topologie şi logică, sau pe Gilles Deleuze despre teoria haosului. Potrivit autorului, textul lui era înţesat de non-sens, dar editorii de la Social Text au publicat acest articol de fizică cuantică fără să se ostenească să ceară avizul vreunui specialist, numai pentru că suna bine şi era în accord cu prejudecăţile lor ideologice. Articolul începea într-adevăr cu un adevărat credo al postmoderniştilor: “Există un număr de oameni de ştiinţă, mai ales fizicieni, care continua să respingă noţiunea potrivit căreia disciplinele de critică culturală şi socială ar putea să contribuie cît de cît la cercetarea lor, altfel decît într-o manieră foarte indirectă…Dimpotrivă, aceştia persistă să rămînă ataşaţi dogmei impuse de Epoca Luminilor asupra gîndirii intelectuale occidentale, care poate fi rezumată astfel: există o lume exterioară, ale cărei proprietăţi sînt independente de fiinţa umană,. Şi, de fapt, de toată umanitatea; aceste proprietăţi sînt codate în legi fizice “eterne”; oamenii pot dobîndi o cunoaştere slabă, imperfectă şi provizorie, a acestor legi aplicînd procedure “obiective” şi reguli epistemologice prescrise de aceea ce se numeşte “metoda ştiinţifică.” (Trinh Xuan Thuan)

4 comentarii la “Astronomie pentru poeţi şi capcane pentru postmoderni”

Citeşte sau adaugă un comentariu...

  1. 2Anca Cernea

    Bun venit pe ILD, Ioan T. Morar!

    PS
    Iată aici și o expresie muzicală a intersecției postmoderne dintre poezie, deconstrucție și diferitele ramuri ale științei. Și viceversa.

  2. da, e o parodie excelentă făcută de foarte cunoscutul grup francez Les Inconnus!

  3. Salut Biju! Mai tii minte cand, dupa o infuzie tovaraseasca un pic mai ampla pe baza de alcool, politicos as ever, dar putin confuz cu privire la prenumele meu, mi te-ai adresat cu “doamna sora lu Ducu” ? :) ))
    Misto articolul. Caut ( poate gasesc de cumparat pe amazon) sa-l citesc pe chinez. Intre timp… ce naiba, da chiar au innebunit cu totii, inclusiv prin lumea asta stiintifica? Uita nevolnicii cum e cu “lumea exterioara” si cu legatura noastra cu ea; uita ca toti suntem praf de stele. Iaca un astrofizician negru, care ne aminteste simplu si scurt, pe cat de poetic pe atat de irefutabil dpdv stiintific, tuturor:
    http://www.youtube.com/watch?v=9D05ej8u-gU
    Neil deGrasse Tyson – the most astounding fact about the universe :)
    Mai impartaseste stiri din astea cu noi.
    Ioana ( Alina) Hincu ( pardon, doamna sora lui Ducu)

Comentează

*

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.