Cicerone Ionițoiu 1924 – 2014

    Print Friendly, PDF & Email

    Duminică, 26 ianuarie 2014, a plecat la cele veşnice liderul ţărănist Cicerone Ioniţoiu. Fundaţia Ioan Bărbuş şi portalul În Linie Dreaptă doresc să îşi exprime aprecierea şi recunoştinţa pentru exemplul său de curaj moral şi fizic în faţa teroarei comuniste ca şi pentru generozitatea cu care şi-a dăruit toată viaţa pentru păstrarea memoriei eroilor şi evenimentelor din închisorile comuniste. Suntem onoraţi că ne-a permis să reproducem textele sale.

    Cicerone Ionițoiu a fost arestat de mai multe ori și a petrecut zece ani în închisorile comuniste, unde a fost maltratat, înfometat, torturat, ținut în frig, insultat. La Poarta Albă a fost una din victimele comandatului Fecior, despre care astăzi unii „experți” în istoria recentă spun că este un Acarul Păun între torționari. Fruntașul țărănist relatează că în iarna grea a anului 1954, când numărul morților din colonie creștea datorită lipsei de medicamente și de hrană, Fecior a promis că va permite pachete deținuților. După ce pachetele au sosit și au fost descărcate din tren, Fecior a dispus reîncărcarea lor. Cicerone Ionițoiu și Octavian Rădulescu, au declarat greva foamei în semn de protest, însă au fost alimentați forțat și până la urmă transferați la penitenciarul Oradea.

    După eliberarea înșelătoare și parțială din 1964, a fost supravegheat în permanență, anchetat și șicanat. Domiciliul său a fost perchiziționat de zeci de ori. A refuzat toate propunerile de colaborare. La sfârșitul anilor ’70 s-a stabilit la Paris unde a dus o muncă titanică pentru refacerea PNȚ-ului în exil și pentru colectarea și consemnarea informațiilor despre represiunea comunistă în România, pe care s-a luptat să le aducă la cunoștința lumii libere. După 1989, s-a implicat în refacerea PNȚ-ului și în politica din țară. Pentru această activitate a cheltuit tot timpul, toată sănătatea sa precară și puținele resurse financiare de care a dispus.

    Istoric de formație, a lucrat ca profesor numai câteva luni, la țară, între două arestări. Avea o memorie impresionantă, dovedită în lucrările sale, mal ales Dicționarul Victimelor Terorii Comuniste și Cartea Morților, lansată în noiembrie 2013, odată cu o altă evocare a unor Eroi de Legendă. În aceasta din urmă, vocația de profesor în făcuse să lase, s-ar spune cu limbă de moarte, pilde de curaj moral pentru românii de azi.

    A avut un caracter foarte puternic, energic și intransigent, uneori furtunos sau tranșant, ceea ce nu l-a împiedicat să fie un prieten bun și fidel, gata oricând să dea o mână de ajutor sau să ofere din timpul său, chiar și atunci când sănătatea sa era foarte fragilă. Chiar și în ultimele luni de viață mai avea proiecte editoriale. Exigent cu sine și cu ceilalți, evalua oamenii după tăria de caracter și fidelitatea față de adevăr. Întrebat dacă are cunoștință de foști deținuți politici care au recurs la ajutorul unui psiholog, a răspuns: „Poate lichelele.”. Devenise și incorect politic. Urmărea mișcarea Manif pour tous și era încrezător că va da roade. Spunea că nu a auzit de homosexuali arestați pentru motivul orientării lor, că în închisoare a întâlnit numai trei, arestați pentru motive politice și că niciunul nu a avut statură de erou.

    Este fără îndoială un foarte bun cunoscător al rezistenței anticomuniste și a represiunii din perioada 1945-1989, dar este mai ales un martor credibil care și-a folosit viața pentru a proclama adevărul și a onora jertfa celor care au plătit cu viața sau libertatea refuzul de a face compromisuri morale. Creștin adevărat și smerit, nu se fălea cu credința sa, însă nu ascundea că sursa puterii de rezistență a fost Cel de Sus și valorile tradiționale. Deși era dezamăgit de evoluția României după 1989, nu și-a pierdut niciodată încrederea în viitorul ei și în vocația sa europeană. Nu a așteptat recunoaștere și nu a primit-o, (în afară de titlul de cetățean de onoare al Craiovei), însă, după o viață trăită pentru țara și semenii săi, avem încredere că a găsit lumina și adevărul pe care le-a căutat cu atâta statornicie alături de martirii și mărturisitorii acestei țări.

    3 gânduri despre “Cicerone Ionițoiu 1924 – 2014

    1. Nici nu a închis bine ochii Cicerone Ionițoiu, că a și apărut pe blogul „Adevărului” un articol bine ticluit, care pleacă de la omagii pentru liderul țărănist și până la urmă, duce unde trebuie. Adică, la… înfierarea lui Băsescu și a lui Tismăneanu pentru condamnarea comunismului!
      Indiferent de unde pleacă, toate drumurile duc la Roma. Și toate căile sinaptice ale pacienților cu BDS (Băsescu Derangement Syndrome) respectiv, sau concomitent cu TDS (Tismăneanu Derangement Syndrome) duc la condamnarea condamnării comunismului, Bine bătătorite. Indiferent de unde pleacă. Indiferent cât de inadecvat e să dai un astfel de spectacol luând drept pretext moartea cuiva, mai ales a cuiva care merita respect.
      Faptul că Cicerone Ionițoiu a fost un erou și că el a trecut la Domnul nu e pentru astfel de autori decât un stimul declanșator pavlovian pentru ca iar și iar să spumege în atacuri paroxistice de BDS și TDS.
      Se confirmă și în acest caz că BDS și TDS suspendă în mod caracteristic toate simțurile, începând cu cel bun.

    2. Cicerone Ionițoiu considera că Raportul Tismăneanu e bine documentat. Regreta că nu are efecte juridice, însă asta nu e vina celor care l-au întocmit.
      Dar așa e o anume categorie de oameni, nu se tem să mintă în ce e mai important pentru cel decedat.
      Vorbesc despre eroi numai ca să se dea ei mari și să se plaseze pe ei alături de personalități. Să pară că sunt experți, că au o legitimitate pentru că au cunoscut un erou.
      Și nu își pot dezminți mitocănia fundamentală. Trebuie să fie țoape, să facă garagață, chiar și când e vorba de un deces. Așa au făcut și la înmormântarea lui Ion Diaconescu. (Noroc că nu li s-a permis în toate situațiile.)

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.