Consecinţele manifestaţiei de la 8 Noiembrie 1945 şi… un avertisment (Document)

Extrase din relatările lui Cicerone Ionițoiu (1924-2014) despre Manifestaţia din 8 Noiembrie 1945. Cicerone Ioanițoiu, istoric și lider al rezistenței anticomuniste din țară și din exil, membru PNȚ, a participat direct la evenimentele din 8 Noiembrie, în Piața Palatului, București.

Text publicat cu permisiunea autorului. Citiți prima parte aici.

Maiorul Iorgu Popescu a fost împuternicit să facă anchetarea celor peste o mie de arestaţi în cursul zilei de 8 Noiembrie 1945 ce se găseau în Ministerul de Interne, Prefectura Poliţiei Capitalei şi Cazarma Regimentului 1 Grăniceri. Pe lângă aceştia s-a extins ancheta şi la fruntaşii politici ai partidelor de opoziţie, încercându-se să se arunce asupra lor vina organizării incidentelor din Piaţa Palatului Regal.

cici ionitoiu

Cicerone Ionițoiu

Partidul Naţional Ţărănesc a dat un prim comunicat pe 12 Noiembrie subliniind că vina incidentelor aparţine guvernului, care încă în cursul nopţii adusese trupe din Divizia Tudor Vladimirescu în perimetrul Pietii Palatului Regal. De asemenea, a subliniat că „agenţi comunişti şi organe ale poliţiei, atacau, loveau şi arestau oameni care strigau – Trăiască Regele – pe care-i duceau în curtea MAI. Un agent cu capul descoperit a ieşit din curtea Ministerului de Interne şi, urcându-se pe scara unui autocamion, a făcut semn celorlalte să-l urmeze. Coloana de maşini a pornit peste manifestanţi, călcând pe unii, iar muncitorii izbeau publicul cu răngi de fier”. Comunicatul sublinia, de asemenea, în toată tara au avut loc manifestanţii pentru Rege, şi a cerut Comisiei Aliate de Control să instituie o anchetă asupra tuturor împrejurărilor în care s-au petrecut asasinate şi rănirea populaţiei.

Partidul Naţional Liberal a pregătit un Memoriu pentru a-l înmâna lui Mark Ethridge, trimisul preşedintelui S.U.A. pentru a face raport asupra situaţiei din România şi Bulgaria, în care se precizează că Partidul Comunist Român a început să exercite teroarea morală si fizică asupra tuturor adversarilor încă din primele zile ale guvernării generalului Constantin Sănătescu. Se arată că persecuţiile la care sunt supuşi, membri arestaţi, sediile partidelor de opoziţie fiind invadate de poliţie şi NKVD, tipografii ale partidelor de opoziţie ocupate, înscenări de procese membrilor partidelor, ameninţarea funcţionarilor cu epurarea dacă refuză să se înscrie în formaţiile procomuniste, un arsenal complet de mijloace de teroare morală şi fizică. Memoriul se încheia precizând că „teroarea comunistă se continuă în România şi ea îmbrăţişează din ce în ce mai multe categorii de cetăţeni .”

 Replica Partidului Naţional Ţărănesc

Ancheta a fost făcută de Guvern, care era arbitru şi jucător, iar nu de Comisia Aliată de Control, asa cum o ceruse şi PNŢ-ul şi reprezentanţii Angliei şi SUA. La 20 Noiembrie, în urma declaraţiei făcute la Parchetul Militar, conducerea PNŢ a întocmit un memoriu semnat de  Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Minai Popovici, dr. Nicolae Lupu şi Ştefan Mihăiescu, în care se făcea istoricul celor petrecute cu acea ocazie şi în concluzie se spunea: „Nu s-a găsit la vreun membru al partidului nostru arme sau orice alte instrumente cu care să fi putut săvârşi o agresiune. Nu se va putea dovedi vreodată că noi am ordonat, am tolerat ori am cunoscut vreo intenţie agresivă din partea unui partizan – oricât de obscur – îndreptată contra autorităţilor, a unei puteri străine sau a unei rase.”

Separat, Iuliu MANIU a făcut o declaraţie în 58 de puncte la Parchetului militar, din care extragem ideile principale:

  • Eu, în ziua de 8 Nov. 1945 am stat toată ziua, fară întrerupere la locuinţă;
  • Nu am văzut nici un fel de manifestaţie;
  • Într-adevăr, sunt convins că dragostea Tării faţă de Regele nostru este unanimă. Credinţa mea este că această dragoste trebuie să se manifesteze tot aşa cum suntem datori să arătăm credinţa şi dragostea noastră, faţă de Atotputernicul Dumnezeu, spre mărirea Căruia se ridică sute de mii de biserici cu toate că se ştie că lumea creştină se închină cu dragoste în faţa lui Dumnezeu;
  • Oamenii sunt datori, să-şi arate [mai mult] dragostea decât ura, mai ales când Guvernul dă atâtea dovezi de lipsă de respect faţă de M. S. Regele Mihai I;
  • Pentru ziua de 8 Noiembrie 1945, n-am cerut nici un fel de permisiune pentru vreo întrunire, fiindcă n-am avut intenţiunea să ţinem;
  • N-am ţinut nici un fel de întrunire, nici în aer liber si nici în săli închise, cu toate că într-o decizie a d-lui General Susaikov, se spune că mitingurile sunt libere;
  • Mă solidarizez cu şefii de sectoare şi de circumscripţii PNŢ, în măsura în care ele au fost luate, în conformitate cu ordinele şi instrucţiunile date de mine si de conducerea de partid;
  • Din informaţiile primite, lucrurile s-au petrecut în modul următor: când lumea manifesta paşnic si liniştită, deodată au apărut în Piaţa Palatului opt-zece camioane, umplute cu muncitori gălăgioşi, având la îndemână pietre şi drugi de fier şi au început a circula în spirale cu nemaipomenită brutalitate, printre manifestanţi, anume cu intenţiunea ca să tulbure manifestarea, până în acel moment atât de paşnică şi patriotică;
  • Evident că organele oficiale de partid susţinătoare ale Guvernului, spre marea mea surprindere, au făcut tocmai contrariul decât ceea ce trebuia să facă, adică să ia şi ele parte la manifestarea pentru Rege şi să năzuiască a menţine ordinea. Deci, rog Parchetul Militar ca să îndrepte cercetările sale asupra acestei împrejurări, ascultând ca martori pe preşedintele şi secretarul Uniunii Patriotice şi pe proprietarii camioanelor, care au pricinuit nenumăraţi răniţi şi morţi. Sunt informat că însuşi Preşedintele Consiliului de miniştri a fost scandalizat când a aflat de prezenţa camioanelor între manifestanţi şi a dat ordin ca aceste camioane să fie îndepărtate imediat, dar n-a fost ascultat. Cer să fie audiat Preşedintele Consiliului de miniştri în această chestiune.
  • Nu este adevărat că s-au pronunţat lozinci antisovietice. Membrii Partidului nostru ştiu că partidul nostru şi în special eu încă din 1919 am preconizat ideea reluării raporturilor normale cu Rusia Sovietică, în care scop am trimis un reprezentant să trateze această problemă, că Nicolae Titulescu a dus tratative cu reprezentanţii Rusiei Sovietice, că dl. Titulescu a fost scos din guvern de dl. Tatărăscu care era adversarul ideii de colaborare cu Rusia;
  • Dacă este adevărat că au murit numai din cei din afara PNŢ si PNL, este cea mai evidentă probă că membrii PNŢ n-au luat parte la atacurile şi la acţiunile de care sunt învinuiţi;
  • N-am cunoştinţă că evreii au fost prinşi, linşaţi în strigăte de lozinci si jefuiţi ori că s-au spart şi jefuit vitrinele unor magazine;
  • Eu mă aşteptam ca toate organele Statului şi toate organizaţiile politice, care susţin Guvernul, să ia parte la manifestaţie şi chiar să memoreze în manifestarea sentimentelor patriotice. Toată nenorocirea acelei zile s-a produs tocmai prin împrejurarea că organele administrative şi organizaţiile politice susţinătoare ale Guvernului au primit instrucţiuni ca să împiedice manifestarea pentru Rege. Dovada cea mai evidentă, pentru această afirmaţie a mea, este că în oraşele din provincie, unde organele administrative, politice si partidele guvernamentale nu au încercat să împiedice manifestarea, ci din contră au participat, nu s-a întâmplat nici o tulburare şi nici incidente neplăcute sau sângeroase. In schimb în Capitală, în urma procedurii revoltătoare a organelor poliţieneşti si a formaţiunilor comuniste de partid, s-au întâmplat nenorociri fără pereche în viaţa noastră politică de până acum. Au avut interese anumite hotărâri politice, ca manifestarea pentru Suveran să nu se petreacă în linişte si în cadre sărbătoreşti. Dovadă este circulara Apărării Patriotice;
  • Partidul National Ţărănesc, precum am accentuat în repetate rânduri, n-a organizat nici un fel de manifestaţie, ci din contră a refuzat categoric să organizeze. De altfel, că în România nu este libertate, nici nu sunt respectate drepturile civice şi politice, nu mai este nevoie să documentăm noi, nici în viata internă si nici în străinătate, fiindcă este în de obşte cunoscut; acest fapt îl ştiu si îl publică toţi corespondenţii din străinătate prin gazete si radio. Lucrurile în de obşte cunoscute nu mai trebuiesc dovedite. Regret nespus că organele executive ale Guvernului, prin procedura lor incalificabilă, a dat o nouă dovadă despre aceasta, tocmai în ziua onomastică a M. S. Regelui si s-a dezvăluit în mod inutil cu un prilej atât de mult văzut de toată lumea;
  • Manifestări anti-ruseşti, anti-semite sau fasciste n-au avut loc;
  • N-am nici o cunoştinţă şi nici nu cred că este adevărat că masele au încercat să ocupe autorităţi publice. Ar fi trebuit să fie curat nebuni aceia care s-ar fi gândit la aşa ceva;
  • N-am cunoştinţă că opinia publică, prin zvonuri false si interpretarea unor atitudini, ar fi pregătită în credinţa că PNŢ si PNL ar fi sprijinite de o parte din reprezentanţii Misiunilor străine.
  • Nu este adevărat că am avut echipe, sau particulari informatori, care să mă încunoştiinţeze despre decursul manifestaţiei;
  • N-am cunoştinţă că a fost un cuvânt de ordine, fie la PNŢ, fie la PNL, ca fruntaşii să se ascundă;
  • N-am cunoştinţă că unele persoane se ascund la chemările Justiţiei. Dacă sunt astfel de persoane, se întâmplă desigur, nu pentru a ieşi din calea Justiţiei, ci pentru că este în deobşte cunoscut că la Siguranţă şi la Politie, adesea sunt persoane bătute şi probabil, evită s-o păţească şi ei ca mulţi alţii.
  • Pentru motivul că socotesc organele Guvernului si partidele care susţin Guvernul vinovate pentru dezordinile si nenorocirile care s-au petrecut  la 8 Noiembrie 1945, în consecinţă nu credem ca organele subordonate regimului vinovat, vor putea face o cercetare obiectivă. Pentru aceasta am făcut memoriu cerând ca cercetările să fie făcute de Comisia Inter-Aliată de Control;
  • Este firesc că după 8 Noiembrie 1945, aflând despre întâmplările dureroase care s-au petrecut, m-am silit să găsesc adevărata stare a lucrurilor şi modul cum ele s-au petrecut. Am rămas revoltat de procedura ilegală, pe care am putut-o constata şi de schingiuirile şi arestarea la care au fost supuşi unii membrii ai partidului nostru. Era datoria mea. Rezultatul la care am ajuns este cuprins în răspunsurile date la întrebările anterioare şi dacă este nevoie îl voi specifica la vremea sa;
  • Ce s-a întâmplat la PNL, nu ştiu, în ceea ce priveşte partidul nostru, acesta a respectat strict înţelegerea făcută cu dl. Constantin Brătianu;
  • Partidul posedă osebite obiecte şi mărturii doveditoare despre cele afirmate de mine în cele de mai sus, şi la timpul oportun le voi prezenta.
  • Învinuirile ce le aduc sunt specificate în cele expuse mai sus, care se pot rezuma în următoarele:
    • s-au descărcat arme din partea organelor Statului, fără somaţiile reglementare;
    • s-au dat ordine de a se împiedeca manifestaţia, fără o complicaţiune oficială, că manifestaţia pentru Rege este oprită;
    • au fost cetăţeni bătuţi şi schingiuiţi, fără motiv legal;
    • au fost cetăţeni nevinovaţi reţinuţi, zile si săptămâni în arest, fără decizie legală de reţinere;
    • chiar instrucţii s-au făcut la ordinul Ministerului de Interne şi în prezenta unor persoane ce aparţin organizaţiilor politice care susţin guvernul şi care în prezent sunt numite în funcţii poliţieneşti;
    • în prezenta organelor poliţieneşti au fost lăsate să intre în Piaţa Palatului Regal, 8-10 camioane şi să circule nereglementar, cu vădită intenţie de a strivi oamenii şi a tulbura ordinea şi, în consecinţă, manifestaţia pentru Rege, aceasta la ordinul unor organizaţii politice, care susţin Guvernul.
  • In declaraţia anterioară, am afirmat că de la 6 Martie 1945 până în prezent, Ţara geme într-un regim de teroare. Regimurile de teroare se manifestă prin spiritul în care se conduc afacerile publice ale Statului, prin modul de procedare în ce priveşte deprinderea Puterii de Stat şi prin măsura în care se respectă, sau nu se respectă, libertăţile si drepturile cetăţeneşti şi mai ales prin felul în care conducătorii Statului se menţin la putere. Regimul actual s-a înstăpânit prin mijloace neobişnuite. M. S. Regele Mihai a fost forţat să admită un guvern impus de o putere străină, fiind însuşi lipsit de puterea executivă. Armata dezarmată, jandarmeria si politia în bună parte desfiinţate, iar muncitorimea scoasă la permanente manifestări în scop de terorizare.
  • In consecinţă partidele din opoziţie, nu se bucură de libertăţile politice şi cetăţeneşti. Manifestarea opiniei publice este oprită. Ziarele opoziţiei sunt oprite. Adunările nu se pot ţine. Ele nu se permit şi chiar cele permise sunt adesea împrăştiate. Este un film întreg de acte care sunt săvârşite fără nici o urmare, din partea organelor poliţieneşti (…) şi din partea unor persoane ce apar din partidele adverse. În cazul de faţă avem de a face cu o manoperă odioasă, anume pentru a compromite opinia publică a Ţării şi partidele adverse regimului de azi.

Nimeni nu se mai îndoia în România de capacitatea lui Iuliu Maniu de coordonator a luptei anticomuniste, care era bazată pe o hotărâre de nezdruncinat în ceea ce priveşte dreptatea cauzei poporului român. De aceea numele lui producea insomnii adversarilor lui, care de fapt erau trădători ai cauzei româneşti, şi punea pe gânduri Moscova.

Consecinţele manifestaţiei de la 8 Noiembrie 1945

URSS devine mai brutală (II)

Pe 10 noiembrie s-a întrunit Consiliu Frontului National Democrat unde Vasile Luca a condus discuţia, manifestându-si ura împotriva opozitiei si acuzând: „Reactiunea, în frunte cu Maniu şi Brătianu, au ales ziua Regelui ca să arunce toate forţele lor într-o demonstraţie uriaşa, folosind sentimentul monarhic al poporului. …Ieri, la o serie de Ministere, funcţionarii au părăsit lucrul si au participat la acţiune contra guvernului. Degeaba avem masa, dacă aparatul de Stat, funcţionarii si armata ne sabotează de jos până sus şi i-au parte la asemenea demonstraţii. De la cei arestaţi reiese că erau pregătiţi, că au fost înarmaţi, plătiţi pentru acţiuni antisovietice, de partidele „istorice” pe care nu le putem socoti ca partide de ordine. Si noi socotim că pe aceste fapte să se facă un mare proces politic, pe baza legilor existente pentru rebeliune, ceată înarmată cu săvârşirea de omor si trebuie să fie condamnaţi. Separat să cerem dizolvarea acestor două partide. Guvernul trebuie să facă un protest împotriva amestecului reprezentanţilor anglo-americani în demonstraţia antiguvernamentală. Noi nu suntem de părere – căci nu este acum oportun – sa ne apucam sa clarificam cu Regele. Ignorarea faţă de un Rege e cea mai bună metodă ca sa fie uitat, dar trebuiesc atacaţi toţi susţinătorii lui. La înmormântarea de luni să facem o formidabilă demonstraţie, să arătăm cine e cu Guvernul si cine sunt acei bandiţi care au făcut să cadă atâtea victime. Demonstraţia va fi de protest si va cere desfiinţarea partidelor „istorice”.”

Ura şi frustrările lui Susaikov şi Groza

La această întâlnire a Consiliului Frontului, după ce Luca i-a subliniat importanţa, a luat cuvântul si preşedintele guvernului, Petru Groza, care la indicaţia lui Luca, ca să se  acţioneze unitar în FND, a răspuns de la început referitor la 8 noiembrie: „…După părerea mea vina principală o purtăm noi şi în special FND – ul care pur si simplu nu funcţionează pe tară, dincolo de Carpaţii e inexistent. La mine, la Deva mi se scrie că suntem inexistenţi, că e o totală debandadă. Şi am fost la faţa locului şi am constatat şi eu acelaşi lucru. Am fost la Deva şi i-am întrebat dacă s-au strâns vreodată împreună. Niciodată. Am fost la Deva iar şi a fost şi Pătrăşcanu. Nici o iniţiativă, nici un contact. Aceasta e realitatea. De ziua Victoriei ţăranii au venit în coloane uriaşe. Echipele de muncitori le tăiau mereu coloana. Portretul meu inexistent, şi asta la mine acasă! La Făgăraş vor să dea Frontul Plugarilor de o parte, deşi sunt bine organizaţi. La Severin am schimbat comisia de administrare a averilor grănicereşti. Între candidati, cei din Frontul plugarilor n-au fost propuşi. Rezultatul – un groaznic dezastru – a intrat toată pleava. In general, se observă că FND – ul e inexistent.” Dacă Vasile Luca eticheta pe cei din rândul partidelor istorice ca  „bandiţi şi derbedei”, primul ministru îi considera „pleava societăţii”.

Supravegherea lui Groza şi a guvernului era foarte strictă şi totul era comunicat Kremlinului. Astfel generalul Susaikov îi comunica lui Molotov pe 4 Decembrie 1945 că printre faptele şi fenomenele ce reclamă o strictă atenţie se află prelungirea crizei politice care „i-a influenţat pe unii miniştrii, care au început să manifeste anumite şovăieli… Prelungirea acestei crize nu poate să nu creeze guvernului greutăţi de care, neîndoielnic, se va folosi reacţiunea, în frunte cu Maniu şi Brătianu, în scopurile ei”.

Este interesantă mărturia generalului Cortlandt Van Rensselaer Schuyler (reprezentantul SUA în Comisia Aliată de Control) despre primul ministru după discuţia avută cu el pe 11 Ianuarie 1946 : „…Nici dl. Harriman (ambasador SUA în URSS), nici eu nu am fost satisfăcuţi în privinţa sincerităţii sale. El a continuat să se plângă că nu era o marionetă şi, în acelaşi timp, să explice dificultăţile poziţiei sale într-o ţară sub ocupaţie străină şi supusă unor termeni duri de armistiţiu. L-am părăsit pe primul ministru cu sentimentul că este un pungaş experimentat de neclintit. Trebuie însă să admit că m-a făcut să-l îndrăgesc puţin pentru că mi-a arătat foarte clar că nu aştepta de la mine să cred tot ce spusese…”

Planul URSS pentru partidele democrate. Lipsa de plan a vesticilor.

Pe 18 noiembrie agenţia sovietică Tass publica o relatare a corespondentului de la Bucureşti cu privire la mitingurile din România subliniind că la sfârşit s-a cerut printr-o rezoluţie arestarea lui Iuliu Maniu si Constantin Dinu Brătianu si dizolvarea celor două partide. Fiind întrebat de V. G. Dekanozov, vicecomisar al Departamentului afacerilor externe al URSS , Z. I. Susaikov, general colonel, locţiitor al preşedintelui Comisiei Aliate de Control în România (…) a spus că nu a dat sfaturi, dar că a discutat cu Dej şi Pauker problema evenimentelor din 8 Noiembrie şi si-a exprimat părerea despre necesitatea de a explica esenţa acestor evenimente pentru a demasca în ochii maselor „partidele istorice” ca partide extrem de reacţionare şi pentru a desprinde de Maniu si Brătianu pe cei care îi urmează orbeşte. Cei doi interlocutori au primit sfatul şi au spus că vor acţiona în această direcţie. Această comunicare a fost făcută de A. Lavriscev lui V. M. Molotov pe 29 noiembrie. Dar generalul Susaikov n-a pomenit nimic despre intervenţia reprezentanţilor Angliei si Statelor Unite făcută în ziua de 8 noiembrie pentru convocarea Comisiei Aliate de Control şi discutarea situaţiei din aceea zi.

Situaţia de completă vasalitate a României faţă de Rusia este subliniată si in telegrama lui Burton Y. Berry, reprezentantul politic al Americii la Bucureşti, din 26 noiembrie 1945, în care printre altele spune: „Partidul comunist în România este aproape în întregime creaţie rusească. Este condus de persoane de etnie neromânească si duce o politică ce nu îşi află baza în tradiţia românească ceea ce sporeşte aici tensiunea si rezistenta. Gh. Tătărăscu pare a fi samsarul care vinde complect România ruşilor. Groza si Tătărăscu sunt complect aserviţi Rusiei în acţiunea de predare a României în mâinile unei armate de ocupaţie care dictează mai rău decât armata germană. Subliniez gravitatea situaţiei României şi faptul că tara a fost înghiţită din punct de vedere economic, că poporul e din ce în ce mai deziluzionat, moralul lui este tot mai scăzut şi că, dacă noi nu trecem la aplicarea principiilor pe care le-am enunţat deja, singurul rezultat este împingerea acestor oameni spre comunism, care le repugnă.” (citat din Istoria Politică a României de Stelian Neagoe, pag. 333-334). De fapt această situaţie de teroare aşternută peste tară a fost găsită de către Mark Ethrige, emisarul preşedintelui american care a sosit în aceea perioadă în România. El a stat de vorbă cu peste o sută de persoane din diferite categorii şi a reţinut aprecierea unui membru al guvernului că partidul comunist nu reprezintă decât maximum 10% şi că o nouă dictatură s-a instaurat în locul celei răsturnate la 23 August 1944, căutând să-şi legalizeze poziţia.

Epilogul (şi avertismentul)

Studenţii care au manifestat în 8 noiembrie 1945 aveau dreptate. Toată istoria scursă de atunci le-a dat dreptate.
Marius Bostan

După ce fuseseră eliberaţi la două săptămâni după 8 noiembrie circa 2-300 tineri, în majoritate din lipsă de probe, maiorul procuror Iorgu Popescu întocmea un referat prin care hotăra ca 188 de persoane să fie trimise la Jilava. Asupra lor „urmează cercetările pentru stabilirea gradului de culpabilitate a fiecăruia şi descoperirea şi determinarea organizatorilor şi iniţiatorilor manifestaţiei…” Aceasta însemna încă ţinerea sub presiune şi aşteptarea dispoziţiilor de la Moscova, care vor veni după punerea în aplicare a hotărârilor Conferinţei tot de la Moscova din 26 decembrie1945. De abia pe 12 Ianuarie 1946, acelaşi Iorgu Popescu va întocmi un alt „Referat” prin care concluziona că asupra a încă 371 de persoane: „Suntem de părere că este cazul a se clasa cauza privitoare la învinuiţii de mai sus din lipsă de dovezi.” Afacerea 8 Noiembrie se va încheia de abia la 28 Aprilie 1946 cândva fi eliberat Mihai Tarţia, preşedintele Tineretului National Ţărănesc pe Ţară.

Vasile Luca, care începuse acuzaţiile împotriva partidelor  „istorice” după 1944, odată cu venirea din Rusia, al cărei cetăţean devenise, a cerut condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu. Dar nu peste mult timp s-a întâmplat ca tovarăşii lui să-l descopere că fusese agentul siguranţei şi să-i facă un proces pentru sabotarea economiei naţionale, arestându-l după executarea tovarăşului Pătraşcanu, şi să-l condamne şi pe el la moarte, pe 14 octombrie 1954. Comutându-i pedeapsa în muncă silnică pe viaţă, l-au ţinut în condiţii ceva mai bune în mijlocul „istoricilor” la Râmnicu Sărat. Şi a murit tot în mijlocul „istoricilor” pe 27 Iulie 1963 la Aiud, unde fusese dus după moartea lui Ion Mihalache.

Epilogul acestei afaceri murdare soldată cu morţi, răniţi si peste 1.000 de arestaţi, a constat în arestarea şi condamnarea, pe parcursul a şapte ani, a multora dintre iniţiatorii [persecuţiilor] şi schingiuitorii de la 8 Noiembrie 1945…: Teohari Georgescu (iniţiator), Iorgu Popescu (omul ce justifica înscenarea) şi a anchetatorilor schingiuitori Mişu Dulgheru, Gheorghe Bulz (mort la Aiud), Constantin Mihalcea, Constantin Turli Niculescu şi mulţi alţii dintre ei întâlniţi prin închisorile comuniste.

 (Extrase din relatările lui Cicerone Ioniţoiu despre Manifestaţia din 8 Noiembrie 1945 )

PS: Dosarul anchetei a fost închis oficial în 1949, însă principalii organizatori ai manifestaţiei de la 8 noiembrie au rămas în vizorul securităţii în toată perioada în care politica românească a fost aservită URSS. După 1990, ei au cerut din nou ruperea ţării de influenţa Moscovei şi revenirea în Europa. Viziunea lor a fost şi este împărtăşită şi acum de poporul român.

The following two tabs change content below.

Cicerone Ionițoiu

Latest posts by Cicerone Ionițoiu (see all)

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.