Electorat și militantism

Print Friendly, PDF & Email

Această serie de articole a fost scrisă de Olavo de Carvalho în 2010, înaintea alegerilor prezidenţiale din Brazilia.

Veţi vedea de ce seria despre militantism este importantă pentru dreapta românească, deşi nu vorbeşte de România, ci de o ţară aflată la antipozi.

Dreapta românească – despre care sperăm cu toţii să se definească politic, să fie o dreaptă adevărată, curajoasă, principială, lucidă – va trebui să înţeleagă bine cu ce se confruntă în lupta politică, să renunţe la iluzii.

Stânga nu e nicidecum „o dreaptă în oglindă”, o forţă politică de aceeaşi natură cu dreapta, de care diferă doar ca doctrină.

Stânga, în cazul României, e o caracatiţă uriaşă provenită din regimul comunist, ilegitim şi criminal, caracatiţă care nu se mulţumeşte decât cu puterea absolută, Partidul-Stat. Ea e obişnuită să deţină controlul asupra instituţiilor Statului, economiei, politicii, mass-mediei. Reacţionează violent şi agresiv chiar şi numai la ideea de a pierde parţial acest control – e şi explicabil, ceea ce ar pierde este enorm, bani, putere, privileii, dar, mai ales în ultimul timp, se conturează şi perspectiva puşcăriei, întrucât imperiul construit de stânga de atâtea decenii e constituit din crime şi din fraude, iar Băsescu a reuşit să facă în aşa fel încât justiţia să înceapă să funcţioneze chiar şi în privinţa unor infractori care se credeau mai presus de lege.

În cazul Braziliei, stânga e tot o caracatiţă, revoluţionară, în curs de a instaura comunismul, dar se comportă foarte asemănător tovarăşei ei din România. Nu se mulţumeşte cu altceva decât controlul total asupra societăţii, nu se supune, decât aparent, jocului democratic, urmăreşte, de fapt, o preluare ireversibilă a ţării. Nu acceptă alternanţa la guvernare, decât tactic, până se vede la putere. Ca şi în România, în Brazilia, caracatiţa stângii are conexiunile ei mafiote, crimele ei nelustrate din trecut – când acţiona mai ales prin terorism, la comandă sovieto-cubaneză – precum şi enorme afaceri de corupţie. Militanţi ei sunt extrem de bine antrenaţi şi dresaţi ideologic în tehnica revoluţionară de tip gramscist, care se bazează în cea mai mare măsură pe cucerirea, în primul rând, a hegemoniei culturale, ocupând tot mai mult spaţiu în discursul public, mass media, educaţie, Biserică, biblioteci.

Din acest motiv, nici în România, nici în Brazilia, lupta politică nu se duce numai la nivel de competiţie electorală. Obiectivul acestei lupte nu este doar obţinerea unor funcţii politice nominale. Dreapta nu trebuie să se bazeze doar pe electoratul volatil pe care îl cheamă s-o sprijine din 4 în 4 ani. Are şi ea nevoie de militanţi, cultivaţi, pregătiţi şi motivaţi. Pentru că stânga are militanţi, armate de trepăduşi, agitatori, propagandişti, răspândaci, activişti, care ştiu să se infiltreze în toate instituţiile Statului şi nu vor altceva decât controlul total al societăţii, de la cultură, până la economie – toate aceste domenii constituind, din punctul de vedere al stângii, câmpul de bătaie al luptei politice.

Din păcate, deocamdată, dreapta pare să înţeleagă prin „luptă politică” numai activităţile legate de alegeri.

Dacă lucrurile rămân aşa, dreapta va fi condamnată să fie mereu „învinsă de Securitate” – şi chiar dacă câştigă, oficial, alegeri, să nu poată guverna, din cauza sabotajului militanţilor stângii, sau să se transforme în marionetă a stângii – întâi să judece şi să vorbească în termenii stângii, apoi să guverneze cum vrea stânga. (Anca Cernea)

Electorat și militantism

de Olavo de Carvalho

Diferenţa dintre electorat şi militantism este cea dintre un gaz şi un solid. Primul se poate concentra asupra unui punct pentru câteva momente, dar, în cele din urmă, va fi dispersat în aer în mod spontan. Cel de-al doilea poate fi mutat din loc doar cu un oarecare efort, proporţional cu masa şi greutatea sa.

Următoarele alegeri vor pune faţă în faţă rezistenţa masivă şi greutatea formidabilă a celui mai mare militantism organizat care a existat vreodată în ţară, substanţei gazoase a unui electorat comprimat în grabă, anarhic, într-un vas care curge din toate părţile.

Masa de militanţi, antrenată pentru a comite fără remușcări toate crimele necesare perpetuării la putere a conducerii sale, deja a transmis clar mesajul că orice încercare de a face publice aceste crime va fi considerată drept un atac la democraţie şi – în aceşti termeni – „împotriva libertăţii presei”. Nu fiți surprinși de enormitatea acestei afirmaţii. Ea nu face decât să arate că inversarea revoluţionară dintre subiect şi obiect a devenit deja automată în mintea maselor militante, într-atât încât este deja o a doua natură. Nici o doză de fapte şi argumente nu poate face nimic în această situație. Nu poate face nimic în această situație judecata pasageră şi difuză a milioanelor de alegători. Militantismul nu este o tendinţă de opinie: este o forţă fizică.

Problema, prin urmare, nu este a şti cine va câştiga alegerile: este a ști dacă această forță poate fi controlată doar prin simpla presiune a unui gaz. Odată încheiate alegerile, din două una: fie militantismul va ieși mai puternic, fie mai furios. Pericolul pe care îl reprezintă este aceeaşi în ambele cazuri.

Spun asta pentru un motiv foarte simplu. Un partid politic există pentru a concura pe funcții elective, a le ocupa un anumit timp şi a ceda locul partidelor adversare, atunci când a fost învins în alegeri. Încap în această definiţie PSDB, DEM, PMDB şi alte câteva grupări. Dar masa de militanți PT şi pro-PT s-a născut şi s-a constituit pentru obiective infinit mai ample decât cele ale oricăruia dintre aceste partide. Ea funcţionează pe toate fronturile vieții sociale şi culturale, cu scopul schimbării complete şi ireversibile a societății – ceea ce înseamnă controlul definitiv, și nu doar temporar, monopolist, și nu împărțit, al mijloacelor de acţiune politică. Ea nu ocupă spații pentru termenul unei gestiuni, ca un candidat ales: le ocupă odată pentru totdeauna, luând drept ameninţare de „lovitură de stat” orice încercare de a o scoate de pe teritoriul cucerit.

Dacă va câştiga, sistemul PT va trece cu siguranţă la „saltul calitativ”, care se pregăteşte de mai mult de două decenii pentru a înlocui guvernul de tranziţie (căci așa se autodefinește guvernul lui Lula în discuţiile interne ale partidului), începutul „construcției socialismului”.

Și dacă va pierde? Un partid politic învins se pregăteşte pentru revanşă în următoarele alegeri: militantismul revoluţionar, în această situație, se mobilizează pur şi simplu pentru a apăra poziţiile ocupate, pentru a se asigura că rezultatul alegerilor nu va submina în niciun fel puterea de care se bucură, în guvern şi în afara lui. Acum, una dintre cele mai clare expresii ale acestei puteri este dominația pe care militanții o au asupra serviciului public federal. Guvernul poate trece în alte mâini, dar Statul va rămâne PT.

Un preşedinte antipetista va trebui să aleagă: fie va guverna înconjurat de duşmani, care vor face tot ce pot ca să boicoteze ordinele lui, fie va încerca să demoleze mașinăria militantismului, care a pus stăpânire pe Stat. În primul caz, va fi zi şi noapte bântuit de spectrul paraliziei şi al eşecului. În cel de-al doilea, se va confrunta cu greve, ocupații interminabile de clădiri publice, tot felul de revolte, şi, în cele din urmă, posibilitatea unei insurecţii armate.

Datorită Forumului de la São Paulo, acestă ultimă ipoteză este astăzi mult mai posibilă decât în ​​anii ’60, nu doar în Brazilia, ci şi în întreaga Americă Latină. Bandele de gherilă din epoca trecută, vag articulate de OLAS, Organizția Solidarității Latino-Americane, erau doar copii, în comparaţie cu puterea monstruoasă a celei mai mari organizații politico-criminale constituite vreodată pe continent (sub protecţia aceleaşi mass-media pe care, acum, nerecunoscatoare, o acuză de intenție de lovitură de stat).

Întrebarea pe care mi-o pun este dacă politicienii care sunt morți de groază față de simpla ipoteză de a fi suspectați că sunt „de dreapta” sunt gata de a înfunta un lucru mai periculos decât o competiție electorală ordonată şi paşnică. Dacă nu, atunci pregătiți-vă.

Indiferent dacă alegerile vor fi câștigate sau pierdute, pregătiți-vă.

Diário do Comércio, 30 septembrie 2010

(traducere de Anca Cernea)

The following two tabs change content below.

Un gând despre “Electorat și militantism

  1. Brutal de inteligent! Lupta cu Raul este cam la fel in toata lumea! La noi ceasurile sunt inaintate si ar trebui sa ne trezim sa infruntam realitatea cu mare curaj!

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.