Istoria cu susul în jos (1) – Rădăcinile naziste ale naţionalismului palestinian

Despre Frăţia musulmană s-a mai scris la noi. De asemenea, David Meir-Levi a mai fost tradus la noi, deci nu e nevoie de prea multă introducere. Vă propun astăzi primul capitol din cele trei publicate pe internet din cartea lui Meir-Levi, Istoria cu susul în jos – Rădăcinile naziste ale naţionalismului palestinian şi ale jihadului islamic.

capitolul II

Istoria cu susul în jos – Rădăcinile naziste ale naţionalismului palestinian şi ale jihadului islamic

(capitolul I)
David Meir-Levi

Introducere

La data de 25 octombrie 2005, preşedintele George W. Bush a folosit pentru prima dată termenul „fascist islamic” pentru a descrie grupările teroriste musulmane care se războiesc în prezent cu Vestul (1). Bush a declarat că aceste grupări îmbrăţişează o „viziune politică violentă” şi îndeamnă , prin intermediul „terorii, subversiunii şi răzmeriţei”, la instaurarea unui imperiu totalitar unde toate libertăţile politice şi religioase vor fi anulate.

Această declaraţie a stîrnit un val de condamnări. Vocile care s-au ridicat împotriva declaraţiei lui Bush au protestat că aceste mişcări musulmane sunt, potrivit propriilor lor definiţii, mişcări populare de rezistenţă, mişcări al cărui scop este exercitarea dreptului just şi legitim la autodeterminare al propriilor lor popoare asuprite. Cum se pot compara aceşti rebeli luptători pentru libertate cu naziştii care au iniţiat un război soldat cu 70 de milioane de morţi şi care au introdus termenul de „genocid” în lexiconul modern ?

Numai că Bush avea dreptate. Grupările musulmane care în prezent ameninţă Vestul cu teroare, activitate subversivă şi răzmeriţă, şi care potrivit propriilor lor declaraţii caută să instaureze un imperiu totalitar global nu sunt fasciste numai în sensul larg, sociologic, ci îşi au rădăcinile în nazismul literal istoric, cu toate ambiţiile sale de genocid.

Frăţia musulmană şi naziştii

Ideologia islamiştilor printre care se numără în prezent nu numai al-Qaeda, ci şi Hamas şi Hezbollah, îşi are originea în mişcarea egipteană Frăţia Musulmană, înfiinţată de şeicul Hassan al-Banna în anul 1928 (2). Toată simbolistica, terminologia si priorităţile politice ale mişcării se hrănesc din chiar esenţa fascismului nazist.

Hassan al-Banna (1906-1949) s-a născut în sudul Egiptului în familia unui ceasornicar sărac. De mic copil s-a simţit atras de aspectele extremiste şi xenofobe ale Islamului ostil laicismului occidental care promova un sistem de drepturi precum emanciparea femeii. Încă din adolescenţă, al-Banna şi prietenii săi (care se adresau unul altuia cu apelativul „frate”) se întîlneau pentru a discuta situaţia din Orientul Mijlociu, tarele societăţii arabe, şi a deplînge declinul islamului. Nemulţumirile lor proveneau în mare măsură din prăbuşirea Imperiului Otoman, ocupaţia britanică a Egiptului şi, în consecinţă, expunerea societăţii arabe la setul de valori ale Vestului.

Pentru al-Banna, ca şi pentru mulţi alţi musulmani din lumea întreagă, sfîrşitul Califatului, chiar daca a fost înfăptuit de o mişcare laică precum Junii Turci, reprezenta un scrilegiu împotriva islamului, a cărui răspundere o purta vestul nemusulman. Pentru a se răzbuna pentru aceste „rele”, al-Banna a înfiinţat în 1928 Frăţia Musulmană, care la început a fost un fel de club de tineret unde membrii propovăduiau, oricui era dispus să asculte, despre nevoia de a reforma din punct de vedere moral lumea arabă. Curînd, însă, antipatia lui al-Banna faţă de modernitatea Occidentului l-a motivat să schimbe Frăţia într-o organizaţie al cărei scop era frînarea tendinţelor laice din societatea musulmană şi reinstaurearea valorilor islamice tradiţionale din trecut. Atacînd subiecte precum colonialismul, sănătatea publică, naţionalismul arab, slăbiciunea lumii islamice şi conflictul care începea să ia amploare în Palestina, Al-Banna şi-a recrutat discipoli din toate straturile societăţii egiptene. Cuvîntarile lui al-Banna erau profund influenţate de doctrinele anticapitaliste ale marxismului european şi, mai ales, de fascism.

Pe măsură ce grupul s-a extins în anii ’30, activităţile sale au depăşit sfera renaşterii religioase şi al-Banna a început să viseze la un viitor musulman măreţ: restaurarea Califatului. Acest vis, însă, putea fi transformat în realitate numai cu ajutorul săbiei. Astfel, al-Banna a reuşit să cucerească minţile şi inimile nenumăraţilor săi discipoli. Al-Banna povestea cu inflăcărare despre ororile iadului care îi aşteaptă pe eretici, de unde concluzia că toţi musulmanii sunt obligaţi să se întoarcă la bazele cele mai pure ale religiei, să reînvie Califatul şi să înceapă războiul măreţ şi final împotriva lumii nemusulmane – jihadul.

Primul pas important spre jihadul internaţional plănuit de al-Banna a fost terorismul trans-naţional în timpul „Marii Revolte Arabe” din 1936-1939, cînd cel mai vestit conducător al Frăţiei Musulmane, Hagi Amin-al-Husseini, marele muftiu al Ierusalimului, şi-a incitat adepţii la un război de trei ani împotriva evreilor din Palestina şi împotriva englezilor, deţinătorii mandatului asupra Palestinei. Dacă Frăţia număra 800 de membri în 1936, după numai doi ani de „Revoltă”, în 1938 numărul acestora crescuse la 200.000, cu 50 de ramuri numai în Egipt. Organizaţia înfiinţa moschei, şcoli, cluburi de sport, fabrici, precum şi o reţea de servicii sociale. La finele anilor ’30, Frăţia avea peste jumătate de milion de membri înscrişi, şi peste 2.000 de ramuri in toată lumea musulmană. În Palestina mandatului britanic erau 38, sub conducerea muftiului.

Pentru a atinge ţelul jihadului global, Frăţia a înfiinţat of reţea de celule secrete, fura arme, antrena trupe, organiza plutoane secrete de execuţie, a înfiinţat celule dormante de suporteri sabotori în rîndurile poliţiei şi armatei care aşteptau doar ordinul de a pune în execuţie acte teroriste, asasinate, şi misiuni kamikaze (3).

Tot în această perioadă, Frăţia şi-a găsit sufletul pereche – Germania nazistă. Pentru mişcarea musulmană, Reichul însemna o relaţie de mare potenţial care a devenit mult mai mult decît o căsătorie de convenienţă. Mult înainte de război, al-Banna dezvoltase o ideologie islamică religioasă premergătoare nazismului hitlerist. Ambele mişcări urmăreau să cucerească şi să domine lumea. Ambele căutau triumful şi supremaţia: după nazişti, arienii erau cei care trebuiau sa domnească peste ceilalţi, în timp ce după viziunea islamică a lui al-Banna religia musulmană era cea care trebuia să subjuge omenirea. Ambele propovăduiau supunerea individului în faţa unei puteri centrale populare. Ambele erau în mod explicit anti-naţionaliste şi urmăreau lichidarea statelor-naţiuni în favoarea unei comunităţi trans-naţionale unificatoare: în Islam – umma (comunitatea tuturor dreptcredincioşilor), în nazism – herrenfolk (rasa stăpînilor). Ambele idolatrizau figura conducătorului totalitar – calif sau fuehrer, ambele urau cu înverşunare evreii şi căutau să-i distrugă.

Pe măsură ce legatura politică şi militară cu Germania nazistă lua amploare, aceste paralele au înlesnit interacţiuni care au dus la creerea unei alianţe la cel mai înalt nivel, cu toată pompa şi ceremoniile vizitelor oficiale de stat, ambasadori de facto, precum şi proiecte comune mai mult sau mai puţin secrete. Adepţii lui al-Banna au transplantat în lumea arabă un soi nou de antisemitism musulman, cel nazificat, traducînd în arabă Mein Kempf sub titlul Jihadul Meu, preluînd şi alte teme naziste antisemite, printre care caricaturile pline de ură din Der Sturmer care portretizau evreul ca fiind duşmanul demonic al lui Allah (4).

După izbucnirea celui de-al doilea război mondial, al-Banna a căutat să încheie un pact formal cu Hitler şi Mussolini. Prin intermediul scrisorilor şi emisarilor pe care îi expedia, el-Banna căuta să obţină ajutorul nemţilor în lupta sa contra englezilor şi a regimului occidentalizat al regelui Farouk. Serviciul de informaţii al Frăţiei culegea cu fervoare date despre conducerea de la Cairo şi despre mişcările armatei britanice, pentru a le oferi germanilor în schimbul strîngerii relaţiilor.

Intră palestinienii

Dar, dintre toţi fraţii musulmani, cel mai notoriu şi cel mai activ colaborator cu naziştii nu a fost al-Banna, ci Hagi Amin el-Husseini, marele muftiu al Ierusalimului, care a deţinut la un moment dat funcţia de preşedinte al Consiuliului Musulman Suprem al Palestinei. După cum a remarcat un comentator, a înţelege influenţa muftiului în Orientul Mijlociu în anii ’30-’40 echivalează cu înţelegerea în prezent a platformei de genocid a organizaţiilor teroriste arabe care se războiesc cu evreii din Israel. Muftiul a funcţionat ca o punte peste care genocidul nazist din Europa a fost transplantat în Orientul Mijlociu post-belic şi a creat patrimoniul nazist al mişcării naţionale palestiniene(5).

Amin el-Husseini, copil minune, s-a născut în anul 1895 într-un clan bogat şi influent pe nume al-Husseini. La vîrsta 20 de ani, era deja un puternic propagandist şi agitator de mase împotriva evreilor. După care, subit, la numai 27 de ani, a fost numit prin decret în funcţia de mare muftiu al Ierusalimului. Această numire a fost cu totul neobişnuită deoarece muftiul trebuie să fie un conducător religios, o personalitate influentă cu statut spiritual. La decesul muftiului anterior al Ierusalimului, Kamel al-Husseini, în martie 1921, ar fi trebuit să se aplice procedeul otoman tradiţional, adică să se aleagă noul muftiu dintre trei candidaţi meritorii şi cu experienţa, propuşi de Consiliul musulman al Ierusalimului. Dar anumiţi membri ai administraţiei Palestinei mandatului britanic, dornici să stăvilească avîntul mişcării sioniste în regiune, l-au ales pe iudeofobul Amin el-Husseini pentru această funcţie, deşi fusese condamnat la 10 ani închisoare pentru rolul său pivotal în incitarea răzmeriţelor împotriva evreilor din anii 1919 si 1920, în care zeci de evrei din Yaffo şi Ierusalim au fost atacaţi, violaţi şi ucişi.

Al-Husseini şi-a transformat funcţia într-o tribună de bătăuş de unde a scuipat vitriol împotriva evreilor, a sionismului, şi chiar împotriva propriilor săi patroni, englezii. El s-a implicat în mod direct în organizarea răzmeriţelor din 1929 care au desfiinţat comunitatea evreiască din Hevron şi au pus capăt prezenţei evreieşti vechi de 3000 de ani în acest oraş. Al-Husseini nu a întîrziat să recunoască un aliat firesc în persoana lui Hitler şi în Germania nazistă care era în plină ascensiune la acea dată.

La începutul anilor ’30, mulţi arabi din Palestina mandatului britanic tindeau să se alieze cu Hitler împotriva englezilor, dar al-Husseini a fost cel care i-a condus cu entuziasm pe această cale. Încă din primăvara anului 1933 al-Husseini l-a asigurat pe consulul german din Ierusalim că „musulmanii dinăuntrul şi dinafara Palestinei vor primi cu bucurie noul regim din Germania şi speră că sistemul de guvernămînt fascist şi antidemocratic se va extinde şi în alte ţări” (6).

Organizaţia de tineret înfiinţată de muftiu a folosit embleme, nume si uniforme naziste. Germania a reciprocat prin oferirea unui fond de burse pentru studenţii arabi, prin angajarea de ucenici arabi la firme germane şi prin invitarea capilor partidului arab la mitingurile de partid din Nuremberg şi a conducătorilor militari arabi la manevrele efectuate de Wehrmacht, dar, mai ales, Ministerul Propagandei german a strîns legăturile cu muftiul şi cu presa arabă, ceea ce a dat naştere la o tradiţie de propagandă care le-a supravieţuit şi lui al-Husseini, şi lui Hitler şi tuturor personajelor celui de-al doilea război mondial.

În septembrie 1937, Adolf Eichmann, însoţit de un ofiţer SS, a întreprins, timp de cîteva săptămîni, o misiune de recunoaştere în Orientul Mijlociu, în care a fost inclusă o întîlnire amicală şi productivă cu muftiul. După această vizită, muftiul a devenit salariat al naziştilor, în calitate de agent şi propagandist (7).

În timpul Marii Revolte Arabe din 1936-1939, printre organizatorii căreia s-a numărat şi al-Husseini, şi pe care Germania a finanţat-o, svastica a servit drept simbol de identitate pe manifeste şi graffiti arăbeşti. Copiii foloseau salutul nazist cînd se întîlneau, şi o mare de steaguri germane şi portrete ale lui Hitler erau scoase la vedere în ocazii festive. Identificarea cu Germania nazistă era atît de pregnantă, încît cei nevoiţi să călătorească prin zonele implicate în revolta arabă şi-au dat repede seama că trebuie să afişeze o svastica pe maşina pentru a nu fi atacaţi de ţintaşii arabi (8). Muftiul a declarat diferite regiuni ale Palestinei ca fiind „eliberate” de evrei şi englezi; de asemenea a instalat şaria – legea islamică religioasă. Femeile musulmane, cît şi cele creştine au fost forţate să-şi acopere feţele. Cei ce s-au împotrivit muftiului au fost lichidaţi.

În 1938, al-Husseini avea în subordine, graţie fondurilor şi asistenţei militare oferite de nazişti, 10.000 de trupe combatante, o unitate activă de propagandă şi armament modern. Dar în măsura în care muftiul era bine pregătit pentru conflagraţia care avea să înghită lumea, nici englezii nu erau mai prejos, şi au trimis întăriri masive pentru a înăbuşi revolta. Înainte de a putea fi arestat de englezi, Al-Husseini a fugit în Liban, care era încă sub dominaţie franceză.

Aflîndu-se în siguranţă la Beirut, şi apoi (mai, 1941) la Berlin, muftiul a acţionat neobosit în sprijinul Germaniei şi a nazismului. Deşi a acţionat din culise, rolul său a fost central în instigarea puciului pro-nazist din Iraq (1941). Muftiul nu a încetat să îndemne guvernele naziste şi pro-naziste din Europa să deporteze evreii în lagărele morţii, a instruit brigăzile pro-naziste din Bosnia, iar cînd cauza hitleristă a fost pierdută, a canalizat prada de război a naziştilor în statele arabe (9). Diviziei sale musulmane „Hanjar” i se atribuie masacrarea a aproape 90% din comunitatea evreiască din Bosnia. Muftiul devenise o voce binecunoscută la staţia de radio de propagandă nazistă în limba arabă care transmitea din Zeesen, în apropiere de Berlin, de unde încerca să convingă populaţiile arabe şi musulmane din Europe (mai ales musulmanii din Balcani şi Albania), că musulmanii şi naziştii sunt fraţi şi că aceste două grupuri înrudite trebuie să se unească împotriva inamicului comun, evreii.

Din Germania, muftiul şi-a mînuit cu eficienţă armele influenţei religioase de care se bucura, a aţîţat masele şi a promovat asasinatele pentru reducerea oponenţilor la tăcere şi eliminarea rivalilor moderaţi. El a reuşit, aproape de unul singur, să înfiereze în minţile arabilor imaginea evreului ca apoteoză a tot ceea ce este rău. În diatribele sale iscusite, nu numai că tot ce era evreiesc era rău, tot ce era rău era evreiesc.

După întîlnirea cu Hitler din 21 noiembrie 1941, al-Husseini i-a lăudat pe nemţi pentru că „ştiau cum să se descotorosească de evrei, ceea ce ne apropie de nemţi şi ne plasează în tabăra lor”. La 1 martie 1944, muftiul a lansat o chemare de la staţia de radio din Zeesen: „Arabi! Răsculaţi-vă cu toţii şi porniţi la luptă pentru drepturile voastre sfinte. Omorîţi-i pe evrei oriunde îi întîlniţi. Ucideţi-i cu dinţii, dacă e nevoie. Acest lucru este pe placul lui Dumnezeu, al istoriei şi al religiei. Aşa vă veţi salva onoarea.” Scopul său, cu ajutorul naziştilor, era să „rezolve problema elementelor evreieşti din Palestina şi din ţările arabe după cum o cer interesele naţionale, la fel cum se rezolvă problema evreiască în ţările Axei” (10). Din propriile sale memorii, precum şi din depoziţiile acuzaţilor la procesul de la Nuremberg, reiese că muftiul plănuia constuirea unui lagăr de exterminare după modelul Auschwitz lîngă oraşul Nablus (Sichem, n.m.) pentru exterminarea evreilor din Palestina (11).

Tot muftiul Ierusalimului este cel care i-a îndemnat pe Hitler, Himmler şi generalul Ribbentrop să consacre considerabilele resurse industriale şi militare ale Germaniei exterminării evreimii europene. Cel mai proeminent conducător spiritual musulman al vremii a făcut eforturi deosebite pentru a opri emigrarea evreilor din Ungaria, Romania şi Bulgaria, deşi guvernele acestor ţări fuseseră iniţial de acord cu plecarea lor. Eichmann însuşi a declarat: „îi promisesem [muftiului] că nici un evreu european nu va mai pune piciorul în Palestina” (12).

Numai că înfrîngerea suferită de nemţi în Nordul Africii însemna că Einsatzgruppen, care uciseseră deje peste un milion din cele şase milioane de victime evreieşti ale Holocaustului, nu a mai apucat să-şi desfăşoare sinistra activitate şi în Palestina. Planurile ambiţioase şi nemăsurate ale muftiului cu privire la evreii din Palestina şi din întreaga lume au fost frînate – doar temporar, credea el – de capitularea Germaniei la 8 mai, 1945.

Muftiul s-a trezit prizonier de război în Franţa şi a fost ulterior condamnat pentru crime de război de procurorii de la Nuremberg (13). Numai că Războiul Rece bătea la uşă şi englezii şi americanii făceau ochi dulci lumii arabe pentru a contracara influenţa politică a URSS în zonă, fapt pentru care i-au permis muftiului să fugă. Al-Husseini s-a refugiat mai întîi în Egipt, apoi în Siria. De la Damasc, al-Husseini s-a recalibrat ca purtător de cuvînt de frunte pentru cauza arabilor din Palestina.

Cîţiva ani mai tîrziu, cînd la ONU a început să se discute problema Palestinei, muftiul şi al-Banna au implorat lumea arabă să se unească împotriva partajului. Cei doi vedeau în rezoluţia ONU cu privire la partaj un exemplu de „conspiraţie a evreimii mondiale”, în ciuda faptului că rezoluţia prevedea înfiinţarea unui stat arab alături de cel evreu. Dar în viziunea lor, un stat arab în Palestina ar fi însemnat renunţarea la cursa pentru eradicarea sionismului şi a anihilării evreilor din Palestina.

Nici un şef de stat arab nu a îndrăznit să contrazică rejecţionismul lui al-Husseini, iar din momentul în care lumea arabă a primit cu entuziasm acest mesaj de ură şi genocid, s-a pecetluit soarta oricărei posibilităţi de implementare paşnică a rezoluţiei ONU de a crea un stat arab alături de un stat evreu pe teritoriul Palestinei Mandatorii (după ce 80% din teritoriul mandatului fusese deja alocat Iordaniei, a cărei populaţie este alcătuită din arabi palestinieni în proporţie de două treimi).

Cînd armatele egiptene, iordaniene, iraqiene, siriene, libaneze, arabe şi marocane au invadat Israelul în 1948, Abd al-Rahman Azzam (cunoscut sub numele Azzam Paşa), secretarul general al Ligii Arabe, care declarase iniţial în cercuri restrînse că partajul Palestinei reprezenta după părerea lui unica soluţie rezonabilă, s-a raliat cot la cot cu muftiul şi a declarat: „Acest război va fi un război de distrugere.” Şi aşa a şi fost, numai că distruse au fost armatele încropite de generalii arabi, dintre care mulţi luptaseră alături de Rommel în numele celui de-al treilea Reich.

Aspiraţiile naziste ale lui al-Husseini, deşi percepute acum ca o contribuţie modestă la Holocaust, au rămas un motiv de mîndrie pentru suporterii săi arabi şi după moartea sa în 1948. Admiratori s-au mai găsit şi mulţi ani după moartea sa. Prof. Edward Said a adus cuvinte de laudă lui al-Husseini, fostul părtaş al naziştilor în crimele comise împotriva umanităţii, numindu-l „glasul poporului palestinian”, iar Yasser Arafat, văr cu al-Husseini, spunea „eroul nostru” cînd vorbea despre el (14)

Transplantul de patologie

Nazismul eradicat în Europa postbelică trăieşte şi înfloreşte în lumea arabă. Influenţa noului amalgam nazist şi musulman de ură contra evreilor creat de predicile lui al-Banna şi al-Husseini a continuat să sporească. Intelectualii extremişti şi imamii au creat o formă fascistă a Islamului pentru a-şi justifica ideologia. Architectul şef al acestei noi forme de fanatism a fost Sayyid Qutb, ideologul suprem al Frăţiei Musulmane.

Qutb s-a născut în 1906 în sudul Egiptului şi a fost educat în spiritul islamului tradiţional şi al studiilor koranice. Încă din tinereţe s-a mutat la Cairo unde între anii 1929-1933 a primit educaţie laică şi occidentalizată şi a lucrat ca profesor pînă în 1933 cînd a fost primit ca funcţionar la Ministerul Egiptean al Educaţiei. În 1948, a primit o bursă de studii în SUA unde, pînă în 1950, a studiat sistemul de învăţămînt şi a încheiat studii de masterat la Colegiul de Stat pentru Educaţie al Statului Colorado (în prezent Universitatea Colorado de Nord). În perioada petrecută în SUA, Qutb a devenit fascinat de ceea ce el vedea ca decadenţă occidentală manifestată prin materialism, libertăţi individuale, laissez faire economic şi egalitatea femeilor în societate, dar mai ales a fost şocat de „amestecul păcătos” al ambelor sexe la locul de muncă, la piaţă şi chiar în biserică. Aşa s-a născut şi ura pentru această societate. De asemenea, a început să condamne guvernul american pentru sprijinul acordat Israelului.

În lucrări ulterioare, Qutb va descrie America drept „un amestec şocant de materialism, lascivitate şi individualism egoist … [şi] vînzare de femei şi rasism feroce”. El va ajunge la concluzia că SUA a pornit într-o „nouă cruciadă”, parte componentă a unui plan metodic al Occidentului de a duce un război socio-cultural subtil împotriva Islamului prin subminarea societăţilor musulmane în întreaga lume şi pentru a pune astfel capăt însăşi religiei musulmane.

Dar, indiferent de intenţiile Americii, declara Qutb în lucrarea sa „Lupta noastră împotriva evreilor”, este important să înţelegem ca evreul este rădăcina tuturor relelor din lume. Bazîndu-se pe ideologia nazistă pe care o absorbise ca membru al Frăţiei, Qutb avea să scrie că evreii sunt cauza putregaiului moral al lumii şi a depravării sexuale animalice din Occident. Evreii erau cei care creaseră doctrinele materialist-ateiste anti-islamice, socialismul lipsit de Dumnezeu şi individualismul democratic. Aşadar, evreii sunt duşmanii veşnici ai Islamului.

Această lucrare, poate unul din cele mai importante manifeste ale antisemitismului islamic şi fascist din lumea modernă, a fost distribuită în milioane de exemplare în lumea arabă cu ajutorul sectei islamice wahhabiste din Arabia Saudită.

Revenit în Egipt în anul 1950, Qutb devine membru al Frăţiei şi editor şef al săptămînalului acesteia, Al-Ikhwan al-Muslimun, şi ulterior şeful secţiei de propagandă. Datorită populariţăţii de care se bucura, Qutb se ridică fără întîrziere la cele mai înalte nivele ale organizaţiei. Scrierile sale conferă o ţinută filozofică scopurilor naziste ale Frăţiei. În viziunea sa, confruntarea dintre Occidentul laic şi lumea musulmană se limita numai la Islam. Înfruntarea era rezultatul strădaniei creştinilor (definiţi în scrierile sale drept „cruciaţi”) şi a sionismului mondial de a anihila Islamul. Acest război ideologic, susţine Qutb, rezultă din faptul că atît creştinii, cît şi sioniştii ştiu că religia creştină şi cea mozaică sunt inferioare Islamului care trebuie eliminat pentru a-şi salva propriile doctrine defectuoase şi falite de triumful inevitabil al Islamului asupra inimilor şi minţilor întregii omeniri. Doar „Allah uber alles” este un percept decretat de însuşi Allah. Acest triumf trebuia să vină la un moment dat. Numai că, pînă atunci, spune Qutb, Frăţia Musulmană trebuie „să deschidă ochii oamenilor” la pericolele modernităţii şi ale culturii Occidentale, ale iudaismului şi sionismului pentru islam.

Dar primejdia cea mai mare, după Qutb, vine de la musulmanii trădători care au fost atît de corupţi de influenţa Occidentului, încît nu mai pot fi numiţi musulmani. Dictatorul egiptean Gamal Abd-el Nasser era apoteoza acestei corupţii, de aceea şi el si regimul său trebuiau să fie eliminaţi.

În 1953, în urma atentatului Frăţiei la viaţa lui Nasser, Qutb a fost condmnat la 15 ani închisoare, dar presiunea politică exercitată de Iraq l-a determinat pe Nasser să-l graţieze pe Qutb în 1964. Numai că, opt luni mai tîrziu, Qutb a fost arestat din nou – complota sa organizeze o lovitură de stat. De data aceasta tribunalul l-a condmnat la moarte şi Qutb a fost spînzurat în august 1966.

Qutb a lăsat posterităţii 24 de cărţi. romane, eseuri, cronici literare, dar cele mai importante şi influente rămîn cele două tomuri: Umbra Coranului şi Pietre de marcaj. Mesajul său rămîne constant în toate lucrările şi poate fi descris ca o adaptare a fascismului la societatea islamică şi la forma sa de guvernămînt: abolirea violentă şi fără compromis a regimurilor seculare insuficient de „pure”; terorism şi revoluţie armată de sus în jos; impunerea cu forţa a acestei forme de interpretare a Islamului în toate ţările arabe şi în ultimă instanţă în întreaga lume prin intermediul jihadului.

Cărţile sale, poziţia sa în cadrul Frăţiei Musulmane şi martiriul său în calitate de erou îl plasează pe Qutb în rolul de ideolog par excellence pentru oricare mişcare islamofascistă din lumea actuală. Cel mai semnificativ impact s-a produs prin influenţa asupra organizaţiei al-Qaeda, prin lucrările fratelui său Muhammed Qutb, care, după eliberarea din închisoarea egipteană s-a mutat în Arabia Saudită. Acolo a devenit profesor de studii islamice şi a editat şi promovat scrierile fratelui său, Sayyid. Printre studenţii săi îl regăsim pe Ayman al-Zawahiri, nr. 2 de la al-Qaeda şi unul dintre cei mai căutaţi terorişti în prezent (15).

Nazismul în mişcarea palestiniană

În raportul întocmit în 1961 în urma procesului lui Eichmann, Hannah Arendt remarca nivelul incredibil de vitriol împroşcat împotriva evreilor şi laudele la adresa lui Hitler combinate cu păreri de rău că „nu şi-a putut face treaba pînă la capăt” care împînzeau presa arabă. Publicaţiile din Damasc, Beirut, Cairo precum şi cele din Iordania nu-şi ascundeau nici simpatia pentru Eichmann, nici regretul că „nu şi-a făcut treaba cum trebuie”. În ziua în care a început procesul, un program de radio din Cairo i-a criticat pe nemţi şi le-a reproşat faptul că „în ultimul război, nici un avion german nu a survolat şi nu a bombardat vreo aşezare evreiască”.

Patru decenii mai tîrziu, acelaşi omagiu şi aceleaşi reproşuri, însoţite de sincera dorinţă de a vedea exterminarea tuturor evreilor era exprimată în ziarul Al-Akhbar, a doua publicaţie ca tiraj şi si totodată organul de presă al statutului egiptean, care tipărea în 18 aprilie 2001:

„Suntem recunoscători răposatului Hitler, care a ştiut să se răzbune pentru palestinieni pe cei mai mîrşava specie de nemernici de pe faţa pămîntului. Cu toate acestea trebuie să-l dojenim pentru faptul că răzbunarea a fost insuficienta.”

Lunga tradiţie a nazismului arab şi palestinian, motivul hitlerist al „spaţiului vital” (Lebensarum), epurarea etnică şi genocidul continuă să se facă auzite în Orientul Mojlociu. Conducătorul grupării Hezbollah, Hassan Nasrallah, afirma în anul 2006, după războiul din Liban: „Dacă [evreii] se vor aduna în Israel, vom fi scutiţi de efortul de a-i căuta prin toată lumea”. Mahmoud Zahar, ministrul de externe al grupării Hamas: „Visul meu este să pun pe perete la mine acasă în Gaza o hartă imensă a lumii pe care să nu existe Israelul”. Dar cea mai sinistră declaraţie vine de la fostul preşedinte al Iranului, Ali Akabar Hashemi Rafsanjani, care visează un nou holocaust şi o nouă soluţie finală: „O bombă atomică lansată asupra Israelului ar distruge totul, dar în schimb ar dăuna foarte mult lumii islamice.”

Aceasta este un avertisment nu numai pentru evrei, ci pentru toţi oamenii de bună credinţă din lume: niciodată din nou.

Note:

1) Ehrenfeld Rachel, Lappen Alyssa, „Adevărul despre terorismul Mişcării Musulmane”, The New Media Journal.us, June 17, 2006; cf. Margolis Eric, „Marea Minciună despre fascismul islamic”

2) Abdullah Azzam, predicător palestinian al Frăţiei musulmane a fost mentorul lui Osama bin Laden, conducător al grupării al-Qaeda (Mazel Zvi, „Cum a făurit Egiptul islamul radical modern”, Jerusalem Issue Brief, vol. 4, nr. 18, 16 februarie 2005, (Institute for Contemporary Affairs); [Zvi Mazel a fost ambasadorul Israelului în Egipt şi Suedia] cf. Oliver Hancef James, Mitul Wahhabbismului: spulberarea aberaţiilor curente şi a conexiunii fictive cu bin Laden (ediţia a II-a), rezumat la and cf. Discover the Networks pentru detalii suplimentare despre influenţa Frăţiei musulmane asupra grupărilor teroriste majore care acţionează în prezent împotriva occidentului.

3) Leshem Ron, Cohen Amit, „Frăţia musulmana”, Yediot Aharonot (ebraică), 28 septembrie 2001 (postat în traducerea lui Jonathan Silverman); cf. Al-Ikhwan-al-Muslimun (Frăţia musulmană)

4) Trifkovic Serge, „Conexiunile naziste ale islamului”, 2 decembrie 2002 cf. Paxton Robert, „Anatomia fascismului”, Columbia, 2004. Paxton descrie caracteristicile principale ale nazismului ca fiind:

a) sentimentul de criză copleşitoare şi imposibil de rezolvat prin metode tradiţionale (una din cele mai convingătoare arme psihologice ale Frăţiei este chemarea musulmanilor să adere la religie căci „Islamul este soluţia”, pentru detalii cf. Kazimi Nibras „Un pic gravidă”, NY Sun, 11 ianuarie 2006)

b) credinţa că grupul din care faci parte este victima, care justifică orice fel de acţiune fără limite morale sau legale (potrivit Frăţiei, teroarea contra duşmanilor săi se datorează faptului că în întreaga lume islamul este victima imperialismului occidental şi ţintă războiului dus de America împotriva islamului)

c) nevoia de a avea o autoritate în persoana unui conducător natural ridicat deasupra legii, care se sprijină pe superioritatea instinctelor sale (fuhrer şi calif)

d) dreptul indivizilor aleşi de a-i domina pe ceilalţi fără oprelişte legală sau morală (Deutschland uber Alles sau Islam uber Alles)

e) teama de „contaminare” străina” (propaganda nazistă îi descria pe evrei ca fiind subumani, ne-curaţi, şobolani. Potrivit viziunii islamice tradiţionale, musulmanii trebuie să evite contaminarea (najj) prin relaţii prea apropiate cu nemusulmanii. Acest concept a fost înţeles la modul literal de numeroase comunităţi musulmane în lumea şi istoria musulmane. Evreii şi creştinii (numiţi najj = cei contaminaţi) în Iran şi zone din Africa de Nord nu aveau voie să iasă pe stradă cînd ploua, pentru ca najj-ul scurs de pe ei împreună cu ploaia să nu infecteze solul ud pe care ar fi putut să păşească ulterior un musulman şi astfel să se contamineze şi el la rîndul lui).

f) nevoia continuă de războaie succesive şi interminabile pentru a cuceri teritorii străine, ameninţări permanente la scară naţională pentru a menţine naţiunea în stare de permanentă frică şi angoasă şi hipertensiune patriotică (această frază descrie perfect cei 1300 de ani de agresiune musulmană asupra lumii nemusulmane precum şi exploatarea acestei agresiuni pentru a crea starea de hipertensiune patriotică ce închide ochii cetăteţenilor musulmani la excesele propriilor guverne).

g) eliminarea libertăţii de gîndire şi de liberă exprimare: cine nu este de acord devine trădător ideologic şi este trimis la închisoare sau la eşafod. (În numeroase ţări musulmane criticare islamului se pedepsesthe cu moartea).

h) adorarea semi-religoasă a conducătorului. (În islam idolatrizarea lui Mahomed şi a califilor nu era semi-religioasă, ci făcea parte integrală din religie. În multe state arabe moderne, cultul personalităţii dictatorului este componentă sine qua non a menţinerii regimului la putere).

Pentru o comparaţie mai recentă, cf. Kramer Martin „Aveţi curaj să comparaţi islamismul şi fascismul?”

5) Morse Chuck, Legătura dintre nazism şi terorismul islamic: Adolf Hitler şi Haj Amin el-Husseini”, cf. interviul lui Morse cu Jamie Glazov, „Conexiunea terorii islamice cu nazismul”
6) Kuentzel Matthias, „Naţional socialismul şi anti-semitismul în lumea araba”

7) Morse, #10.

8 ) idem

9) idem

10) Kuentzel, #12, cf. montaj al unor fotografii cu al-Husseini şi trupe Hanjar şi germane, Bayerischer Rundfunk, min 5:41

11) Dershowitz Alan M, „Soluţia finală după Hezbollah”

12) Kuentzel #12, cf. Dieter Wisliceny, locotenentul lui Eichmann, la procesul acestuia pentru crime de război în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost de acord cu această caracterizare a muftiului: „Muftiul este duşmanul feroce al evreilor şi întotdeauna a susţinut anihilarea evreilor. El a sprijinit aceste idei în discuţiile pe care le-a avut cu [Adolf] Eichmann … Muftiul a fost unul din iniţiatorii distrugerii sistematice a evreilor din Europa de către germani, a fost colegul permanent, partnererul şi consilierul lui Eichmann … în punerea în aplicare a acestui program.”

Vezi „Stenogramele de la Procesul lui Adolf Eichmann, sesiunea 50”, publicate de proiectul Nizkor. citat în: „Descifrarea mişcării palestinieni: studiu istoric de investigaţie”, 13 iunie 2006; de Francisco Gil-White

13) Krumenacker Thomas, Cum au planificat naziştii Holocaustul pentru Palestina” (Associated Press, în Yahoo News), 4/7/2006.

14) Kuentzel, #12

15) pentru un rezumat despre viaţa şi sfera de influenţă a lui Qutb, vezi Berman Paul „Filozoful terorii islamice”, NY Times Magazine, March 2003

capitolul II

The following two tabs change content below.
"Ia asculta,catzeaua dracului,nu te-am atacat la persoana da’ chestia asta a pus capac! Caine e tac’tu care te-a invatat sa te adresezi unora care au idei diferite de ale tale,curva infecta!Asa te-as lua la o sedinta de palme ca ti-as redecora toti peretii casei in rosu sangeriu,nenorocito!Cantareste-ti cuvintele apoi vorbeste! Ai cumva impresia ca o sa ma las calcat in picioare de o abjecta ca tine?!Gresesti!Pan’aici!Ori te adresezi cu deferenta cuvenita unui interlocutor oarecare,ori dispari de pe forum!Animalele n-au ce cauta aici! … a incasat-o jidanca.Atata am avut de spus…" – Pintea Haiducul ….. ////// ….. "Auzi ,tu israelito, ce tai facut voi in Romania de sute de ani? Cum l-ati omorat voi pe Eminescu? Cum la-ti denigrat pe dr Paulescu? Ce cacati puneti voi in mancarea de la mc donald si kfc , sa le mancati voi cu neamurile voastre de alienati mintal! Mai bine duceti-va dracullui de criminali , ca voi l-ati omorat pe Domnul Iisus. Voi suteti o rasa de cacat, un genotip murdar intre porc si maimuta. Ati umplut biblia de minciuni si vindeti gogosile voastre otravite ca sunteti poporul sfant? Numai minciuni ! Sunteti cea mai ordinara rasa de pe fata pamantului ca numai de crime va tineti. Ce inseamna azima si purim? Sa ne spui tu handicapato?" – aaooll ….. ////// ….. "Israelianca@ din cauza ortografiei mele nu poti sa dormi noaptea si nu vezi padurea de copaci dar in fine nu cerem de la cine nu are ce sa dea.Dar daca as fi jidan as cere special de la tine ca stiu ca nu ai" – Antonio ….. ////// ….. Sarcasmul d-tra tradeasa o pseudocultura periculoasa – antisionist .....////// ..... Dincolo de incultura in materie de religie si de lipsa evidenta a sensibilitatii religioase, gasim aici o logica de doi bani, la care se mai adauga si – pai putea sa lipseasca ? – ridicatul de voce tipic al ignorantului.Cunosc si evrei, si crestini care s-ar simti rusinati sa citeasca cele de mai sus. Aici nu este vorba de mozaism, nici de crestinism, nici de Papa, nici de arabi, nici de antisemitism, nici de nimic. Pur si simplu, nu e altceva decit o sueta electronica a unor personaje care isi dau cu parerea despre sacru, intre 2 iutuburi. Infiorator. sueta teologica

Latest posts by Israelianca (see all)

14 gânduri despre “Istoria cu susul în jos (1) – Rădăcinile naziste ale naţionalismului palestinian

  1. Bravo Israelianca! Multumim pentru aceste informatii de mare pret.

    Sper sa fie citita cartea lui David Meir-Levi de cit mai multa omenire, sa stie cu cine se asociaza si cui le tine parte, inainte de a-si exprima parerea. Sa inteleaga cine este underdog-ul si lezatul adevarat. si cine este agresorul da fapt si de drept.

    Ma mira ca o parte din intelectualii din Vest si chiar din Israel, care probabil sint familiarizati cu materia, si care prin definitie nu-l agreaza pe Hitler, totusi detin acele opinii impotriva Israelului, il denumesc stat nazist, pe cind conectia palestinienilor cu Nazismul este clara ca buna ziua

    Astept cu nerabdare urmatoarele capitole din carte.

  2. E cazul sa-l amintesc din nou pe Walid Shoebat care dupa ce a parasit viata de terorist si s-a crestinizat, astazi fiind cetatean American, isi sparge pieptul si isi hazardeaza viata, in scopul de a explica apropierea dintre Nazism, Musulmani, Palestieni si Muslim Brotherhood si in general de a arata dimensiunile pericolului. Din Brotherhood chiar a facut parte, iar „Walid’s grandfather was the Muslim Mukhtar (chieftain) of Beit Sahour-Bethlehem (The Shepherd’s Fields) and a friend of Haj-Ameen Al-Husseni, the Grand Mufti of Jerusalem and notorious friend of Adolf Hitler.” (citat din site-ul lui Soebat). In loc sa asculte ce are de zis ca fiind „de acolo”, stingistii incearca sa-l discretizeze ca mincinos, zicind ca nu a fost terorist.

    Walid glumeste ironic despre liberali : „Cind am fost terorist, ma numeau luptator pentru libertate, iar acum cind vreau sa ajut la combaterea terorismului si al violentei, ma denunta ca rasist”.

    In mod curent, in Israel nu se pomeneste despre legatura vivace care a existat si exista intre Nazism si extremismul islamic. Prin Walid am inceput sa cunosc subiectul, iar acum a luat contur si am aflat detalii prin aceasta carte prezentata aici.

  3. Daca tot vorbim de lumea in care s’au inchis leftangii, Hero’s unwelcome
    Wounded Iraq vet jeered at Columbia

    Columbia University students heckled a war hero during a town-hall meeting on whether ROTC should be allowed back on campus.
    „Racist!” some students yelled at Anthony Maschek, a Columbia freshman and former Army staff sergeant awarded the Purple Heart after being shot 11 times in a firefight in northern Iraq in February 2008. Others hissed and booed the veteran.

    Maschek, 28, had bravely stepped up to the mike Tuesday at the meeting to issue an impassioned challenge to fellow students on their perceptions of the military.

    „It doesn’t matter how you feel about the war. It doesn’t matter how you feel about fighting,” said Maschek. „There are bad men out there plotting to kill you.”

    *ROTC

    Universitatea Columbia, studentii au huiduit si strigat catre un veteran de razboi in cursul unei dezbateri despre reintroducerea programelor de invatamant ale cadrelor militare.
    „Rasistule!” au strigat unii dintre studenti catre Anthony Maschek, un proaspat student al universitatii, fost sergent si detinator al medaliei Purple Heart dupa ce a fost impuscat de unsprezece ori intr’un schimb de focuri in Iraq in februarie 2008. Altii au fluierat si huiduit acest erou.
    Maschek, in varsta de 28 de ani, a avut curajul sa se suie pe scena pentru a’si sustine argumentele in fata colegilor de la universitate.
    „Nu conteaza ce credeti despre razboi sau despre ce se intampla pe teatrele de lupta” a incercat Maschek sa explice, ” cert este ca acolo exista dusmani care doresc sa va vada morti”.

    Several students laughed and jeered the Idaho native, a 10th Mountain Division infantryman who spent two years at Walter Reed Army Medical Center in Washington recovering from grievous wounds.

    Cativa studenti au ras si s’au bucurat de faptul ca Maschek, nascut in Idaho, infanterist al diviziei a zecea vanatori de munte a petrecut doi ani intr’un centru medical din Washington pentru a se reface de pe urma ranilor.

    Nu este numai trist, este dezgustator, este frustrant si este strigator la cer.
    Imi vine greu sa cred ca poate exista atat de multa prostie, ura si degradare umana si intelectuala.
    Acesti studenti dau noi valente termenului de ‘telectual.
    In urma acestui episod am ramas cu unul din cele mai amare gusturi.

  4. Daca psihologia si opiniile si moralul si morala actuale, lipsa de respect fata de eroi nationali ar fi predominat in perioadele relevante, nu s-ar mai infiintat statul Israel.

  5. ghici ghicitoarea mea:
    cum se numeste nepotul lui al-Banna, considerat de unii locul 49 in top 100 „cei mai intelectuali contemporani”, de altii locul 1 in top 100 „mostenitori politici ai bunicului sau” sau „intruchipare a dublului limbaj”, profesor la Oxford, profesor invitat de Identitate si Cetatenie la Universitatea din Rotterdam specializat in probleme de „integrare” si, in acelasi timp, star la televiziunea iraniana PressTV cu emisiunea de lifestyle intitulata, desigur, „Islam & Life”, considera omorirea cu pietre un act de cultura care trebuie inteles in context, insa ar putea fi in favoarea unui „moratoriu”, persona non grata in Egipt, Tunisia, Arabia Saudita si USA (pina de curind), invitat frecvent la posturile surori ale realitatii, BBC si CNN, pe teme de adormirea vigilentei publicului telespectator, editorialist New York Times in calitate de specialist independent in… fratia musulmana moderata?

    (considerati ca am scris linkurile cu raspunsul la ghicitoare cu susul in jos)
    http://www.nytimes.com/2011/02.....dan09.html
    http://www.camera.org/index.as.....ticle=1996
    http://en.wikipedia.org/wiki/Tariq_Ramadan

    curat cu susul in jos, coane fanica

  6. Iata si alte imagini mai mult decat concludente ale lui Husseini, bun colaborator al lui Hitler, mai ales in mobilizarea diviziei SS musulmane bosniece din Iugoslavia purtand numele „Hanjar” (sau mai pe romaneste „Hangerul”, ca sa fie clar…).
    Poza 1

    Poza 2

    Poza 3

  7. Multumesc pentru embedding.
    Poza #3 insa nu este cea de pe shortcut. Daca se poate, sa fie corectata.
    Comentariul #9 il trimisesem cand am vazut ca cel anterior, cu 3 poze, nu a aparut imediat, asa ca se repeta o imagine. Dar cum se zice, repetitia e mama invataturii…

    Pentru Israelianca:
    E un articol exceptional, deschizator de ochi si de minte.
    Si multa apreciare pentru munca pe care ai depus-o. A meritat din plin.

  8. Israelianca , iti multumesc pentru articolul excelent . Am aflat lucruri pe care nu le stiam si ca de fiecare data cand publici ceva , astept cu nerabdare continuarea .

  9. Multumesc, multumesc tuturor 🙂

    Trebuie insa sa dam Cezarului ce-i al Cezarului: Propunerea de a publica acest material inca pe vremea cind eram 4pezi vine de la Emil. Eu doar am cautat pe net si am tradus. Cautind aceasta carticica am dat intimplator peste Minciuni gogonate, publicat tot la noi in 4 serii. Tot lucruri foarte interesante si oarecum nestiute, sau mai bine zis umbrite sau estompate de falsurile si inventiile cu care se impauneaza palestinienii pentru a ne uzurpa.

    Impy, muftiul avea pe vino-incoace precum varul sau nepotul sau Arafart (sic! si scuze).

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.