Pe Drumul Disprețului pe care musulmanii îl nutresc pentru femei (2)

Oriana FallaciMânia și orgoliul, Ed. Corint, București, 2011, p. 132-140.

Pe Drumul Disprețului oricum există multe alte lucruri. Și pentru a ți le demonstra, te port acum prin Afganistan grație unui documentar realizat recent de o excelentă jurnalistă anglo-afgană. Un documentar care, tehnic vorbind, nu este fără cusur, dar e atât de atroce, încât m-a luat prin surprindere, nepregătită fiind, chiar dacă genericul m-a avertizat. „We warn our spectators. Îi avertizăm pe specatorii noștri. This program contains very disturbing images. Acest program conține imagini șocante”. L-au dat în Italia? Ei, fie că l-au dat sau nu, îți spun eu care sunt imaginile cele mai șocante. Sunt cele care prezintă execuția a trei femei vinovate de nu știu ce lucru.

L-au dat în Italia? Ei, fie că l-au dat sau nu, îți spun eu care sunt imaginile cele mai șocante. Sunt cele care prezintă execuția a trei femei vinovate de nu știu ce lucru.

Execuția se desfășoară în piața centrală din Kabul. Pentru mai multă precizie, o parcare pustie. Și în această parcare pustie sosește deodată o camionetă din care coboară trei femei acoperite cu giulgiul cu găurele la nivelul ochilor, așadar burca. Blestemata burca; în comparație cu aceasta, chadorul pare un costum de baie sumar. Cea a primei femei e maro, a celei de-a doua e albă, a celei de-a treia e gri.

Femeia cu burca maro e într-adevăr îngrozită. Se clatină, nu se ține pe picioare. Femeia cu burca albă înaintează cu pași prudenți, ca și cum s-ar teme să nu se împiedice, să cadă și să se lovească. Femeia cu burca gri, foarte scundă și foarte delicată, merge în schimb cu o atitudine sigură și la un moment dat se oprește. Face gestul de a le susține pe cele două tovarășe, de a le încuraja, dar un bărbos cu tunică și turban intervine brusc și le separă. Cu îmbrânceli, le obligă să îngenuncheze pe pavaj.

Totul are loc în timp ce trecătorii traversează piața, mănâncă indiferenți curmale și își bagă degetele în nas, ca și cum acest lucru nu i-ar privi pe ei. Doar unul, în spate, privește curios.

Execuția se desfășoară rapid. Fără citiri de sentințe, fără tobe, fără pluton de militari, adică fără ceremonii sau pretenții de solemnitate. Cele trei femei abia au îngenunchiat pe asfalt că un alt bărbos cu tunică și turban, călăul, țâșnește nu se știe de unde cu o mitralieră în mâna dreaptă. O ține ca și cum ar fi o plasă de cumpărături. Pășind domol și plictisit, mișcându-se ca unul care respectă gesturi obișnuite și poate cotidiene, se îndreaptă spre ele, care așteaptă nemișcate și, așa nemișcate, nu par să fie ființe omenești. Par niște bocceluțe puse pe jos.

Ajunge în spatele lor și, pe neașteptat, trage de aproape cu arma în ceafa femeii cu burca maro, care cade imediat, ucisă pe loc. Apoi, tot domol și plictisit, se deplasează un metru și trage în ceafa femeii cu burca albă, care cade în același mod. Se deplasează apoi încă un metru, se oprește o clipă. Se scarpină între picioare, apoi trage în ceafa femeii cu burca gri, care în loc să cădă în față, rămâne un minut îngenuncheată și cu bustul drept. Drept și mândru. În fine, se prăbușește pe partea dreaptă și, într-un ultim fest de revoltă, își ridică poala rochiei pentru a-și arăta picioarele. Dar, imperturbabil, călăul i le acoperă, cheamă groparii, care apucă repede cele trei cadavre de picioare.

Lasă pe asfalt trei dâre lungi de sânge, le trag de acolo ca pe niște saci de gunoi și, pe ecan, apare ministrul afacerilor externe și al justiției, domnul Wakil Motawakil (Da, i-am reținut numele. Nu se știe niciodată ce ocazii îți oferă viața. Într-o zi aș putea să-l întâlnesc pe un drum pustiu și, pentru a-l ucide, aș avea nevoie să mă asigur de identitatea sa. „Are you, dumneavăstră sunteți, Mister Wakil Motawakil?”).

E o bucată mare de slănină, la vreo treizeci sau patruzeci de ani, Mister Wakil Motawakil. Foarte gras, cu turban, foarte bărbos, foarte mustăcios și cu o voce ascuțită de castrat. Vorbind despre cele trei femei, se bucură, tare mulțumit, tremură ca o piftie și chițăie: „This is a very joyful day, aceasta e o zi de mare bucurie. Today we gave back peace and security to our city. Astăzi am redat orașului nostru pacea și siguranța.” Dar nu spune în ce fel cele trei femei i-au luat orașului pacea și siguranța, pentru ce vină sau delict au fost condamnate și executate.

Și-au scos poate burca? Și-au descoperit poate fața pentru a bea un pahar cu apă? Sau au sfidat interdicția de a cânta și a intona vreun cântec de leagăn copiilor lor? Sau să se fi făcut vinovate de delictul cel mai grav dintre toate: să râdă. (Da, domnilor, să râdă. Am spus să râdă. Nu știați că în Afganistan, la talibani, femeile nu pot să râdă, că le este interzis până și să râdă?)

Șirul de întrebări mă sufoca, până când, după dispariția lui Wakil Motawakil, pe ecranul TV văd o sală mică, plină cu fete fără burca. Fete cu fața descoperită, brațele goale, rochii decoltate. Și una își face bucle, alta își machiază ochii, una se rujează, alta își lăcuiește unghiile cu roșu. Câteva râd, bucuroase, provcatoare. De unde deduc că nu mai suntem în Afganistan, că excelenta jurnalistă s-a întors la Londra, de unde vrea să ne consoleze cu un final plin de speranță. Eroare. Suntem încă la Kabul și sărmana este pradă unei asemenea spaime, încât vocea sa catifelată sună răgușit, chiar înăbușit.

„Pentru a filma ceea ce vedeți, eu și echipa mea ne-am asumat un mare risc. Ne găsim, de fapt, într-unul din locurile cele mai interzise ale orașului: un salon clandestin, un loc foarte periculos, un simbol al rezistenței la regimul talibanilor. Un salon de coafură.”

Și cu un fior, îmi amintesc răul pe care, fără să-mi dau seama (interviul cu Khomeini), l-am făcut în 1980 unui coafor din Teheran, al cărui salon, Chez Bashir – Coiffeur pour Dames, fusese închis de armată pentru că era un loc al pierzaniei și al păcatului. Pentru că, neluând lucrurile în serios și, profitând de faptul că Bashir avea toate cărțile mele traduse în farsi, prin urmare mă citea, l-am convins să deschidă o oră pentru mine.

Fiți amabil, Bashir. Doar o oră, am – nevoie – să – mă – spăl – pe – cap – și – în – camera – mea – apa – caldă – nu – curge.

A scos sigiliile puse de soldați și, lăsându-mă să intru în salonul pustiu, tremura ca un câine ud, sărmanul Bashir. Spunea: „Dumneavoastră nu înțelegeți la ce mă expuneți și la ce vă expuneți! Dacă ne descoperă sau află cineva, eu sfârșesc în pușcărie și dumneavoastră la fel”. Nu ne-a descoperit nimeni în ziua aceea. Dar opt luni după aceea, când m-am întors la Teheran (o altă istorie urâtă, despre care nu am vorbit niciodată), l-am căutat și mi s-a spus: „Nu știți? Cineva a observat ce-a făcut, așa că, imediat după ce ați plecat, a ciripit. L-au arestat și e încă la închisoare”.

Îmi amintesc și înțeleg că cele trei femei au fost ucise pentru că se duseseră la coafor. Înțeleg, în concluzie, că era vorba de trei femei combatante, de trei eroine. Spune-mi: aceasta este cultura la care te referi când vorbești despre două culturi?!? Ei bine, nu, dragul meu. Orbită de dragostea mea de Libertate, am început discuția afirmând că pe lume este loc pentru toți. Și mama mea spunea: lumea – e – frumoasă – pentru – că – e – variată. Dacă unele femei sunt atât de stupide încât să accepte anumite infamii, e rău pentru ele: important – este – ca – anumite – infamii – să – nu – mi – fie – impuse – mie. Dar am spus un lucru nedrept. Pentru că făcând raționamentul acela, am uitat că Libertatea fără Justiție este o libertate pe jumătate, că a apăra doar propria libertate este o ofensă adusă justiției.

Și implorând iertare celor trei eroine, tuturor femeilor executate, terorizate, umilite, scoase din minți de fiii lui Allah, atât de rătăcite, încât au fost în stare să se alăture cortegiului care îi călca în picioare pe morții de pe stadionul din Dhaka, declar că problema aceasta mă interesează și încă mult. Ne privește pe toți, domni și doamne greieri, și…

Greierilor de sex masculin sau ipocriților care nu deschid gura niciodată împotriva celor ce impun burca și niciodată nu mișcă un deget, nu am nimic să le spun. Abuzurile pe care Coranul le impune sau permite a fi impuse femeilor nu intră în felul în care interpretează ei Progresul și Justiția, iar eu bănuiesc că, în secret, nutresc o invidie puternică față de Wakil Motawakil. (Ferice – de – el – că – le – poate – executa.) De fapt, nu rareori, ei își bat nevestele. Își bat joc de colege, denigrând persoane ca mine.

La fel și greierii homosexuali. Devorați de ciuda de a nu fi întru totul femei, le detestă chiar și pe sărmanele ființe care i-au adus pe lume. În femei ei nu vâd decât un ovul pentru clonarea speciei lor incerte, dar nici acelora nu am ce să le spun.

Greierilor de sex feminin sau feministelor de tristă amintire, în schimb, ceva am tot să le spun. Jos masca, false amazoane! Vă amintiți de anii în care, în loc să-mi mulțumiți pentru că v-am netezit drumul, adică am demonstrat că o femeie poate face orice muncă la fel ca un bărbat sau mai bine decât un bărbat, mă acopereați cu insulte? Vă amintiți de anii în care, în loc să mă dați de exemplu, mă numeați machistă împuțită, scroafă machistă și aruncați cu pietre în mine pentru că scrisem o carte cu titlul Lettera a un bambino mai nato (Scrisoare către un copil nenăscut)? („Urâtă, urâtă, mai urâtă nici că se poate. Va dura o singură vară.” Și: „Aia are uterul în creier.”)

Ei bine, unde este, ce s-a întâmplat cu feminismul vostru plin de invidie? Unde s-a terminat pretinsa voastră combativitate? Cum se face că despre surorile afgane, despre ființele asasinate, terorizate, umilite de porcii machiști cu tunică și turban, imitați în tăcere de bărbățeii voștri, n-ați scos un cuvânt? Cum de nu organizați niciodată o manifestație de proteste în fața ambasadei Afganistanului sau a Arabiei Saudite sau a oricărei alte țări musulmane? V-ați îndrăgostit toate de fascinantul Osama bin Laden, de ochii săi mari de Torquemada, vă atrage ceea ce are sub tunică? Îl găsiți romantic, visați să fiți violate de el? De surorile musulmane nu vă pasă nicidecum pentru că le considerați inferioare? În cazul ăsta, cine-i rasistă: eu sau voi?

Adevărul e că nu sunteți nici măcar greieri. Sunteți și ați fost mereu doar niște găini care nu reușiți decât să dați din aripi în cotețul de păsări, cotcodac – cotcodac – cotcodac! Sau niște parazite care, pentru a vă face remarcate, ați avut nevoie de un bărbat care să vă țină de mână. Cu asta închid discuția și trec la concluzii. Concluzia este că de la Kabul vor ajunge în Italia. Și nu vă va plăcea multora, având în vedere că în Italia a-ți apăra propria cultură a devenit un păcat de moarte.

„Pe rug, eretico, pe rug. Allah akbar, Allah akbar.”

Alte articole ale Orianei Fallaci publicate pe ILD:

The following two tabs change content below.

Oriana Fallaci

Latest posts by Oriana Fallaci (see all)

    5 gânduri despre “Pe Drumul Disprețului pe care musulmanii îl nutresc pentru femei (2)

    1. Fatarnicia Vestului in toata splendoarea sa. Iar in fata cu faptele Islamicilor ramii complet blocat, fara cuvinte. Dar nu de aceea tace Vestul.

    2. Realitatea prezentata e cruda, inumana si merita mai multa sobrietate. Injuriile nu ajuta cu nimic doar duce mesajul in derizoriu, abate atentia de la gravitatea situatiei la limbajul injurios si scade credibilitatea. Altceva trebuie facut.

    3. Mi se pare o realitate paralelă. Ori nu trăim pe aceeaşi planetă, ori dacă musulmanii pot omorî femei doar pentru că se coafează, înseamnă că omenirea are o mare problemă. Drepturile omului sunt doar vorbe, iar sclavagismul şi totalitarismul islamic sunt caracteristici mai sumbre decât comunismul şi nazismul. Cine poate trăi o viaţă întreagă în teroare fără să se smintească? Cum pot femeile acelea să-şi educe în mod normal şi sănătos copiii? Cum pot fi normale din punct de vedere psihologic generaţiile de copii ce se nasc, sunt educate şi crescute sub aceeaşi teroare permanentă? Cred că până şi C. G. Jung s-ar fi îngrozit de modelul islamic de „vieţuire” (sau „supravieţuire”?).
      Inimaginabil!

    4. Probabil că Hitler va găsi un nou islam. Este deja pe punctul de a-l găsi; el e ca Mahomed. Starea de spirit în Germania este islamică; războinică şi islamică. Cu toţii sînt în delir după un zeu sălbatic. Acesta ar putea fi viitorul.
      (Carl Gustav Jung – Collected Works of C.G. Jung, Volume 18: The Symbolic Life: Miscellaneous Writings, link)

      dar poate aici e mai relevant ce spunea winston churchill:

      Winston Chrchill: Cît de teribile sînt blestemele cu care mohamedismul îşi împovărează adepţii! Pe lîngă fanatismul nebun, care este tot atît de periculos la om ca turbarea la cîine, mai este şi această temătoare apatie fatalistă. Efectele sînt vizibile în multe ţări. Obiceiuri degradante, agricultura neglijentă, comerţul trîndav şi nesiguranţa proprietăţii private există peste tot unde adepţii Profetului conduc sau îşi duc viaţa. Un senzualism degradat privează această viaţă de graţie şi rafinament, de demnitate şi sanctitate. În legea mohamedană fiecare femeie trebuie să fie proprietatea unui bărbat, indiferent că aceasta este fiică, nevastă sau concubină, iar acest lucru va amîna dispariţia sclaviei pînă în momentul în care islamul va înceta să mai exercite putere printre oameni. Musulmanii luaţi individual pot dovedi calităţi splendide – dar influenţa religiei paralizează dezvoltarea socială a adepţilor ei. Nu există nici o altă forţă mai retrogradă în lume….
      Departe de a fi muribund, mohamedismul este o credinţă militantă şi prozelitoare. S-a răspîndit deja în centrul Africii, născînd războinici neînfricaţi la fiecare pas; şi de nu ar fi fost creştinismul protejat de armele puternice ale ştiinţei, ştiinţă cu care s-a luptat în zadar, civilizaţia Europei moderne ar dispărea, la fel cum a dispărut Roma Antică. (1899 )

      sau dimitrie cantemir:

      Această carte (Coranul) este o îngrămădire de împletituri mincinoase, o culegere de basme şi o adunătură de poveşti în cel mai înalt grad caraghioase(…) Simokatta, Gheorghe Kedrenos şi alţi autori creştini, (…) au dezvăluit şiretenia muhammedană parţial şi superficial în scrierile lor istorice. Voi trece sub tăcere şi pe împăratul Ioan Cantacuzino care într-o mare carte şi prin îndelungată vorbire ridiculizează şi combate cu bună evlavie şi cu înţelepciune împletiturile de minciuni şi cuvintele deşarte ale Curanului. (…)comentariul făcut de Porfirie, filosoful peripatetic, un elin, la Cartea lui Moise, la Sfînta Evanghelie, la Curan(…) despre legea muhamedană spunea că este o „Lege porcească“(…) în legea muhammedană sînt îngăduite foarte multe — chiar dacă nu toate — oarecum animalice, lipsite de orice pricepere şi sens, dar poruncite drept lucruri foarte necesare, aşa încît dacă animalele cele necuvîntătoare ar fi avut capacitatea de a grăi şi modul de a-şi arăta intenţiile, cu adevărat şi-ar fi bătut joc de un astfel de legislator, iar legea lui ar fi declarat-o mîrşavă şi vrednică de batjocură.
      (…)Căci cine dintre cei cu înţelegere ar socoti că e un merit, ca pe fiecare om — afară de muhamedan — să-l lipseşti de agonisita lui, să-i jefuieşti pe toţi de toate fără nici o teamă, să propovăduieşti că cea mai bună faptă şi de mai mare merit este să ucizi? Totuşi, legea muhamedană nu numai că îngăduie ci şi porunceşte, şi nu numai că porunceşte ci, dacă cineva nu face aceasta, îl socoate că a păcătuit de moarte.
      Legea Curanului, dimpotrivă, proclamă că nimeni în lume n-are stăpînire asupra vreunui lucru, afară de cei ce urmează Curanului. Cu un cuvînt, toate şi le atribuie lor, nimic nu este îngăduit altora, nimic nu aparţine altora, nimic altceva nu socotesc a fi drept. Aceasta, deci, este partea din legea Curanului care, fiind lipsită de orice raţiune şi sens, ca o piatră ruptă din marginea prăpastiei se prăbuşeşte vertiginos în adîncul ignoranţei.
      (…)După ce le-a slăbit discipolilor săi (în lumea aceasta) toate frînele destrăbălării, îmbuibării, plăcerii pîntecelui şi a celor de sub pîntece, el le făgăduieşte şi în viaţa viitoare (unde oricine care s-a nevoit după lege nădăjduieşte să-şi ceară de la preadreptul judecător adevărata fericire şi cunună) plăcerile trupului cele fără de osteneală: lupte amoroase, fapte vitejeşti, victorii, domnia lui Bachus şi orice desfătare şi gîdilare a tuturor simţurilor ca pe un lucru prea dulce, precum porcilor celor buboşi noroiul şi mocirla prea împuţită. (1722, extrase din Sistemul sau întocmirea religiei Muhamedane)

      sau altii: http://inliniedreapta.net/dere.....gia-pacii/

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.