Domnul Steinmeier, emisarul Rusiei la Chișinău

Ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, s-a aflat la Chișinău și Tiraspol în zilele de 25 și 26 iulie. 

dan nicuDeoarece Germania exercită în prezent președinția Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Steinmeier este și președinte al acestei organizații și vizita sa în Republica Moldova a inclus și această calitate temporară a Domniei Sale. OSCE este implicată în negocierile pentru soluționarea conflictului transnistrean „5+2”. Actualul ei președinte, un social-democrat german, va deveni în curând, se zvonește la Berlin și în alte capitale, președinte al Republicii Federale Germania. Asta înseamnă că dumnealui își va asuma câteva obligații onorifice și nu va mai putea influența deciziile luate în mediul politic al țării sale și al Europei. De aceea, e de înțeles graba sa de a lăsa în urmă niște realizări care să-l consacre în postura de dublu ministru de Externe al RFG (2005-2009 și 2013-2017, cel mai probabil). Calitatea de șef al OSCE este, în prezent, un instrument adecvat pentru realizarea ambițiilor sale personale. De ce ambiții personale, și nu obiective ale politicii naționale a Germaniei? Dintr-un motiv foarte simplu: ceea ce dorește dumnealui să realizeze nu este în beneficiul Germaniei, așa cum nu este în interesul niciunei țări europene. Să detaliem.

Ca orice formator de politică externă al unei țări mari, importante, domnul Steinmeier nu este interesat de faptul că înțelegerile sale directe cu Rusia încalcă flagrant interesele unor state mici, „nesemnificative”, întrebate abia la sfârșit, de formă și după negocierea planurilor „mari”, dacă sunt și ele de acord. Nu-i așa că recunoașterea plăcuțelor de înmatriculare „transnistrene”, recunoașterea la Chișinău și, deci, în toată lumea, a diplomelor de studii eliberate de universitățile „transnistrene” și atribuirea unui prefix telefonic internațional „transnistrean” sunt pași pe care Chișinăul trebuie să-i întreprindă pentru restaurarea încrederii între „cele două părți în conflict”? Nu-i așa că dintre cele două părți, doar Chișinăul trebuie să acționeze, să accepte, să cedeze, să fie cuminte și ascultător, ca să nu se supere inutil „partenerii din Transnistria”? Cam așa gândește și domnul Steinmeier, și nu e de mirare: în țara lui nu există „conflicte înghețate”, ea nu a fost supusă unei agresiuni militare, vorbitorii de germană n-au fost trecuți forțat la alfabetul chirilic și obligați să cânte „Мы славим тебя, Приднестровье / Здесь дружба народов крепка” și alte asemenea porcării, landul german Mecklenburg-Vorpommern n-a fost niciodată proclamat „republică germană a Oderului”. Pentru domnul Steinmeier, noi, cei trei milioane de locuitori dintre Prut și Nistru, suntem un fel de papuași față de care unicul său interes este legat de relația cu Rusia. Soarta moldovenilor nu-l interesează pe domnul Steinmeier. Dumnealui presează acum pentru acceptarea acestor cedări, la Chișinău, ca să se poată retrage satisfăcut la pensie, la anul. Adică în funcția de președinte federal. Ca să se știe că a făcut și el ceva important. Nu ca alții.

Domnul Steinmeier este un social-democrat, adică stângist european tipic, căruia culoarea roșie și statuile lui Lenin nu-i provoacă cine știe ce dezgust, ci, cel mult, îl pun pe gânduri. Aceste gânduri pot fi legate, de exemplu, de aplicarea greșită a socialismului teoretic, fapt care a dus la dezastrul sistemului socialist în practică. Socialistul-standard european se gândește deseori la asta. Relativ adesea, socialistul european care vrea să crească în sondaje la el în țară face vizite la Moscova și vorbește, grav, despre necesitatea cooperării și colaborării. A făcut-o și domnul Steinmeier, în ambele sale mandate de ministru de Externe, dar mai ales în primul, atunci când a propus un parteneriat de dezvoltare cu Rusia, în care acesteia să-i fie livrat ajutor european în investiții și know-how tehnologic. Și Rusia a început să se modernizeze. Efectele modernizării Rusiei le-am putut vedea în Crimeea, în 2014. Pentru serviciile sale, Rusia l-a recompensat pe domnul Steinmeier: i-a acordat un doctorat onorific la Universitatea Tehnică de Stat din Ekaterinburg. Iar domnul Steinmeier prețuiește aprecierea pe care i-o acordă Rusia. De altfel, domnul Steinmeier are o relație mai veche de prietenie cu Rusia, de pe când șeful direct de partid al acestuia, viitorul cancelar federal, angajat al Gazpromului și prieten personal al lui Vladimir Putin, Gerhard Schroeder, era cancelarul landului Saxonia Inferioară, iar domnul Steinmeier devenise șef de cabinet al acestuia, în îndepărtatul an 1993. Când domnul Schroeder a devenit cancelar federal, domnul Steinmeier a fost numit în funcția de șef al Cancelariei Federale, consilier al cancelarului și, nu în ultimul rând, supraveghetor al activității serviciilor de informații. În 2003, Steinmeier a fost unul dintre principalii susținători ai alianței ad-hoc cu Rusia și Franța împotriva poziției SUA cu privire la războiul din Irak. Nu mai devreme de luna iunie a acestui an, domnul Steinmeier a criticat în termeni foarte duri exercițiile militare ale NATO din Europa de Est menite să demonstreze coeziunea Aliaților în fața oricăror amenințări, numindu-le „zăngănit inutil de arme” și condamnând „retorica războinică” a conducătorilor NATO. Cu zece ani în urmă, atunci când a fost somat de deputații din Parlamentul European să-și clarifice poziția cu privire la asasinarea Annei Politkovskaia și a lui Aleksandr Litvinenko, domnul Steinmeier a criticat „tendințele existente de isterizare din mass-media, care fac necesară reintroducerea simțului rațiunii în discuție”. Un registru verbal identic cu cel al comuniștilor moldoveni și a altor neamuri de proruși (inclusiv actuali „democrați”) care ne chemau întotdeauna, prin vocea lui Voronin, Tarlev, Greceanaia, Lupu, „să nu politizăm”, „să fim calmi, raționali” și altele. Cu alte cuvinte, să stăm liniștiți în poziție de drepți și să acceptăm ceea ce ni se impune. E un procedeu obișnuit al rușilor și tuturor idioților lor utili: apelul la calm cerut victimei după ce victima ia în cap. Originea acestui procedeu se află în raporturile din lumea criminală rusă și poartă o anumită denumire rusească, aproape intraductibilă în română: „разводить лохов” (să-i duci de nas pe fraieri). Domnul Steinmeier merită felicitat: și-a însușit tacticile rusești cu brio. Ca orice idiot util, de altfel. Și de această dată, la Chișinău, domnul Steinmeier a vorbit despre „restabilirea încrederii” și alte asemenea dulcegării în care este învelită esența: menținerea acestui teritoriu și al acestei societăți într-o stare de dependență față de Rusia, via Transnistria.

Nu vrem să stăm liniștiți, Herr Steinmeier! Nu, deoarece ne-ați vorbit la noi acasă ca un emisar al Rusiei, ați acționat ca un ministru de externe al Rusiei, ca un Lavrov, de fapt. Nu ca un european, nu ca un occidental. Dacă serviți Rusia la Chișinău, nu e obligatoriu ca asta să ne placă și nouă. Nu e garantat că vă vom zâmbi frumos când ne băgați cuțitul în spate.

Chiar dacă guvernanții noștri de paie au cedat presiunilor pe care le-ați făcut, să nu credeți că ne-ați avut pe toți de proști. Va veni și acea zi în care vom avea în casa Guvernului un om, nu o păpușă gonflabilă, un om care va avea curajul să vă spună „NU”. Sau „NEIN”. Sau „NIET”, dacă vă place.

Publicat și pe timpul.md.

The following two tabs change content below.
Dan Nicu

Dan Nicu

Analist politic

2 gânduri despre “Domnul Steinmeier, emisarul Rusiei la Chișinău

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.