Dragos Aligica: Interesul national si “axa Washington-Bucuresti” (revista 22)

Print Friendly, PDF & Email

Dragos Paul Aligica a publicat in revista 22 o excelenta analiza privind situatia actuala Romaniei din perspectiva celor trei doctrine geo-strategice care isi disputa suprematia la Washington: multilateralismul, realismul, neo-conservatorismul. 

"Logica ne spune ca pare a fi în interesul unor popoare, cum este cel român, ca în SUA, atât timp cât aceste vor fi o superputere si atât timp cât în lume exista amenintari la adresa libertatii si democratiei, sa domine o atitudine inspirata de cea de a treia doctrina. Atât timp cât poporul nostru are aspiratii democratice, interesul nostru national coincide cu cel al superputerii."

Si o observatie privind fracturile logice care caracterizeaza de multe ori raportarea noastra la cele trei doctrine si dispretul manifestat de multi fata de neo-conservatori:

"Ca membri ai unei natiuni mici, operam implicit cu presupozitii neoconservatoare când este vorba de asteptarile noastre de la cei mari. Este stupid sa nu recunoastem asta. Aceste asteptari neoconservatoare – justificate sau nu – sunt instinctive. Când însa preamarim virtutile multilateralismului, avem asteptari neoconservatoare de la marile puteri si în acelasi timp predicam realismul politic când e vorba de interesele noastre nationale, ar trebui sa fim suficient de lucizi si sa nu ne mai întrebam apoi mirati de ce „Occidentul tace“ în cazul Moldovei. Când o facem, suntem fie naivi, fie ipocriti, fie ambele.

Poate ca ar trebui sa meditam mai atent la momentele când îi condamnam pe yankei pentru ca, în virtutea realismului politic, „ne-au cedat la Ialta“ si apoi, în aceeasi propozitie, înjuram neoconservatorismul."
 

In fine, neo-conservatorii nu mai sunt la Washington. Si, dupa ce i-am injurat pe neo-conservatori si l-am ridiculizat pe presedintele Bush, descoperim ca Romania e mult mai nesigura:

"Vremea în care, în administratia americana, „Noua Europa“, adica noi, esticii, contam mai mult ca Rusia, prin definitie – doar fiind cine suntem –, este pe sfârsite. Nu înseamna ca prietenii nostri din America au disparut. Dar ei nu mai sunt influenti. Vremea în care, din considerente de doctrina, din sentimente antiruse si anticomuniste, din interese legate de pozitia noastra fata de Irak si Israel si dintr-o anumita apreciere a pozitiei geostrategice la Marea Neagra puteam conta pe administratia americana ca pe un sustinator aproape automat a trecut.

Daca Rusia este privita diferit de noua administratie americana, atunci si zona Marii Negre va fi privita diferit. Prin implicatie, si importanta geostrategica a României va fi reevaluata. Sa ne fie clar: întelegerea dintre Rusia si orice putere occidentala se va face întotdeauna peste capul nostru. Ideea ca noi ne putem interpune ca mediatori si ambasadori ai bunavointei în relatia dintre Occident si Rusia este ceva ce trebuie etichetat exact si fara menajamente: o imbecilitate patenta. Conceptul îi defineste cu precizie clinica si pe promotorii ideii.

Dupa aproape zece ani în care (cu sau fara meritul nostru) conjunctura internationala si doctrina împartasita de liderii de la Washington ne-au creat un spate puternic si un vânt care ne-a suflat puternic în pânze împingându-ne înainte (cu toate calitatile si scaderile noastre), acum suntem iarasi doar pe spezele noastre. Anii grasi au trecut. Trebuie sa fim foarte atenti la pasii urmatori. Nu va mai fi asa usor.

Cât timp actuala conjunctura geopolitica se mentine si cât timp la Washington domina realistii si multilateralistii, unionismul românesc este un proiect mort. Unificarea Moldovei cu România, în masura în care este ceva dezirabil si fezabil, nu se va face decât sub o administratie americana cu o doctrina de tip neoconservator. Nu ca sub aceasta ar fi foarte probabila, chiar si sub o asemenea orientare. Dar numai cu o schimbare radicala de configuratie geopolitica globala fata de cea actuala poate fi un scenariu unionist macar imaginabil sub celelalte doua doctrine. (Mai exista o alternativa unionista ce trebuie mentionata. Reîntregire în sfera Rusiei, nu a Occidentului. Suna absurd, dar se vor gasi sustinatori ai ei.)

Contextul ce a facut posibila imaginarea si punerea în practica a „axei Washington–Bucuresti“ ca pivot al doctrinei Basescu de politica externa este terminat. O forma palida a doctrinei va continua sa bântuie culoarele Cotroceniului si ale Ministerului de Externe. Dar substanta va fi mult diferita si diluata. (…)

Nu stim daca noua generatie a dreptei americane, care se va ridica la putere dupa ce ciclul de stânga se va consuma în Washington, va mai avea profunda simpatie, interesul si aprecierea pentru aspiratiile democratice ale esticilor, pentru experienta noastra si pentru rolul nostru strategic în raport cu Rusia, pe care vechii si actualii conservatori americani le au. De aceea, este bine sa fim pregatiti. Este foarte posibil ca perioada 1999–2009 sa fi reprezentat un moment irepetabil. Vom continua, ca toti esticii, sa avem o relatie buna cu SUA si vom ramâne în gândurile dreptei americane (si poate si ale acelei tot mai mici parti a stângii ce va mai pastra pentru un timp amintirea anticomunismului lui Henry „Scoop“ Jackson sau a rusofobiei lui Brzezinski). Dar lucrurile nu vor mai fi la fel.

Implicatiile sunt clare. Daca asa stau lucrurile, trebuie sa fim pregatiti pentru o regândire profunda a politicii noastre exerne pentru urmatorii ani. Repozitionarea în jocul puterilor din perimetrul european devine acum decisiva. Pe termen scurt si mediu, Paris, Londra (dupa ce calamitatea globala, care este actualul guvern de stânga, va fi eliminata) si Varsovia par sa fie principalele puncte de reper. În afara Europei, cu realistii si internationalistii în control la Washington, Beijingul devine un contact de mare interes. Daca geostrategii la putere în Casa Alba îi prefera pe rusi „Noii Europe“, nici nu avem de ales… Si toate acestea sunt doar începutul.

Evident, cele de mai sus sunt scrise sub ipoteza ca evolutiile din Moldova în urmatoarele zile si saptamâni vor confirma scenariul pesimist. Este însa posibil ca acest scenariu sa fie infirmat. În acest caz, totul va fi bine. Ne vom putea reîntoarce linistiti în tribunele sportului practicat cu atâta pasiune de diletantul român în doctrine de politica externa: vechiul si placutul obicei de a deplânge stupiditatea neoconservatoare si de a ne minuna ca adevarurile si idealurile realiste si multilateraliste nu numai ca nu sunt apreciate, dar sunt calcate în picioare de „diplomatia de cowboy“ si „aroganta yankee“.

Vom fi iarasi în elementul nostru. Pâna atunci, însa, sustinatorii liniei realiste si proocidentale, ca doctrina de politica externa româneasca, au de lucru. Ceea ce urmeaza, în bine sau în rau, nu trebuie sa îi prinda cu temele nefacute."

Versiunea integrala in revista 22
 

The following two tabs change content below.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.