Dreapta și Stânga, printre nămeți

Dreapta pune mâna pe lopată și face curat, Stânga urlă indignată că trebuie să o facă președintele, premierul, miniștrii, armata, jandarmeria, primarul, vecinii, oricine altcineva, dar nu ea.

Dreapta își deszăpezește masina și își ajută vecinul să iasă dintre nămeți. Stânga este prea prețioasă pentru a se coborî la un asemenea nivel și asteaptă ca natura să își facă treaba. Dacă nu, măcar intervenția salvatoare a Dreptei, a soldaților, jandarmilor „criminali” sau a muncitorilor de la salubritate, demni, nu-i așa?, numai de dispreț.

Dreapta citește declarația noului premier, se uita la Stânga și înțelege la ce s-a referit. Ba chiar îi dă dreptate și îl respectă pentru că a avut curajul să spună, în epoca dictaturii media, ceea ce atâția alții s-au temut să rostească.

„Cu primarii mai e o problemă aici şi nu mă feresc s-o spun public. Este inadmisibil să ajungi pe străzile unei localităţi în România şi să-i vezi pe militari desfundând drumurile în timp ce beneficiarii direcţi, care sunt şi concetăţenii noştri, stau în casă la căldură. Şi am văzut cu toţii, aceasta se întâmplă şi la inundaţii, şi la nămeţi… Şi dumneavoastră aveţi aici un rol, iertaţi-mă că v-o spun, de-a dreptul educativ… Nu se poate aşa ceva, nu putem plăti lenea la nesfârşit!” – Mihai Răzvan Ungureanu

În schimb, Stânga protestează cu indignare, din fața televizorului sau monitorului, față de lipsa de omenie a premierului „securist” care a avut nerușinarea să îi bată obrazul pentru că îi lasă pe alții să îi facă treaba. Nimic nu o arde mai tare decât adevărul.

Rămâne cum am stabilit: Dreapta se respectă, Stânga are pretenția să fie respectată. Ca întotdeauna, cer(șeșt)e respect.

Chiar și printre nămeți.

P.S. Cristian Pătrășconiu, pe Hydepark.

Nici 48 de ore nu au trecut şi MRU e linşat de pseudojurnalisti […] sau de mulţimi confuze de literaţi rataţi pe FaceBook. De ce? Pentru că a îndrăznit să sugereze că şi oamenii care stau înzăpeziţi ar trebui să dea o mână de ajutor militarilor. În fond, nu e nimic în neregulă, nu e nimic neconstituţional să îţi faci pârtie prin curte, să nu aştepţi să vină soldaţii să te ducă pe braţe la budă din fundul curţii şi, în genere, să dai o mână de ajutor. Să coci o pâine, să pui mâna pe o lopată, să întinzi o mână…

Pare (încă) un exemplu aparent banal din ceea ce e România, dar nu e deloc aşa – avem aici, în mic, ceea ce e ţara asta în mare! Avem o mână de chibiţi care ocupa, cu impostura, spaţiul public, avem o parte semnificativă a presei compusă din asistaţi, avem ipocrizie, avem ticăloşie şi un dispreţ imens pentru ideea de muncă.

The following two tabs change content below.
„By accepting punishment, not for any sins, but for our virtues, we betrayed our code and made theirs possible. [...] Theirs is the morality of kidnappers. They use your love of virtue as a hostage. [...] Your enemies are destroying you by means of your own power. Your generosity and your endurance are their only tools. Your unrequited rectitude is the only hold they have upon you. They know it. You don't. The day when you'll discover it is the only thing they dread. You must learn to understand them. You won't be free of them, until you do.” - Francisco D'Anconia (Atlas Shrugged - Ayn Rand, p. 619)

8 gânduri despre “Dreapta și Stânga, printre nămeți

  1. Criticacat: mirlani ca de obicei. N-are rost sa te „agravezi”, la un moment dat baietii te cenzureaza, chiar daca esti absolut politicos.
    Ii urmaresc de vreun an de zile ca pe niste exponate de muzeu. Asta pentru ca personal nu-mi pot explica de ce intr-o tara ca Romania care s-a fript bine cu Extrema Stinga mai exista inca asemenea idioti. Si daca ar fi idioti in banca lor, in tacere – ar fi bine. Nu! astia sint idioti militanti…
    O turma de „filozofi” absolut hopeless facind masturbare intelectuala sau vorba lui Bleen „simpozioane onanice” despre cum orice lucru oricit de banal e semn ca 1) capitalismul e pe moarte 2) socialismul/comunismul (care e bineinteles, viitorul de aur) – vine! deci hai sa iesim in strada sa ne bucuram si sa dam in cap celor care nu-s de-acord…

  2. @Vlad #3: Am vazut de mai multe ori treaba asta. Comentatori „de-ai lor” sint lasati in pace cu orice mojicie, in timp ce optimisti ocazionali care cred ca pot sa aduca some common sense in discutie sint cenzurati.

  3. Democratic Dialog

    Father, must I go to work?
    No, my lucky son.
    We’re living now on Easy Street
    On dough from Washington.

    We’ve left it up to Uncle Sam,
    So don’t get exercised.
    Nobody has to give a damn—
    We’ve all been subsidized.

    But if Sam treats us all so well
    And feeds us milk and honey,
    Please, daddy, tell me what the hell
    He’s going to use for money.

    Don’t worry, bub, there’s not a hitch
    In this here noble plan—
    He simply soaks the filthy rich
    And helps the common man.

    But, father, won’t there come a time
    When they run out of cash
    And we have left them not a dime
    When things will go to smash?

    My faith in you is shrinking, son,
    You nosy little brat;
    You do too damn much thinking, son,
    To be a Democrat.

    😆 Foarte tare.

    Va sugerez si:

    Uluitor! Un sătean dintr-o comună buzoiană şi-a curăţat singur zăpada din faţa casei

    Moment uluitor într-o comună din Buzău, unde un sătean n-a mai aşteptat intervenţia jandarmilor sau a militarilor şi a decis să îşi rezolve singur problemele. Sub privirile consternate ale vecinilor care se încălzeau la o ţuică fiartă, Viorel M. a pus mâna pe lopată şi a început să-şi dea singur la o parte zăpada din faţa casei.

    „Băi, nebunule, ce faci? Vrei să nu mai vină jandarmii să ne scoată zăpada din curte? Dacă se întâmpă asta din cauza ta, o să-ți blestemi zilele”, l-a ameninţat unul dintre vecini. „Ce faci Viorele, te dai mare că ai lopată de curățat zăpada? Fir-ai a dracu’ de fițos”, l-a şicanat un altul.

    În mod la fel de uluitor, Viorel M. nu şi-a întrerupt activitatea nici măcar în momentul în care o echipă Pro TV a ajuns la faţa locului. „Lasă mă lopata, hai că a venit Proteveul! Hăi să ne plângem de autorităţi, că nu fac nimic ca să ne scape de zăpada asta”, i-a urlat un vecin, însă Viorel şi-a continuat neperturbat activitatea.

  4. Dolores Benezic, o ziarista cu experienta, buna cunoscatoare a administratiei locale, are un articol interesant pe blogul ei. Doar cateva fragmenta, articolul integral il gasiti urmarind linkul:
    De ce a fost mai bine în iarna lui 54

    Ne uitam toți la apocalipsa albă de la TV și mama s-a revoltat la vederea unei muieri din Buzău care se isteriza la cameră, cu doi cârnați în mâini, ocărând primarul, sistemul și tot mapamondul că ea nu are cum să-și hrănească familia din puținul primit ca ajutoare. „Păi cum să n-ai tu, femeie în toată firea, ce mânca iarna în casă, dar ce gospodină ești tu?! Înseamnă că e ultima puturoasă a satului dacă așteaptă de la lume”, conchide mama cu năduf.

    Apoi a început să ne povestească cum în iarna lui 54 avea 13 ani și că într-adevăr casa și toate acareturile au fost îngropate în zăpadă, ca acum. Mamaie era văduvă de război, cu trei copii, dar avea vacă, porc și câteva oi. Mama zice că nu era nici bogată, dar nici cea mai săracă din sat. Era o gospodină care știuse să-și producă în bătătură tot ce trebuia familiei ei.

    Și, a venit armata? o întreb eu. „Nu, mamă, n-a venit nicio armată, mămica și cu nenea (fratele cel mare care avea 19 ani) au săpat niște tuneluri până la șură și până la grajd, ca să putem să dăm de mâncare la animale și să avem cu ce face focul. După câteva zile au reușit să sape un șanț adânc și până la poartă, dar acolo au făcut trepte ca să putem ieși pe drum, că zăpada era cât gardurile și pe drum. Și nenea ne-a făcut o sanie din niște crengi de salcâm și o scândură și ne-am dus să ne dăm cu sania”.

    Seara când au revenit acasă mamaie încinsese soba care încălzea camera de dormit și bucătăria în același timp. În bucătărie soba se prelungea cu o plită. Nu aveau lemne, se încălzeau cu ciocanii și cocenii rămași de la vacă. După ce încingea bine soba și ăia ardeau, punea pe jarul rămas o tavă mare cu varză murată, tocată, cu untură, din care mâncau toți, cu mămăligă. La urmă, lapte acru și către dimineață probabil se grăbeau toți către șură, al cărei spate servea și drept budă. Tot ce se consuma era produs în gospodăria proprie. Nu aveau nevoie nici de armată, ca să-i deszăpezească, nici de solidaritatea orășenilor să le ducă mâncare. Știau de cu toamnă că vine iarna și că trebuie să se asigure cu provizii ca să reziste pe cont propriu. „Așa era la țară, mamă, dar așa e și acuma, ăștia de urlă la TV sunt puturoșii satului, dacă nu au ei ce mânca!”.(…)

    Deși nu credeam că o să ajung vreodată să spun asta, cred că principalele rele care i s-au întâmplat României în ultimii 20 de ani sunt astea: televiziunea de știri și reporterul apocaliptic care transmite de la locul faptei.

    Atitudinea de asistați pe care o afișează oamenii în așteptarea armatei, a primarului, a premierului, după ce Dumnezeu, pe care-l invocau în mod curent, le-a răspuns cu troiene, este rodul celor 20 de ani de democrație în care s-a demolat vehement munca patriotică, dar s-a păstrat ipocrit așteptarea intervenției paterne a statului. Înjurăm comunismul, vrem libertate, dar când dăm de greu înjurăm statul că nu e suficient de grijuliu cu cetățeanul.

    Iar televiziunile se fac că nu văd nimic și nu învață nimic din ultimii zece ani de inundații și alte calamități în care, an de an, negreșit, se petrece același lucru ca acum – soldații construiau diguri sau dădeau la lopată, iar bărbații satului stăteau la cârciumă sau în poartă. Pentru că nimic nu aduce rating mai mare decât să înjuri autoritățile că nu ne fac, nu ne dau, nu ne ajută. Iar cultivarea în mentalul colectiv al acestei sintagme – autoritățile nu și-au făcut datoria – asigură păstrarea publicului captiv, prin perpetuarea generațiilor de asistați social pe care statul va trebui să-i ajute în curând să se șteargă și la cur, în regia și sub luminile reflectoarelor de la marile televiziuni naționale.

    Da, a fost mai bine în 1954, mai ușor, pentru că oamenii nu uitaseră încă războiul, nu așteptau să le pice nimic din cer sau de la București, acceptaseră disciplina și munca pentru că erau singurele căi de reușită. Iar cei care se vor grăbi să mă înjure că sunt nostalgică după comunism, să se gândească un pic cum or fi reușit japonezii să se descurce cu toate calamitățile lor și chiar cu deszăpezirile alea spectaculoase cu care circulau filmulețe pe internet? Ăia nu sunt comuniști, sunt doar niște oameni pe care-i admirăm exact pentru munca, disciplina și onoarea de care dau dovadă.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.