Sunt cărţi care-ţi plac şi pe care nu le poţi lăsa din mână. Sunt cărţi care nu-ţi plac dar, datorită curiozităţii, te laşi antrenat până la urmă de lectură tocmai ca să-ţi clarifici ideile. Cartea Che Guevara cu subtitlul El Comandante de Jean Cormier apărută la Editura Univers în 2007 este exemplul tipic pentru a doua categorie, fiind un amestec de biografie romanţată şi discurs politico-ideologic de pe o platformă de stânga.

Distribuită în tiraj de masă alături de ziarul Cotidianul , cartea Che Guevara nu lasă loc la interpretări. Ea trăieşte într-un univers paralel, în care “forţele binelui” se luptă cu balaurul reprezentat de capitalism, în care luptă este mijloc dar şi scop în sine, iar moartea eroului nu face decât să sublinieze înălţimea idealului.

În momentul în care o carte se prezintă sub umbrela enciclopedismului, simţi impulsul de a o vedea, chiar de a o cumpără, crezi că poate te va ajuta, că îţi deschide noi orizonturi. Renumita Encyclopaedia Britannica dezvoltă subiectul enciclopedismului de la origini până astăzi, când orice subiect tratat ar trebui să producă:

“an orderly arrangement, the essence of “all that is known” on a subject or a group of subjects.”

În afară unei colecţii bogate de fotografii în care El Comandante – cum l-a numit Fidel Castro pe Guevara – apare surprins în diversele perioade ale vieţii şi ale luptei sale, nu se poate vorbi despre o lucrare enciclopedică. Când se prezintă un personaj politic numai pozitiv si părtinitor din punctul de vedere al ideologiei pe care o susţine, avem de-a face cu o lucrare de alt tip: o operă cu puternice trăsături de propagandă.

De la începuturile carierei sale de revoluţionar – ce îşi are izvorul în urma constatării unor realităţi în timpul mai multor peregrinări care au ca punct de plecare Argentina natală – până în momentul prezentării morţii, nu reuşim să aflăm nimic despre numeroasele crime pe care le-a comis personajul cărţii, Che Guevara. Atât ca să-şi impună autoritatea în rândul acelor barbudos (bărboşi) pe care i-a condus la victorie în Cuba, cât şi mai ales în momentele în care a coordonat represiunea ce a urmat invaziei grupului expediţionar anti-castrist din 1961. Wikipedia – care este o Enciclopedie deschisă, supusă continuu imbunătăţirilor, dar cu tendinţă de stânga – menţionează un număr de câteva sute de morţi care i se pot atribui direct. Surse există, dar nu am aprofundat încă subiectul.

După victoria forţelor castriste, îl vedem pe Che Guevara în diverse ipostaze oficiale, ca director al Băncii Naţionale a Cubei sau Ministru al Economiei. Un comunist care se pricepe la toate, de la condusul tractorului la miracolul stabilirii preţurilor! Mult timp in străinătate cu misiuni de propaganda şi de contact diplomatic, Che Guevara vede că nu poate convinge ţările comuniste din acea vreme că in relaţiile economice nu ar trebui să se ţină cont de preţurile pieţei mondiale, că acceptând acele preţuri formate pe baza legii valorii se susţine de fapt capitalismul. Citat din discursul lui Che Guevara din 24 februarie 1965:

“Cum putem numi “avantaj reciproc” vânzarea la preţul pieţei mondiale a unor produse brute, care pentru ţările subdezvoltate au un cost nelimitat în eforturi şi suferinţe, şi cumpărarea la preţul pieţei mondiale a maşinilor produse în marile uzine automatizate care există astăzi? Dacă stabilim astfel tip de raporturi între două grupuri de naţiuni, trebuie să convenim că ţările socialiste sunt, într-o anumită măsură, complice la exploatarea imperialistă.“

Ca să vezi! La noi, Nicolae Ceauşescu nu a cutezat niciodată să încalce sacrosanctul principiu al avantajului reciproc în comertul internaţional, chiar şi cu statele socialiste sau cu cele din lumea a treia. Era chiar o regulă care se sublinia de fiecare dată când aveau loc discuţii de natură economică, iar colegii sovietici au fost primii care au respins ideile teribiliste anti-economice ale comunistului de origine argentiniană.

Rezultatele economiei cubaneze în perioada când Che Guevara a fost ministru au arătat netemeinicia tezelor marxiste. În carte este citat un autor francez, Rene Dumont, care spune că din 1959 şi până în 1964 producţia de orez a ajuns la jumătate, dar asta nu-l face pe autor să critice teoria comunistă şi să arate falimentul aplicării ei. Un citat din carte ne va lămuri cu privire la limitarile ideologice ale gândirii celui care conducea economia Cubei:

“Originalitatea gândirii sale economice se afirmă şi cu privire la problema stimulentelor materiale şi morale atribuite muncitorilor. Pentru Che, aceste recompense, sub formă unei remuneratii, trebuie acordate numai în fază tranzitorie spre comunism. Ele nu sunt atribuite decât colectiv, sub formă de servicii (obţinerea unor locuri într-un centru cultural sau sportiv), şi nu în bani.“

Autorul nu vede nimic de criticat în asta! Nici nu este foarte greu de văzut că nu i-a tras inima prea tare pe cubanezi să muncească pentru a primi locuri la peluza unui meci de fotbal din ultima divizie. Nu este deci de mirare că economia Cubei a luat-o la vale, că a trebuit să fie susţinută financiar de URSS şi de celelalte ţări socialiste, mai ales după ce i-a fost impus embargoul economic de către Statele Unite. Naţionalizarea bunurilor nord-americane a produs pierderi de peste un miliard de dolari diverselor companii şi este un alt capriciu al istoriei că a fost democratul Kennedy – şi nu un republican retrograd în funcţia de preşedinte al SUA – cel care a dat trei lovituri lumii socialiste a timpului său: a iniţiat aventura vietnameză, a intervenit cu succes în criza rachetelor ruseşti din Cuba şi a declanşat embargoul economic asupra aceleiaşi ţări. De fapt, Che Guevara a considerat Statele Unite ca fiind statul imperialist prin excelenţa, stat care trebuie să fie atacat pe toate fronturile posibile. Acel slogan născocit de Che:

Crear dos, tres, muchos Vietnam!

a fost preluat de celulele anarho-comuniste italiene după atentatul de la Nassiria împotriva trupelor italiene (în care au murit circa douăzeci de soldaţi) din 2004 sub forma:

Dieci, cento, mille Nassiria!

Această atitudine denotă că nu s-a schimbat nimic în mentalitatea comuniştilor purişti, că nu are importanţă dacă sunt soldaţii propriei ţări sau din altă ţară, important este să se deschidă noi fronturi şi să se aducă pierderi cât mai mari imperialiştilor . Pentru comuniştii de astăzi, ca şi pentru majoritatea celor pe care-i numim liberals (afiliaţi democratilor in USA), războiul din Irak trebuia să fie al doilea Vietnam. Uite că n-a fost!

Cartea este presărată şi cu alte slogane guevariste din acea perioadă, de la clasicul Hasta la victoria siempre! până la Todos somos unos! (acelaşi sau aproape acelaşi cu E pluribus unum de pe bancnotele SUA, culmea ironiei!).

Ajuns al doilea om în stat, Che Guevara este prea dinamic, prea neastâmpărat pentru a se mulţumi cu o viaţă aşezată. Era un revoluţionar de profesie avant la lettre. I se potrivea lupta de gherilă, marşul prin păduri, traversarea de râuri şi de mlaştini. Mizeria în numele luptei revoluţionare. A renunţat la cetăţenia cubaneză, după ce a avut o discuţie cu Castro, a dispărut din viaţa publică, mai apoi s-a văzut că s-a transferat în Africa, mai exact în Congo. Calificarea sa de bază, aceea de medic, i-a adus puţina satisfacţie pe care şi-a manifestat-o în jurnalul intim. Singura de fapt. Din păcate pentru Che Guevara, conştiinţa revoluţionară a africanilor nu era la nivelul dorit. Prin urmare, a fost rândul Boliviei să devină teren de experimentare a revoluţiei comuniste. Dar a fost ultima încercare din viaţa lui Che care va muri ucis de trupele speciale la puţin timp după ce fusese capturat. În schimb, Castro nu a renunţat la aventurile africane, urmând peste ani aventurile corpurilor expeditionare cubaneze din Angola şi Etiopia.

Cartea lui Jean Cormier subliniază atracţia deosebită pe care Cuba revoluţiei comuniste a avut-o faţă de intelectualitatea de stânga, în special pentru francezi. Sartre, Simone de Beauvoir, Francois Maspero, pictorul Pignon… Şi alţii, mulţi alţii. Havana devenise un paradis al comuniştilor, pentru toată crema anti-imperialiştilor cum se numeau cu mândrie. Interesant este că actualul guvern francez, numit de preşedintele de dreapta Sarkozy îl are ca ministru de externe pe Bernard Kouchner, cel care îşi oferise serviciile “internaţionaliste” ambasadei Cubei alături de Regis Debray în anul 1961. Au fost respinşi de lucrătorii ambasadei, dar Debray a fost cel care a scris Revolucion sans revolucion? , acel:

“imn adus gherilei capabile să se apere împotriva tuturor, care va trimite la moarte o întreagă generaţie.“

Ce poţi să crezi despre Jean Cormier când citeşti aceste cuvinte? Că este încă un înamorat al scrierii lui Debray sau că dezaprobă modalităţile violenţe de schimbare a istoriei? Poate este doar o constatare pe care o face autorul, pe un subiect marginal. Poate.

Regis Debray a fost invitat la Havana de Fidel Castro în 1965 care îl adoptă ca pe un fiu. Castro a supravieţuit lui Che Guevara nu pentru că este mai puţin comunist, ci pentru că a fost şi a rămas totuşi un om căruia şi-a apreciat în primul rând propria viaţă; care a înţeles până la urmă că este limitat şi că va trebui să facă anumite concesii. Che Guevara nu putea să rămână pe loc pentru a construi. El era un demon al distrugerii. Până s-a autodistrus.

Regimul castrist a venit la putere şi s-a menţinut şi prin mirajul publicităţii. Mari cotidiane, reviste de circulaţie internaţională, televiziunea s-au concurat îndeaproape în a face cunoscut lumii cum evoluează situaţia din insula Cuba sub regimul lui Castro. Machetele de tăiat trestie de zahăr au căzut în desuetudine, dar havanele , vestitele trabucuri cubaneze, sau romul Bacardi şi-au păstrat, chiar şi-au mărit fascinaţia. Şi, cine ştie, poate că vom apucă ziua unui rom Fidel , aşa cum am văzut vodka Gorbaciov!

Print Friendly, PDF & Email

5 COMENTARII

  1. Da Gradinariu, asa ar fi vrut poate sa se prezinte Che Guevara.
    Pentru mottoul E pluribus unum este foarte interesanta scurta prezentare pe http://en.wikipedia.org/wiki/E_pluribus_unum din care citez: „Originally suggesting that out of many colonies or states emerge a single nation, it has come to suggest in contemporary times that out of many peoples, races, and ancestries has emerged a single people and nation – illustrating the concept of the melting pot.

  2. Am citit comentarii interesante dar ma deranjeaza lipsa limbii romane de pe anumite blog-uri. Daca tot vreti sa fiti lecturati si de cei ce cunosc mai putina eng. aveti putin respect.Eu stiu germana, italiana, spaniola dar e un semn de respect sa inteleaga si cei pentru care scrieti. Sau scrieti doar pt. voi.? Exista S.M.S. pentru asta.

  3. Francesca, probabil te referi la comentariile de pe acest fir. Articolul propriu-zis e in romana. La fel si comentariile, minus linkurile. In privinta lor, nu avem ce face. Trimit la texte in engleza. Faptul ca marea majoritate a trimiterilor externe pe acest site sint catre resurse in engleza nu denota o lipsa de respect pentru cititori. Reflecta realitatea. Si anume faptul ca din toate limbile pamintului, engleza este cea mai cunoscuta, inclusiv de vorbitorii de romana. Daca ne-am orienta catre resurse in germana, italiana sau spaniola i-am plictisi rapid pe cei care viziteaza blogul. Si ei, in general, sint destul de familiari cu engleza, poate si cu alte limbi, dar engleza este numitorul cel mai comun. Deci, este o optiune care tine de practicalitate si nimic altceva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here