Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Falsuri la modă în lumea creştină (2): Rusia este bastionul creştinătăţii

Cititorii ne-au semnalat câteva teze eronate, de actualitate, care se pot citi în ultimul timp pe unele site-uri creştine, sau se aud pe la biserici în dicuţiile dintre credincioşi sau, mai rar, chiar la predici. Sunt subiecte importante, cu impact politic imens, care trebuie să fie discutate din perspectivă creştină, însă fără părtinire. Prima parte a articolului o puteți citi aici.

Şopârliţa 4: Rusia este bastionul creştinătăţii

Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? (Matei 7:15-16)

E adevărat că de la Perestroika încoace creştinii au fost lăsaţi să îşi trăiască ceva mai liniştit viaţa duhovnicească, dar esenţa puterii nu s-a schimbat în Rusia. Datoria creştinilor români este să încurajeze, atât cât pot, viaţa cu adevărat creştină a creşinilor ruşi, însă fără iluzii sau minciuni. Creştinii trebuie să fie realişti: din nefericire, Rusia ca ţară este încă foarte departe de Dumnezeu. Creştinismul trebuie să fie un mod de viaţă care să se manifeste vizibil prin respectarea Decalogului şi a poruncilor Bisericii. Trăirea creştină dă roade care se văd în primul rând în smerenie şi respect faţă de viaţă, în relaţiile dintre oameni, în felul în care aceştia au grijă de copii, de bătrâni şi bolnavi, în viaţa familiei sau a parohiei, în viaţa culturală şi publică, în respectul faţă de lege şi cuvântul dat şi, nu în ultimul rând, în recunoştinţa faţă de cei care s-au jertfit pentru credinţă şi pentru libertatea actualei generaţii.

Evident, conducerea rusă şi complicii săi nu îi reprezintă pe toţi ruşii. Există încă ruşi care, cu mari riscuri, spun adevărul şi caută să trăiască o viaţă dreaptă, în ciuda celor 70 de ani de lipsuri şi teroare şi a celor aproape 100 de ani de nedreptăţi flagrante, minciuni şi manipulări. Deşi aceşti ruşi merită tot respectul şi recunoştinţa iubitorilor de libertate, din păcate conduita lor rămâne o excepţie în Rusia de azi, unde modul de acţiune al Kremlinului şi alegerile morale ale unui foarte mare număr de cetăţeni nu sunt determinate de învăţătura creştină, ci de mentalitatea comunistă combinată cu relativismul postmodern.

Potrivit statisticilor oficiale ruse şi ale ONU, în Rusia au loc „60.000 sinucideri pe an (cele mai multe sinucideri din lume în rândul bătrânilor, copiilor şi adolescenţilor), cel mai mare număr de divorţuri, cele mai numeroase decese datorate alcoolului, tutunului şi bolilor cardio-vasculare şi cel mai important declin al populaţiei. În Rusia se nasc cei mai mulţi copii în afara căsătoriei, sunt cele mai multe accidente rutiere”, cei mai mulţi bolnavi psihici şi deţinuţi (peste 700 la 100.000 de cetăţeni). Rusia este pe locul doi la numărul de jurnalişti ucişi, la numărul armelor de calibru mic şi al submarinelor, la birocraţie şi la volumul producţiei pornografice consumate. Are cel mai rapid ritm de creştere a numărului de bogătaşi, însă e pe locul 67 la bunăstarea vietii. În Rusia se exploatează intens munca deţinuţilor. Aceştia produc, în condiţii foarte grele, 100.000 de varietăţi de produse, care se bucură de publicitate generoasă şi aduc venituri imense.

Dacă cineva este dispus să reconsidere rezultatele celui de-Al Doilea Razboi Mondial, atunci haideti sa discutăm acest lucru. Dar in acest caz va trebui sa luam in discutie nu numai Kaliningrad, dar si teritoriile din est ale Germaniei, orasul Liov, care a fost parte a Poloniei, s.a.m.d. Sunt de asemenea pe lista Ungaria si Romania.
(Vladimir Putin)

Rusia investeşte în corupţie şi în minciună.

Corupţia este o caracteristică intrinsecă a politicii şi economiei ruse. Este răspândită peste tot, de la televiziune şi administrarea resurselor naturale, la cercetare sau comerţul cu fructe. Prietenii Rusiei din alte ţări sunt, de fapt, clientela acestui sistem. Rusia este pe locul 119 din 168 la percepţia populaţiei despre corupţia din sectorului public  (Djibouti este pe locul 99, România pe locul 58).

Rusia investeşte în manipularea propriului popor, dar şi a publicului din alte ţări, în primul rând prin televiziuni de Stat, cu agendă politică evidentă, în care totul este relativ în afară de ura nedezminţită împotriva Vestului. Televiziunea naţională, axată pe cultul lui Putin, manipulează cu cinism atât programele de ştiri, cât şi cele de dezbateri sau de divertisment. Scandalurile sunt amestecate cu temele religioase, documentarele cu horoscoapele şi şedinţele televizate de hipnoză, totul într-un ritm ameţitor, în care nimic nu este constant în afară de imaginea de stabilitate cu care este aureolat liderul de la Kremlin. În rest, nimeni nu se miră că animatorii emisiunilor patriotarde îşi petrec o mare parte din timp în Vestul pe care îl acuză de toate relele, sau că homosexuali cunoscuţi apără la televizor familia tradiţională şi condamnă mişcarea LGBT.

Agenţii rusofili sunt plătiţi pentru a infuenţa opinia publicului din alte ţări, inclusiv prin biserici. În acelaşi timp, liderii ruşi se laudă cu puterea lor militară, vorbesc despre „răzbunare” faţă de Occident şi despre război „nelinear”. Doresc să impună varianta lor propagandistică asupra istoriei ţărilor din Europa de Est, continuă să le ameninţe şi să îşi arate dispreţul faţă de acestea. În acelaşi timp, sunt alături de regimuri dictatoriale şi radical anticreştine ca cele din Coreea de Nord, Cuba, China și Iran. Reprezentanţii oficiali ai Rusiei nu arată respect nici faţă de om, fiecare om fiind o făptură unică a lui Dumnezeu, nici faţă de oameni, ca popoare. De altfel, ei înşişi trec prin mari frământări sufleteşti şi deşi fac pelerinaje şi donaţii consistente la mânăstiri, nu aleg să îşi schimbe viaţa, să renunţe la rău, să ceară iertare şi să se poarte creştineşte. Părintele Makarios de la una dintre mânăstirile greceşti de la Sfântul Munte, unul dintre duhovinicii la care merg liderii ruşi, remarca sentimentul de vină care nu le dă pace: „ce văd deosebit la ei, este că încearcă să nu fie răspunzători de ceea ce fac”, de aceea pun multe întrebări în speranţa că responsabilitatea faptelor lor poate cădea pe umerii altora.

Rusia sprijină revoluţia marxistă, atât cea culturală, cât şi cea clasică, violentă. Aceasta s-a văzut foarte bine la negocierile de „pace” din Columbia şi în timpul Occupy Wall Street (OWS). Canalul TV Russia Today participa direct la organizarea OWS şi îi făcea intens publicitate, deşi OWS era finanţată de stânga radicală americană şi aliată cu ONG-urile LGBT, şi nu ar fi trebuit să aibă nimic de a face de ideile conservatoare pe care Moscova pretinde că le apără acum, dimpotrivă.

Castro a fost prietenul sincer şi de nădejde al Rusiei.
Vladimir Putin


„Pacea” dintre gherilele marxiste FARC şi guvernul columbian, mediată de Rusia la Havana, presupunea atât promovarea politică şi socială a teroriştilor FARC, vinovaţi de moartea a zeci de mii de oameni (între care foarte mulţi preoţi), cât şi schimbări constituţionale, cum ar fi „deschiderea” Columbiei căre o societate „inclusivă” faţă de minorităţile sexuale.

Teroriştii FARC urmau să primească sume foarte mari pentru „reinserţie socială”, însă nu li se cerea să restituie averile dobândite prin jafuri şi omoruri. Nici după semnarea acordurilor FARC nu au eliberat ostatecii, nici miile de minori sechestraţi, furaţi de terorişti de la părinţii lor. Acordul prevedea însă mari răsturnări instituţionale, politice, sociale, economice în Columbia. Impunitatea FARC era garantată. În loc să-şi ceară măcar iertare pentru crimele din ultimele decenii, şeful FARC a anunţat că nu acceptă „impunitatea pentru Preşedintele Uribe”! – care a prigonit gherilele FARC, adică ţara urma să ia nu numai calea foametei, precum Venezuela, ci şi calea terorii, de stat de această dată, ca în Cuba. În Columbia ar fi urmat anii 50 din România. Este de notat că majoritatea columbienilor au refuzat demagogia „păcii” şi au recunoscut adevărul în ciuda manipulării şi minciunii oficiale. Capacitatea de discernământ şi forţa morală le-au venit din rugăciune. Columbia s-a rugat înainte de referendum, bisericile au fost pline, zi şi noapte, nenumăraţi columbieni au cerut ajutorul lui Dumnezeu, prin rugăciune şi post.

„E absurd să ridici monumente victimelor represiunii şi în acelaşi timp să înalţi statui tocmai persoanei responsabile de moartea acestora”, scrie Vladimir Rîjkov, analist politic, fost deputat în Duma de Stat.
„Nu este un semn de reconciliere şi toleranță, ci manifestarea deschisă unor valori profund contradictorii, care arată dezbinarea adâncă din societatea rusă modernă, amestecarea unor lucruri absolut incompatibile, precum şi eşecul fundamental de a deosebi binele de rău. Aceasta înseamnă că rămâne imposibil să se ajungă la un consens public cu privire la principii atât de fundamentale precum drepturile inalienabile ale individului şi relaţia normală dintre cetăţenii obişnuiţi şi cei de la putere. Din păcate, ridicarea simultană de monumente pentru un călău sângeros şi pentru victimele sale lipsite de apărare indică faptul că războiul civil care a început în Rusia, în 1917, încă mai continuă după 100 de ani.”

Dezvelirea unei statui cu Stalin in Iakuțk, Rusia

Dezvelirea unei statui a lui Stalin in Iakuțk, mai 2013

Ruşii nu au acces la istoria lor şi nu îşi pot cinsti cum se cuvine martirii. Adevărul despre teroarea comunistă se lasă încă aşteptat. Arhivele sunt greu accesibile. Suferinţele creştinilor au fost prezentate sumar şi selectiv. Organizaţia non-guvernamentală care anima muzeul Gulagului, deschis în lagărul Perm 36, a fost declarată agenţie străină şi a fost nevoită să părăsească locaţia. Se vorbeşte acum de „aşa zişi” prizonieri politici. Politicienii de vârf şi presa reiau intens acuzaţiile de fascism contra celor care nu se încadrează în viziunea politică şi istorică a Moscovei. Eliminarea din locurile publice a statuilor lui Lenin, Dzerjinski şi a altor promotori ai celui mai barbar ateism sunt calificate drept „vandalisme”. Putin consideră acordul Ribbentrop-Molotov o „opţiune în favoarea păcii” şi compară pelerinajele creştine cu cozile la mausoleul marelui criminal V.I. Lenin. Preşedintele rus a comandat un monument pentru victimele Terorii staliniste, însă tot sub patronajul lui în ultimii ani au fost ridicate peste 40 de monumente în onoarea lui Stalin.

Dacă te împotriveşti Noii Ordini Mondiale, înşfacă un cuţit, pune-ţi o cagulă, ieşi pe stradă seara şi ucide cel puţin un yankeu… oamenii noştri nu participă doar la întâlniri sau luptă pe baricade, ci participă şi la războaie reale, de exemplu, în Transnistria sau Yugoslavia. Noua Dreaptă este doar proiectul- noi suntem creatorii şi producătorii, arhitecţii şi contractorii. Viitorul ne aparţine!
(Aleksandr Dughin)

Preocupările oamenilor cheie ai sistemului putinist: ocultismul, înarmarea, PR-ul şi… Gangsta rap.
Aleksandr Dughin, ideologul Kremlinului, admiră explicit autori ezoterici sau satanici ca Alistair Crowley şi Rene Guenon, sau asasini în masă precum Stalin şi Heidrich. Declară că epoca Logosului este epuizată şi că a venit timpul Haosului. Incită la violenţă, propovăduieşte ura ireconciliabilă dintre Apus şi Răsărit şi anunţă „Imperiul Sfârşitului”, în care se vor reuni cel de-al Treilea Reich, cu a III-a Romă şi cu Internaţionala a III-a. În 2003, BORusă a concluzionat că teoriile lui Dughin sunt împotriva învăţăturii creştine.
puric-dughin

Ocultismul intră şi în preocupările lui Anton Vaino, actualul şef de cabinet al lui Vladimir Putin şi totodată nepotul lui Karl Vaino, secretar general al PC al RSS Estonia între 1978-1988. Împreună cu alţi autori, A. Vaino a publicat un studiu despre „capitalizarea viitorului” în care se laudă cu „nooscopul” – „un dispozitiv al internetului material care scanează tranzacţii între oameni, lucruri şi bani”, ce are acces la „conştiinţa colectivă a umanităţii” şi poate „înregistra nevăzutul prin scanere spaţiale”.

Preoți ruși

Dmitri Kiseliov, un propagandist al Kremlinului şi răspândac de teorii conspirative, spunea în urmă cu doi ani la televiziunea de stat că „Rusia este singura ţara din lume care poate să transforme SUA în particule radioactive”.

Preocupări de acest fel există şi în armată. Un oficial militar lua în discuţie acum câţiva ani „arma psihotronică”, care îi poate transforma pe oameni în zombi. Când era prim-ministru, Putin afirma că în viitor vor fi dezvoltate sisteme de arme bazate pe „principii noi” – radiaţii, unde, genetică, tehnici psihofizice şi alte tehnologii care, alături de armele nucleare, vor furniza instrumente cu totul noi pentru atingerea scopurilor politice şi strategice. Amintim că vicepremierul Rogozin care se gândea să vină la Bucureşti cu bombardierul, spunea că poate călători şi fără viză turistică, deoarece „tancurile nu au nevoie de viză”.

Lucruri îngrijorătoare face şi spune şi Vladislav Surkov, un alt personaj apropiat de preşedintele rus (şi ignorat în mod nejustificat de către analiştii politici şi jurnaliştii români). De origine rusă şi cecenă, Surkov a fost artilerist şi colaborator GRU în timpul serviciului militar, apoi a studiat metalurgia şi regia de teatru (de unde a fost eliminat pentru o altercaţie violentă), după care a terminat un master în economie la Moscova. A avut responsabilităţi de PR şi publicitate la banca Metanep a lui Mihail Hodorkovski. A fost şef-adjunct al administraţiei prezidenţiale (1999-2001), unde a răspuns de „ideologie, mass-media, partidele politice, religie, modernizare, inovaţie, relaţii externe şi artă modernă”, şi apoi a devenit viceprim-ministru. Acum este consilier prezidenţial pentru Cecenia, Osetia de Sud şi Ucraina. Cu toate că se află pe lista celor care nu au voie să călătorească în UE, Surkov a făcut în această vară un pelerinaj la Muntele Athos, iar în octombrie a fost fotografiat între Putin şi Steinmeier la reuniunea de la Berlin, unde s-a discutat situaţia din Ucraina.

Angela Merel, ladislav Surkov, Vladimir Putin și Ministrul de externe german, Steinmeier

Surkov, între Putin şi Steinmeier, decid soarta Ucrainei

Democraţie administrată

Este supranumit „tehnologul politic al întregii Rusii”. A fost un timp însărcinat cu relaţiile cu cultele pentru a „reînnoi imaginea Bisericii în sfera publică”. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ruse, Vsevolod Ciaplin (cel care se întreba retoric ce e rău în exterminările în masă), îl consideră „un intelectual de foarte bună calitate”, cu care este „plăcut şi interesant” să lucrezi; muftiul Ceceniei, și el subordonat Kremlinului, vede în el „politician înţelept”.

Prin 2010, ca promotor al inovării, Surkov a pus bazele „Oraşului Inovării”, un fel de Vale a Siliciului, la Skolkovo, lângă Moscova. Deşi visele lui Surkov nu s-au realizat întocmai, centrul Skolkovo este funcţional. A revenit în atenţia publicului în timpul campaniei electorale din SUA, Hillary Clinton fiind acuzată că, în timp ce conducea Departamentul de Stat a facilitat angajarea unor bani americani pentru Skolkovo, deşi FBI avertizase că atunci când sunt interesaţi de colaborări în domeniul invovării, ruşii vor mai degrabă să aibă acces la „tehnologii secrete, sensibile sau a căror noutate poate modifica semnificativ situaţia pieţii”. Fundaţiile Clinton şi Skolkovo şi-au făcut donaţii reciproce. Potrivit Wall Street Journal, experţi militari americani de la Fort Leavenworth cred că nu toate activităţile centrului Skolkovo sunt de natură civilă, centrul implicându-se nu demult în dezvoltarea unui motor supersonic pentru rachete de croazieră.

kadarov

Surkov la pescuit cu liderul pro-Kremlin al Ceceniei, Ramzan Kadîrov

Creator şi promotor al conceptului de „democraţie administrată” şi susţinător al pretenţiilor Moscovei la titlul de „a III-a Romă”, Surkov este considerat maestrul păpuşar din spatele sistemului de manipulare a publicului rus prin PR, televiziune, armate de troli etc. Ucrainenii îl suspectează că a orchestrat anexarea Crimeii şi acţiunile lunetiştilor de la Kiev, de la începutul anului 2014. Un apropiat al său spunea că „este isteţ, schimbător, cu multe faţete, talentat, cinic, principial şi neprincipial în acelaşi timp”. Peter Pomerantsev, publicist britanic de origine rusă și autorul cărţii Nimic nu e adevărat şi totul e posibil, în care descrie experienţa sa de câţiva ani la o televiziune moscovită, spune că în permanenta schimbare a scenei publice ruse „Surkov este centrul spectacolului, sponsorizând acum skineheads naţionalişti şi în clipa următoare grupurile pentru drepturile omului. E o strategie de putere care se bazează pe menţinerea oricărui fel de opoziţie într-o stare de confuzie permanentă, o neîncetată schimbare de formă, ce nu poate fi stopată pentru că nu poate fi definită”. Un alt producător de filme britanic observa că Surkov, deşi e departe de a fi omul adevărului şi al clarităţii, are şi particularitatea că „spune ce face, astfel încât nimeni să nu mai poată deosebi ce e real de ce e fals”.

În biroul său a tronat multă vreme o fotografie a rapperului violent Tupac Shakur alături de cea a preşedintelui Obama. Pasionat de Gangsta rap şi amic al celor mai bizari şi provocatori artişti ruşi şi străini, Surkov scrie proză scurtă şi versuri pentru trupa de rock gotic Agatha Christie. Liderul providenţial dar şi apăsarea şi generalizarea vinei par a-l preocupa în mod deosebit:

„El este mereu înaintea noastră în mătase stacojie pe un cal bălan,
Îl urmăm, cu noroiul până la genunchi şi cu vina până la gât,
De-a lungul drumului nostru ard case şi poduri.
Voi fi ca tine.
Vei fi ca el.
Vom fi ca toată lumea.”

Într-o povestire scurtă intitulată „Fără cer”, publicată sub pseudonimul Nathan Dubovitski cu câteva zile înainte de anexarea Crimeii, descrie globalizarea de după „al cincilea război mondial” din punctul de vedere al unui copil cu deficienţe mintale, ai cărui părinţi au fost ucişi într-un război în care s-au confruntat patru mari coaliţii:

„Era primul război nelinear. În războiele primitive din secolele XIX şi XX obişnuiau să lupte doar două părţi. Două ţări. Două grupuri de aliaţi. Acum se lovesc patru coaliţii. Nu doi împotriva altor doi sau trei împotriva unuia. Nu. Toţi împotriva tuturor… Câteva provincii se alătură unei părţi. Altele alteia diferite. Un oraş, sau o generaţie, sau un gen se vor alătura alteia. Pot să schimbe taberele, uneori în mijlocul bătăliei. Scopurile lor sunt diferite. Majoritatea cred că războiul face parte din proces. Nu neapărat cea mai importantă parte a sa.”

Războiul cald nu e exclus, dar nu mai e neapărat cea mai importantă parte a „procesului” pentru că minciuna şi cinismul sunt destul de eficiente şi distructive. Nu există repere fixe, proporţii şi ierarhii. Totul e alunecos, fluctuant, derizoriu. Toate alegerile sunt la fel de bune sau de rele, toţi sunt la fel de sfinţi şi de ticăloşi. Superstiţiile, conspiraţiile, zvonurile sau magia sunt preţuite la fel de mult ca informaţiile verificabile şi argumentele raţionale. Nu e de mirare că spiritul critic e abolit. Nu se pot face alegeri semnificative şi nici încredere nu mai există. Oamenii care nu văd motive pentru care să lupte sunt singuri, vulnerabili şi nu se pot bucura de pace sufletească.

Peter Pomerantsev atrage atenţia că intenţia propagandei ruse nu mai este să avanseze o teză anume, ci să arate că adevărul nu are importanţă, să creeze o preudo-realitate populată de teorii conspirative, conexiuni artificiale, aluzii insidioase şi imagini înceţoşate. Ca şi sovieticii, conducătorii ruşi postmoderni cred că propaganda este atotputernică, legitimă şi esenţială pentru creearea omului nou. Dar există, spune Pomerantsev,

„o mare diferenţă între propaganda sovieticilor şi cea a ruşilor recenţi. Pentru sovietici, chiar atunci când minţeau, ideea de adevăr era importantă. Propaganda sovietică se străduia mult să „demonstreze” că teoriile şi frânturile sale de informaţii erau fapte. În noua Rusie ideea de adevăr este irelevantă…

Kremlinul ştie să îşi spună bine povestea, stăpânind amestecul perfect de autoritarism şi cultură a divertismentului. Ideea acestei noi propagande nu e să convingă pe cineva de un adevăr raţional, ci să ţină spectatorul agăţat de televizor şi buimăcit. Mulţi ruşi sunt perfect conştienţi că televiziunile mint. Crescuţi fiind în ultima parte a perioadei sovietice, când nimeni nu mai credea în comunism dar mergea înainte cu farsa, oamenii sunt profund cinici. ‘Totul e PR’ îmi spun colegii. Dar trebuie totuşi să observ că dacă oamenii nu mai cred în nici o instituţie, atunci pot foarte uşor să ţeasă o viziune conspirativă asupra lumii, lucru încurajat activ de canalele de televiziune ale Kremlinului care vede mâna ascunsă a CIA sau a masonilor în spatele oricărui eveniment mondial. La televiziunea rusă teoriile consipirative sunt peste tot… Spectatorii nu trebuie atât să fie convinşi de o anumită versiune a lucrurilor, cât să rămână zăpăciţi, paranoici şi pasivi, trăind într-o realitate virtuală controlată de Kremlin care nu mai poate fi mediată sau dezbătută prin nici un apel la adevăr.”

Iată deci că antenele voiculesciene nu sunt nici măcar originale.

…ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli?
(2 Corinteni 6:14-16)

O lume în care realitatea, destinele oamenilor şi chiar ale ţărilor nu sunt decât păreri sau capricii, nu poate fi bastionul creştinătăţii, ci mai degrabă locul în care haosul caută cu multă îndrăzneală, de aproape o sută de ani, să ia locul Logosului. O Biserica anexată unui astfel de plan suferă în esenţa ei şi nu îşi poate îndeplini misiunea care i-a fost încredinţată.

Atacul împotriva Logosului este, în plan spiritual, un atac împotriva Cuvântului şi împotriva Adevărului, iar în plan lumesc e un atac împotriva semnificaţiei cuvintelor, împotriva comunicării normale dintre oameni, batjocorind tot ceea ce numim bun simţ şi cunoaştere prin raţiune.

Dacă cererile mele sunt luate în seamă, Rusia se întoarce şi va fi pace; dacă nu, ea îşi va răspândi erorile ei în întreaga lume, provocând războaie şi persecuţii ale Bisericii. – (Maica Domnului la Fatima, 13 iulie 1917)

Învăţătura creştină este bazată pe Cuvântul întrupat, pe Revelaţie, dar formularea ei a fost stabilită de Sfinţii Părinţi în urma unor dezbateri raţionale. Creştinismul este raţional. Când raţiunea este atacată, este atacat creştinismul, deci implicarea creştinilor în războiul cultural nu mai este evitabilă. Aceasta exigenţă nu e deloc nouă pentru că nu e nou nici îndemul de a practica faptele milei sufleteşti, cum ar fi sfătuirea celor în îndoială, învățarea celor neștiutori sau dojenirea păcătoșilor.

Propuneri concrete

Cultural, Răul e învins prin adevăr, raţiune şi bun simţ. Există think-tank-uri animate de intelectuali care cunosc societatea rusă şi iubesc cultura sa, cum este Institute of Modern Russia care a făcut propuneri concrete pentru combaterea acţiunilor de propagandă şi de influenţă a Kremlinului în studiul The Menace of Unreality: How the Kremlin Weaponizes Information, Culture and Money: expunerea dezinformării, a reţelelor de corupţie, campanii de informare a publicului, investigarea off-shore-urilor, instituirea de fonduri pentru jurnaliştii care au de suferit pentru că expun cazurile de corupţie, colaborarea cu bloggerii care se implică în astfel de acţiuni, restabilirea unor criterii de integritate şi publicarea surselor de finanţare a experţilor, dezbaterea temerilor publicului legate de erodarea tradiţiilor şi pierderea specificului naţional (şi renunţarea la agendele care nu sunt acceptate de public) şi, în general, stabilirea şi aplicarea unor strategii generale de combatere a corupţiei şi dezinformării.

La concluzii asemănătoare a ajuns, târziu, chiar şi Parlamentul European. Autorii acestor propuneri au cunoştinţe sumare de morală creştină dar, analizând onest datele concrete şi căutând adevărul, au ajuns la concluzii conforme cu morala creştină, care, dacă sunt aplicate, pot ameliora nivelul moral din spaţiul public.

Din păcate, intelectualii creştini de la noi încă nu s-au străduit să studieze serios aceste lucruri şi tac. Ei încă nu au convingerea că trebuie să iasă în spaţiul public ca să apere raţiunea şi adevărul în dezbateri sau cinstea în afaceri. Aceasta pentru că nu recunosc erorile de natură religioasă (gnostică) care atacă acum creştinismul. Este probabil o sărăcie spirituală care însă va fi din ce în ce mai mult percepută, nu fără motiv, ca deficit de credibilitate morală. Remediul e tot de natură spirituală, pentru că răul e învins în primul rând cu arme spirituale: apropierea de Sfintele Taine (mai ales Sfânta Euharistie, Sfânta Spovadă, Sfântul Maslu de obşte) şi încrederea copilărească în ajutorul Maicii Domnului, Fecioara care zdrobeşte capul şarpelui, scăparea păcătoşilor, ajutorul creştinilor şi ocrotitoarea României.

The following two tabs change content below.

5 gânduri despre “Falsuri la modă în lumea creştină (2): Rusia este bastionul creştinătăţii

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.