Feluri de murit în Belgia

    Print Friendly, PDF & Email

    Femeia de 34 de ani a deschis ușa casei sale medicului și reporterului, având o figură liniștită. Pare liniștită, dar “Eva” suferă, de fapt, de o severă depresie cronică. A încercat să se sinucidă dar nu a putut duce la capăt fapta îngrozitoare și acum a cerut ajutorul medicului. Ajutor să se sinucidă. Acestea au apărut într-un documentar belgian.

    Eva – poate părea ciudat, dar acum îmi doresc să se întâmple. Decizia a fost luată și acum aștept să se întâmple ceea ce îmi doream de multă vreme.

    Marc Van Hoey, doctor – Eva, ești gata? Vrei să mai transmiți ceva familei tale?

    Eva – Bye!

    Apoi se lungește încet pe canapea. Doctorul se așează lângă ea și îi face injecția fatală.

    belgia eutanasie

    Că tot vorbim de Belgia.

    S-au întrebat, se întreabă mulți, cum a fost posibil ca Belgia să facă gestul sinucigaș de a-i crește pe islamiști. Se știa bine la nivel oficial că țărișoara asta ascunde cel mai mare număr de militanți cu acte, pe cap de european. Militanți navetiști între zonele de luptă din Siria și liniștea din Belgia, unde se relaxau după sesiunile lungi și extenuante de alergatură după creștinii sirieni și se tratau de sindromul post traumatic provocat de stressul difuzării în toată lumea a numeroaselor execuții bolnav-fanteziste. Bun, în serpăria aia din țara prea-civilizată era imposibil să nu se iște ucidere. Era și un act de onoare, sau cum spunea Hrușciov după ocuparea Cehoslovaciei, de “normalitate” pentru asociațiile de musulmani militanți care amenințau toată ziua prin Bruxelles cu vărsarea de sânge de creștin european, să se ia odată și odată de treabă. “Hic Rodos, hic salta”.

    bruxelles

    Publicul belgian nu a fost neapărat impasibil – a fost chiar favorabil cauzei neadaptaților și nedreptățiților islamiști care își cereau drepturile. A fost doar o scăpare a publicului faptul că printre drepturile pretinse era și dreptul de a ucide, cel de a jefui, cel de a viola? Pentru orice minte limpede era clar că se va ajunge în situația asta. Imensa nebunie a fost un caz inexplicabil de pierdere momentană a rațiunii, sau a fost o altă etapă dintr-un vârtej sinucigaș ce devastează de multă vreme țărișoara aia pașnică? O mulțime de date arată că belgienii erau setați pe autodistrugere de ceva vreme. În anul 2003 Belgia a fost a doua țară din lume care a legalizat eutanasia, la un an după Olanda. De la acel moment sinuciderea asistată a devenit atât de frecventă și atât de populară în Belgia că practica a fost extinsă și la copii și, logic, dacă tot se mergea înainte cu progresul, s-a trecut și la uciderea asistată fără consimțămant.

    Spre lămurire: dacă în 2011 au fost ucise (conform legii eutanasiei,se pare) 1133 de persoane, în 2012 au murit în același fel 1432, iar în anul 2013 a fost luată viața a 1816 de oameni. Asta la o populație de 11 milioane.
    “Succesul” practicii a dus la înspăimântătoarea și inexplicabila decizie din februarie 2015 de a extinde și la copii sinuciderea asistată, sau uciderea la cererea părinților. Bine, se poate spune că legea are o mulțime de prevederi care opresc sau limitează abuzurile. Poftim, un copil are nevoie de acordul părinților și de avizul unui psiholog pentru a putea fi executat…

    Cateva exemple de aplicare a execuțiilor asistate pot lămuri rapid cum merge mașina de ucis. Datele au fost făcute publice. E drept, degeaba. Unul din șaizeci de oameni uciși de doctori în Belgia moare fără să își fi dat consimțămantul, conform unui raport publicat de Journal of Medical Ethics. Dar mașina de ucis merge în continuare și dacă responsabilii cu eutanasia consideră că viața unui om nu mai merită trăită, acesta va fi ucis. Medicii călăi au găsit de cuviință să fie conectați și la istoria branșei eutanasiatorilor cu rezultate solide, cum a fost cazul când Wim Distelmans, responsabil de moartea a sute, dacă nu mii de oameni, a aranjat un simpozion despre practica eutanasiei la Auschwitz, la care au participat 70 de practicieni începători, ca Eric Vandevelde, care în cursul carierei sale a ucis numai 20 de persoane, zice-se cu consimțămantul acestora.

    Euthanasie Krakau Auschwitz

    Bine, altă destinație pentru cercetare, necesară pentru practicienii călăi a fost și Moscova…

    Altă nebunie din seria asta este uciderea asistată e celor cu tulburări psihice tratabile, reversibile, care e clar că în urma terapiei pot renunța la gândurile sinucigașe. Depresivi ca o tânară de 24 de ani care în urmă problemelor psihice netratate, sau incorect tratate, a semnat cererea și a primit acceptul pentru sinucidere asistată. Numai că Emily, ăsta e numele ei, s-a răzgândit până la urmă… A, și a scăpat cu viață.

    Ori oameni care nu sunt multumiți de felul in care arată, ca Nancy Verheist, transsexual de 44 de ani care a avut de suportat eșecul unei operații estetice nereușite…

    Și toate astea pentru că, în viziunea progresisto/socialiștilor, nu e așa rău să fii ucis sau să ucizi, ba din contră. Senatorul socialist belgian Philippe Mahoux, unul dintre autorii legilor eutanasiei a numit practica asta criminală “gest suprem de umanitate”…

    In Marea Britanie, pentru asistarea sinuciderii se iau pedepse care merg până la 14 ani de inchisoare.

    PALC

    5 gânduri despre “Feluri de murit în Belgia

    1. Nu, toro. Nu e Schadenfreude. E o observație, atât. O observație îndurerată, nicidecum Freude. O observație care poate fi făcută indiferent dacă ești sau nu ești creștin.

      “The Great Liberal Death Wish” este un fenomen marcant și semnificativ al zilelor noastre.

      Lumea Liberă este asaltată de cultul morții, în diferite variante – fie Rusia putino-dughinistă sau de China comunistă, fie islamul, fie ideologia stângistă din Occident (marxism cultural, nihilism liberal postmodern).
      Dacă vrea să trăiască, Lumea Liberă ar trebui să se întoarcă la Dumnezeu. Și asta e o observație care poate fi făcută indiferent dacă ești sau nu creștin.

    2. Dacă sectarismul evului mediu se forma și își disputa ideile în jurul existenței unei forțe superioare, a unei divinități, acum se formează și își dispută ideile în jurul unui imens aparat birocratic din care fac parte absolut toate instituțiile și căruia teoriile stângiste i-au conferit o metafizică în așa fel încât acesta a devenit un moloh. Un moloh a cărui seducție spre deosebire de cea religioasă în care omenirea s-a format de milenii lucrează în registrul apartenenței noastre sau nu, la ordinea dictată de imperativele unor grupuri ale căror interese nu au nimic în comun cu omul ca ființă superioară ci cu omul ca unealtă în vederea dezideratelor lor. Biserica, intrând în acest joc concurențial impus de acesta, a devenit ea însăși o instituție a lui, angrenând și părțile sănătoase care îi mai stau la baza. Insulele de rezistență din sânul ei, câte or mai fi rămas, atacate din ce în ce mai mult de sindromul apocalipsei, se înstrăinează din ce în ce mai mult chiar de țelul primar al religiei în numele căreia ea își află noima și care nu poate fi decât viața. Or în aceste condiții omul își pierde din ce în ce mai mult conștientizarea dimensiunii divine, aceea care-i conferă un statut demn. În aceste condiții umbra apatiei, a debusolării, a depresiei până la limita aneantizării care ea însăși are o doză de seducție ce poate deveni fatală, îi atinge, bineînțeles, pe cei pe care îi denumim a fi slabi, pe inadaptabili. Or să institui, să conferi o lege însăși morții și chiar cu argumentele celor care în mod normal există pentru a îngriji sănătatea, deci viața, cu argumentele tocmai ale celor care fac un jurământ în profesia lor, ne arată adevărata față a acestui moloh perfid. Este aceea a morții. Se spune, iar islamul o confirmă prin declarațiile și actele sale, că este o religie a terorii, a morții. Iată că și-a dat mâna cu cealaltă religie, a unei terori mai subtile, prelucrată îndelung în ultimile secole, în laboratoare la vedere în secolul trecut și cu mijloacele informațiilor din zilele de azi, de către ”preoții” stângii cu corectitudinea lor politică! Sectele lor sunt la fel de diversificate în jurul acestui moloh ucigaș ca și cele din evul mediu în jurul divinității, astfel că nu de multe ori în labirintul lor te poți rătăci în așa hal încât să ajungi să crezi că ”ajutorarea” victimelor îndelung pregătite, de altfel, pentru sinucidere, este un act profund omenesc. Poate că este cam dur comentariul dar aceste sinucideri asistate, pentru mine cel puțin, sunt înfiorătoare.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.