Ground Zero: Biserica şi Moscheea

    Print Friendly, PDF & Email

    Exista o bisericuta chiar lânga Ground Zero, undeva în partea de est. Pentru un om care iubeste New Yorkul asa cum îl iubesc eu e greu de vorbit despre acest loc, dar sunt lucruri peste care nu se poate trece. 

    Înainte de 9/11, Saint Paul Chapel era o curiozitate turistica. La doi pasi de Wall Street si în umbra Turnurilor Gemene, îndaratnica peste ratiune în fata asaltului tehnologiei si modernitatii, o bisericuta episcopaliana rezista cu fata la haul care se casca acum în fata ei, senina si din alta lume. A fost construita pe la mijlocul secolului XVIII, pe un teren oferit de regina Ana a Marii Britanii, pentru a servi credinciosilor care nu puteau, din cine stie ce motive, ajunge la slujba oferita de principala biserica a parohiei. O biserica de mâna a doua, daca vreti, pentru acei credinciosi ferventi care nu suportau departarea de Dumnezeu si care, si astazi, se considera „protestanti, dar catolici“. Intrarea se face prin vechiul cimitir, unde pietre funerare înnegrite de vreme odihnesc cuminte sub copaci, indiferente la tumultul infernal din jur. Ca si cimitirul, biserica este austera în cel mai pur stil protestant si, pâna acum noua ani, singura atractie era strana, unde obisnuia sa se roage George Washington, parintele natiunii americane. Cea mai veche biserica înca în functiune din Manhattan a ramas discreta, demna si austera, asa cum îi sta bine unui lacas protestant autentic.

    Zilele acestea însa, interiorul bisericii este ceva mai animat si mai colorat. Pentru ca oameni din toata America si din toata lumea vin sa se roage si sa omagieze eroii acelor zile.

    Nu sunt altare în fata carora sa te rogi, sunt memoriale, cel mult, câteva colturi ale bisericii unde sute de oameni au venit si au depus fie o casca murdara de pompier, fie o insigna de politist, fie o bucata de material ramasa dintr-o haina care, Dumnezeu stie, ce poveste are, fie un lucru cât de mic care sa ofere marturie demna, discreta si austera despre respect, recunostinta si durere.

    Nu-i usor sa vezi în jurul tau numai moarte si distrugere, bucati de corp smulse din oameni care cu numai câteva zile în urma aveau un nume, aveau rude si copii, si prieteni. Nu-i usor sa vezi oameni aruncându-se de la ferestre, tinându-se de mâna.

    Saint Paul Chapel a fost zile si zile la rând adapost si refugiu pentru toti pompierii si politistii, si civilii care încercau cu disperare sa gaseasca viata în ruinele de la World Trade Center, ca sa gaseasca numai moarte si disperare. Zile si saptamâni la rând, preotii si voluntarii au oferit supa calda, paturi si o cale spre lumina unor oameni care se prabuseau sub povara confruntarii directe cu Raul. „Cum poate Dumnezeu sa tolereze asa ceva?“, sunt convins ca a fost întrebarea acelor zile.

    Poate ca si preotii bisericii ortodoxe Sfântul Nicolae ar fi facut la fel ca preotii de la Saint Paul Chapel, dar n-o sa stim niciodata. Pentru ca biserica Sfântul Nicolae era chiar mai aproape de Turnuri decât Saint Paul si s-a prabusit sub greutatea lor.

    În tot acest timp, în moscheile lumii era sarbatoare. Imamii de pretutindeni pronuntau predici jubilant-încruntate despre „pedeapsa lui Allah“ cazuta peste necredinciosii americani. Pe strazile din Gaza, femeile musulmane ieseau în manifestatii de bucurie spontana. Niciun singur mullah sau imam nu a venit sa se alature eforturilor de salvare de la Ground Zero dupa 9/11.

    Nici macar unul.

    Iar azi, autoritatile New Yorkului, în infinita lor întelepciune multiculturala, în frunte cu primarul Bloomberg, sunt pe cale sa aprobe constructia unei hyper-moschei de 13 etaje, ca un hypermarket, chiar lânga Ground Zero. Ba chiar par încântati de aceasta „dovada de toleranta religioasa si deschidere“. Între timp, aceleasi autoritati pun tot felul de obstacole reconstruirii bisericii Sfântul Nicolae, invocând tot felul de proceduri birocratice.

    Saint Paul Chapel ramâne acolo, cu fata la cicatricea de pe obrazul New Yorkului si al Americii, demna, discreta si austera.

    The following two tabs change content below.

    Cristian Câmpeanu

    Latest posts by Cristian Câmpeanu (see all)

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.