H.R. Patapievici: Occidentul nu a învins comunismul. Simpatizanții acestuia s-au repliat foarte agresiv

foto: Madalin Ciortea (Fb)

Horia-Roman Patapievici a vorbit la conferința de deschidere a Festivalului Dilema Veche de la Alba Iulia, vineri 21 august, alături de Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu. Sub titlul „Problemele omului modern”, discuţia a început de la această frază a lui Blaise Pascal: „Cele mai nerezonabile lucruri din lume devin cele mai rezonabile din pricina dereglării oamenilor“.
În continuare, o parte din intervențiile lui HR Patapievici.

Despre Civilizația europeană

Fiecare civilizație dezvoltă elemente care definesc o stare proprie de creație a ei și care generează acele opere, acele produse care sunt stilistic amprentate cu excelența acelei civilizații. În acest mod putem defini o centralitate pentru orice cultură.

Care este centralitatea pentru cultura noastră? Prin „cultura noastră” nu înțeleg cultura românească, cultura geto-dacilor, nu înțeleg cultura strămoșească, înțeleg pur și simplu Civilizația europeană. Prin ea înțeleg de fapt civilizația occidentală în interiorul Europei, care, din punct de vedere religios are cei doi plămâni, plămânul creștinismului latin și plămânul creștinismului grec, bizantin. Între acești doi plămâni, unul a produs rezultate culturale mai notabile și mai vizibile și astea sunt produse de civilizația occidentală, care a dat definiția globală a civilizației europene.

Există câteva trăsături fundamentale, care s-au afirmat în secolul 16, în secolul 14, în secolul 17 și 18, care definesc starea de creație proprie pentru figura spirituală a minții europene.

Or, astea sunt următoarele: Un anumit raport între raționalitate și rezonabilitate și din acest motiv îmi pliez discursul astfel încât să îl formulez deopotrivă în termeni de raționalitate și de rezonbilitate, deci un anumit raport între individ și stat. Acest raport între individ și stat, în civilizația europeană, este unul care dă dreptate individului în fața Statului. Statul nu se exprimă ca o putere discreționară, ci ca o arhitecutră instituțională pe care individul o poate, în principiu, regla.

Acest raport între individ și stat definește centralitatea europeană. În acest raport intră și drepturile omului, Rule of Law, cum spunea John Locke, adica domnia legii – Statul de drept. Putem să îl formulăm în multe feluri, dar este vorba de un anumit raport între individ și Stat care dă dreptate, în chip rezonabil, individului față de stat, și în chip rezonabil, instituțiilor Statului față de individ. Avem deopotrivă rațiunea și rezonabilitatea.

A doua trăsătură: Un anumit raport între religios și politic. În zona musulmană, chestiunea este tranșată prin identitatea între politic și religios. În zona europeană, dimpotrivă, există un caveat, o interdicție: Nu formula religii politice. Religia politcă este nazismul, religia politică este comunismul. Ele conduc la crime împotriva umanității. Nu formula religii politice! De ce? Pentru că centralitatea europeană este una care spune Nu, trebuie să existe un anumit raport rezonabil între religios și politic. De aici a decurs legea de separare între Biserică și Stat. Nici o Biserică nu se mai identifică cu Statul, de aici a rezultat procesul pe care îl numim secularizare, care este un proces de rezonabilitate, nu unul de excludere.

Atunci când vedem excluderea religiosului de către politic, constatăm o anomalie. Când vedem excluderea politicului de către religios, prin identificarea cu politicul, atunci avem o altă anomalie. Raționalitatea principiului este echilibru între cele două, religios și politic. Rezonabilitatea e dozajul local și inteligent pe care îl negociază societățile, comunitățile, instituțiile Statului.

A treia trăsătură – O să vă scandalizez cu asta, dacă există mulți socialiști printre dumneavoastră, mă vor detesta, dar eu cred că ceea ce numim capitalism, pe care o sa îl definesc imediat, este un admirabil mecanism de reglare a minții, a unei anumite minți, mintea economică, mintea care încearcă să deducă valoarea bunurilor din felul în care ele sunt schimbate între indivizi. Dar nu între orice fel de indivizi, nu între sclavi, ci între inivizi care sunt suverani, independenți și proprietari. Între acești oameni se produc schimburile care exprimă valoarea unui produs care este pus pe piață, adică în deschisul dintre acești oameni, de către un om. Capitalismul înceamă de fapt proprietate privată, înseamnă libertatea schibmurilor și înseamnă suveranitatea indivizilor care interacționează.

În mod miraculos, se produce un reglaj pentru valoarea bunurilor, orice tip de bun, care intră în acest circuit, în acest deschis dintre oameni. Ca atare, capitalismul, este teza pe care o avansez, în raporturile economice și juridice dintre oameni, este un anumit raport de rezonabilitate între produse și valoarea lor pentru oamenii care le doresc. Și asta face parte din centralitatea europeană, invenția incredibil de inteligentă a capitalismului.

Încă un mecanism de reglare este spiritul științific. Spiritul științific înseamnă rațiunea și un anumit raport cu experiența, adică, cu ceea ce oamenii pot face cu obiectele lumii înconjurătoare într-un mod reproductibil. În acest mod s-a născut un tip de calibrare a minții pe care îl numim mentalitatea științifică, sau spiritul științific, și este ceva pe care îl avem toți astăzi, nu numai pentru că suntem educați în școală cu matematică, fizică și chimie, ci și pentru că reacționăm, atât între noi, cât și cu obiectele pe care le producem, într-un mod care exprimă tocmai aceste raport de rezonabilitate între rațiunea științifică și experimentabilitatea ei.

Despre religii politice

Comunismul nu a fost învins de Occident. Occidentul a învins nazismul, dar comunismul s-a prăbușit singur – un lucru extraordinar de bun pentru că a împiedicat irosirea a enorm de multe resurse, inclusiv umane – dar faptul că el s-a prăbușit pe șest, le-a permis tuturor stângiștilor bine plasați în universitățile occidentale să nu extragă de aici niciun învățământ, ba mai mult, să îi combată ca fiind cripto-fasciști pe toți cei care încearcă să tragă consecințele necesare din acest enorm eșec uman, material și civilizațional, care este comunismul.

Spiritul de azi al Europei nu mai este cel care a învins nazismul, pentru că Europa care a învins nazismul este o Europă care credea în binele absolut, în adevărul absolut și putea să judece devianța nazistă foarte ferm. Avea un criteriu al reglării minții pentru care nazismul era o foarte evidentă dereglare.

Pe de altă parte, ezitările liderilor europeni Daladier și Chamberlain față de Hitler sunt ezitările Angelăi Merkel și a lui Francois Hollande, astăzi, față de ocuparea Crimeei de către Putin. Faptul că această noțiune de „război hibrid”, cum este numit de către politologi din Ucraina, continuă – anexarea Crimeei este un fapt, iar acum, persecutarea deschisă a tătarilor, amintiți-vă de ultima ieșire a lui Putin referitoare la etnicii tătari, care să nu cumva să facă nefăcute din punctul lui de vedere în Crimeea – arată că peisajul nu este deloc roz.

E adevărat că Europa a dat sancțiuni, dar nu există un limbaj de fermitate, există un limbaj de acomodare și e limpede, dincolo de fațada sancțiunilor – nu că ele sunt înșelătoare, ele sunt reale, Rusia are pierderi din cauza lor, fațadă în sensul de ceea ce  se vede la suprafață – în spate există o atitudine diferențiată a Germaniei față de Rusia, a Franței față de Rusia, a Marii Britanii față de Rusia. Sau a Italiei, care nu are niciuna. În schimb, Italia are un comisar european pentru politică externă [Federica Mogerini] care nu face nici un secret din simpatia ei față de Rusia și nu se rușinează deloc că vine din zona comunistă. Absolut deloc! Europa, azi, e ezitantă, se îndoiește de propriile valori, un spirit care ezită să mai facă discriminări în ordinea inteligenței, adică să spună asta e bine cu adevărat, asta e rău cu adevărat. Spune mai degrabă, și tu ai dreptate, și tu ai dreptate. La sfârșit zice, dar eu n-am dreptate.

Simpatizanții comunismului

Comunismul s-a prăbușit într-un fel care a permis tuturor simpatizanților lui să se replieze pe niște poziții care, de fapt, după 5-6-7, 10 ani, maximum, de ezitare, sunt foarte agresive. Eu cred că univeristatea americană poate fi ușor definită ca fiind de stânga și neomarxistă. De exemplu, a apărut la Yale University Press, a treia sau a patra de după război, ediție comentată a Manifestului comunist. O binecunoscută lucrare a fraților Marx, Marx și Engels, de data asta. Ce m-a frapat este că prefațatorul, care este un foarte respectat universitar american, n-am să-i dau numele, a reușit să producă o prefață în care să nu citeze nici măcar un nume de critic din zona liberală ori conservatoare a Manifestului comunist. E totuși de necrezut că pentru o lume care are ca centralitate nu poziția marxistă, nu poziția socialistă, ci poziția liberală, democrat-liberală, aceea să nu fie menționată ca critic privilegiat al acestei aberații care este Manifetul Partidului Comunist.

Cum e cu putință așa ceva?

În felul următor.

La noi în țară avem, la un post important de televiziune, o persoană, nu-i dau numele, nu vreau s-i fac reclamă, care spune următorul lucru… Îi spune unui moderator, care era împietrit de admirație: În definitiv, care e treaba cu comunismul? Ce putea să-ți facă comunismul? Te băga la pușcărie. Ei, și?! Pârț! L-am imitat pe cel care a vorbit. A spus un pârrț! Pe când capitalismul, problema cu capitalismul este că el îți dă, și dacă îți dă, atunci e o problemă. Devii dependent. Deci, rău este capitalismul, nu rău este comunismul care te exterminează. Imaginați-vă, folosim imaginația morală, ca să vă dați seama de enormitatea situației, imaginați-vă că la o televiziune apare cineva, un tânăr bine plasat, invitat, curtat șamd, și care spune: În definitiv, care e treaba cu nazismul?! Te băga în lagăr. Ei, și?! Pârț! Problema e cu capitalismul, pentru că ăsta are bănci, ăsta te împrumută, ăsta te face dependent, ăsta are hipermarketuri și te obligă să consumi, adică te extermină cu consumul! E de rău!

Gabriel Liiceanu: E jignitor ca după ce ai trăit ce ai trăit să apară voci care să vorbească în felul comentatorului de la televiziunea cu pricina. Este jignitor. Nimeni nu are curaj să îți spună azi Ce-ți făcea Hitler? Te arunca într-un lagăr și te ardea. Mare brânză! Dar are curajul să spună Ce-ți făcea Stalin? Pă Stalin îți făcea așa: dacă erai femeie, treceai printr-un viol colectiv al gardienilor închisorii, omora în final 20 de milioane de oameni, ce mare brânză?
Când Băsescu a condamnat comunismul ca „ilegitim și criminal”, s-a huiduit în sala Parlamentului. Asta înseamnă că oamenii aceia s-au făcut părtași cu toate crimele comunismului. Faptul că nu avem azi o lege care să interzică felul ăsta de a vorbi, ce mare brânză pățeai în comunism? Te băga la închisoare, sau îți pierdeai viața, sau îți lua familia, sau îți dispăreau părinții, sau îți dispăreau copiii. Cu lucrurile astea nu e de glumit. Dacă nu glumim cu ce a fost legionarismul la noi, să nu glumim nici cu ce a fost comunismul.

Să nu mai invitați oameni la posturi de televiziune, care să își permită să vorbească în felul ăsta.

Horia-Roman Patapievici: Dar lucrurile nu s-ar fi rezolvat elegat, și oarecum de la sine, îl văd pe Gabriel Giurgiu, dacă era Gabriel Giurgiu moderatorul, nu i-ar fi spus în mod elegant, l-ar fi confruntat cu propria enormitate. Problema este și a noastră, până să fie o lege, este problema celor care se află în apropierea celui care rostește enormitatea. El trebuie adus la realitatea logicii și a bunului simț, pe loc – cum îi era mai bine lui Șalamov? Cum îi era mai bine lui Soljenițîn? Cum îi era mai bine lui Vasili Grossman, cum îi era mai bine lui Nicolae Steinhardt în comunism decât acum?

Cum?

3 gânduri despre “H.R. Patapievici: Occidentul nu a învins comunismul. Simpatizanții acestuia s-au repliat foarte agresiv

  1. Cu tot respectul pe care il daterez unor intelectuali de nivelul celor trei, e de necrezut faptul că acestia pot fi asa de depăsiti de epocă si de ideile confratilor lor din restul europei si a lumii! Cum se poate sa nu facă nici o analiză politico-economică a societatii in care traiesc? Să nu faci nici o aluzie la capitalismul neoliberal este o omisiune ingrijoratoare. Un compromis intelectual de ne acceptat făcut in favoarea unei ideologii. Ei stiu bine că societatea capitalistă se identifică total cu societatea de consum bazată pe idea unei cresteri economice cu orice pret. Astă realitate nu poate fi negată.

    Expansiunea, în secolele XIX și XX, a societătii capitaliste occidentale industrializate la restul planetei, ca sistem economic și productiv, dar și ca model de viață și societate, a ajuns astazi la limită ! Curios ca nici unul dintre cei trei intelectuali romani prezenti in video-ul de mai sus, nu vede asta ca o problemă! Difuzarea masivă a societatii de consum a produs un decalaj între bunăstare și creștere economică, în contradicție cu principiul ce-i stătea drept bază ideologică: „Creșterea economică (bunuri de producție și de consum) duce, atat indivizii cat și popoarele, la fericirea materială.” Avem azi toate dovezile că nimic nu este mai fals decat această ipoteză.

    Distrugerea mediului, împreună cu efectele sale dezastruoase asupra sănătății, distrugerea culturilor, sclavia și sărăcirea persoanelor supuse la logica de producție și consum, sărăcirea popoarelor sudice ale lumii și mizeria care străbate străzile orașelor occidentale, războiul permanent ca un instrument pentru a asigura controlul resurselor și a piețelor, dar și ca un garant al bogăției și bunăstării părți consumeriste ale planetei: aceste fenomene nu sunt simple aberații produse de societatea de consum capitalistă, acestea sunt din contra, elementele sale constitutive si propria-i logica. Astăzi, după treizeci de ani de liberalism neînfrânat, efectele distructive ale dezvoltării societății de consum sunt evidente. In aceeasi perioadă, mișcarea de emancipare socială și cea de eliberare națională au colapsat tragic. Nici o urma de incredere in viitor nu e de gasit in proiectiile claselor medii si populare ale acestei societati si cu atat mai putin in cazul tarilor din sud. Daca societatea capitalistă de consum nu va fi, mai mult decat corijată, inlocuită, ea va duce in mod sigur la distrugerea planetei.

  2. Cu tot respectul pe care dl Iorndanescu il are pentru cei 3 intelectuali, nu ii vine sa creada ca sunt atat de inapoiati si nu cred ca daca nu revenim acum, urgent, la socialism hardcore, nu light, cum avem deja, vine apocalipsa.

    Iorndanescu, comentariul tau imi aduce aminte de discursul unui taran de la Scornicesti:

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.