FUNDATIA IOAN BARBUS

Hanuca

Sărbătoarea Hanuca este comemorarea purificării și re-sfințirii Templului din Ierusalim, după ce evreii, conduși de Iuda Macabeu și frații săi, au învins armatele greco-siriene ale regelui Antioh al IV-lea, care profanase Templul, închinându-l lui Zeus. Tradiția rabinică spune că uleiul sfințit cu care trebuia să se aprindă candelabrul fusese profanat de păgâni; se mai păstrase însă un singur vas de ulei ce încă mai purta neatins sigiliul; cantitatea de ulei nu ar fi trebuit să fie suficientă decât pentru câteva ore, dar, printr-o minune, uleiul nu s-a terminat, iar candelabrul a rămas aprins timp de opt zile.

Iată mai jos câteva gânduri ale Rabinului Berel Wein, despre amintirea acestei minuni, care poartă, înăuntrul aparenței ei discrete, o semnificație deosebită pentru Israel și pentru lumea de astăzi.

Hanuca

Rabbi Berel Wein

[…]

Rabinii Talmudului ne-au învăţat că oamenii cărora li se întâmplă minuni nu prea recunosc acele evenimente ca fiind minunate. Face parte din slăbiciunile firii omeneşti să aibă o înţelegere atât de mărginită. Trebuie să existe o scânteie de pătrundere, un act comemorativ, o tradiţie de a putea să te uiţi dincolo de copaci ca să vezi pădurea, un spirit de a te minuna aproape ca un copil, pentru ca ceea ce este minunat să poată fi cu adevărat credibil în ochii şi mintea observatorului. Şi cred că, în esență, astfel trebuie să privim Hanuca – evenimentul istoric, comemorarea acelui eveniment şi tradiţiilor şi obiceiurilor care fac ca această sărbătoare de opt zile să fie atât de îndrăgită de întregul Israel.

Tradiţia evreiască şi rabinii Mişnei au luat un eveniment minunat pe care mulţi oameni l-ar privi ca obişnuit sau firesc şi l-au restabilit în adevăratul său statut de minune. Istoria de Hanuka este cea a unei naţiuni mici şi aparent slabe care doboară o armată puternică a unui imperiu mondial.

Aminteşte de triumful monoteismului şi al Tradiţiei evreiești asupra culturii şi practicilor păgâne, a micilor lumini curate din Templu care au biruit torţe arzătoare ce erau departe de a fi curate, şi a vitalităţii şi puterii de rezistenţă a Israelului asupra acelora care ar dori să îi ia ultima suflare. Este cu totul minunat, însă numai dacă cineva vede acestea toate ca fiind minunate.

Rabinii, în perspectiva lor sfântă despre viaţă şi evenimente, au adus ceea ce este lumesc şi aparent obişnuit pe tărâmul miraculosului şi al veșniciei. Aceasta este de fapt cea mai importantă lecţie pe care o învăţăm de Hanuca – faptul că suntem un popor deosebit, care trăim o existenţă miraculoasă, înconjuraţi mereu de minune, care este însă cuprinsă în întâmplări ce par fireşti şi obișnuite.

A de-legitima ceea ce s-a întâmplat de Hanuca şi a o considera doar ca pe un alt război din perioada greacă este aceeaşi tactică pe care lumea o foloseşte azi ca să de-legitimeze Statul Israel şi drepturile noastre la vechea noastră patrie. Dacă minunea din toate acestea este pierdută și contrafăcută, atunci la fel se va întâmpla și cu lupta noastră pentru existenţă şi independenţă. Hanuca este minune pură şi de aici vine importanţa și relevanța ei pentru noi în lumea de azi.[…]

Hanuca nu este pentru spiritele vlăguite şi goale. Lumânările sale pâlpâie numai pentru cei care văd focul Torei, tradiţia şi moralitatea care se află înăuntrul micii lor flăcări.

Cel care este privilegiat şi capabil să vadă minunea în evenimentele care ni s-au întâmplat „în acele zile”, va fi capabil şi să discernă minunile pe care le întâlnim zilnic, aici, în Israel în „zilele noastre”.

Shabat shalom
Chanukah sameach

Jerusalem Post
3 decembrie 2010

Sursa: CHANUKAH

traducere Florina B.

Mihaela Bărbuş

Mihaela Bărbuş

De profesie medic veterinar, Dr. Mihaela Bărbuş provine dintr-o familie cu rădăcini transilvănene şi regăţene, greco-catolice şi ortodoxe. Împreună cu Dr. Anca Cernea, este legatar universal al testamentului diplomatului Camil Demetrescu.

13 comentarii

  1. Francesco
    6 decembrie 2010

    Candlelight – The Maccabeats – Hanukkah

  2. Cristina R.
    6 decembrie 2010

    Go, go, go Israel!

  3. Corneliu
    6 decembrie 2010

    O asociatie neasteptata si simbolica s-a petrecut chiar in aceste zile in Israel.
    Catastrofa incendiului (as spune incendierii) padurilor de pe Carmel, din jurul Haifei, a cazut in zilele de Hanuca. Pentru a face fata, Nataniahu a lansat o cerere de ajutor tarilor prietene, care au raspuns apelului.
    Grecii au venit imediat, cu o formatie de avioane de stingere si o echipa de pompieri. Dupa aceea au venit si altii, inclusiv rusii care au trimis niste aeronave de stingere impresionante.
    Dar dintre cei veniti in ajutor, cei mai eficienti, mai precisi, cei care au lucrat cel mai mult au fost totusi grecii, primind la terminare respectul si aprecierile cuvenite din partea Israelului.
    Au venit ca prieteni. Au fost primiti ca prieteni.
    Istoria sarbatorii de Hanuca vorbeste despre un alt fel de greci. Iar faptele de atunci au ramas pentru azi doar ca un simbol, cel a scuturarii unui jug.
    E mai bine asa.

  4. Cristina R.
    6 decembrie 2010

    Francesco:

    Baietii de la „The Maccabeats”, oricit de muzicali si destepti, habar n-au de istoria poporului lor. Primul Templu a fost distrus de babilonieni. Al doilea a fost distrus de Imperiul Roman.
    Grecii vechi n-au avut nimic de-a face cu asta.

  5. Cristina R.
    6 decembrie 2010

    Corneliu @ 3.

    Grecii vechi n-au avut nici in clin nici in mineca cu distrugerea Israelului in timpurile Templului al 2-lea. Imperiul Roman a executat moartea Israelului vechi, sub conducerea lui Hadrian.

  6. bugsy
    6 decembrie 2010

    Anul acesta, Hannukha s-a sarbatorit intre 1 si 9 decembrie, la apusul soarelui.

  7. Corneliu
    6 decembrie 2010

    @Cristina #5
    Buna dimineata, Cristina!
    Cred ca n-ai inteles suficient subiectul si comentariile.
    „Hanuca” desigur ca nu e legata de evenimentul distrugerii Templului de la Ierusalim si nimeni, inclusiv subsemnatul, n-a zis-o.
    Nu vreau sa intru intr-o lectie de istorie, dar in rezumat, grecii au stapanit in Iudeea antica in perioada acelor evenimente sub Antioh al IV-lea Epifanul, regele regatului seleucid al Siriei elenistice. Din cauza incercarii lor de a impune randuieli ce contraveneau religiei evreilor, acestia s-au rasculat sub conducerea lui Iehuda Macabeul si cu toata superioritatea numerica a armatelor grecesti, au invins si si-au recastigat independenta. Tarnosirea din nou a Templului, dupa ce fusese impurificat prin practici pagane (politeiste), este evenimentul sarbatorit de Hanuca.
    Cuvantul „Hanuca” este echivalent cu termenul de „tarnosire” si se foloseste si pentru ceremonia de binecuvantare la intrarea intr-o casa noua.
    Daca doresti, poti citi mult mai multe amanunte aici.

  8. bugsy
    6 decembrie 2010

    ..desigur, daca s-a vb despre Hannuhka – „sarbatoarea luminilor” trebuia mentionata si Menorah (candelabrul cu 8 brate, de aici si durata de 8 zile a sarbatorii) si, lucrul foarte important, este o sarbatoare a copiilor in primul rand.
    Copiii reprezentand un nou inceput!
    Nu sunt rautacios, dar exact despre aceasta era vorba in articolul, tradus partial, din Jerusalem Post!

  9. Florina B.
    6 decembrie 2010

    pentru cine vrea sa consulte textul original :
    http://www.rabbiwein.com/Jerusalem-Post/2010/12/562.html

  10. Israelianca
    6 decembrie 2010

    bugsy, menora e candelabrul cu 7 brate, cel cu 9 brate, folosit la Hanuka, se numeste hanuchiia. E drept ca sarbatoarea tine 8 zile si bratele candelabrului sunt 9, asta pentru ca in fiecare zi se arde o luminare in plus, adica in prima zi doua, a doua zi trei, samd.

  11. bugsy
    6 decembrie 2010

    Israelianca, toda raba!

  12. Florina B.
    6 decembrie 2010

    Rolul luminilor (prin flacara lumanarilor) este de a face public miracolul uleiului sfintit. De aceea hanuchiia se pune in fereastra si in alte locuri vizibile. Rabinul Wein atragea atentia asupra minunii (wonder, amazing, miraculous si derivatele lor apar de vreo 15 ori in text). Copiii, care pot sa se uimeasca in fata unui miracol, sunt exemplul de urmat pentru a trai spiritul sarbatorii. Poporul evreu este inconjurat de miracol (we are a special people who live a miraculous existence with constant wonder surrounding us and yet it is all encrusted in seemingly natural and ordinary occurrences). Delegitimarea sarbatorii (banalizarea, trecerea cu vederea a miracolului), spune autorul, este ca delegitimarea statului Israel.

  13. Silvapro
    6 decembrie 2010

    Nes gadol kara po, nes Hanukka = o minune mare s-a intimplat aici, minunea de Hanukka

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Campania pentru “alegerile” la președinția Rusiei programate pentru 15-17 Martie se înfierbântă. Nu încape îndoială că Vladimir Vladimirovici va fi “reales la al N-șpelea congres”, dar întrebările pasionante care rămân sunt: 1) Câți contracandidați vor fi lăsați în cursa electorală măcar așa, de ochii lumii? 2) Cine va mai fi aruncat din tren înainte de …

Putin-stalin-1000x600-11

Comunitatea ucraineană din București invită publicul și presa să participe la un marș care marchează doi ani de la invazia Rusiei din Ucraina – „un moment greu, 24 februarie 2024, comemorarea unei zile negre din istoria noastră și din istoria Europei, momentul declanșării invaziei pe scară largă de către Federația Rusă și generarea celei mai …

protest ucraina arcul de triumf
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian