Hipnoza şi mentalitatea de sclav

    3

    Amintirea mankurților ce expectorau ”Trăiască Stalin!” înainte de a se prăbuşi seceraţi în faţa plutoanelor de execuție NKVD-iste este menţinută vie de progeniturile lor decerebrate. Masturbând clişee mentale şi salivând în exces stereotipuri verbale, Griveii conditionaţi de emiţătoare pavloviene îşi schelălăie băşcălia colhoznică, confundând spiritul cu gângăveala şedinţelor de partid. Teleportaţi în timp şi spaţiu, lângă izba siberiană a surghiunitului Stalin, s-ar încăiera cu potăile satului pentru întâietatea de a spala, lingând, blidele tătucului bolşevic.

    Gândind prin vizetă, vorbesc cu şuier de sârma ghimpată despre democraţie şi libertate, de la înălţimea foişoarelor de pază, ca de la o catedră. Lobotomizaţi, îşi privesc mândri lobii înfipţi în ţepii stelei cu cinci colţuri. Folosindu-şi creierul reptilian lovesc sacadat tastatura calculatorului, imaginând o lume în care Gândirea liberă ar umbla în uniformă vărgată, zornăindu-şi lanţurile.

    Defecaţi de generaţii de sclavi îşi idolatrizează călăii şi îi muşcă rabic pe cei ce încearcă să-i elibereze. Simt că trăiesc cu adevărat doar atunci cand au mâncat pe săturate. Sătui, devin veseli, o veselie plină de frustrare. Fac mişto, neştiind că miştoul este umorul proştilor şi cer, bineinţeles tot la mişto, să se instaureze cenzura. Cenzura, cât de mult le place acest cuvânt.

    Print Friendly, PDF & Email

    3 COMENTARII

    1. Bogdan

      Articolul Tentația totalitară scris de prietenul nostru Radu Părpăuță n-are legătură decît indirectă (dar importantă) cu cele scrise de tine. !n plus, e scris – ca și amarele tale rînduri – cu mult talent și cu și mai multă tristețe. Uite două citate:

      Se trăia la bloc în mizerie și devălmășie. În primul rînd, erau copiii. Mulți, asediatori, ubicui. Progenituri de coafeze versatile sexual, urmași de lumpeni asediati de alcool, plozi obștești, revendicați doar seara tîrziu de muieri răgușite și epuizate, pici hiperactivi, ce-și prelungeau maidanul sonor pînă în sufletul nostru, puradei infometați, desculți, știrbi, cu fizionomii de teckeli, odrasle baroc răsfățate de bunici puhavi și babe absolute, în fine, copii unde vedeai cu ochii, bronzîndu-se pe acoperișuri, orbitînd isteric în jurul garajelor, explorînd ludic pivnițele, caftindu-și pisicile, mimîndu-și idolii… Apoi, te confruntai, inevitabil, cu junimea trezită hormonal: motocicliști noctambuli claxonînd nimfete, cupluri lubrice, dezinhibat active pe banca delabrată din fața blocului, mici vocalize de hărțuială erogenă în proximitatea cutiilor poștale. Nu lipsea, bineînteles, promiscuitatea euforică din coridoare. Bivoli în maiouri slinoase curtau textiliste șui, cartofori străvezii se desfășurau pe unde apucau, gospodinele făceau trocuri de rutină, curioșii îți plonjau exoftalmic privirile în plasele de cumpărături, iar pensionarii păreau că nu mai digeră ambianța propriilor locuințe și bîntuiau, prepostum, holurile cu aerul unor veterani de penitenciar. Pînă ajungeai în confortul ambiguu al apartamentului tău, erai nevoit să traversezi această junglă de volubilitate tentaculară, amestec de bucătărie, birt și bestiar. Totul avea aerul unei convivialități fără draperii, al unei babilonii a rufăriilor și umorilor.

      Învățați așa din vremea dictaturii, răbdăm toate și azi. Și ne-am obișnuit așa: cu blocotețul nostru, cu televizorul nostru, cu Domnul Dan Diaconescu („ah, e bandit el, da’ știe să se descurce!”), cu înjuratul politicienilor… Fapt este însă că cetățenii („poporul”) înlesnesc în plus aceste protuberanțe maligne ale societății sus-puse prin indiferență, pasivitate, frică sau pur și simplu prin nevroză social-depresivă. Tentația totalitară însă devine tot mai puternică (oamenii ar vrea ca statul să asigure locuri de muncă, să planifice economia, să stabileasca prețurile, să repartizeze locuințe). Discursul populist – forma contemporană a totalitarismului – capătă din ce in ce mai multă audiență și, ce-i grav, pare a fi imbrățișat de întreg spectrul politic. Partide populist-totalitare clasice (România Mare) revin pe scena politică, altele noi sînt pe cale să apară. Istoria ne spune că perioadele de criză fertilizează astfel de orientări.

      Ce să-i faci!? Asta-i România noastră urbană. Cum a spus un celebru actor: populație mare, oameni puțini!

    2. Pataphyl , tarziu , din motive obiective , ajung sa-ti multumesc pentru postarea exceptionalului articol scris de Radu Parpauta . Citindu-l , am avut de fapt in fata ochilor un tablou de un expresionism zguduitor care este in acelasi timp de un realism tragic ce curma crud visul sperantei . Tirania este opera popoarelor si nu capodopera unui singur om , spunea Custine si poate din aceasta cauza multimile nu se revolta , nu isi distrug ” opera ” cum bine remarca Steinhardt , doar au sacrificat atatea pentru a o faptui . Fostii bipezi , ajung patrupezi , fara sa realizeze transformarea , anesteziati de multumirea ca astfel ajung mai usor la blidele in care stapanii le arunca ratia . Mutanti ce isi cersesc un singur drept , dreptul la hrana .

    3. savuros articolul domnului Părpăuţă. amar şi prin atmosferă şi prin concluzie şi totuşi…in mod bizar reconfortant. mulţumesc, Pataphyl.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here