FUNDATIA IOAN BARBUS

Iată Piatra!

„Acesta este piatra cea neluată în seamă de către voi, zidarii, care a ajuns în capul unghiului;
Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi.” (Fapte 4:11-12)

Iată Piatra cea din capul unghiului, pe care au nesocotit-o zidarii. În planul referenţial al naturii, Hristos este însoţit de simbolistica lemnului şi a pietrei, în această succesiune: lemnul ieslei încadrează lăcaşul naşterii Domnului, iar piatra peşterii „închide” evenimentul – “Eternitatea ce punctează istoria”, cum îi plăcea lui Ţuţea să-l prezinte pe Hristos; lemnul crucii susţine trupul Domnului, iar piatra mormântului „închide”, încă o dată, un eveniment unic: provocarea morţii la duel.

Mormântul săpat în piatră cuprinde o tainică lucrare şi ne trimite cu gândul la pântecele peşterii, când, tot în taină, se năştea în istorie Domnul Vieţii. Piatra deschide şi închide episodul uman al Fiului.

Piatra din capul unghiului, architectonic vorbind, închide lucrarea, încheagă un ansamblu, îl articulează. Ea este elementul ultim din capul unghiului unui arc, al unei bolţi, sau al unei cupole; fără ea opera rămâne neîncheiată. Prin piatra din capul unghiului sistemul arhitectural devine unitar. Aceasta se mai numeşte şi cheie de boltă, cea care încununează opera şi o livrează ca semnificant: edificiul primeşte sens.

Chiar şi architectural, piatra din capul unghiului iese în evidenţă, fiind mai mare şi având o formă diferită de restul. În cazurile în care se întâlnesc trei pietre, piatra centrală este cea care marchează închiderea. Gândul fuge la unitatea treimică, sau chiar la cele trei cruci de pe Golgota. În bisericile ortodoxe, cheia de boltă, sau cupolă e marcată prin icoana lui Iisus Pantokrator, cea mai importantă referinţă iconică a spaţiului şi, totodată, cea mai sus plasată.

„Iată Omul!”, a exclamat Pilat în faţa mulţimii, arătând către un om batjocorit şi torturat, abia ţinându-se pe picioare. Cuvânt profetic, chiar dacă în acele momente nu au înţeles nici el, nici mulţimea – Hristos este Omul, chipul deplin al umanităţii, Adam cel nou, în care ne transfigurăm cu toţii. Dacă l-ar fi reîntâlnit după înviere, nu putea găsi o formulă mai inspirată şi mai profetică, decât: „Iată Piatra!”.

Iată Omul, iată Piatra, pe care omul îşi va statornici mântuirea, sau de care se va poticni, după spusele lui Petru: „iar pentru cei ce nu cred… piatră de poticnire şi stâncă de sminteală… fiindcă n-au dat ascultare cuvântului”

Hristos a înviat!

„Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim”

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad P.

Vlad P.

2 comentarii

  1. Corneliu
    24 aprilie 2011

    Fiecare credinta considera ca detine cheia de bolta a creatiei.
    Nicio credinta nu recunoaste o alta cheie de bolta decat a sa proprie.
    Pentru ca nu poate exista decat o singura cheie a acestui element arhitectonic.
    Si pentru ca fiecare credinta este de fapt un model complet care nu poate fi amendat prin elemente ale altor modele.
    De aceea ea este credinta si nu cercetare stiintifica, deci de fapt nu ramane nimic de justificat. Ci maximum de convins. Pentru a crede.

  2. Anca Cernea
    24 aprilie 2011

    Adevarat a inviat!
    Multumim, Vlad, pentru aceste cuvinte pline de miez si adevar.
    Taria pietrei din capul unghiului va sustine credinta si in veacul nostru, chiar daca e atacata de religiile politice stangiste, marxism, relativism, neo-paganism, etc, si bineinteles de islamism. Si chiar daca noi, oamenii, suntem slabi si pacatosi.
    Adevarul are taria pietrei si nu se va clatina in veci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian