FUNDATIA IOAN BARBUS

Imperiul criticatacă II. Vasile Ernu şi obsesia Tismăneanu

Primul articol nu a fost decât o pregătire pentru un atac mai elaborat la adresa duşmanilor ideologici ai CA. Într-o paranteză aruncată undeva pe la mijlocul textului, Vasile Ernu s-a folosit de noi pentru a lovi în prof. Vladimir Tismăneanu. Atacul nu a fost gratuit, ci fundamentat ideologic: Tismăneanu este preşedintele IICMER şi a condus comisia prezidenţială pentru condamnarea comunismului, ambele fiind păcate de moarte pentru Ernu & Co., cu atât mai mult cu cât familia sa crezuse în comunism; în ochii ideologilor Critic Atac, V.T. este un trădător al Cauzei.

N.B. (E îngijorător faptul că profesorul şi conducatorul IICCMER Vladimir Tismaneanu trece la texte de referinţă* texte publicate pe situri din zona fundamentalistă semnate de ID-uri/anonimi şi în care „adversarii” de idei sînt denigraţi ca pe vremuri. Mă întreb dacă profesorul Tismăneanu şi-ar permite să facă acelaşi lucru în spaţiul anglosaxon în care mai activează. Mă îndoiesc.)*

Sublinierile şi îngroşările îmi aparţin. Câteva observaţii pe seama afirmaţiilor lui Ernu.

1. Profesorul Tismăneanu recomandă acele texte pe care le consideră relevante. Spre nemulţumirea Critic Atac – ce include în rândurile redacţiei pro-comunişti, corecţi politic, antiamericani, negaţionişti şi antisemiţi mascaţi în antisionişti -, recomandările Preşedintelui Consiliului ştiinţific al IICCMER nu cuprind textele compuse de asemenea autori. In schimb, includ texte publicate de ILD, ILD care nu s-a întâlnit niciodată cu terorişti, nici nu scrie laolaltă cu Alain de Benoist şi Aleksandr Dughin în publicaţiile “radicalilor” pe care îi admiră atât de mult Vasile Ernu.

2. În traducere din newspeak-ul criticatacant, „zona fundamentalistă” a internetului pe care o denunţă Ernu este acel spaţiu virtual unde sunt contrazise poziţiile Stângii, „zona” unde sunt criticate socialismul, comunismul, antirasismul de salon, rasismul anti-alb, relativismul, filo-islamismul, corectitudinea politică şi toate celelalte vaci sacre ale mişcării revoluţionare mondiale.

3. Pe ILD adversarii nu sunt „denigraţi ca pe vremuri”, acuzaţia fiind doar o altă calomnie marca Vasile Ernu, aruncată în spaţiul public pentru consumatorul mediu de Critic Atac (stângistul care adoptă pe nemestecate adevărul „produs” de avangarda proletariatului). În realitate, doar Critic Atac se ocupă cu denigrarea “ca pe vremuri”: toţi cei care îndrăznesc să aibă alte păreri sunt taxaţi ca “fascişti”, “extremişti”, “fundamentalişti” şi “dubioşi”.

4. Este evidentă ameninţarea pe care Ernu o ascunde sub cuvinte aparent inofensive. Se declară “îngrijorat” că Tismăneanu citeşte “zona fundamentalistă” şi lasă să se înţeleagă că ar putea urma represalii dacă în Vest s-ar afla de pasiunile “extremiste” ale prof. Tismăneanu. Cu alte cuvinte, fondatorul Critic Atac ameninţă cu o delaţiune la noua Poartă a Corectitudinii Politice. Tismăneanu ar putea fi pârât occidentalilor de stânga şi pus să plătească pentru sugestiile incorecte politic pe care le face în blogosfera română. Ernu este cât se poate de clar în această privinţă – atrage atenţia că poziţia universitară a lui Tismăneanu nu este inatacabilă (“Mă întreb dacă profesorul Tismăneanu şi-ar permite să facă acelaşi lucru în spaţiul anglosaxon în care mai activează.”). Nuanţa nu este inocentă.

Atacul continuă într-un alt articol semnat Vasile Ernu, Vladimir Tismăneanu: Derapajele unui intelectual public şi instituţionalizat. Structura este asemănătoare precedentului material (deformare a realităţii şi calomnie), dar este aplicată unui text de dimensiuni mai mari. În consecinţă, atacul este ceva mai elaborat, măcar sub aspectul ambalajului.

În onoarea Revoluţiei

Totul începe cu mai vechea obsesie a lui Ernu şi a colegilor săi, anticomunismul: criticarea regimului comunist şi a ideologiei comuniste de către IICMER ar fi doar propagandă. După ce “rezolvă” astfel problema anticomunistă, fondatorul CA trece direct la subiect şi îl atacă pe prof. T. din două direcţii: asocierea cu noi şi comentariile lăsate de prof. Tismăneanu pe ILD, la articolul Despre europenismul Critic Atac (link1, link2).

Argumentul pe care-l aduceam în acel text (Dicţionarul politic al anilor ZERO: de la dispariţia societăţii civile la trădarea intelectualilor) era o referinţă la un obscur sit internet, dubios din punctul meu de vedere. (…)

Preşedintele Consiliului Ştiinţific al IICCMER, Vladimir Tismănenau, nu se opreşte însă aici. Participînd personal la „discuţiile” de pe blogul pe care-l recomandă cititorilor dînsului şi cauţionînd astfel o dată în plus, cu onorabilitatea proprie, acel gen de discurs, el se pretează la rîndul lui unui şir de neadevăruri, de calomnii şi de insinuări ameninţătoare pe care nu le-am mai întîlnit demult în spaţiul cultural românesc.

“Neadevărurile”, “calomniile” şi “insinuările ameninţătoare” sunt legate de Claude Karnoouh, marxistul francez atât de drag lui Ernu şi Rogozanu. Colegul Liviu Crăciun a scris elaborat pe acest subiect (Claude Karnoouh şi noul fascism de stânga-dreapta), aşa că nu are nici un rost să reiau extensiv ideile din articolul său. Vă invit să îl citiţi şi să judecaţi singuri cât de onorabil este Karnoouh, în apărarea căruia sare Critic Atac, un ins care neagă că ar fi existat camere de gazare în lagărele naziste.

Cert este că prof. Tismăneanu nu a calomniat pe nimeni – Karnoouh este un radical roşu, încă unul cu un limbaj de cârciumă. Spre deosebire de Critic Atac, noi discutăm pe fapte, aşa că includem în articol câteva screen-uri de pe Facebook care completează personalitatea publică a lui Karnoouh. Ele au fost luate pe 17 martie 2011 de pe profilul socialistului liberal Bogdan Duca, cândva un apropiat al prof. Tismăneanu, actualmente propăvăduitor al USL, cititor de Critic Atac şi coleg de păreri cu marxistul menţionat anterior.



Am pus aceste două linii roşii îngroşate pentru a semnala ştergerea de către Karnoouh a mesajelor care nu i-au mai convenit. După cum se poate vedea, marxistul K. stăpâneşte destul de bine ştergerea mesajelor, asemenea oricărui criticatacant care se respectă, atât că mai are de lucrat la viteză – este prea încet şi permite altora să îi imortalizeze panseurile. Cât despre profilul său moral, nu putem să nu luăm notă de ipocrizia personajului: Karnoouh se declară jignit de verdictul de “barbar” pe care Tismăneanu l-a dat antiamericanismului (la care subscrie), deşi nu avusese nici o problemă în a-l numi “bou” pe profesorul de la Maryland.

Lăsându-l la o parte pe criticatacantul francez şi laşităţile sale revoluţionare, ar fi bine să ne uităm şi la mesajul cu care Ernu îşi încheie articolul despre Tismăneanu, adică la comentariul semnat Adrian T. Sârbu pe care îl ia de pe ILD şi îl copiază pe CA, extrem de mulţumit de valoarea morală şi intelectuală a tovarăşului său de arme.

Adrian T. Sîrbu este redactor la revista IDEA artă+societate, publicată de IDEA, o editură care promovează în România lucrările Noii Stângi. Ce a putut produce domnul Sîrbu, un alt “intelectual” de stânga? Nimic grandios: un mesaj în apărarea lui Claude Karnoouh, scris înainte de articolul lui L. Crăciun, plin de argumente slabe şi autosuficienţă. Începe cu o trimitere la “prof. Chomsky” (avem şi noi câteva materiale despre acest respectabil intelectual american: link1, link2, link3) şi se termină în imprecaţii. Asta face ideologia din om.

Cu prea puţină stimă (cu atît mai puţin pentru eructaţiile, e drept într-un “newspeak” înălţător şi prolix, ale dlui Tismăneanu la adresa celor ce destestă o anumită Americă, cea căreia domnia sa îi linge cizmele),
Adrian T. Sîrbu

p.s. E cît se poate de elocvent pentru laşitatea vicleană a dlui. Tismăneanu cum îşi deversează dejecţiile aici, în acest colţ de blogosferă, iar nu în presa mai “la vedere”, “prelucrîndu-şi” şi întărîtîndu-şi mai degrabă ciracii anonimi. E motivul – unicul – pentru care aici era de spus ceea ce aveam de zis. Hic Rhodos, hic salta. (îngroşările ne aparţin n.r.)

“Laşitate vicleană”, “dejecţii”, “ciraci”, “îi linge cizmele” – astea i-au plăcut “intelectualului” Vasile Ernu, doar şi el “detestă” acea Americă ce se încăpăţănează să nu recunoacă valoarea progresismului de la care se revendică împreună cu colegii săi.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad M.

Vlad M.

33 de comentarii

  1. Bogdan Duca
    20 mai 2011

    Este amuzant felul in care si profesorul Tismaneanu, ca si voi de altfel, va ascundeti in spatele anticomunismului.
    Vladimir Tismaneanu a condus o Comisie prezidentiala si este in conducerea unui institut guvernamental care nu au produs mai nimic. La rigoare, doar doua puncte din concluziile Raportului final au fost duse la indeplinire: permanentizarea in functii a domnului Tismaneanu si a membrilor Comisiei si….manualul de istoria comunismului, editat de IICCR, institutul condus de Marius Oprea, in timpul guvernarii Tariceanu, institut ulterior desfiintat pentru a face loc IICCMER-ului (si pentru a epura ultimii penelisti din guvern, intre noi fie vorba ???? ).
    Eu. cel putin, sunt nemultumit si plictisit de un anticomunism ineficient, desi foarte agresiv vocal (dar cainii care nu latra, iata ca nu musca). Sunt nemultumit de politizarea anticomunismului si transformarea sa in arma electorala a unui personaj si mai sunt nemultumit si de mimarea revoltei anticomuniste atunci cand…da bine politic. Profesorul Vladimir Tismaneanu, suparat pe USL a returnat un premiu acordat candva lui de catre PNL. Dar a uitat, asa cum faceti si voi, ca primul guvern Boc a fost un guvern PDL-PSD, binecuvantat de Traian Basescu. Dar acest lucru nu l-a miscat pe domnul Tismaneanu nici un cm din fotoliul de la ISP….
    In sfarsit….. treaba voastra. Dar ajungeti sa il confirmati pe Michnik, desi chiar nu se face….

  2. Va citesc cu mare interes. Aflu niste lucruri care ma lasa perplex. Chiar nu credeam ca maitre Karnoouh a ajuns vedeta pe blogul lui Bogdan Duca. Vorbesc oare frecvent despre cabala neo-conservatoare, alta incarnare a lui der ewige Jude? Mai lipseste sa apara si Gh. Piscoci-Danescu, editorul negationistului Garaudy, legat de cerurile extremei drepte dar si de “La Vieiile Taupe” stangista.

    Faceti un google despre acest Piscoci (fostul presedinte ASC pe Facultatea de Filosofie, ajuns cine stie cum la Paris prin 1985, desi nu prea vorbea franceza, a deschis “Librairie du Savoir”, parca asa-i zicea, unde vindea carti extremiste, a starnit un mare scandal cu afacerea Garaudy (unde, in Romania, s-a remarcat ca sustinator al fostului propagandist comunist dl CTP) si multe alte aventuri picaresc-misterioase. Am scris despre Ivan Denes, poate ca ar merita sa scriem si despre altii. Nu este o amenintare, Doamne fereste, ci un posibil program de cercetare:)

    Marturisesc ca pe dl Adrian Sarbu nu-l citisem. Ma intreb ce zice un intelectual marxist respctabil precum Ov. Tichindeleanu despre aceste perle ale (i)rationalitatii (non)dialogice in versiunea noului marxism transilvan? Nu de alta, dar mi-a oferit cateva numere din “IDEA” atunci cand a venit la Washington, invitat de mine, sa vorbeasca studentilor mei despre Althusser, Balibar si Ranciere. Cand am ezitat eu sa spun ce cred despre radicalismul marxist ori fascist? Am facut-o si o fac deschis, in engleza, franceza, romana, germana, spaniola etc “Linsul cizmelor” este o sintagma usor depistabila in limbajele totalitare. Asemeni “adusului apei la moara”, “leprelor contrarevolutionare”, “naparcilor social-democrate”, “lipitorilor chiaburesti”, “verminei iudaice” ori “hienei dactilografe” (Fadeiev despre Sartre). Cuvantul “bou” utlizat de CK la adresa lui Dan Tapalaga si a mea ma onoreaza. Mai bine “bou” decat une vieille crapule stalinienne…

    Sa fim totusi milostivi cu sarmanul V. Ernu si colegii sai. Daca va uitati cine scrie acolo, pe acel blog, la comentarii, te apuca o tristete cosmica. Cel mai mult imi plac interventii distinsului intelectual marxist Gheorghita Zbaganu. Is he real? By the way, unde a disparut Dan Ungureanu?

  3. Daniel Francesco
    20 mai 2011

    Oh, ce bine ca ne viziteaza un corifeu al dreptei autentice romanesti, o dreapta necomunista, pro-PNL Antonescu, aliatii lui Ion Ilici Iliescu si ai lui Feliks! Sa privim istoria asa cum este ea, adica sa o incepem cu datul afara a PD-ului de catre Tariceanu si sustinerea in parlament din partea PSD. Asa se vorbeste, cu subiect, predicat, cu verbul “a fi” conjugat la toate timpurile.

    Arteziana ca PDL a fost in guvern cu PSD este doar pentru fraieri Bogdan Duca, nu pentru noi. Acum PNL a semnat cu PSD o alianta politica, si-au impartit deja slujbele la varf etc. Guvernul PDL-PSD a existat pentru mai putin de 9 luni si a fost in permanenta un cazan la presiune de avarie. Alianta Uniunea Social-Liberala – vai, ce frumos suna, inseamna ca urmasii Bratienilor s-ad facut fartasi cu tovii si tortionarii care i-au ucis in inchisorile comuniste pe adevaratii liberali! Ca liberal PNL-ist, ar trebui sa ne spuneti ce credeti despre USL, despre o constructia acestei Aliante Socialiste. Iata ce a declarat Crin Antonescu la Piatra Neamt:

    USL vorbeste foarte clar de un partaj. Candidatul la presedintie apartine unui partid, iar la functia de premier celuilalt, dar nu este o decizie luata. Daca Boc demisioneaza, USL face propunerea de candidat si foarte probabil va fi Victor Ponta. Nu acceptam nici pe Mihai Tanasescu si nici alta propunere a presedintelui Basescu”.

    Pai Bogdan Duca, daca e vorba de partaj atunci e vorba despre un mariaj, despre o nuntire PSD-PNL, deci despre Alianta Socialista! Aici nu merge cu jumatati de masura, spuneti ce ganditi despre aceasta alianta.

    Dar eu cred ca nu acestia sunt urmasii Bratienilor, Antonescu si Tariceanu sunt urmasii lui Tatarascu, punct.

    Dar Bogdan Duca, nu inteleg obsesia cu PDL-ul, acest articol vorbeste despre criticatacanti, sa nu-mi spuneti ca ne criticati pentru ideile de aici sustinandu-i pe rosii, mai exact pe cei care ii sustin pe cei care si-au inrosit mainile cu sangele parintilor si bunicilor nostri!

  4. Bogdan Duca
    20 mai 2011

    Daniel Francesco: Nu scriu si nu citesc decat sporadic site-ul Critic Atac. Cum am fost adus in discutie in acest articol am zis sa imi fie consemnat si punctul de vedere cu privire la anticomunismul ham-ham practicat de institutii publice, principalul partid de la guvernare si grupuri de intelectuali (sau mai putin intelectuali) ce sunt solidari cu Traian Basescu.
    Ca acesti intelectuali sunt ingrijorati ca opozitia se uneste contra lui Basescu, aceasta e de inteles. Ce nu inteleg este faptul ca nu merg prea departe cu conjugarea verbului “a fi” :). Prima alianta nesanatoasa doctrinar a PNL-ului a fost… Alianta DA (PD fiind un partid socialist, membru al Internationalei Socialiste si al PSOE, Basescu fiind liderul socialist al acelui partid).

    Cat despre USL, departe de a fi o alianta ideologica este….o alianta pentru democratie. Asa cum liberalii lui Bratianu s-au unit cu conservatorii in 1866 pentru a ne scapa de populismul dictatorial al lui Cuza, tot la fel se incearca disperat salvarea statului de drept din mainile lui Basescu.

    Cum timpul meu este destul de pretios, cel putin in aceasta perioada, ma retrag din aceasta dezbatere :).

  5. Vlad P.
    20 mai 2011

    Este amuzant felul in care si profesorul Tismaneanu, ca si voi de altfel, va ascundeti in spatele anticomunismului…… etc….

    Nu, Bogdane, tu ești amuzant cu felul tău de a te ascunde în spatele conservatorismului/dreptei, în timp ce încingi o horă generoasă cu socialiști, marxiști-heideggerieni și alte specimene licențiate în diversiuni stângiste.

    Mă întreb ce-ți alimentează neobrăzarea de a critica și a miștocări pe alții, cât timp te întreții la o pipă a păcii cu alde Karnoouh. De fapt, intuiesc de unde-ți tragi seva: resentiment liberal, care, după cum știm, funcționează drept principiu fondator în orice Revoluție. Bine v-a mirosit ”domnul Eminescu”, farseori de meserie.

    Ești un to’arăș pe cinste

  6. Bogdan Duca
    20 mai 2011

    Ah! Si sa lamuresc si relatia mea cu Claude Karnoouh (ca m-am luat cu politichia si nu mi-am dus misiunea pana la capat). Am avut prilejul sa ma intalnesc si sa polemizez cu profesorul Claude Karnoouh la doua conferinte, polemici continuate apoi “la o bere”.
    Desi nu sunt de acord cu mare parte din opiniile domniei sale, nu pot sa nu ma bucur intelectual de interpretarea, inedita pentru cultura romana, pe care o ofera lui Heidegger si mai ales de posibilitatea dialogului cu un marxist autentic, bine pregatit.
    Chestiunea negarii Holocaustului de catre profesorul Karnoouh a fost discutata si lamurita inca de la primele intalniri, profesorul Karnoouh provenind dintr-o familie cu multi oameni ucisi in timpul Holocaustului (poate ca nu stiati, dar este evreu). Un specialist incontestabil si un antinazist feroce precum profesorul Michael Shafir a definit ca porcarii acuzele aduse lui Karnoouh, cu care de altfel este prieten.
    Dar cum da bine sa arunci cu acuze nefondate, mai ales cand atunci cand dand in Karnoouh, de fapt vrei sa lovesti in altcineva, subiectul a devenit de actualitate in luna decembrie a anului trecut si continua sa ramana….
    Deci este o relatie intelectuala cu care nu inteleg sa nu ma mandresc. Poate ca pentru asta secta cathara a ideologilor dreptei, din care faceti parte, a inteles sa ma “excomunice”. Ce pot sa le raspund decat “amin”?

    Cat despre acuza ca as fi resentimentar: nu inteleg fata de cine as fi eu resentimentar….

  7. Liviu Crăciun
    20 mai 2011

    Dl Bogdan Duca zice:

    Eu. cel putin, sunt nemultumit si plictisit de un anticomunism ineficient, desi foarte agresiv vocal (dar cainii care nu latra, iata ca nu musca).

    Dl Bogdan Duca prefera alte forme de anticomunism:
    http://romanianneocon.wordpress.com/2010/02/16/portretul-luptatorului-in-tinere%c8%9be/

    A apărut un film despre bădia Ioan Gavrilă Ogoranu, unul din acei români căruia ar trebui să îi facem statuie în fiecare din orașele țării, unul din acele personaje (vai, atât de puține!) cărora trebuie să le rămânem veșnic îndatorați că au salvat demnitatea acestui popor într-un timp în care majoritatea românilor se târâia în pulbere în fața ocupantului comunist.

    Holocaustologi de pripas, precum domnul Alexandru Florian (fiul și apologetul profesorului marxist și ideologului comunist, Radu Florian) sau activiști care în loc să se ocupe de problema țigănească, nu știu cum să mai obțină bani și publicitate din drama reală a etniei din care fac parte, au acuzat filmul de….propagandă fascistă. De ce? Deoarece Ioan Gavrilă Ogoranu a fost legionar.

    Nu pot să nu mă enervez! Cum își permite Alexandru Florian, care își apără tatăl, responsabil moral de crima comunistă, să nege lupta unui om demn pentru libertate? Omul acela nu a luptat ca legionar ci ca român împotriva unui regim și unei ideologii, mult mai teribile decât nazismul și legionarismul la un loc. Omul acela a luptat pentru o libertate pe care nu colegii săi de partid ne-o răpiseră, ci colegii de partid și de crez ideologic ai familiei Florian!

    http://romanianneocon.wordpress.com/2009/11/08/dosarul-de-cadre-autobiografia-si-autocritica-tovarasului-bogdan-duca/

    Anticomunismul meu a crescut exponenţial cu angajarea mea în Biserică. Era chiar inevitabil, probabil, ca să trec, pentru câteva luni, la 17 ani, prin experienţa legionară. Atunci am cunoscut personal şi l-am ascultat vorbind pe Ioan Gavrilă Ogoranu.
    Spre disperarea părinţilor mei am reuşit să enervez conducerea liceului în care eram elev încercând să pun în cabinetul de istorie poza lui Codreanu. Că afişasem pe Căpitan, în spirit de frondă şi pe uşa camerei mele, aceasta este o altă poveste, soldată chiar cu o palmă primită….de la fosta Securitate.
    Am ieşit din Legiune mai brusc decât intrasem la insistenţele unor prieteni care m-au convins că Legiunea are multe calităţi dar ….antisemitismul nu e creştin.

    Dl Bogdan Duca a renuntat la antisemitism pentru ca nu e crestin; evreii, ai naibii fiind, fac in continuare ce stiu ei mai bine, “nu stiu cum sa mai obtina bani si publicitate” in loc sa se ocupe de “problema tiganeasca” daca tot ratacesc fara noima de colo-colo ca ‘holocaustologul’ Alexandru Florian (director al Institutului Naţional pentru studierea Holocaustului “Elie Wiesel”)

    ca veni vorba, Dle Duca, daca sustineti ca antisemitismul nu e crestin, ce credeti, legionarii pot fi considerati crestini?

    si daca spuneti ca ati lamurit-o cu Holocaustul, poate il intrebati pe profesorul Karnoouh, la urmatoarea iesire pe vreo terasa, ce crede despre Hezbollah

  8. Vlad P.
    20 mai 2011

    ???? bietul liberal, cum se dă în el prin ricoșeu

    Nu am nevoie de pretexte, Duca. Ești un farseor: te pretinzi conservator, dar ești liberal pur-sânge.
    Dulcegării de genul: polemici ”la o bere”; bucuria dialogului cu un marxist autentic; ”relație intelectuală cu care nu înțeleg să nu mă mândresc”…. toate acestea îmi confirmă fibra ta de ‘telectual finuț, gata să dea mâna cu stânga… așa, de dragul unor frisoane (eufemism) la nivelul sinapselor.

    nu inteleg fata de cine as fi eu resentimentar

    Sigur că nu înțelegi (@1)… după ce că nu ratezi ocazia de a pune umărul la mizeriile marxiștilor resentimentari: LIKE la mizeria lui K și alte atacuri înspre cercetătorul comunismului; pentru că, până una, alta, dânsul e cel care a scos și scoate la iveală o documentație întreagă, iar a spune cu tupeu maxim că ”a condus o Comisie prezidentiala si este in conducerea unui institut guvernamental care nu au produs mai nimic”, nu poate fi decât ignoranță crasă sau resentiment.
    Dacă marxistul francez e de înțeles că are o problemă (pentru că, nu-i așa?, se teme de o a doua ratare, de data aceasta în România, unde spera, probabil, că va întâlni doar marxiști fervenți), un ditai conservator ca tine… nu poate fi înțeles.

    PS: în loc să mori de grija țigănimii, poate ar trebui să-ți faci probleme că stai ”la o bere” cu marxiștii autentici, cu urmașii celei mai sângeroase ideologii de pe fața pământului. ‘Telectual subțire ce ești tu, încă nu ai învățat că în comuniști nu poți avea încredere nici când îi întrebi cât e ceasul (taqyia a la Marx).

  9. Domnul Duca este ocupat, o sa-l ajut eu putin pe linia unei minime cercetari in problema Karnoouh. Aici nu este vorba de divergente de opinie, ci de o atitudine clara privind un personaj care a afirmat in repetate randuri lucruri pe care orice intelectual democrat nu poate sa nu le reprobe. Daca vrea sa stie cum il privesc cercurile radical-negationiste pe CK, iata un link:

    http://www.ihr.org/jhr/v03/v03p341_Butz.html

    Autorul recenziei, Arthur R. Butz, este unul dintre cei mai odiosi negationisti ai Holocaustului, iar recenzia a fost publicata in revista uneientitati specializata in aceasta sordia, dezgustatoare operatiune. Intre “contributile” sale la maculatura urii, figureaza si acesta mizerie:

    http://www.vho.org/GB/Books/thottc/

    Poate ne spune dl Duca unde a folosit dl Shafir acea expresie (“porcarii”) despre informatiile, nu doar acuzatiile, referitoare la pozitia lui CK in legatura cu Holocaustul? Oare acelasi lucru il spune dl Shafir si despre “viziunea” lui CK despre Israel si istoria sionismului? Eu unul ma indoiesc, iar “argumentul” ca “pana si” nu are valoare demonstrativa.

    Aici, pe acest blog, s-a publicat un text cat se poate de documentat pe acest subiect. Nu stiu ca fie altminteri ubicuul si hiper-promptul maitre CK ori amicii sai de pasiuni anti-capitaliste, cei care par sa-l venereze ca pe un guru, sa fi raspuns. Oare de ce? Daca aceste informatii sunt false, ar fi bine sa se stie. Daca nu, tot ar fi bine sa se stie. N’est-ce pas? Ar fi nedrept sa-l banuim pe maitre Karnoouh ca simpatizeaza cu cei numiti de Pierre Vidal-Naquet les assassins de la memoire, daca el de fapt este adversarul lor. A regretat vreodata public CK, precum Gabriel Cohn-Bendit, pozitia sa in cazul Faurisson, nu legata de libertatea de expresie, ci de chestiunea existentei ori inexistentei camerelor de gazare?

  10. Costin A.
    20 mai 2011

    Am fost curios sa aflu cine este si ce spune Gheorghita Zbaganu. Am aflat ca este matematician, profesor doctor la Universitatea Bucuresti, idealizeaza comunismul, infereaza proletar proprietatea privata

    nu cred ca un stat poate fi democratic atata vreme cat interzice dreptul la organizare [a comunistilor]. Interzice alternativa. Nu toata lumea vrea capitalism. Da, noi am renuntat de 19 ani la tot ce a fost nedemocratic, dar nu avem drept la existenta. Atentie la cuvantul “totalitar” – fosta societate socialista merita acest nume doar in scurta perioada stalinista ( sa zicem pana in 1963)… daca dumneavoastra nu sunteti revoltat de imensa nedreptate care se face in Romania, care nu este nici macar la nivel politic o “democratie burgheza”, atunci, scuze, nu prea aveti treaba cu democratia. Intelegeti ca fostele regimuri socialiste s-au autodizolvat? Cei care au dat jos “comunismul” au fos chiar “comunistii”. Si tocmai ei sa nu aiba drept la organizare? [organizarea comunistilor,bineinteles, la care au avut dreptul suprem, sub aripa lui iliescu]

    da, intr-un stat civilizat dreapta nu ar avea voie sa vina la putere niciodata. Dreapta este de partea exploatatorilor, stanga de partea exploatatilor.

    Nu stiu daca ai citit “Homo Sovieticus” de Alexandru Zinoviev. Mi-a ramas de acolo o propozitie “Mi-e dor de colectivul sovietic…”. La munca puteai sa socializezi, acolo iti faceai prietenii… De 20 de ani ma roade intrebarea lui Lenin “Ce e de facut?” Muncitorimea s-a desindicalizat. A crescut enorm numarul bolnavilor psihic. Unii din ei ne conduc. Daca tendinta continua, ne putem trezi cu inca patru ani de guvernare portocalie.

    Mai jos,Gheorghita, incercind sa il descalifice pe Mihail Neamtu, numara mortii de la mineriade, ii da 3, si se intreaba retoric:

    Cati morti au fost provocati oare de masurile de austeritate Basescu – Boc?

    Neamtu mai scrie pe la Dilema, stiu ca e un fel de teolog. Cred ca e si el un “reper” al “dreptei” romanesti – adica un aparator al capitalismului sadic.

    ????

    Apoi, Costi, nimeni altul decit Rogozen, dupa ce il saluta peGheorgita, sfatuieste un comentator , care daduse de blogul lui Neamtu:

    te rog, nu mai citi aberatii. te rog mult:)

    o societate e cu atat mai evoluata cu cat controleaza mai bine proprietatea privata.

    nenorocirea noastra provine de la privatizare. Privatizarea fara coruptie este o utopie…. “comunism” – termen folosit cu rea credinta in locul “socialismului real”. Comunismul nu s-a autodiscreditat de loc, ceea ce s-a discreditat a fost autodemolarea socialismului real de catre nomenclatura….
    Shafir este la fel de vinovat pentru ce a iesit dupa ’89 ca si ceilalti din gasca anticomunista (vad ca o admira pe Alina Mungiu!). Sa sustii ca proprietatea socialista e generatoare de coruptie si sa sustii privatizarea avutiei nationale si retrocedarea averilor confiscate (majoritatea pe drept) de vechiul regim si apoi sa te miri ca inca mai exista coruptie si ca statul a ramas fara resurse (de unde, daca si-a propus sa traiasca numai din taxe??) nu este o atitudine logica.

    Si pot continua asa la nesfirsit, criticatac e un izvor nesecat de “intelectuali”, unul si unul, si iertata sa imi fie comparatia, este caceva urit mirositor care atrage mustele (comentatori ca Gheorghita printre care Costi si Claude se simt ca la ei acasa). Este practic imposibil sa te plictisesti.

    Apoi am dat de asta:

    Gheorghita Zbaganu pe facebook
    Political Views: Communist

    Activities and Interests
    NO WAR ON IRAN !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!, Partidul Comunist Roman, Comunismul in Romania, Communist Party USA, CREZUL MEU: JOS PD-L, Save the Brown bears in Romania, prima casa – 30,000 euro – si zero TVA, DEMISIA TRAIAN BASESCU !!!, Nu cumparati ciocolata Rom cu ambalaj nou

  11. Marse
    20 mai 2011

    Daca e vorba de un matematician, atunci, are alte drepturi . Nici vorba sa fie balacarit ca un stangist oarecare . Cine o face, are de-a face cu mine, si poate fi sigur ca il dovedesc .

  12. Daniel Francesco
    20 mai 2011

    Iata un citat din negationistul Holocaustului Claude Karnoouh pe care l-a subliniat Arthur R. Butz in link-ul dat de prof. Tismaneanu:

    The nation-state has always had need of these simplified representations of history … in order to turn popular and collective emotions to its profit.

    Only a religious or mythical version of the deportation and massacre of the Jews, the “Holocaust,” can assume this role because it simplifies history and transforms the contradictions and quite complex political, ideological and economic conflicts into a Manichean saga which expresses the eternal struggle between Good and Evil, the “Goy” and the Jew, the German and the Jew, the Arab and the Jew.

    Versiune mitica, asa scrie tovarasul Karnooh. Deci ireala, doar o poveste. Scrie Holocaust intre ghilimele. Ma intreb de ce tov. Karnoouh nu intra sub incidenta legii 107/2006 care a aprobat Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 31/2002 cu privire la interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii. La art. 6 se prevede pedeapsa cu “închisoare de la 6 luni la 5 ani” pentru “contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia”.

    Claude Karnoouh, daca esti curajos ca un comunist, arata-ne si autodenunta-te. Ai curajul sa repeti cele scrise mai demult.

  13. Daniel Francesco
    20 mai 2011

    Ipocrizia lui Ernu si a celor din jurul sau se vede si din faptul ca reprosandu-i prof. Tismaneanu ca isi asociaza numele de “situri din zona fundamentalistă semnate de ID-uri/anonimi şi în care „adversarii” de idei sînt denigraţi”, nu se feresc sa-l injure/denigreze pe Vladimir Tismaneanu!

    Claude Karnoouh scrie ca “pentru a trage la jug trebuie doi boi, Tapalaga si Tismaneanu”. Asta cand nu injura ca un sofer.

  14. Costin A.
    20 mai 2011

    Marse, eu sint inginer, nu merit si eu “alte drepturi”, care sa ma scuteasca de a fi balacarit ca un “fundamentalist” oarecare de Ernu? Noam Chomski e lingvist si are opinii similare cu ale lui CK, multi dintre cei care activeaza aici sint programatori sau ingineri. Ce legatura are profesia cu preferintele politice? Nu e iliescu hidrolog? Nu a fost Ceausescu cizmar? Gheorghita este matematician, si poate unul bun, dar asta nu il impedica sa se simta ca pestele in apa printre diferitii negationistii, anarhistii si apologeti ai comunismului care scriu pe criticatac. Cine se aseamana se aduna. Oricum, nu despre Gheorghita era vorba, ci despre genul de public pe care criticatacii il atrag, si care “arata o diversitate remarcabila, si au adus citeva referinte noi interesante“. Au chiar si un matematician, nu-i asa? ????

  15. Bibliografii sugestive:

    http://www.curcubeu.com/naomi-klein-doctrina-socului.html

    Tradusa de cine? Pai cum sa mai gasesti timp pentru Leszek Kolakowski si Robert Conquest? Pentru Raymond Aron si Isaiah Berlin? Pentru Timothy Snyder si Anne Applebaum?

  16. Deci dl Gheorghita Zbaganu, activul forumist de pe blogul Ernu-Karnoouh, nu este doar un matematician, ci si un militant activ pentru “reorganizarea” Partidului Comunist Roman. QED. Intrebare: ce fundatie vestica si/sau estica asigura fondurile acestei intreprinderi? Ori ni se va spune ca este o actiune “spontana”, “endogena”, precum Congresul de la Dealul Spirii tinut acum 90 de ani, cand s-a consitituit Partidul Comunist din Romania (sectie a Internationalei Comuniste)? Mai trebuie sa ne intrebam pe cine si de ce deranjeaza IICCMER?

    http://npcr.ro/27-martie-2010/

  17. Costin A.
    20 mai 2011

    Am fost la o expozitie de arta conceporana acum citeva luni ce a avut pe Titulescu, la Pavilion Unicredit, linga Piata Victoriei. La acea expozitie era prezent un ins, nu i-am retinut numele, recomandat de organizatori drept “presedintele comitetului de reorganizare a partidului cominist roman”, probabil cel de aici.
    Citeva zile mai tirziu a avut loc in acelasi loc conferinta criticatac, “Intelectualii si politica” (da Costi, eu sint acel Costin care ti-a amintit ca in “Romania ingenunchiata de propaganda capitalist-neoconservatoare trimbitata de Mihail Neamtu, si de anticomunismul rupt de realitate si utopic al lui Vladimir Tismaneanu”, peste jumatate dintre oameni viseaza la Ceausescu.)

  18. Perotinus Minor
    20 mai 2011

    @Bogdan Duca
    ” Asa cum liberalii lui Bratianu s-au unit cu conservatorii in 1866 pentru a ne scapa de populismul dictatorial al lui Cuza, tot la fel se incearca disperat salvarea statului de drept din mainile lui Basescu.”
    Deci, liberalii (C. Antonescu, A. Valean, N. Norica, R. Fenechiu, T. Bijboaca, etc. ), conservatorii (F. Voiculescu, C. Piedone, etc. ) plus PSD (V. Ponta, I. Iliescu, A. Nastase, M. Vanghelie, C. Cretu, etc., etc.) vor salva statul de drept din mainile diktatorului. Altfel spus,vom inlocui regimul Cuza cu unul fanariot.

  19. Dinu Hota
    20 mai 2011

    Zbaganu e un matematician mediocru si a ajuns doctor printr-o conspiratie a fostilor latrai comunisti din Facultatea de Matematica. Multi profesori din facultate il considera o mare pata pe istoria facultatii. Din pacate sunt destul multe. Cred ca ar putea fi provocat la o confruntare de matematica elementara si apoi poate ii retrage cineva titlul de doctor.
    Nu cred ca preda acest Zbaganu la facultate pentru ca el este o insulta la adresa inteligentei medii.

  20. @Costin A.
    Ma bucur ca ma citezi. Raspunde-mi totusi la intrebare: este democrat un stat care respige alternativa? Stii sau nu stii ca au fost respinse 8 incercari de inscriere la tribunal a unui partid comunist? Ca ultima respingere a fost in ianuarie 2011? Stii ca asta se face pe baza unei legi preconstitutionale si anticonstitutionale? Si daca da, te indignezi? Despre asta e vorba.
    @ Tismaneanu.
    “Ori ni se va spune ca este o actiune “spontana”, “endogena”, precum Congresul de la Dealul Spirii ”
    Da, draga, este cit se poate de spontana. De 20 de ani.

  21. emil b.
    20 mai 2011

    zbaganu.

    este democrat un stat care respige alternativa comunista?

    Nu vorbim despre “alternative” in general.

    Da, in special Romania. Alternativa comunista nu este o alternativa democratica, este alternativa distrugerii. De aceea, respingerea comunismului este fireasca si necesara. Romania a cunoscut alternativa dumitale timp de peste patru decenii. Voi, comunistii, v-ati lins pe bot de democratie. Si sa nu te mai aud cu cuvintul asta in gura, poltronule.

  22. Costin A.
    20 mai 2011

    gheorghita, cu placere. “alternativa” comunista presupune presupune partidul unic. acesta e scopul revolutiei, intoarcerea intr-un un primitivism si mai rudimentar ca feudalismul impotriva caruia lupta. culmea progresului este epoca de piatra. e ceva similar cu ce se intimpla acum in lumea islamica, in care “iliescu”-mubarak este inlocuit cu “ceausescu”-fratia musulmana. nu poti admite ca “alternativa” o ideologie care nu poate conduce decit prin eliminarea definiva a tutoror celorlalte alternative. acesta e motivul pentru in tarile comuniste partidul comunist e partid unic, formal sau actual. Comunismul, in esenta, este numai stalinist.

  23. b. brătianu
    20 mai 2011

    observ, printre eruditele pasaje englezite şi trimiterile la diverşi autori izvod de epatare, că o logică primitivă de tip clişeu înceţoşează şi îngreţoşează peisajul pseudointelectual ce musteşte în polemica domniilor voastre. dacă această logică făcea să învârtoşeze un tip de discurs al anilor ’90 şi să formeze conştiinţa unei mase electorale, acum, spus pe gura şi practicat pe scula (n’am găsit altă rimă) unor personaje desprinse din diorama politichiei româneşti contemporane, nu face decât să mi se facă o infinită şi neplăcută adiere de greaţă. regăsesc în limbajul şi (probabil) gândirea unora dintre dumneavoastră sloganuri, scânduri şi stereotipii specifice unei perioade ce o înfieraţi cu mânie intelectuală.

    nu reuşesc să îmi dau seama cum oameni cu pregătire cel puţin decentă reuşesc să susţină (şi se jură cu deştele îmbârligate şi pe biblia citită prin metrou că sunt apolitici şi că numa’ gurile rele îi spurcă cu apelativul de “propagandişti”) că ideile de stânga sunt demonice, că sunt comuniste, că sunt totalitare, iar cele de dreapta sunt o minune a lumii şi dreapta binecuvântare a naturii umane. din ce pălărie semidoctă mai poate careva confunda regimurile politice din ţările anexate rusiei (ce s’au numit generic “comuniste”) cu stânga politică democratică? şi mai văd soboare de vajnici intelectuali care se miră scuipând prin sâni şi ameninţând cu acatiste uniunea europeană că nu vrea să înfiereze comunismul la o laltă cu nazismul.

    dragii mei, bolşevismul nu a murit. domniile voastre sunt chezăşia acestui lucru. mentalităţi bazate pe fobii, pe ură şi înfierare asupra unui trecut pe care nici măcar nu îl înţelegeţi, de limbă de lemn, de să moara capra lui antonescu care s’a dat cu iliescu, de teorii de tipul “comunismul, în esenţă este numai stalinism”, de multe alte lucruri care se întâmplă în jurul nostru şi despre care nu suflaţi. expunerile dumneavoastră tot mai caduce prin sărăcia ideilor şi puţinătatea cuvintelor nu pot înbogăţi o minte ci doar să o reducă la semifraze de tipul: comunismul este stalinism, stângismul este rău, iliescu este comunist, porumbacu este stângist, continua reformă… poate că acesta este rolul domniilor voastre, să creeze noile sloganuri care să le înlocuiască pe cele ce, nu cu mult timp în urmă, decretau axiomatic: capitalismul este burghezo-moşieresc, regele mihai fură tablourile, revoluţia este contiuă…

  24. Liviu Crăciun
    20 mai 2011

    ???? ???? ????

  25. Pataphyl
    20 mai 2011

    Să înțeleg că “în polemica domniilor noastre mustește un peisaj pseudointelectual care se îngrețoșează urmare unei logici primitive de tip clișeu” destul de… clar, nu? căutînd mai apoi niscai pasaje englezite între care să deslușesc peisajul cu pricina m-am cam derutat: puteți fi oleacă mai specific și nițel mai puțin poetic domnu’ b.b.? Vorbiți despre ceva anume? :mrgreen:

  26. Pataphyl
    20 mai 2011

    P.S. Vlad, astea-s de perene! ???? “la o laltă” ???? ???? ????

  27. Costin A.
    20 mai 2011

    Liviu, Pata, sinteti refractari la discursuri ” ‘telectuale” si la potopuri de cuvinte peste pustiuri de idei? fundamentalistilor de zona! ???? ????

  28. Pataphyl
    20 mai 2011

    Costin, decît doi semidocți pseudointelectuali singuratici cu deștele îmbîrligate, mai bine ne rîdem oleacă, ne sfătuim și punem chezășie pe-nvățătura ce ne-a luminat diorama politichiei semifrazelor specifice loazelor (puteam găsi și altă rimă). Pe urmă ne-am luminat: Antonescu are capră? Wow! (erudit pasaj englezit) – De-acolo-s căcărezele!… ????

    P.S. Numa’ Liviu-i refractar, io-s reflexiv.

  29. emil b.
    20 mai 2011

    Contrazic timid. Ador ideile de stanga. Domnu bbratianu, imi dati voie democratic sa va fac bugetul timp de un an de zile?

  30. calehari
    20 mai 2011

    Tovarasul Iliescu si domnul b.Bratianu ! Cine ar fi crezut ? Impreuna , sudati spiritual si acuplati ideologic impotriva celor care, cu “ manie intelectuala “ indraznesc sa infiereze in loc sa se lase infierati cu “ manie proletara “, asa cum s-a obisnuit atata amar de vreme. O clipa m-am gandit ca domnul b.Bratianu este chiar tovarasul Iliescu , chemat in ajutor de Fane , Duca sau Guzganu Gheorghita si , cu politete conspirativa tov. Iliescu a hotarat sa lase acasa sapca , rubasca si cizmele potcovite si a intrat pe blog cu tilindru , fracul si pantofii de lac ai lui Bratianu . Dupa ce l-am citit am realizat ca domnul b.Bratianu nu este in niciun caz Iliescu ci , posibil, Bratianu Cartof , ala cu : “ Strazi curate , bucurie / Bratianu la primarie “ sau “ Asa om gasesti mai rar / Pe Bratianu –l vrem primar . “
    Daca tov. Iliescu era acum 21de ani “ cu SULA-n coaste “ , astazi d-nul Bratianu este “ cu SCULA-n practica “ ( ma feresc de rime ca tov. Iliescu de biserica ) si daca tov. Iliescu spune ca stalinismul n-a fost comunism ci capitalism de stat , d-nul Bratianu spune ca stalinismul n-a fost comunism ci “ teorie “ si “ semifraza “.
    Pus astfel in lumina , ancorat in SINERGIA FAPTELOR , recursul la mentalitate al domnului Bratianu , nu eludeaza meandrele concretului. Le clarifica ! ????

  31. Dinu Hota
    20 mai 2011

    b bratianu e zbaganu, saracutii..

  32. trasca elena
    20 mai 2011

    daca cei de dreapta, impreuna cu cei de stanga ori care ‘au familii de stanga” ar dori sa fie constructivi, s-ar face ceva. atata timp cat cei de dreapta se lupta cu cei de stanga -mai ales pe ‘istorie’ -vom vi blocati in ‘Prostanacie” -si prostaneala va vi virtutea ce va fi ramas…! Atunci cand ei isi vor fi definit lupta, fara a conta cine invinge si cum, noi vom fi fost deja in alta era!!! …si ei vor fi prostanacii noii ere, asa cum sunt cei de azi.

  33. DanCanada
    20 mai 2011

    @trasca elena #32: pai “cei de dreapta” sint constructivi, slava Domnului! De ex. in Romania se incearca ceva-ceva cu Noua Republica. Iar CriticAtac ce face? Ii pune la zid ca niste hiene, ba ca-s extremisti, neo-legionari etc etc. N-are rost sa explic aici cit de abjecti pot fi, i-am urmarit vreun an de zile si marea stinga academica de pe Criticatac nu e decit neocomunism invelit si uns cu miere.
    Ce spui dta. cred ca s-ar numi ecumenism in politica. Dupa parerea mea e la fel de toxic precum cel din cadrul Bisericii.
    De fapt asa ceva s-a facut in America si ce-a iesit? Partidul Republican e infectat de o gramada de RINOs, de idei timpite stingiste de la Democrati care si alea sint luate de la socialistii europeni ????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian